1,710 matches
-
fumeze este un semn de sfidare. Cealaltă ipoteză numită și „a reacției”: în fața unei constrângeri prea mar, individul adoptă comportamentul contrar celui recomandat. Este cazul fumătorilor care fumează două pachete de țigări pe zi și descoperă într-o zi fotografiile înspăimântătoare ale cancerului de plămâni într-o revistă, și astfel le crește doza ca reacție la mesajul propus. Reacția poate fi adesea observată la persoanele care se simt constrânse să acționeze în conformitate cu un mesaj exterior și care bravează în fața lui pentru
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
nu doar de literatură franceză, ci și de istorie și politică rusă, atras în mod special de originile și manifestările totalitarismului ca plagă înscrisă parcă în genele noastre umane. Și același Hervé Bel îți revelează, cu o măiestrie psihologică aproape înspăimîntătoare, un spațiu concentraționar aurit, dezvăluind cinismul unei lumi pe care o cunoaște bine, deși nu i-a trăit monstruozitatea pe propria-i piele (cum s-a întîmplat, de pildă, cu Amélie Nothomb în societatea japoneză descrisă în Stupeurs et tremblements
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sinistră și deprimantă, cum o consideră unii, mai ales cei care nu o cunosc, această literatură e originală și proaspătă, țesută pe un umor irezistibil, chiar dacă mușcător și adesea negru și decalat. O ironie suplă, ce permite să afirmi lucruri înspăimîntătoare aproape fără să bagi de seamă. Nu știu dacă trăim o "vîrstă de aur" nordică, dar ceva se întîmplă cu adevărat prin zona aceea și, cu siguranță, merită o privire cît o auroră boreală. Predica corsicană Bătălia pentru Premiul Goncourt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Moaie în ele rădăcini de forme neliniștitoare, piei de șarpe măcinate, smocuri de păr de copii născuți morți, sînge uscat de la primele menstruații ale fetelor. Ca să te vindeci. Ca să mori. Cum vrei. Epopeea unui bacil Un titlu respingător, o lume înspăimîntătoare, un roman misterios și pasionant, care răspunde încă o dată marotei contemporane, poate franceze cu deosebire, a (auto)biografiilor erudit romanțate, de preferință, reunind toate ingredientele aventuri, revoltă, entuziasm, melancolie, poezie necesare unei reușite narative capabilă să cîștige un mare premiu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să te studieze și ți-au vorbit în diferite limbi... Această povestire, pe care la timpul potrivit v-am relatat-o cu toate detaliile de care îmi aminteam, l-a uluit. Mă asculta cu o atenție imposibil de redat, aproape înspăimîntătoare, nemișcat, cu sudoarea acoperindu-i ușor fruntea. Am terminat povestirea acelei prime zi și am continuat: Înainte de asta, te aflai pe vasul John-Bell, terorizat, ai stat ghemuit zece zile lîngă balustradă, refuzînd orice îmbucătură... L-am binecuvîntat în gînd pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a devenit una dintre cele mai proeminente și mai controversate trăsături ale vieții contemporane, capitalul financiar jucând, dinto tde auna, un rol de prim-plan, după cum arată imaginile tranzacțiilor financia re internaționale desfășurate în marile centre financiare ale lumii sau înspăimântătoarele bulversări ale vieții de zi cu zi pe care le pot cauza crizele financiare globale. Adesea, aceasta a părut a fi un conflict epic între fluiditatea în fierbere a fluxurilor financiare transfrontaliere și inerția statului , a ncorat în teritoriul său
Globalizarea pieţelor de capital by Boghean Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1194_a_2194]
-
de la sine înțeles, recomandabilă. Dar ea indică și faptul că orice artist adică om al contemplației și al "inutilităților" nelucrative este, în mod potențial, un "chip al spaimei", motiv pentru care i s-a adăugat un "adjuvant" în persoana, la fel de înspăimântătoare, a Diavolului. Coabitarea a traversat, apoi, glorios, secolele, cu sincope mai mici sau mari, dar la fel de redutabil, de stereotipizant, debordând în "dreptul" artistului de a fi genial, adică altfel decât omul de rând, de a fi barbar, asocial, automutilant (ca
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
societatea generează, genetic și genealogic, debilitate inerțială, devitalizată, pe când marginalitatea naște ființe anormale foarte vii, capabile să domine, să învingă și să subziste. Mai târziu, ideea se va întâlni, foarte firesc, cu gustul romantismului pentru caractere tarate, diforme corporal și înspăimântătoare (dar foarte vii și catalitice), pentru a cristaliza ideea foarte gustată până în Contracultura anilor '60 că energiile de supraviețuire ale organismului social subzistă doar la marginea lui, în gesturi fruste și sintaxe nedisciplinate, adică "sălbatice": așa cum numai Rousseau avusese curajul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
