9,813 matches
-
transforma Pământul în ceea ce mi-a povestit. M-am trezit deodată brusc și, după ce m-am dezmeticit, mi-am dat seama că fusese doar un vis. Chiar dacă de obicei nu cred în vise, am intrat în casă, unde mi-am îmbrățișat cu drag părinții și leam spus că nu-i voi mai supăra niciodată. Surprinși de vorbele și faptele mele, m-au întrebat atunci de ce am luat această hotărâre și cine m-a îndemnat. Am ținut însă ascuns secretul meu și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de un șuierat vesel de locomotivă, urmat imediat de urale și de o horă furtunoasă În jurul focului. Erau, după toate semnele, salvați. 8. Trenul Își reluă mersul său legănat de rață Îndopată, În timp ce pe culoare și În compartimente călătorii se Îmbrățișau și se sărutau la Întâmplare, urându-și An Nou fericit. Ai văzut dă ce-a fost În stare? Să-ți bați copiii, nu alta. Stătea iel așea liniștit, nu zicea nimic, da' ceva tot Îi trecea lui pân cap, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ajunși la Odorheiu Secuiesc, domnul Húsvágó a pus-o pe Erzebet să jure, În fața rudelor, cu mâna pe geamantan că, dacă va muri vreodată, Îl va Înmormânta În pijama și cu papuci de casă. Au râs cu toții și s-au Îmbrățișat pe rând. Pe peron, mai Întâi, apoi În sala de așteptare acoperită din loc În loc de insule mici și albe de rumeguș. 13. Moartea le era tot atât de străină și Îndepărtată ca Australia sau zâmbetul lui Flavius-Tiberius În fața artezienei din Piața Carolina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
stimate domn, În urmă cu treizeci de ani, la ora plecării acestui tren, mă aflam tot la geam, ca acum. Îmi salutam ca și acum rudele. Trăiam acele momente dinaintea călătoriei când nu mai auzi ce ți se spune. Privirea Îmbrățișează grăbită forfota peronului și te pregătești să-ți fluturi batista Înainte de a-ți ocupa locul de lângă geam cumpărat din timp de la Agenție. Pentru că nu-ți place să riști lăsând totul pe ultima zi, sau, aș putea zice eu acum, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu e cazul să pună la Îndoială priceperea călăului... Adică cum? se miră Gheretă, gata să se Înece. Adică așa, zise Cain zâmbind. E momentul să ne despărțim. Nu e cazul să mă conduceți. Se ridicară În picioare și se Îmbrățișară. Scurt, grăbiți să termine o poveste care Îi apăsa de multă vreme. V-am lăsat vouă vinul din cămară. Îl veți bea când și cum veți vrea. Și Încă ceva: la această masă, pe acest loc, veți Întâlni uneori o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
când patronul striga ceva. Ce zice? a Întrebat Petru. Că așa ceva vrea și el, i-a spus Monika. Ce-i cu Hundertwasser, a Întrebat Petru. Tânărul zice că lui nu-i place Hundertwasser, dar se va supune. Patronul l-a Îmbrățișat pe tânăr și i-a oferit o răcoritoare. Monika a scos din geantă programul Colocviului. Programme détaillé, așa scria pe prima pagină. 10H. Session plénière. Urmau să vorbească: Teresa Zielinska, Jacques Cortès, Wanda Krzeminska și Petru. Să faci atâta drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
călăreții lui, porni În ajutorul lor. Dar deodată Îi auzi pe soldați strigând: Marea, marea! Aceste cuvinte trecură din gură În gură, Încât toți cei de la ariergardă, cu caii de povară și carele, alergară acolo. Când ajunseră În vârf se Îmbrățișară unii cu alții cu lacrimi În ochi de bucurie, și comandați și lohagii.” Lohagiii erau un fel de comandanți de companie. Acesta e ultimul vis al lui Petru. Fără mine lângă el, cele care au urmat s-au pierdut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bărbatul Szántó. Se țineau de mâini. Și se priveau. Constatau cu uimire că aveau doi ochi fiecare. Atâta doar că acum fiecare purta În ochi culoarea celuilalt. Ea avea ochi negri, iar el albaștri. Se apropiară din nou și se Îmbrățișară. Apoi, el o luă de mână și intrară sub arcadele ce ascundeau scara atelierului. Ceasul din turn abia se mai zărea. Pași grăbiți răsunau pe scară. Când zgomotul lor Încetă, Înțelese că erau În fața ușii. Szant Își găsea Întotdeauna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
