KorAP: Find »[drukola/base=împrejur & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...112 >

2,778 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Khaba, ucis de o femeie? Ești nebun! Continuând să-l privească pe Balamber, scutierul întări: — O voce de femeie. Sunt sigur că nu mă înșel. Balamber își opri câteva clipe privirea pe chipul său; apoi, încet, o roti de jur împrejur, măsurând din ochi tabăra devastată, haosul care încă mai domnea printre oamenii săi. Deasupra dealurilor, spre răsărit, cerul se lumina la primele licăriri ale zorilor. Ochii săi rămaseră fixați pe mantaua de nepătruns a pădurii care înconjura din toate părțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu ambele mâini pe mânerul șeii. — Știi ce trebuie să faci, nu? O grimasă feroce apăru pe chipul războinicului. — Ca de obicei? întrebă. Frediana dădu din cap și încuviință: — Ca de obicei! Cu mâinile în șolduri, Hariman se uită scurt împrejur, ca și când ar fi căutat ceva. Apoi arătă spre un mic pâlc de stejari ce îmbrăca un pisc ceva mai îndepărtat. — Acolo e bine? — E foarte bine. îndemnați de ordinele scurte ale războinicului, câțiva burgunzi târâră prizonierul spre locul indicat, în vreme ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai apropiat, un stejar bătrân și rămuros. în timp ce unul dintre ei trebăluia ca să aprindă focul, hunul fu dezbrăcat complet și țintuit la pământ de patru războinici solizi. în acel moment, cu un cuțit, Hariman îi făcu o crestătură de jur împrejur în pielea capului și, sprijinindu-se de spinarea lui cu un genunchi, îl scalpă cu o mișcare bruscă, smulgându-i un urlet cumplit. Apoi, metodic și în mod evident cu experiență, fără să se îngrijească de sângele care-l inunda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
magistrat. Din când în când, urmărindu-și firul gândurilor, închidea ochii și trăgea adânc în piept aerul plin de miresme meridionale. între timp, Sebastianus, în obișnuita ținută de ofițer al trupelor regulate, aștepta și își impunea să aibă răbdare. Privind împrejur, încerca sentimentul că se găsea într-un soi de mausoleu. După câte se spunea, sala aceea invadată de lumina caldă, mediteraneană, ce pătrundea dinspre balcon și dinspre ferestrele largi, fusese odată refugiul preferat al marelui Constantin, căruia i se atribuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
face, ăștia erau oamenii. Ajuns în fața acelei mase în tumult, Divicone își agita brațele, strigând ceva ce vacarmul general nu lăsa să se audă. Sebastianus putu să prindă doar câteva cuvinte: Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară... ... Ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert, dinții păcătoșilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea: peste poporul Tău, binecuvântarea Ta. Cu tot scepticismul său de veteran, discursul lung și mișcător al lui Ambarrus îl tulburase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui Milone. Și iarăși se dădu înapoi, respirând cu gura deschisă și ținând intenționat garda ușor coborâtă, pentru a da impresia că era deja epuizat, în speranța că de această dată celălalt va mușca. Acela, împins de mulțimea care striga împrejur, incitându-l, se lăsă în jos cu hotărâre și îi expedie o directă grea în față. Metronius se eschivă cu promptitudine, aplecându-se la stânga și, găsindu-l descoperit în partea aceea, îl lovi din lateral cu toată puterea. Bagaudul gemu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
așteptare ce se lăsase în încăpere, nu se mai auzeau nici măcar loviturile de berbec: atacul, în mod evident, încetase. Dubritius se legănă o clipă pe picioare, își potrivi centura pe pântecele ușor proeminent, își scărpină barba cârlionțată, trăgând cu ochiul împrejur pe sub sprâncenele stufoase și, în sfârșit, vorbi: — Eudoxiu e un om ca și ceilalți și, în aparență, nu are nimic special: e de statură medie, puțin chelit pe la tâmple, robust, fără să fie un atlet; își rade barba regulat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
