5,200 matches
-
a înghețat spuse el în continuare, a înghețat și încă de mai multe ori la rând. Aiurea, dinamita nu îngheață, declară sigur pe el Calistrat. Ba da! îl contrazise Toma cu glas calm. N-are cum. Nu la fel cum îngheață apa, spuse Cristian clătinând din cap. Supusă însă la temperaturi scăzute, sub limita de îngheț, în mod repetat, se degradează. Vrei să spui că nu mai e bună? îndrăzni să întrebe Ileana, speriată la gândul că explozivul nu mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și continuă să țină flacăra aprinsă. O plimba în jurul mănunchiului din mâna lui, sperând să se aprindă. Ce, mama dracului? Și ăsta o fi prea vechi? se întrebă el. Din câte își amintea, fitilul nu se degrada prea ușor, nu îngheța și nici nu era afectat de trecerea timpului. Era format din pulbere neagră, străbătută de un fir de bumbac. Totul era apoi învelit în mai multe straturi de țesătură. Numai apa îl putea afecta. Desigur că asta se întâmplase, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumînare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care-ți Îngheța sîngele-n vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu care funcționa moara. Urmașii lui s-au integrat 210 societății românești și satului Lunca, îndeplinind, pânăă la vânzarea moșiei Dobreana, funcția de oameni de încredere ai proprietarului Sterian. Pentru morile acționate de forța apei, exista pericolul ca iarna să înghețe iazul, iar vara, pe secetă, să rămână insuficientă apă ca să poarte moara. Înainte de primul război mondial au funcționat în Lunca, pe dealul dinspre est de sat (de la fosta crâșmă a lui Cojocaru în sus, pe deal) două mori de vânt
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
putea fi transformată în stofă. S-ar putea ca „stofa” să fi fost dusă în alte părți la piuat, acolo pe unde erau condiții (pâraie cu debit mai mare) ca o piuă să funcționeze tot timpul sezonului cald, când nu îngheța apa. Portul bărbaților din Lunca - sumane negre - impunea pregătirea stofei de lână la piuă. Până să ajungă stofă, lâna trebuia dată la scărmănat, operație care se făcea manual sau cu o mașină specială. O asemenea mașină de scărmănat a avut
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a lupilor, a bolilor etc. Spolocaniile presupun spălarea vaselor în care s-au pregătit și mâncat alimente de frupt; se urcau în pod și pentru perioada postului se foloseau alte vase; Dochia (Baba) era cu cojoacele te putea răci și îngheța la începutul primăverii, iar Logodna păsărilor (în februarie) a determinat în lumea satelor o sărbătoare a dragostei, Dragobete, uitat acum și sub influențe externe. Nu știu ce a răspunsă directorul Gheorghe Postoi la Adresa Ministerului, dar, cu siguranță, atunci multe din sărbătorile înscrise
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din toată Barcelona. Acolo se cunoscuseră părinții mei În ’32, iar eu atribuiam parțial biletul meu de dus În viață farmecului acelei vechi cafenele. Balauri din piatră străjuiau fațada țintuită Într-o răspîntie de umbre, iar felinarele ei de gaz Înghețau timpul și amintirile. Înăuntru, oamenii se contopeau cu ecourile altor epoci. Contabili, visători și ucenici de geniu stăteau la masă cu mirajele unor Pablo Picasso, Isaac Albéniz, Federico García Lorca ori Salvador Dalí. Acolo, orice coate-goale se putea simți, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu sîntem prieteni. — Ba sîntem, Însă tu Încă nu ți-ai dat seama de asta. Nu te Învinuiesc, cu atîtea lucruri pe cap. Ca prietena ta, Clara. Pentru o astfel de femeie, oricine Își poate pierde bunul-simț. Pomenirea Clarei Îmi Îngheță sîngele-n vine. Ce știți dumneavoastră despre Clara? — Aș Îndrăzni să spun că știu mai multe decît tine și că s-ar cădea s-o uiți, deși știu că n-ai s-o faci. Am avut și eu șaisprezece ani... O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