părul de pe față. — Nimic, răspunse ea cu un zâmbet vag. Apoi surâse din nou, de data asta mai convingător. Nimic, sunt o proastă. Am prins-o în menghina brațelor și ea s-a întins din nou pe mine. Ne-am îmbrățișat, în timp ce ea își odihnea capul pe pieptul meu. — Haide, am zis. Spune-mi. — Ești transpirat, spuse ea, ridicând capul și lăsându-l iarăși jos. — Și tu la fel. Am stat așa o vreme. Am ascultat. Din afara cortului nu se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scoaseră ceva ce nu puteam vedea. — N-o fac intenționat. Am cuprins-o cu brațul și i-am tras umerii spre ei mei. De ce-aș crede că o faci intenționat? Ce să faci intenționat, totuși? Mă lăsă s-o îmbrățișez în felul acela o vreme, înainte să se îndepărteze cu blândețe. După câteva minute, începu să-și plimbe degetele mari de-a lungul maxilarului, în sus, până după urechi și-apoi, încet, în jos pe gât, în cerculețe calculate. Trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
car discuția mai departe. Cu omul ăsta trufaș ar fi fost imposibilă o îmbinare sentimentală. Îl ascult și nu-l ascult, cu mîna lipită de fierul uvrajat al ușii. Ana, eu te știu pentru că, vrei nu vrei, vîrstele ni se îmbrățișează. Te cultiv în dumbrava mea. Fac exerciții de slavă. A ta. Nici egotismul vecin cu perversiunea, nici tonul patristic nu-mi plac. Slavă! Și ce sintagmă! "Exerciții de slavă!" S-o fi aruncat întru propășirea planetei mele, din leat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
meu absurd, nu-mi spusese niciodată te iubesc. Atît. A dispărut. Vorbise fără să-și miște buzele, dar l-am înțeles. Îl zăream printre lacrimi și voiam să nu mai plîng, ca să-l văd încășiîncă. Să nu dispară. M-a îmbrățișat. Jur că a fost om viu, nu vedenie. Terapia cititului nu-mi mai ajungea. Cine, dacă nu Montesquieu declara că n-a avut vreo durere de nealinat printr-o oră de lectură? Boala era prea gravă. Nevroză? Cred că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a faptului că existăm pe mai multe nivele. Asta poate fi foarte reconfortant zi cu zi în lume, în contextul marii noastre singurătăți. Într-o zi, am întâlnit-o pe stradă. Nu ne mai văzuserăm de multă vreme. Ne-am îmbrățișat copilărește. Escapada sexuală s-a șters complet din mințile noastre, mai exact nu s-a șters, dar s-a voalat, ca o peliculă veche de film la care nu mai privește nimeni. M-a invitat la o cafea. A început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dintre ei mi-a surprins privirea de smarald printre răchite. Atunci am luat pe dată înfățișarea unei fete frumoase cu părul portocaliu ca soarele și m-am întins goală între ei. Am alergat toți trei pe malul râului, m-am îmbrățișat cu fiecare pe rând și gelozia creștea în ei pe măsura dragostei ce-i lega. Deodată unul dintre tineri, să-i spunem Narcis, căci își contempla întruna profilul în apă, mi-a surprins chipul adevărat reflectat în volbura râului, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de vânătoare. Pe măsură ce ne apropiam de destinație, legătura dintre noi devenea tot mai puternică, trupurile noastre erau în contact permanent zi și noapte. Unde vag perceptibile, dintr-o substanță necunoscută, irizau aerul în jurul nostru. Despărțirea a fost dureroasă, ne-am îmbrățișat de câteva ori îndelung. Din nou ochii ei ca ațele s-au încrețit la margini și s-au ivit bobițele de mărgăritar. Fără să mă uit înapoi, am părăsit Codrii Albaștri și am pornit ca un glonț spre lăcașul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
doar o impresie, dar mă simt mult mai bine sau, cel puțin, împăcat cu gândul că asta ar trebui să fac. Asta face toată lumea în situația mea. Azi, chiar m-a vizitat băiatul meu, după ani de absență. L-am îmbrățișat și i-am cerut iertare. Am greșit față de el, pentru că eu eram cel singur. Nu am fost apropiat cu copiii mei. Nici ei de mine. Se întâmplă... Nepoții mă obosesc teribil și nu sunt rodul unei educații prea alese. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi și cozile de aur ce se îmbrățișau și se rostogoleau în mare. În pas legănat, dar parcă prea susținut pentru picioarele sale tăfăloage, "taurul", sau deținătorul haremului cu leoaice de mare, baleiază teritoriul de la intrarea în plajă, cu capul semeț, dat pe spate, în răgete îngrozitoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