om a constituit principala frică a decadenței antice; în Evul Mediu, accentul se mută pe Diavol sau pe terifianța extraumană silvatică, de pildă, sau aparținând unei geografii fantasmatice amenințătoare -, semn că, pentru omul medieval, spre deosebire de cel al antichității decadente, alexandrine, înspăimântătoare devine în primul rând lumea, pe care omul încetează s-o mai înțeleagă. Ocultismul inițial sau fantasticul de mai târziu reprezintă raționalizarea acestei spaime de necunoscut: în locul lumii înspăimântătoare sugerează Baltruišaitis -, oamenilor li se oferă un cod cultural al necunoscutului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
semn că, pentru omul medieval, spre deosebire de cel al antichității decadente, alexandrine, înspăimântătoare devine în primul rând lumea, pe care omul încetează s-o mai înțeleagă. Ocultismul inițial sau fantasticul de mai târziu reprezintă raționalizarea acestei spaime de necunoscut: în locul lumii înspăimântătoare sugerează Baltruišaitis -, oamenilor li se oferă un cod cultural al necunoscutului și al incomprehensibilului din jur, adică o surmontare a terifiantului prin "canonizare". Sub acest aspect, triada analitică pe care o sugerează Cătălin Ghiță în Deimografia e perfect îndreptățită: distingem
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unui "sentiment profund de teroare" (2000: 23). Ceea ce aveți în față este, așadar, un mic catalog al prozelor românești care, pe mine cel puțin, m-au tulburat. Vom vedea dacă acestea, plasate sub lupa noastră critică, se vor înfățișa la fel de înspăimântătoare și privirii dumneavoastră, mai puțin dispusă, poate, la concesii estetice. Odată încheiate preliminariile care țin de elementarul retoric al reținerii și stimulării atenției publicului (în oratoria clasică, aceste finețuri cu rol de aperitiv în demonstrație s-ar numi captatio benevolentiae
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Jack Sullivan, drept "unitate a stilului și a sensibilității, care evocă o dispoziție, un mediu sau un gând puternic" (1986: 15), atmosfera este marca indelebilă a vocii auctoriale, semnătura însăși a artistului. Pentru a se impune în ochii lectorului ca înspăimântătoare, atmosfera trebuie să degajeze o stare de încordare periculoasă cu un minimum de elemente exterioare. Unul dintre cei mai influenți muzicieni ai terorii, Iannis Xenakis, oferă o definiție sintetică a atmosferei moderne, pe care o opune celei gotice. Prima ar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a trasa scene de groază, ci, cu uimitoare intuiție modernă, el decide să le submineze prin apelul ferm la comicul de situații sau de atmosferă. V.V. Gippius are dreptate să afirme că autorul "creează imagini care sunt menite să fie înspăimântătoare, dar și amuzante" (1989: 33). Astfel se întâmplă, de pildă, în arhicunoscuta și arhidiscutata proză scurtă Nasul (publicată în 1835). * * * Prosper Mérimée31, autor al renumitei proze Carmen, care stă la baza operei omonime a lui Bizet, este un strălucit reprezentant
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
proporțiile unei ființe perisabile (19 august): "Ce am? El, el, Horla, mă hărțuiește, mă face să gândesc la toate aceste nebunii! E în mine, devine sufletul meu; am să-l omor". În aceste rânduri se poate intui, de altfel, finalul înspăimântător al nuvelei. Determinarea celui asediat este admirabilă (19 august): "Am să-l omor. L-am văzut. [...] Ei bine! se vedea ca-n plină zi, dar eu nu mă văzui în oglinda mea!... Era ca sfârșitul unei eclipse. Ceea ce mă ascunsese
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
postelnicul era superstițios. El credea în stafie, în strigoi, în iele, în zburători, în fermece". Izolat, peste noapte, într-o cameră dintr-o casă pretins bântuită, postelnicul are halucinații generate de umbrele nocturne și crede că privirea îi deslușește contururile înspăimântătoare ale unei fantome: Stafia se apropia de pat, întinse mâinile, postelnicul se credea perdut. El simte mișcările mînicii ei...". Din păcate, alternanța timpurilor verbale (imperfect vs. prezent) derutează, efect contracarat, întrucâtva, de organizarea paratactică a frazei: "Mâna stafiii rădică plapoma
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
el ca semnaluri... Îngrozit, își zicea că n-are să mai scape din acea noapte și se trăgea de la geam. Răsuflarea îi era scurtată, urechile vâjâietoare și fiori-fiori îl treceau prin inimă". Pe nesimțite, copilul adoarme, iar starea hipnică transferă viziunile înspăimântătoare din real în "inima fantasticului", ca într-o peliculă de Amando de Ossorio: Copacii de pe culmi se prefăceau, în visul lui, în năuci negre, în haiduci cu căciulele înfundate pe ochi [...]. Alte dăți, aceiași copaci [...] erau călugări cu glugi negre
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și ostilă și oprindu-se abia în fața unui masiv muntos, din măruntaiele căruia se deschide o ușă de piatră. După ce vizitatorul pătrunde înăuntru, intrarea se zăvorăște în urma sa, ca într-un basm oriental. Să nu ne iluzionăm însă; atmosfera este înspăimântătoare: "Undeva, departe, se ivi o lumină slabă. În zarea ei văzui pe părete umbra matahalei din pădure: un cap cât un ciubăr de zece mierțe, trupul gros ca stânca și picioare cu copite de cal". Este, desigur, diavolul, cel care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