când gândește că ar fi putut să intre Eudoxiu în cetate, dar când bagaudul îi spuse să considere că ajunsese la Aureliana cu nu mai mult de două sau trei zile înainte de începutul asediului, un murmur de consternare se ridică împrejur, căci toți știau că în zilele acelea multe sute de persoane se adunaseră în cetate de prin satele devastate. Milițienii hotărâră să-i alerteze imediat pe toți comandanții gărzilor, dându-le semnalmentele lui Eudoxiu. Unii se îndoiau că ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
unul mai mare decât celelalte, ridicat în apropierea drumului spre Lutetia Parisiorum. Pe cupola sa era arborat un stindard mare, purpuriu, bătut ușor de vânt. în spatele pavilionului se întrezărea o mare incintă, plină cu zeci de cai și, de jur împrejur, pe o rază de cel puțin cincizeci de pași - după cum aprecie Sebastianus - era foarte puțină mișcare, astfel că, de aici de pe ziduri, reușea să identifice santinelele, vigilente și nemișcate, ba chiar să intuiască, în siluetele ce se mișcau într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
unui car. Poate copila ar fi putut să suporte vederea teribilelor sale cicatrice și dantura sa putrezită, dar cu siguranță nu reușise să suporte imaginea orbitei goale, astfel că, de îndată ce el, zâmbind îi spusese primul cuvânt, executase rapid un stânga împrejur și se întorsese în cea mai mare viteză lângă Balamber, stârnind un cor de râsete printre războinici. Apucându-l de un braț, îl privise pierdută, imploratoare. El încercase să o îndepărteze, dar ea se făcuse mică din nou, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
armament ușor; totuși, Balamber nu-și îngădui să mai șovăie: După mine! strigă, trăgând sabia și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el într-un galop furios mai întâi de-a lungul malului, apoi, împroșcând cu putere apă împrejur, direct în albia râului. Nu avuseseră vreme să tragă cu arcul, iar ciocnirea cu goții se produse imediat și fu cât se poate de dură. înaintând prin apa tulburată, care în unele locuri ajungea până la genunchii cailor, războinicii se înfruntară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
său să țină piept asaltului năvalnic al dușmanului. Recunoscu într-un târziu, la lumina fulgerului, stindardul lui Mandzuk, însă acelea mai mici ale centuriilor nu le putea distinge prin desișul de sulițe ce se înălțau și coborau ca niște valuri împrejur. Mulți cai fură doborâți de ambele părți și chiar dereșul său, pe care nu avusese nicidecum timp să-l apere, fu curând ucis cu o lovitură de suliță. în cădere, Balamber se agăță de valtrapul calului unui războinic got ocupat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
25 Campus Mauriacus. Acela era locul: nimic mai mult decât o răscruce în mijlocul pustiului, unde se ridicau ruinele unui construcții foarte vechi, o stație de poștă, probabil, distrusă mai înainte de alte invazii, sau un punct militar, acum părăsit. De jur împrejur, un bărăgan ce părea nesfârșit și chiar se întindea pe zeci de mile, întrerupt doar de pâlcuri de arbuști și de câteva șiruri de plopi. Nimeni nu-și mai amintea de ce se chema așa, însă un lucru era sigur: acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ca un semn de dispreț, căci acum era pătată de sângele unui trădător. Așadar, așa își găsise Taciturnul sfârșitul: în mica poiană, alături de fiul pentru care făcuse totul, sacrificând până și onoarea sa de războinic. încrețindu-și fruntea, privi întunecat împrejur, scormonind cu ochi scrutători desișul. Atacatorii lui Reinwalt puteau fi încă în preajmă și, chiar dacă nu erau, probabil, foarte numeroși, o confruntare între copaci i-ar fi dezavantajat foarte mult pe războinicii hiung-nu. Se întoarse repede la calul său. — Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828

