7,005 matches
-
lui Thackeray, pentru ca Nina să se poată uita cu atenție. Erau optsprezece toalete În colecție, dintre care șase erau rochii de seară. Speram că avea de unde să aleagă. Nina ridică mapa și studie cu atenție fotografiile, mișcându-le Încoace și Încolo ca să se poată uita mai bine la detalii. —Wow! respiră zgomotos. Asta e foarte În stilul Blonda fatală, nu? Arăta spre poza unei rochii albastre ca cerul, făcută din șifon și muselină. Avea un corsaj mic, iar tivul atingea pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nimeni să nu bage de seamă cât de dărâmată arătam. Din nefericire, singurul loc rămas liber era Într-unul dintre fotoliile din piele din spatele sălii. De-o parte o aveam pe Tinsley, de cealaltă parte era Marci, iar puțin mai Încolo stătea Phoebe. —Anxietate? Întrebă Tinsley, suficient de tare Încât să audă toată lumea. Am aprobat dând din cap. Atunci, Phoebe se aplecă peste Marci și zise: —Eu iau Întotdeauna Xanax pentru așa ceva. Ar trebui să Încerci și tu să iei, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
romantic. —Ce era așa romantic? De ce a primit Sophia același colier ca și mine? — Păi... hmm... pandantivul a fost ideea Sophiei. Nu se poate! Ce vrei să spui? am sărit În picioare și am Început să mă plimb Încoace și Încolo prin fața șemineului. —Păi, stăteam cu toții la cină la Le Caprice - ador localul ăla, Îl ador - În acea seară de vineri când eram la Londra, iar Hunter - care este foarte drăguț, Sophie, și care te iubește enorm - ne-ntrebă pe noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sprijinit de polița de deasupra șemineului. Era Îmbrăcată din cap până În picioare În cașmir alb și cu o vestă crem din blană. Părea să se amuze copios cu... Salome, cu care râdea isteric. Ce punea la cale Salome? Puțin mai Încolo, Valerie și Alixe sporovăiau Împreună. Ce se petrecea? Și unde era Lauren? Nu trebuia să fie și ea aici? M-am Îndreptat către Alixe și i-am șoptit: — Ce are de gând Salome? — Îmi place foarte mult colierul tău, Alixe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pe jumătate adormită, la soare. — S-ar putea să vrei să vezi asta, zise Hunter. Fără nici o tragere de inimă, mi-am Întredeschis ochii și mi-am pus ochelarii de soare. M-am ridicat În capul oaselor. Un pic mai Încolo, În direcția plajei, se vedea un iaht foarte mare care intra, fără zgomot, În golf. Nu sunt un pic cam prea aproape? l-am Întrebat, căci auzeam zgomotul făcut de ancora celuilalt vas, cu lanțul care se lăsa zornăind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ziceți dacă lipsește ceva. Am impresia că piciorul tot nu v-a lăsat. Pachetul a zornăit tot drumul spre casă. Sub brațul meu, hârtia maronie a alunecat și s-a încrețit. La fiecare pas chinuit, conținutul se mișca încoace și-ncolo prin cutie. Acasă, podeaua duduie în ritmul rapid al muzicii. Pereții îngână cu glasuri cuprinse de panică. Ori e vorba de o mumie egipteană care s-a întors din morți să-și poarte blestemul și încearcă să-i ucidă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de drogați. Îl întreb dacă a mai murit cineva pe-acolo. Se-ntâmplă cumva să fi murit mai mulți inși azi-noapte în clădirea Loomis Place? Și tipul cu favoriți o apucă zdravăn pe gagică de păr și o dă mai încolo. Cu mâna cealaltă scoate un telefon din buzunarul interior și-i deschide clapeta, zicând: „Alo!“. Pe toți or să-i găsească fără nici o cauză aparentă a morții, zic. Nash învârte degetul prin sosul de ceapă și zice: — Ăla-i blocu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și le-a zis muncitorilor că nu e mort. Și muncitorii au râs. Au aruncat lopata în camion. Și din sac s-a auzit un scheunat. Un lătrat. În momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, în timp ce bătrânul așteaptă mai încolo, fumând. Traficul vâjâie pe șosea. Pe partea cealaltă a Autostrăzii 84, o familie care s-a dat jos dintr-un break desface un pled pe acostamentul de pietriș; înăuntru e o pisică portocalie moartă. Mai încolo, o femeie și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în timp ce bătrânul așteaptă mai încolo, fumând. Traficul vâjâie pe șosea. Pe partea cealaltă a Autostrăzii 84, o familie care s-a dat jos dintr-un break desface un pled pe