secunde pînă mi-am dat seama că rîdea. — Singurul lucru care trebuie făcut cu ele, Daniel, replică el. Soase atunci o cutie de chibrituri din buzunar. Luă unul și-l aprinse. Flacăra Îi lumină pentru prima oară chipul. Sufletul Îmi Îngheță. Personajul acela nu avea nas, nici buze, nici pleoape. Fața lui era doar o mască din piele neagră și cicatrizată, devorată de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o fiică vei Începe, fără să-ți dai seama, să Împarți bărbații În două categorii: cei pe care Îi bănuiești că se culcă cu ea și cei pe care nu-i bănuiești. Cine zice că nu-i așa minte de-ngheață apele. Impresia mea era că acest Carax se număra printre primii, drept pentru care Îmi era totuna dacă-i un geniu sau un biet nenorocit, eu Întotdeauna l-am considerat un sfruntat. — Poate vă Înșelați. — Să nu-ți fie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la culcare, ce pizda mă-sii, că nu sîntem Într-o revistă de la Molino, exclamă doña Encarna cu furie. Ne-am oprit În fața ușii camerei lui Fermín. Tata bătu Încetișor. — Fermín? Ești acolo? SÎnt Sempere. Urletul care străbătu peretele Îmi Îngheță inima. PÎnă și doña Encarnación Își pierdu poza de guvernantă și Își duse mîinile la inima ascunsă sub pliurile abundente ale pieptului său luxuriant. Tata bătu din nou: — Fermín. Hai, deschide-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și să ducă o viață de tîrfoi abject. Am zîmbit cînd mi-am Închipuit comentariile pe care le-ar fi făcut În josul paginii prietenul meu criticul dacă n-ar fi dat fuguța la Întîlnirea cu chioșcul de bunătăți. ZÎmbetul Îmi Îngheță cît ai clipi. Spectatorul care luase loc cu șase rînduri mai În față se Întorsese și mă privea fix. Fasciculul luminos al proiectorului perfora negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am Înconjurat patul pînă la o măsuță de noapte acoperită cu sticlă, sub care zăceau, presate, fotografii ale Înaintașilor, ferpare de funeralii și bilete de loterie. Pe măsuță era o cutie muzicală din lemn sculptat și un ceas de buzunar Înghețat pentru totdeauna la ora cinci și douăzeci. Am Încercat să Întorc arcul cutiei muzicale, Însă melodia s-a Împotmolit după cîteva note. Am deschis sertarul măsuței de noapte. Am găsit un toc de ochelari gol, o unghieră, un flacon de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
angajați pe termen, trase un perdaf celor din poliția secretă aflați în cadru și se apucă de treabă. Era clar că orașul era un furnicar de mincinoși, că cei cinci sute care erau în puterea lor mințeau și ei de îngheța apele, dar între aceia și aceștia exista o diferență, în timp ce unii erau încă liberi să intre și să iasă din casele lor și, sperioși, alunecoși ca niște anghile, apăreau și dispăreau, pentru ca mai târziu să reapară și din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că mecanica cerească e departe de interesele dumitale. Am nevoie de o escortă. - Ca să mergi unde? caută șeful gărzilor să câștige timp. E târziu, se Înnoptează, adăugă, ridicându-și ochii spre cerul violaceu, pe care strălucea vie steaua Venerei. Apoi, Înghețat de privirea poetului, Își Înfundă capul Între umeri ca pentru a-și căuta protecție pe sub gulerul platoșei. - Am nevoie să știu ca să pot da ordinul de acțiune. - În noaptea asta. Trebuie să pătrundem Într-o biserică, replică Dante sec. - O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mulți tineri entuziaști Îți imită stilul, cântându-și iubirile atât de asemănătoare cu a dumitale. Și v-ați dat și un nume, Credincioșii Iubirii, nu-i așa? Prelatul se opri din nou, parcă așteptând o confirmare. Însă Dante rămăsese nemișcat, Înghețat pe poziție. - Credincioșii Iubirii... Se pare că există și un șef al grupului, prietenul dumitale Guido Cavalcanti. Sau poate fostul prieten? Știu că l-ați trimis În surghiun și mă Întreb de ce. Și apoi alții, numai figuri originale. Precum Francesco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
