4,859 matches
-
clinchetul clopoțeilor la vila Minovici făceam un popas cînd veneam cu Nino pe jos de la aeroport avioanele săgetau cerul el Îmi vorbea de ultima erecție a spînzuraților noi vom rămîne totdeauna aici sub castani pașii noștri egali fața lui puțin Îngrijorată privind norii care se adunau o țărancă Își suflă nasul În șorț prin fața muzeului satului elevii se plimbă de mînă sărutul se ascunde după ureche un trening albastru aleargă „se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
suprapune o imagine mai veche, aceea a unui bătrîn care pășea clătinîndu-se noaptea pe aleea din fața blocului nostru, vorbind singur și oprindu-se În dreptul fiecărui felinar. Așa l-am văzut ultima dată pe Leon. Nu știu, de la o vreme mă Îngrijorează tot mai mult mila copleșitoare pe care mi-o trezesc toate făpturile cu care vin În contact. Îmi paralizează simțul critic. Altădată eram convinsă că exacerbarea urîtului și a răului din om este singura metodă de a-i trezi spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nenorocire“, am spus „ce noroc“, gîndindu-mă că putea fi mai rău, cînd normal ar fi fost să fie bine, cum sînt majoritatea oamenilor de vîrsta lui. Dar ce mai Înseamnă pentru mine „normal“? Iată un simptom care Începe să mă Îngrijoreze. CÎnd nu mai ai nici un acces la bucurie o jumătate de nenorocire ți se pare o victorie! SÎnt un campion al remizelor! Mă uit la el cum stă cu fața destinsă, senină, cum se duce la calorifer și-mi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
eu am scos din sacoșa de plajă trei ouă și le-am spart deasupra și i-am pus pe toți să aprindă lanternele) ...ce s-a Întîmplat cu tine? De cînd te-ai zidit În Olimpul vostru Împreună cu... zău, mă Îngrijorezi. Sigur, Îmi dau seama, am pierdut ceva esențial, dar vezi tu, nu Înțeleg de ce omul, luat așa cum e, ca subiect, artistic, nu mai spune nimic. Uite, portretul acestui bătrîn care lipește o carte veche, ridurile lui ca rîndurile unui text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ești frumoasă! Pe el pot să-l cred. După aproape treizeci de ani de conviețuire, de pat comun, de cadă comună, cred că cel mai recalcitrant ochi se adaptează peisajului, pentru că altfel n-ar putea supraviețui. Un singur lucru mă Îngrijorează, cred că el are o elasticitate prea pronunțată a nervului optic care Îi anihilează spiritul critic. Unii numeau asta Înțelepciune. În fața acestui argument, bucuria mea de femeie rămîne la temperatura normală de 36,5°. Cămașa roz Îi place la fel de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce le sînt impuse dinafară. Oamenii trebuie să știe că răspunsul se află doar la cei care știu În rest doar grajdurile lui Augias sau sisificul bolovan al raționalismului și materialismului...“ Nu mi-e de nici un ajutor. Nici nu mă Îngrijorează, nici nu mă liniștește. Îmi vine În minte acel aforism care mă entuziasmase cîndva: „CÎnd mă analizez mă detest, cînd mă compar mă admir“. Mi-e lene să explic de ce mi s-a impus acum acest gînd dintre atîtea altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a scris și i-a zis cât de mândru e de ea că lucrează într-o fabrică de război. Cu banii de la fiul ei și cu ce câștiga ea, nu mai văzuse niciodată atâția bani în viața ei, dar era îngrijorată de ce zisese Bobbie Lee. Următoarea scrisoare către fiul ei trebuia să conțină ceva despre Bobbie Lee, zicea ea, fiindcă e așa un om minunat, unul dintre aleșii lui Dumnezeu, iar fiul ei ar trebui să știe ce a zis el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
din banii pe care i-ar fi meritat pentru ce cânta cu orchestra, dar eu știam că-i place mult s-o facă și ar fi cântat chiar dacă nu i-ar fi dat nici un ban. Așa cred eu. Mama era îngrijorată din cauza scrisorilor pe care le primea de la tata. Era chiar în toiul luptei în Italia. Într-una din scrisori spunea că locuiește într-o casă veche de la țară care probabil avea vreo mie de ani. Ne scria despre măslini, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întrebau ca să fie siguri că e bine acolo sus pe deal. Nu știam ce să le spun celor cărora le părea rău, dar celorlalți le spuneam că nu se îndepărtează niciodată de casă și că nu e cazul să se îngrijoreze. Ei ziceau că nu sunt îngrijorați, voiau doar să fie siguri că era bine, mulțumită acolo sus. Nu îmi plăcea să aud oamenii vorbind așa despre mama, ca și cum ar fi fost răcită sau ar fi avut febră și ei sperau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
