2,060 matches
-
groase, cam cât trei pe care le știu eu de-acasă, și le umple repede cu dovleac. Se uită la mine cum înfulec ca un somalez sau un locuitor din Brodingnag-ul lui Swift, cu toată fața întinsă într-un râs încântat. Mă îmbie, pour la bonne bouche, cu un coniac bun de la moldoveni. În după-amiaza aceea găsise ocazia, umflat bine de aluat, să mă trateze și cu licoarea. Scoate din dulapul de muzeu, cățărat sus la cucurigu (la statura lui, Țârțâc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
se uite la mine, Ce bine-ar fi dacă n-ai mai pleca. Ce-i aia? am întrebat stupid, oprindu-mă din strânsul lucrurilor. Doar știa de anul trecut că am bursa asta pe două luni, se arătase nemaipomenit de încântată, de ce Dumnezeu nu-mi spusese pân-acum nimica? Nu-nu, sigur că trebuie să te duci, m-au speriat și pe mine păsările alea negre aseară... După despărțirea de ea, nici n-am mai călcat în bătrânul meu Cișmigiu. Parcă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
dimineața) Vestimentație 4: la piscină (altcineva are același costum de baie) Vestimentație 5: Telefonul din hol sună, dar abia îmi ridic privirea. O aud pe Suze vorbind surescitată, apoi, o clipă mai târziu, apare în ușă, trandafirie la față și încântată. Ghici! zice. Ghici! Ce‑i? — Box Beautiful mi‑a vândut toate ramele! Tocmai au sunat să‑mi mai comande și altele! — Vai, Suze! E extraordinar! țip eu. — Știu! Vine în fugă către mine și ne îmbrățișăm lung, apoi începem un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
douăzeci? Ce? Atenția mea revine brusc la patroana magazinului. Ce zice? — Sau treizeci? Mă uit la ea șocată. Mi‑a ținut socoteala, de fiecare dată când am venit aici? Dar asta nu e împotriva legii? — Aveți o adevărată colecție! adaugă încântată, învelind rama în hârtie cerată. Trebuie neapărat să zic ceva, altfel o să rămână cu impresia că eu cumpăr ramele lui Suze, și nu o grămadă de oameni. Ceea ce e ridicol. Auzi, treizeci de rame! Dac‑am cumpărat, să zicem... patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai da. Dai un telefon scurt, exact ca în reclame și gata. Fără scrisori urâcioase, ori întrebări dubioase. Înțeleg perfect, spune Dawna. Ni se întâmplă tuturor, nu‑i așa? — Deci... puteți să‑mi aprobați o nouă limită de cont? întreb încântată. — O, nu sunt autorizată să vă extind creditul cu mai mult de 50 de lire, zice Dawna. Va trebui să luați legătura cu directorul Departamentul Depășiri de Cont. Care este... stați să văd... Fulham... domnul John Gavin. Mă uit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Cât ai scris? — Ă... destul de mult. — Pot să citesc și eu? Și, spre spaima mea, se apropie de mine. — Nu! strig. Adică... nu e gata. E... destul de delicat. Închid repede documentul și mă ridic. Arăți extraordinar, Suze. Fantastic! — Mersi! Zâmbește încântată și face o piruetă în rochia mea, moment în care se aude soneria de la ușă. A! Asta trebuie să fie Fenny. Fenella e una dintre verișoarele ciudățele și aristrocate ale lui Suze, din Scoția. Doar că trebuie să recunosc, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Lucy e chiar în fața mea, în superba ei rochie de mireasă, lângă o domnișoară de onoare cât o batoză, îmbrăcată într‑o nuanță verzuie care nu o avantajează deloc. (Ceea ce cred că spune destule despre Lucy.) — Bună, Rebecca, spune Lucy încântată, și se vede limpede că se felicită în sinea ei pentru cât de politicoasă e cu biata nebună care i‑a stricat nunta. — Bună, spun. Îmi pare foarte rău pentru ce s‑a întâmplat la slujbă. Crede‑mă, n‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
încălcat cine știe ce regulă vitală de etichetă. Parcă în America se dă mâna, nu? Trebuie oare să te pupi cu ei? Sau să te înclini ușor? Slavă Domnului, blondina se ridică și îmi strânge mâna cu căldură. — Becky! zice. Sunt foarte încântată să te cunosc. Sunt Kent Garland. — Judd Westbrook, spune bărbatul, privindu‑mă cu ochi foarte intenși. Suntem forte fericiți să te cunoaștem. — Și eu! zic. Vă mulțumesc foarte mult pentru florile atât de frumoase! — Cu mare plăcere, zice Judd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a Asociației Finanțiștilor! își termină propoziția, mândră. Câteva momente rămân fără replică. — Serios? spun