KorAP: Find »[drukola/base=înșfăca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...54 >

1,343 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

vadă! Morineau Începu să se fîțÎie, stingherit. - Vedeți că... E aproape beznă, Îngăimă el jalnic. Băieții sînt superstițioși, așa că poveștile cu menhirii din care picură sînge... Îi Înspăimîntă, ce mai. Lucas trînti o Înjurătură pricepînd că situl rămăsese nesupravegheat. Își Înșfăcă tocul armei atîrnat În cuier și părăsi biroul, cu plicul În mînă. Tocmai o ruga pe Annick să aibă amabilitatea de a lăsa plicul la hotel cînd Își dădu seama că Morineau nu-l urmase. Glasul său Îl țintui locului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
agita, fetițo... Calmă, se uită la aparat și Întinse mîna spre pupitrul de comandă... Chiar În clipa aceea Fersen dădu buzna furios În Încăpere, o văzu pe Yvonne alături de Marie, cu perna În mînă. - Nu mișca! ȚÎșni asupra ei, Îi Înșfăcă Încheieturile mîinilor și Îi puse cătușele. Yvonne se uită la el cu uluire. - Ce te-a apucat? Ești nebun, băiete! Lucas nu-i dădu atenție și le făcu semn celor doi polițiști care-l Însoțeau să se ocupe de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
distrugi la viitoarele alegeri. - De parcă aș avea nevoie de așa ceva ca să te Înving, biata de tine... Își apucă crosa cu ambele mîini, se repoziționă pe covorul sintetic și Îndoi ușor genunchii. - Dă-te la o parte, Îmi strici peisajul. Gwen Înșfăcă la iuțeală mingea din suport și se proțăpi În fața lui, roșie de mînie. - Știu bine că familia ta și cu tine deja ați pus jaloane ca să vă recuperați șantierul naval, laboratoarele și hotelul, lansă ea. Uiți doar un lucru, tăicuțule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
scos de Ryan Îi Întrerupse șirul gîndurilor, țîșni dintr-odată afară, Înnebunit. - Gwen a pus explozibil În barcă, totul o să sară În aer! Sări! - Ce? - Sări, Îți spun! Văzînd că Marie nu-și dădea seama de iminența pericolului, Ryan o Înșfăcă de mijloc și, cu toată puterea, o azvîrli peste bord, cît mai departe cu putință de barcă. Dispăru o clipă sub apă. CÎnd ieși la suprafață, abia avu timp să vadă vedeta care, la vreo zece metri depărtare, Înainta cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
visat să am o familie numeroasă, mai ales la Crăciun! adăugă ea cu glas suav. Cuvintele avură nevoie de ceva timp ca să ajungă pînă la mintea lui Pierre-Marie, iar cînd pătrunseră În sfîrșit În conștiința lui, făcură adevărate ravagii. O Înșfăcă pe Gwen de gît și, cu ochii ieșiți din orbite, cu spume la gură, Începu să strîngă. - N-ai să capeți nimic, mă auzi? Nimic! urlă el. Mai degrabă te omor! Jandarmii schimbară priviri speriate și se năpustiră afară din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Marie puse mîna pe umărul lui, el Își ridică privirea rătăcită spre ea și păru că are nevoie de ceva timp ca s-o recunoască. O expresie de ură Îi deformă atunci chipul, se ridică dintr-un salt și o Înșfăcă pe Marie cu o violență necontrolată. - Știai că o va ucide! Știai că PM a detestat-o dintotdeauna! Știați cu toții și n-ați făcut nimic! A amenințat-o cu moartea, a lovit-o În fața oamenilor voștri, iar voi l-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
care au omorît pe toată lumea! Trebuie să plătească! Răzbună-te, Marie! Răzbună-ne! Trebuie să crape! Să crape! Marie Își pusese mîinile peste urechi ca să scape de țipetele ei. Lucas simți că era cu nervii atît de Încordați că o Înșfăcă zdravăn ca s-o scoată din vorbitor. Se opriră pe culoar. Îi știa bine chipul acum, știa după mica Încruntătură a ochilor, după crisparea din colțul gurii că o idee neagră Îi umbla prin cap. Marie simți că el Încearcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
nou la piept grămada de cîrpe. Sinistra siluetă rămase nemișcată deasupra femeii care gemea și se răsucea la picioarele lui, Întinzînd brațele. Bărbatul, imens, scoase cu un gest brusc de la șold o lamă care sclipi În beznă. Se aplecă, o Înșfăcă pe tînăra femeie de plete și, cu o mișcare precisă și fermă, Îi tăie beregata, făcînd să țîșnească un val de sînge. - SÎnge, sînge peste tot! A făcut asta cu cuțitul, Arthus a făcut asta... - Liniștește-te, Pierric, sînt aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
controla de mult prea multă vreme. Marie avea În fața ei tot ce o aducea mai mult la disperare: zeul copilăriei ei, idealul ei, visul ei, metamorfozat Într-o caricatură roșie la față și vulgară. Merse drept spre ea și o Înșfăcă, răsturnînd-o direct pe podea. - Ești nevasta mea! Nevasta mea, Înțelegi? N-am să accept niciodată să te pierd! Ești a mea! - Dă-mi drumul! Christian, oprește-te! Stai! Marie se zbătea, simțindu-i sexul În erecție frecîndu-se de ea, gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