bucatelor (în acea perioadă, după cum punctează naratorul însuși, nu fără o ușoară notă de ironie, Moldova nu se distingea printr-o gastronomie aleasă). Printre rânduri, se strecoară, abil, câte o informație cu funcție de prolepsă, menită să atragă atenția cititorului asupra înspăimântătorului climax: "curtea era plină de lefecii înarmați", "patru tunuri sta îndreptate spre poartă", "aceste slugi era înarmate". Măcelul este declanșat de un incident, în esență, inocent: Veveriță se ridică spre a-i închina o urare lui Lăpușneanu, rostind câteva cuvinte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Der Ring der Nibelungen), observând reflexele unui foc aprins intenționat pe scenă, Caragiale își scoate, grăbit, fiul din sală, complet imun la via reacție de dezaprobare venită, explicabil, din partea auditoriului. Ni se pare evident că această pirofobie stă la baza înspăimântătorului act sacrificial, care dobândește contururi maniacal-blasfematorii în finalul nuvelei. Proza debutează in medias res, cu imaginea unui hangiu îngândurat, în așteptarea diligenței. Cadrul static și elementele descriptive reduse proporțional favorizează evocarea: viața lui Leiba Zibal, deși lungă, nu a fost
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbăticia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe lângă băiat, ridică mâna asupra-i... Zibal pică leșinat de spaimă". Apare evident că episodul înspăimântător din copilărie se va dovedi crucial în evoluția psihologică a eroului tulburat. Lent, dar sigur, tensiunea este generată, narativ, prin acumulare. Există o consecuție plină de paradoxuri, generată prin sincoparea fluxului gândirii, evidențiind o intuiție a unor tehnici de execuție
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
datele problemei în contururile plauzibile ale eredității deficitare. Portretul-robot al maniacului criminal care rezultă din analiza naturalistă se suprapune, în mintea deja tulburată a lui Leiba, imaginii lui Gheorghe. Reveria posterioară coșmarului oniric este, prin detaliile de tortură, încă mai înspăimântătoare. Dar climaxul ororilor este constituit, migălos și rafinat, de starea de suspendare temporală, de plasare între paranteze cronologice, de amânare indefinită în care se găsește psihicul eroului, deoarece, propriu-zis, nici o agresiune fizică nu a avut loc după izgonirea slugii: În
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Da, dacă ne gândim, simplist, la mitul victimei transformate în călău, sub impulsul devastator al instinctului de conservare. Nu, dacă avem în vedere consecințele supraexcitării unei personalități anxioase, ale cărei mecanisme defensive se prăbușesc pe rând, dezvăluind un monstru mai înspăimântător decât cel care fusese obiectul spaimei sale inițiale. Oricum ar sta lucrurile, proza lui Caragiale este, simultan, una dintre cele mai valoroase contribuții autohtone la estetica naturalistă și un veritabil exemplu de scriitură terifiantă. 2.2.3. Evadarea eșuată La
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de război (1898) constituie pandantul ambiguizat epic al mai vechii nuvele O făclie de Paște. Substratul intrigii rămâne aproximativ același: un hangiu (de data aceasta, un etnic român) este torturat de propria conștiință, care suspectează manifestarea iminentă a unui pericol înspăimântător. Originalitatea scenariului caragialian rezidă în plasarea convenabilă a acțiunii între doi poli reflectorii: unul fiind constituit de naratorul omniscient (și, implicit, de lectorul informat), care prezintă situația reală, celălalt de personajul central, Stavrache din Podeni, care deformează conflictul, crezând, de la
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ciomagul. Actul final al dramei se consumă sec: vrăjitorul, care mărturisește cu dispreț că-și dorește să moară de trei secole, dar că nu poate sfârși decât de braț străin, îl imploră pe flăcău să-i ia viața. După lovitura înspăimântătoare a lui Stoicea, "[c]reierii vrăjitorului se sleiră pe pod". Deziluzionat, eroul se sinucide: "Stoicea se duse pe zăgaz și, cu capul înainte, spintecă adâncul străveziu". Nuvela anticipează, în chip excepțional, una dintre povestirile în ramă ale lui Hermann Hesse
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
paradoxal a fost observat foarte bine încă de acum aproape trei sute de ani de primul mare romancier modern, Daniel Defoe. Aventurierul său solitar Robinson Crusoe are, probabil, dreptate să afirme că "teama de pericol este de zece mii de ori mai înspăimântătoare decât pericolul însuși, atunci când acesta se înfățișează privirii; și descoperim că povara neliniștii este cu mult mai mare decât răul care ne neliniștește" (1994: 157-58). În treacăt fie spus, o idee asemănătoare ca substrat transpare din Ode to Fear (1746
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]