bine acolo sus pe deal. Nu știam ce să le spun celor cărora le părea rău, dar celorlalți le spuneam că nu se îndepărtează niciodată de casă și că nu e cazul să se îngrijoreze. Ei ziceau că nu sunt îngrijorați, voiau doar să fie siguri că era bine, mulțumită acolo sus. Nu îmi plăcea să aud oamenii vorbind așa despre mama, ca și cum ar fi fost răcită sau ar fi avut febră și ei sperau că nu îi e prea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
atât de repede, fie are ceva de ascuns. Totuși asta nu are de-a face cu iubita ei, nu? Vreau să spun că sunt două lucruri separate. Nu crezi? M-a privit cu ochii căprui și limpezi. Shelley Jacobson mă îngrijora. Era genul de persoană care nu se sperie niciodată, nu pentru că ar fi curajoasă, ci pentru că are foarte multă încredere în ea. Mi-o puteam imagina cu ușurință cum, văzând o bucată de plajă îmbietoare, ar merge direct înspre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ceașca de ceai. A încercat să o calmeze pe Claire, la petrecere, dar ea i-a spus să plece. De fapt, a sunat ceva de genul „du-te naibii“. Am auzit-o. Așa că a urcat aici la un ceai. Era îngrijorat ca nu cumva Claire să își piardă cumpătul și să-i facă o scenă monstru lui Lee. Știi? E foarte sensibil. Nu știam, dar am lăsat-o așa. — Cred că vrea să o părăsească, a spus Judy către ceașca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
desprind de acel grup nociv, găsind un loc avantajos de unde să pot vedea întreaga încăpere. Mulțimea părea să se împrăștie treptat și încă nu-l văzusem pe bărbatul cu haine jerpelite; fusesem sigură că o să apară, dar începusem să mă îngrijorez că nu o va face. Cineva m-a bătut pe umăr și am tresărit, crezând că e el. S-a dovedit a fi Judith. Sam, vino, te rog, o secundă. Aș vrea să faci cunoștință cu niște clienți. Judith avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
De ce nu i-ai spus să aștepte până a doua zi la lucru? Știam dinainte ce urma să răspundă. Credeam - nu știam ce are de gând să facă. Era depresiv, știi? A fost diagnosticat. Și aveam toate motivele să mă îngrijorez. S-a uitat în jos. Am ajuns acolo prea târziu. Poate și-a imaginat că nu mai ajung deloc, că eram furioasă pe el pentru că a vorbit cu tine. Așa că s-a sinucis. în fața mea era un taburet din brocart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mai puteam simți mâinile lui Nat strîngându-mă. Și mai multe vânătăi împrăștiate pe pulpe, iar pielea de sub un braț avea urme de dinți. Nu mă plângeam de tratament necivilizat; nici eu nu l-am lăsat nemarcat. Dar nu asta mă îngrijora. Ci felul în care a sărit scânteia, ce anume a încurajat asta, din nou, ceva care nu ar fi trebuit scos la iveală. Odată ce ai ridicat capacul nu mai poți închide la loc cutia. Am tras pe mine jeanșii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Am zâmbit triumfătoare. * * * Din întâmplare am dat nas în nas cu Julia Seddon în grădină când plecam. Mi-a zâmbit cu prea multă căldură. —Ai venit să-l vezi pe Tom? am întrebat-o. A dat din cap. Sunt cam îngrijorată pentru el, a spus pe un ton patetic. — Da? Tocmai am trecut pe la el și părea OK. Puțin deprimat, dar... Nu, reacționează foarte rău. Nu m-am purtat frumos cu el. — Atunci ar trebui să stai departe de el, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întrebam dacă nu cumva vrei să-mi spui ceva despre cele întâmplate. Nu pot să nu cred că există o legătură între moartea domnișoarei Lee Jackson și povestea asta. Nu am răspuns nimic. Nu ne ascultă nimeni, dacă asta te îngrijorează, a spus el arătând oglinda de pe peretele din față. E mijlocul nopții. Și nici nu înregistrez. —Mulțumesc. Brusc, m-am simțit foarte obosită. — Dar nu pot. Adică nu ar avea nici un sens. — Deci mă înșel când presupun că domnul Hammond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