vagă a stelelor. Poate astăzi vor avea șansa unui început de lună, judecând după stadiul mareelor despre care le vorbise Santiago cu câteva clipe în urmă. Într-una din zile, Santiago i-a strecurat un bilețel în palmă. L-a înșfăcat cu complicitatea și spontaneitatea unei eleve de școală ce simțea că intră în posesia unui mare secret. L-a dosit într-una din cutele portofelului și a așteptat intimitatea nopții să-l poată descifra în liniște. Așa cum bănuia ea, Santiago

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nicio introducere, i-a cerut, pe cel mai firesc ton, umbrela. Fără a-și deranja o clipă grimasa surâzândă și îngăduitoare, domnul cel în vârstă i-a întins-o fără niciun fel de comentariu și cu aceeași naturalețe. Ea a înșfăcat-o fără să stea pe gânduri și a început să înainteze cu ea pe culoarul autobuzului, ținând-o oblic, în aceeași poziție ca în visele ei, și sprijinindu-se în ea la fiecare pas. Și umbrela și-a reluat imperturbabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

Când Își ridică din nou chipul, peste privirea sa se coborâse un văl de disperare. — Raportul e gata. Dar e zadarnic, dacă nu ajunge În mâinile sale, murmură el. Suntem pierduți. Totul e pierdut și zadarnic. Nu! strigă tovarășul său, Înșfăcându-l de umeri și scuturându-l. Nu, nu e totul pierdut! Se opri dintr-o dată, parcă răzgândindu-se. — Noi suntem, Într-adevăr, pierduți, dar mai e o speranță, pentru ceilalți, continuă el agitat. E o corabie, jos, În port. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de refugiați, Înveșmântați În straie nobiliare, care se zgâiau năuciți la cumplita scenă. La acel strigăt, unul dintre ei se dezmetici. Părăsi femeia pe care o strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din mâinile tânărului. — Ce trebuie să fac cu ea? Întrebă. — La Templu. Să ajungă acolo, răspunse bărbatul, arătând spre stindardul de la pupa. — Ce-i Înăuntru? Se pare că nobilul se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vreo câțiva pași, clătinându-se, pradă amețelii. Încerca senzația că nu era singur, aceeași senzație pe care o experimentase cu câteva ceasuri În urmă, În chilie. — Ce... șopti deconcertat, În timp ce o lumină strălucea În jurul lui. Simți cum o mână Îl Înșfacă de braț. — Oprește-te, aici e moartea! Cel care Îl ținea era un tânăr Înarmat, cu plete blonde care ieșeau de sub coif. În mână ținea o torță, de unde provenea nimbul de lumină care Îl Învăluise. Părea ieșit din neant. Continuând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
menținea drept. În spatele său, Bargello slobozi un oftat de ușurare. Coaja continua să se desprindă, Începând cu porțiunea unde stratul era mai subțire, scoțând la iveală șuvițe de păr cenușii. În față, Însă, rezista, ca și când gheara unui diavol ar fi Înșfăcat fața celui ucis, pentru a-l reține În Împărăția umbrelor. Potrivit unei credințe populare, cea de a doua moarte, aceea a sufletului, sosea la numai două ore după cea dintâi, aceea a simțurilor. Iar În intervalul acela era Încă posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
bronz. Nu am de gând să mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își lase mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros. — Dante Alighieri, zise el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
parcurgându-i profilul alungit și dizgrațios. Măreția calului se distingea În formele prelungi ale membrelor și ale feței, cu o forță reținută ce părea mereu pe punctul de a se manifesta În toată puterea ei. Mâini ce păreau născute ca să Înșface piatra. Și poate că nu numai piatra. Cel de al șaselea membru al grupului se apropie, Înclinându-și fruntea și anticipând prezentarea lui Teofilo. Era un bărbat vânjos, cu o claie deasă de păr cenușiu, Înnodat la ceafă, având gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