5. Unul din aceste piscuri este la miază-noapte, față în față cu Micmaș, și celălalt la miază-zi, față în față cu Gheba. 6. Ionatan a zis tînărului care-i purta armele: "Vino, și să pătrundem pînă la straja acestor netăiați împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca și printr-un mare număr." 7. Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: "Fă tot ce ai în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
scuti de dări casa tatălui său în Israel." 26. David a zis oamenilor de lîngă el: " Ce se va face aceluia care va omorî pe Filisteanul acesta, și va lua ocara deasupra lui Israel? Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului cel viu?" 27. Poporul, spunînd din nou aceleași lucruri i-a zis: "Așa și așa se va face aceluia care-l va omorî." 28. Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
după el, îl loveam, și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, și-l omoram. 36. Așa a doborît robul tău leul și ursul și cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărît oștirea Dumnezeului cel viu." 37. David a mai zis: "Domnul, care m-a izbăvit din ghiara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mîna acestui Filistean

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
lui Saul. 3. Saul a fost prins în toiul luptei; arcașii l-au ajuns și l-au rănit greu. 4. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: "Scoate-ți sabia, și străpunge-mă, ca nu cumva acești netăiați împrejur să vină să mă străpunga și să-și bată joc de mine." Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Și Saul și-a luat sabia, și s-a aruncat în ea. 5. Cel ce ducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887

fără contur și amintiri obscure ale unor zile de o întunecime de nedescris. Nu erau amintiri, ci amintiri ale unor amintiri. Era izolat pe o mică insulă a imaginilor de moment iar formidabila mare a uitării îl cuprindea de jur împrejur, presând din ce în ce mai tare, cu fiecare minut, cu fiecare secundă. Cu un oftat, lăsă ca presiunea și încordarea să se reducă în sinea lui. Privi neajutorat la doctor. - N-are rost, zise el simplu. Mă numesc, cred... Se opri și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748

eu unde aș putea să dorm? Din partea lui Carol, nici un gest, nici un răspuns. Părea că nu auzise nimic din ce-i povestise Filip sau auzise, dar nu vroia s-o arate. Filip nu se intimidă. Se uită prin cameră, jur împrejur, în căutarea unui loc cât de cât amenajabil. Singurul lucru pe care îl găsi fu un fel de ladă mare de lemn, lipită de perete și închisă cu lacăt. Nu reuși să-și imagineze ce conținea, dar putea să fie

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
urechile, lipind-o pe una de pământ și înfundându-și vârful cozii șerpești în cealaltă... se uită fix la mine. Probabil de la purtatul pălăriei are o dungă vineție pe frunte, ca și cum calota craniană i-ar fi fost decupată de jur împrejur și apoi cusută cu grijă la loc... Ce caută aici acest omuleț fără vârstă? Cum a apărut în strâmta mea celulă fără uși și ferestre, în întunericul meu brăzdat de fulgere verzi, din care mă căznesc să evadez? Poate că

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
și-au dorit, spre ea au gonit, de ea au fugit, iar s-au întâlnit. De bolți s-au aninat, cu colți ce-au veninat, hulpăvind credința, vomitând dorința, 'nlocuind căința cu nesăbuința. S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și-altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față.... Arhivarul Capitolul I DE FUNCȚIONAR ÎL DESPĂRȚEAU DOUĂ

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
ca o incantație pe care Bătrânul o desluși cu greu. Era un vechi descântec și sihastrul îl recita pentru a marca timpul de fierbere a izmei. Băură fiertura din căușe de lemn, cu sorbituri lungi, reglându-și respirația. Bătrânul privi împrejur. Spre deosebire de biserică, chilioara nu era trainic clădită. Ea trebuia să fie un locaș vremelnic al trupului, așa cum acesta e un locaș vremelnic al sufletului. Se surprinse controlându-se. îi era teamă că ar putea tulbura, măcar pentru o clipă, armonia

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
noastre peregrinări prin Lume: "Soarta i-a pus față n față, vorovit-au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ de la leagăn la mormânt. (...) S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față..." Al doilea text, Arhivarul (titlu-metonimie), tratează despre Palingenezie

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

găinile și curcile ce se adunau În jurul ei grămadă. Atunci micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea se ferea ziua de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumânările și nasturii Înfipți de jur Împrejur. Mașa Își ascundea păpușa prin iesle, prin fân, În scorbura copacilor sau o Îngropa În lanul de porumb, În cel de cartofi sau În lanul de lucernă. Dimineața Îi dădea de mâncare cu lingurița nisip și pietricele sau frunze și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]