nu-l cunoștea. După mama, visul era un avertisment. Ea venise ca să mă împiedice să-mi părăsesc locul natal și în primul rând pe ea, mama care sacrificase totul pentru copilul ei. Eu râdeam, încercând s-o consolez: - Nu fi îngrijorată, nu este țara noastră destul de străină ca s-o schimb cu alta? Mama părea mulțumită de explicația mea. În ascuns poate spera ca arta prietenului meu, pictorul, să mă împiedice să visez la alte țări în care ei i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de a plonja în adâncul apei. Se întreba mereu de ce hazardul îl adusese acolo. Își construise o colibă de frunze pe malul plin de soare, cu ajutorul localnicilor care-i povesteau istorii vechi cu rechini și alte animale exotice. Erau vădit îngrijorați de faptul că animalele mari ale apei deveneau din ce în ce mai rare, iar ei se obișnuiseră să trăiască din turism. Soarele ardea tare și nici o briză nu traversa plaja plină de oameni. Ceva mai departe, fluturi mari se jucau în ramurile neclintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
blond semăna cu un nod. Oleg își neteza barba și-și sugea buzele roșii. Uneori mâna fină de evreu rus ce exersa muzica de generații cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat de faptul că Blanca, îmbrăcată în roșu, cu o blană de vizon pe umeri, băuse, ca să se încălzească, nepermis de mult și uneori tușea, înroșindu-se cu un roșu diferit de cel al fustei care cădea în falduri pe treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
erau nerăbdători să-și facă văzute răsuflările în aerul înghețat, să scoată din ei „nori“ de sunete. Numai Blanca tăcea bosumflată - când nu tușea; fața ei albă ca porțelanul se învinețise de frig. Trebuia să cânte aria Emmelinei și se îngrijora mult pentru vocea ei mult încercată de aerul rece care-i traversa prea firavul trup. Un vânt rece începuse să sufle peste „poporul vesel al înghețului“. După discuții vii cu membrii orchestrei, Oleg se hotărâse să mute pianul lângă „piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mâini și se băteau crunt gheața de sub picioare. Din feeria lui Purcell nu se mai auzeau decât câteva cuvinte: Marea iubire va topi gheața. Focul trosnea în facle, luminând mâinile roșii ale dansatorilor beți. Mă simțeam încălzită de dans, dar îngrijorată de mulțimea pestriță care năvălea din toate părțile pe locul unde se aflau Oleg și orchestra care încerca să impună mulțimii puțină ordine și tăcere. Îmi era teamă să mă îndepărtez de prietenii și cunoscuții mei și să mă găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-l să tremure ca și cum abia ar fi comis o crimă? Ce remușcări cumplite îi sfâșie ființa sub povara imaginilor câtorva sute de milioane de nevinovați dispărând? Și ce milă absolut ieșită din comun îi înjunghie inima, făcându-l să se îngrijoreze profund de sănătatea minții lui? Dumnezeule, el chiar voia să facă asta? Ha, ha, râse el, nu-i adevărat... nu poate fi adevărat, e un vis... un vis urât și rău... Dansând liniștit, alungând ca pe-o himeră tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de scriitor, toate acestea îmi lăsară plăcuta senzație că mă aflu lângă un om complet dezinteresat de convențiile sociale. În fapt, nici unul dintre accesoriile pe care le purta tânărul nu se potrivea cu vreun altul, dar nici aceasta nu mă îngrijoră prea tare, căci, așa cum mi se întâmpla de obicei când cream diverse scenarii pentru a da o întorsătură convenabilă mie unei anume situații - mai ales în cazuri ca acesta, când tot ceea ce vedeam părea a-mi fi potrivnic, drept care îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gros, s-au ivit deodată zeci de brațe puternice și hotărâte, înșfăcându-ne de haine și trăgându-ne spre căldura lor. Aceștia erau bunii și iubiții mei frați și prieteni, erau viața mea și cred că fuseseră peste măsură de îngrijorați de ceea ce, din câte mi se explica acum, se dovedise a fi o îndelungă dispariție de-a mea. Mi-au sărutat obrajii și ne-au strâns în brațe pe amândoi deopotrivă, pe noi, cei doi fugari speriați ai nopții. Inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]