acostamentul de pietriș; înăuntru e o pisică portocalie moartă. Mai încolo, o femeie și un copil stau pe niște scaune pliante lângă un hamster într-un șervețel. Mai încolo, un cuplu în vârstă stă în picioare, ținând o umbrelă care o apără de soare pe o tânără; tânăra e numai piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care s-a dat jos dintr-un break desface un pled pe acostamentul de pietriș; înăuntru e o pisică portocalie moartă. Mai încolo, o femeie și un copil stau pe niște scaune pliante lângă un hamster într-un șervețel. Mai încolo, un cuplu în vârstă stă în picioare, ținând o umbrelă care o apără de soare pe o tânără; tânăra e numai piele și os și stă sucită într-un scaun cu rotile. Bătrânul, mama și copilul, familia și cuplul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ei, e V-ul ras dintre picioare. Acolo se rostogolesc mărgelele de sticlă. Stridie zice la telefon: — Da, vreau numărul biroului de mică publicitate de la Carson City Telegraph-Star. O pană roz planează în derivă pe lângă fața lui; o suflă mai încolo. Mona începe să deznoade niște sfori cu unghiile ei vopsite în negru, zicând: — E mai greu decât pare din carte. Stridie ține cu o mână telefonul la ureche. Cu cealaltă freacă săculețul de mărgele care-i atârnă pe piept. Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Ferestrele sunt comprimate până li se sparg geamurile. În tocurile scâlciate, ușile nu mai au cum să se deschidă. Pe falezele verzi e un du-te-vino de păsări care mănâncă semințe de iederă și le găinățează peste tot. Un cvartal mai încolo, străzile s-au transformat în niște canioane verzi, cu carosabilul și trotuarele îngropate în verde. Ziarele o numesc „Amenințarea verde“. Echivalentul vegetal al albinelor ucigașe. Infernul iederei. Tăcută și de neoprit. Sfârșitul civilizației derulat cu încetinitorul. Chelnerița zice că, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Pune mâna, zice. Uită-te și tu cât este de veche. Și Helen își deschide poșeta și-și scoate perechea de mănuși albe cu nasture la manșetă. — Lasă, ține-o tu, zice. Privind cartea deschisă, Mona o răsfoiește încoace și-ncolo. Dac-aș ști ce s-a folosit pe post de cerneală, zice, aș ști cum s-o citesc. Dacă ar fi amoniac sau oțet, zice, s-ar fierbe o varză roșie și s-ar da cu zeama aia ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
văzut poza de nuntă în ziarul de azi. Știe cine sunt acum. Acum vreo două săptămâni am trecut cu mașina pe lângă casa lor. Îi zic că i-am văzut pe el și pe mama lucrând în curte. Eram parcat mai încolo, pe stradă, sub un cireș înflorit... mașina mea, mașina lui Helen, acoperită de petale roz. Arătau bine, zic, și el, și mami. Îi spun că și mie mi-a fost dor de el. Și eu îl iubesc. Eu sunt bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
e foarte bun... Păcat că nu-l aveți, ar fi făcut o treabă... Ascultă, Mihai, zice Vlad, rotind paharul de parcă ar avea coniac în el scuză-mă că-ți zic pe nume, dar ce rost are să ne formalizăm?! Dă-l încolo de sudor, altceva vreau să te-ntreb: nu cumva ești autorul piesei de la T.V., de-acum cîteva luni? Aia cu sînziene? Da. Zău?! se bucură Vlad. Bănuiam, dar n-am îndrăznit să te întreb; mi-nchipuiam că că ești ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Ce oroare! se înfioară bătrîna, întorcîndu-se cu spatele. Mircea Emil rîde înfundat, un fel de "vedem noi", așază trei scaune la rînd, se întinde pe spate, trage pălăria pe ochi și-și bagă palmele sub ceafă, una peste alta. Mai încolo, spre sobă, familia cu copii a ocupat o masă, ținînd cu greu în brațe copiii adormiți, căutînd în același timp prin sacoșe să scoată de mîncare. Studenta și Lazăr s-au așezat la o masă, bătrîna cu andrelele a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe la noi? Da... Anul ăsta încă n-au dat drumul la cazan; abia după ce se termină de strîns totul de pe cîmp... Vreo schimbare la teatru? Tot sîmbătă? Tot. Seara asta, cu cursa rapidă, vor veni și afișele. Eah, lasă-le-ncolo. Cei ce vin la premieră știu data și fără afișe. Băieții ăștia arată spre ușă, în urma muncitorilor trebuiau să termine jos, mîine însă... Vrei să vezi? E aproape gata, așa că... Te rog! Săteanu ia sticla de gît cu mîna stîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încet și sigur panica. Să așteptăm, vă rog, insistă el să așteptăm, că-n două-trei ore... Trebuiau, acum, să fie aici! bate cu degetele în bar profesorul. De ce să mai așteptăm încă două-trei ore?! Două-trei ore de mîine la prînz încolo zice Lazăr, terminînd de făcut comanda. Domnule, se adresează el zîmbind șoferului, care pare contrariat din discuția dumitale la telefon eu am înțeles, vorba lui Anton Pann, că stăm cu fundul în două luntre: sîntem pe teritoriul județului Iași, cursa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