destinului erau identice cu cele lăsate de mâna care adnotase textul, singura care ar fi putut cu adevărat să se Încumete a completa cele Zece cărți. Aceea a autorului său, cel mai mare astrolog din toate timpurile. Un frison Îl Îngheță, ca atunci când gândul i se opri la cel care Îi profețise nenorocirea. Dar mai apoi, dintr-o dată, ridică din umeri, alungând nefasta presimțire. Nu, semnele acelea de pe hârtie nu aveau nici o putere. Numai el era arbitrul propriului destin. Mânios, Înșfăcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
le circule din nou în picioare. Pe cer, niște gâște greoaie zburau în cercuri. Păreau să-și fi pierdut drumul. Soarele se înghesuia în mantaua lui de cețuri, care se scămoșa tot mai mult. Până și tunurile păreau să fi înghețat. Nu se mai auzea nimic. — Poate că au făcut în sfârșit pace, încercă neîncrezător Grosspeil. — Pace pe naiba! i-o trânti colegul său și acoperi corpul micuței cu pătura udă de lână. Erau așteptați domnii din V. Sosiră în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
decât să urască, fiindcă asta era natura lui profundă. — Bine, bine, bine..., reluă, brusc înveselit, lăsându-și trupul masiv pe scăunelul său exotic, pe care-l pusese chiar în fața portiței ce dădea spre parcul Castelului. Și rămase acolo o vreme, înghețând, în timp ce jandarmii își loveau călcâiele și suflau în mănuși, tânărul Brăchut nu-și mai simțea nasul, iar Ciupitu se făcea gri-violet. III Trebuie totuși să o spunem, Castelul nu este o nimica toată. El impune și celor mai greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vremea bătrânului, Castelul avea șase grădinari, un paznic, o bucătăreasă, trei valeți, patru cameriste și un fochist. Acest întreg trib condus sub cravașă era înghesuit în încăperi comune strâmte și în camerele de sub acoperiș, unde pe timp de iarnă apa îngheța în căni. Procurorul le mulțumi și unora și altora. Nu se arătă zgârcit. Fiecare primi o scrisoare de recomandare și o sumă frumoasă. Nu îi păstră decât pe bucătăreasă, Barbe, care deveni, prin forța împrejurărilor, și cameristă, și pe soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-i vintrele cum ai deschide o cămașă, este chiar seara în care fetița a fost ucisă -, Adălaïde încercase să o țină la ea pe fetiță: afară era un ger de crăpau pietrele, iar când respirai ți se părea că vei îngheța pe loc. Dar micuța nici nu voise s-audă. „Nu mi-e frig, nășică, mi-e bine cu scufia dumitale pe cap!“. Remarca o flatase pe bătrână, fiindcă scufia cu pricina, galbenă ca aurul și pe care o observai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se întoarseră spre prizonier. Erau trei ore de când stătea în frig. Și nu orice fel de frig. El unul avusese tot timpul să se uite la stele, înainte ca pleoapele să i se lipească de tot din cauza lacrimilor care-i înghețaseră. Colonelul îi plimbă trabucul pe sub nas, de mai multe ori, punându-i întruna aceeași întrebare. Flăcăul nici măcar nu mai răspundea, gemea. La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și rezultatele arată că... și vine Tică la mine, îmi spune la ureche: nu am reușit să-i fac analizele, nu iese nimic, ni-mi-cu-ța, se coagulează sângele în eprubetă, se usucă și nu reușim să facem analizele, parcă i-a înghețat sângele în ea, fetele de la laborator sunt disperate, mai ales că-i vorba de tine, dar să știi că i s-au nenorocit picioarele, oasele, articulațiile, nu înțeleg de ce, la vârsta asta, e așa de tânără, după 60 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]