în cele din urmă, cu glasul ușor mai strident decât de obicei. Cred că... glumești! Cum am să scap de chestia asta? Cum? — Știu! spune Kent încântată. Așa că, dacă nu ai nici un program în după amiaza asta... Dar am un program ceva! vreau să urlu. Mă duc la Sephora să‑mi iau rimel gratis! — Vor lua cuvântul mai mulți invitați de marcă, intervine Judd. De pildă, Bert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ți cere socoteală dacă ai fost sau nu la muzeu? Vreau să spun, nu trebuie să arăți biletul sau așa ceva? — Nu, doamnă. — Deci nu trebuie să te uiți la artă deloc? Ai voie să cumperi, pur și simplu? Ridic vocea, încântată. Orașul ăsta mă uimește în fiecare zi! E perfect! Văd expresia șocată de pe chipul băiatului și adaug repede: Evident, vreau foarte tare să mă uit la artă. Foarte mult. Întrebam doar așa. Ca să fiu singură. Dacă doriți să vizitați muzeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
câțiva milimetri, într‑un zâmbet - deși restul feței îi rămâne imobilă - și eu izbucnesc înr‑un râs isteric. Asta‑i foarte bună! Colega mea de apartament iubește caii. Dar și dumneavoastră sunteți englezoaică, nu? Și arătați absolut... imaculat! Sunt foarte încântată că am reușit să‑i strecor un compliment subtil, însă zâmbetul lui Elinor dispare subit. Se uită la mine cu o figură impenetrabilă și îmi dau brusc seama de la cine a moștenit Luke expresia aia a lui care mă sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vine să mă ia și mă duce într‑o încăpere destinată tratamentelor cosmetice, unde mă așteaptă un halat și papuci, toate ambalate în celofan gofrat. În timp mă schimb, ea își face de lucru cu diverse și eu mă întreb încântată oare ce mă mai așteaptă. Elinor a insistat să plătească ea pentru toate tratamentele mele, indiferent cât m‑am luptat să mă lase să contribui și eu, și se pare că a ales tratamentul “îngrijire din cap până‑n picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cumpăr. Îmi iau geanta, mă uit să văd dacă am portofelul înăuntru și, tocmai când vreau să‑mi iau haina, sună telefonul. — Alo, zic în receptor, sperând să fie Luke. — Bex! aud vocea lui Suze, metalică și depărtată. — Suze! zic încântată. Bună! — Ce faci? Foarte bine, zic. Am avut o tonă de întâlniri și toată lumea se poartă foarte frumos cu mine. E super! — Mă bucur, Bex. — Tu ce faci? Mă încrunt ușor la auzul tonului ei. S‑a întâmplat ceva? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Așa, spune Erin, când termin ce am de spus. Păi, aveți niște idei foarte interesante aici... Își lovește dinții ușor cu pixul. Mă gândesc... că avem o jachetă cambrată foarte drăguță de la Moschino, cu trandafiri pe guler... — O știu! zic încântată. Și eu mă gândeam la ea! — Pe care s‑o combinăm cu... o fustă nouă din colecția Barney’s... — Cea neagră? spun. Cu nasturi până aici? Da, și eu m‑am gândit la ea, dar e un pic cam scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la pungile îndesate până în tavan. În clipa în care le văd, simt că mă apucă greața. Toate lucrurile alea care mi se păruseră atât de vitale în clipa când le‑am cumpărat, toate lucrurile alea de care eram atât de încântată... arată acum ca o mare stivă de pungi de gunoi. Nici măcar nu mai știu ce e în fiecare dintre ele. Sunt doar... chestii. Mormane întregi de chestii. Fără să spună nimic, Luke închide ușa, iar eu simt cum rușinea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
noroc, Becky. Să mă ții la curent cum îți merge. — Sigur, zic, zâmbindu‑i cald. Și mulțumesc pentru... Știi tu. Pentru tot. Dă din cap, apoi dispare în noapte. Mai rămân un timp afară cu Suze. Oamenii încep să plece, încântați de ce și‑au luat și spunându‑și unul altuia cât au dat pe diverse. Un bărbat trece cu minitocătorul de hârtie și cu câteva cutii de miere de levănțică, o fată trage după ea un sac plin cu haine, altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