liniște, atent la ce-i spune femeia de alături, fericită, cu ochi iradiați de luminițe, amplificate de paharele cu vin, făcînd gesturi de întărire a spuselor ei cu palma, ce o coboară uneori să cuprindă mîna bărbatului, surîzîndu-i totodată. Mai încolo, la a doua masă, Lazăr a impus tăcerea sa și profesorului; s-a hotărît să isprăvească orice discuție, care, la urma urmei, nu face decît să-l irite. "Mîine-poimîine, dacă nu la noapte, voi fi tată. Am rupt-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un caiet-program pentru piesa lui Mihai. Mi-a spus Săteanu, la telefon, că mîine sînt invitat la o premieră. Asta? Da. Mîine-i, de fapt, avanpremieră, adică nu chiar premieră oficială, cu invitați de la județ precizează Lazăr -, aia se face mai încolo, cînd sîntem siguri că spectacolul e bun. Îl cunoașteți pe tovarășul Săteanu? Da... Adică nu. Nu bine. Țin legătura mai mult cu secretarul cu propaganda și cu rectorul Universității populare, ei mă invită să țin prelegeri. De ce? Așa strînge Lazăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
merită! Cînd mă gîndesc, mă ia cu rău. Crezi că pe mine nu? Dă cu laba în casa de bani, că-i punem noi la loc, da' zău că n-o iert. Vorba ta: niște pumni, da' nu acum, mai încolo, cînd sîntem siguri că n-a lăsat copilul. Să văd zice Ovidiu ridicîndu-se, bucuros că au căzut de acord -, numai să-i pot lua, că-i ține Sultana. Hai pe jos, c-or bănui ceva nevestele... În sala restaurantului, odată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să existe așa cum mi-am închipuit-o. Dar pentru asta, trebuie răbdare, dibăcie, pasiune ; trebuie..." Un pom, plecat pînă la pămînt, troznește cu zgomot, înfiorînd pînă și frigul. Dezorientat, Mihai privește într-acolo. Nu cumva, abia de-acum, de-aici încolo, încep să mă îndrăgostesc de Maria, făcînd o pasiune pentru miezul fierbinte al vulcanului?!..." Noaptea pare cutremurată de rana albă a pomului frînt. Vîntul suflă cu putere dinspre munte și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bărbat tînăr. Ca să vezi! clatină lung din cap Săteanu. Salut, Mihăiță! Faci de noapte? Da, de noapte răspunde Mihai timid, strîngîndu-le mîna. Și ce faci acum? Tocmai am venit de prin secție... Atunci, rîde Săteanu să stăm împreună pînă mai încolo. Tovarășe căpitan, se întoarce el spre civilul de alături mulțumesc de însoțire! V-am cam purtat în astea trei ore... Mergeți și vedeți de-ale dumneavoastră; eu rămîn aici; spuneți-i și șoferului să stea acolo, la dispensar, să doarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se apropie: Am avut din nou impresia că fuge pămîntul cu mine. Stai liniștit; încet-încet îți revii îl asigură Radu, cercetîndu-i fruntea cu palma. Temperatura ți-a scăzut deja. În ce parte? îl întrebă arhitectul pe Dorin, imediat ce doctorul pleacă. Încolo arată tînărul spre fereastră. Arhitectul se ridică și, pocnind rar cu bastonul în cimentul de pe jos, privește atent grinzile care susțin acoperișul, măsurînd din ochi unghiurile drepte, înspăimîntat la gîndul că greutatea zăpezii ar putea surpa acoperișul. Mihaela, preocupată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la bandajat. Sigur că s-ar fi dus ea însăși, dar trebuia să aibă grijă de prăvălie. Și bine că nu s-a dus, pentru că, imediat după plecarea lui Ted, a făcut vânzarea vieții ei. Carol se plimba încoace și încolo pe linoleumul cu pătrățele al prăvăliei, strângând de peste tot doze și sticle. Le punea pe tejghea - care fusese spălată și lustruită cu Flash, pentru a șterge urmele succesului ei violent și dulceag -, în ordine: întâi cutiile de Pilsner, apoi berile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]