al ei, pe care nu-l întâlnise de ani. Stăteau amândoi jos și ea a împins umbrela udă sub scaun într-un gest mecanic, stupid, nesăbuit, ea care n-o lăsa niciodată din mână. Deodată, se scoală să coboare, îl îmbrățișează pe prieten de câteva ori afectuos, schimbă telefoane, își iau din nou rămas-bun, apoi se apleacă încet și trage umbrela de sub scaun. O poartă oblic, cu vârful în jos și se sprijină în ea cu fiecare pas, în timp ce se îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
altele cu conținut tot mai manifest le luau locul, în care ea se urmărea în vis din afară, ca într-un fel de scindare a conștiinței, între cel ce visează și cel visat. Și ea se putea urmări cum se îmbrățișa cu amicul ei de școală, cum se ridica și obiectivul se muta pe umbrela retrasă sub scaun, ce-și arăta subtil doar mânerul către lume. Pe măsură ce înainta pe culoarul autobuzului, perspectiva se schimba; la început, umbrela se zărea în profunzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la un Bruderschaft. Subțiate, livide, tremurânde, ridică pe rând câte o cupă în care și-au adunat lacrimile și se leagănă fulgurate, foșnindu-și trupurile de dantelă. Față în față cu sentimentele mele, mă simt tot mai împăcată. M-am îmbrățișat cu fiecare în parte și-am anunțat ceremonios marea clipă a despărțirii. Cele mai alese dintre ele au făcut o reverență sinceră. Cele neclare și amestecate mi-au făcut un semn discret din mână. Și aici drumul meu se termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
detașată, pentru că, fiind imensă, le știa sfârșitul și ceea ce urma după sfârșit, acea nelămurită cuprindere, ca atunci când nu-ți ajung brațele pentru a mângâia pe cel drag, ai vrea să fii miriapod și nu-ți ajunge trupul pentru a-l îmbrățișa, revenind mereu la chipul iubit, palmele sunt prea mici. Ai dori să-l simți molecular. Inima lui să bată în inima ta. Da, copacii trăiesc cu apă, dar se hrănesc cu dragoste: a luminii, a Pământului, a păsărilor, a nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mea. Ți-o însușești, nu călăuzit de întrebări, ci golit de răspunsuri. Privește în jur ca în primii ani de după naștere. Înghite gândul, bea depărtarea, spală-te pe față cu ziua, îmbracă-te cu noaptea, ridică-ți cerul în cap, îmbrățișează Pământul. Cărarea ți se va așterne pe măsură ce vei merge, nu are importanță în ce direcție. Dacă flacăra există în chibrit, de ce-ți faci griji? Oricum se va aprinde. Mie nu mi-a venit timpul. Și flacăra așteaptă. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
până-n hipotalamus. Creierul mic își pierdu echilibrul. Șepcarul căzu la pământ, cu capul într-o imensă ladă cu mortar. Fără să știe de ce, își târî picioarele dincolo de parapetele de fier și se afundă cu totul în nămolul cenușiu care îl îmbrățișă cu răcoare binefăcătoare. Ce bine-i aici, iarba e plină de rouă, soarele se întrezărește încălzind cu blândețe trupul întins cu fața în jos în nămolul pufos și umed. Din trupul lui se ridicau, tremurând, aburi și pe măsură ce soarele roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sau în apele Dunării. Dar plouă, plouă, continuu. Un bătrân gol a fost îngropat în pământ până la ochelari, o adolescentă la vârsta iubirilor sinucigașe a frânt în cădere coroana unui castan, o fetiță blondă, un bebeluș cu suzetă au căzut îmbrățișați lângă pantograful tramvaiului de seară și au dispărut la curbă odată cu el. De minutarul ceasului de la Primărie atârna o fată cu sâni enormi, dispărând, după câteva clipe de zbatere nebună, pur și simplu, în turn, până când au fost alertate autoritățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pot să-ți redau cele spuse înfocat de Nilă lui Nilă: Propoziția 5: Orice limită de funcții măsurabile este limita măsurabilă. Demonstrație: Nilă Mic luă caietul din mâna lui Nilă Neant și se coloră la față. Deschise brațele, apoi îl îmbrățișă pe bătrân fără să vadă, în afară de mine, cum în spatele lui pânza vie a orașului se deschise ca o cortină-fluture. Priveam viitorul. Nilă Hagiu încercuit cu roșu în diferite ipostaze, de la îmbrățișarea copacului etern de la marginea orașului, năclăit de toate de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]