asemenea atenții, o femeie cu tenul Închis și cu membrele impunătoare. — Se auzi un strigăt de durere, urmat de o explozie tunătoare de râsete. De cealaltă parte a sălii, un bărbat vânjos, fără un braț, cu singura sa mână Îl Înșfăcase de vintre pe un mușteriu aflat Într-o vădită stare de ebrietate. Sărăcuțul țipa ca un porc dus la tăiere, pe când celălalt Îl târa spre ieșire. — Și În seara asta, prietenul nostru cârciumarul a trebuit să recurgă la priza cruciatului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
era răvășit, judecând după sângele care Îi bătea cu furie În tâmple. Încetul cu Încetul, Începu să se destindă, păstrându-și ochii ațintiți asupra lui Lapo. — Da... poate că e mai bine să ne Întoarcem la datoria noastră, zise el Înșfăcând pergamentul cu degetele care Încă Îi tremurau de emoție. Ați spus că e vorba de numai o sută de arbaletieri. Însă compania de arbaletieri e singurul corp militar prezent la Florența În acest moment. Să Îi oferim lui Bonifaciu ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
operă? Iacopo azvârli În jur o privire nervoasă, ca și când ar fi ars de nerăbdare să se Întoarcă la lucru. — Domnia ta ai o ideea despre ce ar putea fi, nu-i așa? Îl presă poetul. Iacopo nu răspunse, iar el Îl Înșfăcă de un umăr, zguduindu-l. — Nu-i așa? Nu uita, Comuna are mijloace de a-i face să vorbească pe cei care nu vor. — Umbla un zvon prin bazilica San Paolo, unde am lucrat noi... un zvon pe seama morții lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
unui acoperiș peste noapte? Omul rânji, scoțându-și la iveală dinții sfărâmați. Poetul nu Își vârâse Încă lama În teacă. Un sentiment de mânie Înlocuise oroarea din urmă cu câteva clipe. Mâinile Încă Îi tremurau. Se aruncă Înainte și Îl Înșfăcă pe cerșetor de gât, izbindu-i capul de perete cu violență. Doar privirea terorizată a celuilalt, mai curând decât slaba sa cerere de Îndurare, izbuti să Îl oprească Înainte să fie prea târziu. Îi dădu drumul. Cerșetorul rămăsese rezemat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Vreunul din ceilalți ar fi putut vedea ceva? — Nici unul nu stă cu ochii prea mult pe treburile altora, aici la Artă. Și apoi, se Întâmplă des ca cineva să coboare din biserică. Noi nu Îi luăm În seamă. Dante Îl Înșfăcă de umăr. — Ce vrei să spui? Lucrătorii știu de pasajul acesta? — Nu există lucrători acolo sus, priorule. Eu am intrat acolo nu o dată, ca să cântăresc... situația. Singura persoană pe care am văzut-o la lucru era meșterul mozaicar, acela care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
repugnau. Avea mereu pe buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să răspundă. Părea stânjenit. — Oh, un nume pe care Îl cunoști prea bine. Beatrice. Dante se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi reveniseră cuvintele juristului din timpul Întâlnirii lor În chilia de la San Marco. — Nu mi-ai vorbit dumneata despre simpatiile imperiale ale meșterului? — Da... sau cel puțin așa se zvonea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful dăgii peste mărul lui Adam. Nu vei ieși viu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe care Îl scosese de sub tejghea. Toți sunt la fel, marinarii ăștia, conchise el făcând din ochi cu un aer complice. Dante Îl ignoră. Înșfăcă bijuteria, un inel mare Încrustat cu mici semne aproape nedeslușite, și Îl examină cu atenție, Înainte să Îl Înapoieze schimbătorului de valute. — Mda, toți sunt la fel. Voi mai trece să te văd, messer Domenico. Trebuie să vorbim și despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]