facem câteva lucruri pe care le avem de făcut. — Becky! Ne pare așa de bine că te‑ai răzgândit! strigă Zelda când mă vede. Mă ridic de pe canapeaua de la recepție pe care stau și îi zâmbesc scurt. — Toată lumea e foarte încântată că ai acceptat să vii! Ce te‑a făcut să te hotărăști? — A, nu știu, spun pe un ton degajat. Știi cum e... așa mi‑a venit. — Păi, hai să te duc direct la machiaj... aici e haos, ca întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Vorbind despre haine! — A, da! zic, ușor fâstâcită. Am o rubricuță la o emisiune de lifestyle. Becky de la Barney’s. E o chestie despre modă, via New York... — Bravo! zice Lalla cu căldură. O rubrică la televiziune! Cred că ești foarte încântată! Mă opresc, cu o jachetă cu mărgele în mână, gândindu‑mă că în urmă cu câteva luni eram pe punctul de a avea propria mea emsiune la o rețea de televiziune americană. Iar acum am o rubricuță în cadrul unei emisiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
am o rubricuță în cadrul unei emisiuni din timpul zilei, cu jumătate din audiența pe care o aveam la Cafeaua de dimineață. Dar ideea e că sunt pe drumul pe care vreau să fiu. Da, sunt, zic și îi zâmbesc. Foarte încântată. Nu‑mi ia mult să‑i găsesc Lallei haine pentru cină. După ce pleacă, ținând strâns de lista cu pantofii posibili, Christina, șefa departamentului, intră și îmi zâmbește. — Ce faci? — Bine, zic. Foarte bine. Ceea ce e adevărat. Însă, chiar dacă n‑ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
doi pași, că îmi spune că este producător de teatru și film. Mi-a spus și Yu Shan asta, dar nu am auzit despre producțiile sale. Din felul în care vorbește, îmi dau seama că măcar are multe relații. Pare încântat să mă vadă. Oprește o tricicletă-taxi. Pe când ne îngrămădim în tricicletă, Domnul Shi continuă să vorbească. Detectez ușoarele urme ale vechiului său accent de Shan-dong. Shanghai este Parisul Asiei, zice el. E paradisul pentru aventurieri. Poate la fel de bine să înflăcăreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
până la glezne. În timpul războiului, poartă uniforma Armatei Roșii, cu niște buzunare în plus, iar după eliberare va purta o jachetă în stilul lui Mao. Când aud că Kang Sheng, concitadinul meu, este șeful serviciului de securitate comunist din Yenan, sunt încântată. Mă aflu la Yenan de trei luni și încerc cu disperare să-mi găsesc un drum. Simțindu-mă norocoasă, decid să-i fac o vizită lui Kang Sheng. Într-o zi, în timpul unei pauze, mă furișez din echipa de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
apune pe după trunchiurile copacilor, el îmi propune să ne așezăm la umbra unui copac. Lao Lin începe să mă felicite. Îmi spune că cererea noastră de căsătorie a fost aprobată. Nu schițez nici o reacție. Aștept să arunce bomba. Nu ești încântată? Zâmbind, își netezește barba țepoasă cu degetele-i lungi. M-am pregătit să lupt pentru drepturile mele, îi răspund eu cu franchețe. Lao Lin râde stingherit. Îi arunc o privire iubitului meu, care se uită țintă la râu. Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Fairlynn lucrează la un nou roman când îi bat la ușă. Nu știu de ce am venit aici. Nu-mi place de Fairlynn. Bănuiesc că pur și simplu trebuie să-mi satisfac curiozitatea. E surprinsă să mă vadă și mă salută încântată. Întinzându-și brațele, primul lucru pe care mi-l zice este: Ia uite, a venit cloșca! Cum o cheamă? întreabă ea. Nah. Desfac coșul ca să i-o arăt pe fiica mea. Nah? Cum adică Nah? Nu a zis „Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ar rèzbate în straturi de luminè înspre suprafață transparentè a pielii, iradiind asemeni soarelui care, din adâncurile întunecate ale unui lac, se ridicè spre oglindă apei fècând-o sè se aprindè de strèlucire, O bei fèrè zahèr, nu-i așa?! eu încântat cè își mai amintește de Matei, cel ce bea cafeaua fèrè zahèr, Nu de specialistul Matei! Da! Fèrè zahèr! Mè scutur cu greutate de vraja pe care o exercitè fèrè voie asupra mea și-mi cobor privirea a cèrei intensitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nu mai are alte rèspunsuri, Atunci, neștiind ce sè fac, am trecut pe la Institut, poartă era deja închisè, dar portarul recunoscându-mè a venit sè-mi deschidè, era tatèl lui Ilarie de serviciu, Pe unde ați mai umblat, domnu’ Matei? întâmpinându-mè binevoitor, încântat sè mè vadè, Mi-am luat câteva zile liber, îi explic eu, acum sunt în trecere, am nevoie de ceva din birou, E și Ilarie sus, îmi spune portarul scuzându-se pentru intruziunea nocturnè a fiului sèu, Atunci e deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]