49,940 matches
-
ozon ale satului global. Pentru mine satul global nu e un spațiu science fiction, cum ar putea să le pară celor care nu au ieșit niciodată din binecuvîntata noastră țară. Generozitatea Vestului - inițiativele și punerea lor în practică se nasc întotdeauna în casele de bani și toate bunele intenții, mîngîiatul pe creștet și bătutul pe umăr, sînt aparențele romantice ale unor strategii poltiice -, așadar accentuez, generozitatea Vestului care-și deschide ușile operează și ea nuanțat, după vorba și portul oaspeților: rușilor
Numele meu este Celălalt by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12450_a_13775]
-
miop, vag corpolent, dar în nici un caz gras. Fusese necesar să îl creez și fiindcă de acasă la școală și înapoi aveam mult timp liber, iar prietenele mele balerine, anume Grațiela și Adriana, nu puteau să-mi umple acest timp întotdeauna: Grațiela fiindcă era prea musculoasă și rigidă și seacă (de pildă, visa numai cifre), iar Adriana, deși mi se potrivea întru totul, era la fel de frântă de oboseală ca și mine, așa încât de obicei tăceam împreună. În drumul de la gimnaziu la
Unchiul meu, Maharajahul by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12286_a_13611]
-
în același timp, de faptul că totul avea un sens, o logică. Cum era, de pildă, aranjarea farfuriilor puse la svântat pe rastelul lor metalic. Nu le putea arunca niciodată, așa cum uneori făcea Elena, una peste alta, de-avalma. Le punea întotdeauna vertical, înfipte în interstițiile rastelului. Așa se câștiga spațiu, dar, mai ales, așa era "în logica" rastelului și, în plus, era mai frumos. Când intrai în bucătărie și le vedeai, strălucitor de albe și în poziție de drepți, ca niște
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
ambiție perfecționistă în această nevoie de logic și de frumos! Ura asemenea cuvinte fiindcă de la ele se trăgea neputința lui de a încheia un text odată început. Nimic, nici o frază nu i se părea îndeajuns de logică și de frumoasă. întotdeauna descoperea undeva, uneori ascuns, un defect, o infimă neglijență, o scorie, o știrbitură, o pată, un gunoi. Exact ca în bucătărie după plecarea grăbită a Elenei la serviciu! Dar pe când aici era destul de ușor să pună mâna pe cârpă ori
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
Emil Brumaru In scrisoarea trecută v-am vorbit, puțin, despre ură. Sentiment încercat deseori, în felurite chipuri, căptușindu-mi aproape întotdeauna viața. Cel mai mult am urît tristețea, durerea, boala. Iată de ce, paradoxal, de cîte ori aveam un pacient a cărui boală se agrava, ura mea împotriva lui creștea! Asta nu înseamnă că nu-l tratam, nu, Doamne ferește, ba chiar mă
A declarat că ea este iubita lui Eminescu by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12808_a_14133]
-
mi-a destăinuit că se teme de o descindere sau o percheziție și că obiectul pe care-l credea compromițător era un jurnal pe care-l ținea de peste 30 de ani." Și totodată făcea o altă importantă precizare: "Am crezut întotdeauna - a urmat el - și la fel cred și acum că majoritatea membrilor acestui partid au fost, de la înființarea lui, agenți ai Moscovei." Pentru asemenea considerente politice, lui Petru Comarnescu îi era teamă că va fi arestat. El n-a avut
Un jurnal pe sărite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12606_a_13931]
-
modă omizile femeile își curăță urechile cu ele bărbații și le vâră pe nări în tot orașul oamenii-mprăștie prin casă viermii păroși totul în numele frumuseții * împăratul are o maimuță roșie atâta o mângâie c-a ajuns cheală el are-ntotdeauna în mânecă semințe pentru păsările lui cântătoare nu poate dormi decât pe blana ursului pe care l-a vânat în tinerețe e ca femeia care mestecă toată ziua gândaci roșii sau ca Lu Li care toată ziua stă la ea
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
îndemânare vine după ani de practică se exersează cu lacrimi coda urechile împăratului s-au plictisit de telefon a auzit de multe cauze n-avea nici o idee că Lu Li avea o cauză și ea Lu Li a crezut el întotdeauna era pur și simplu și-ntotdeauna va fi acum telefonul și televizorul au pervertit mintea ei unul cu soneria celălalt cu modelele de cum ar trebui viața să fie ca mâine o să auzi că eu nu mai sunt împărat și nici
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
se exersează cu lacrimi coda urechile împăratului s-au plictisit de telefon a auzit de multe cauze n-avea nici o idee că Lu Li avea o cauză și ea Lu Li a crezut el întotdeauna era pur și simplu și-ntotdeauna va fi acum telefonul și televizorul au pervertit mintea ei unul cu soneria celălalt cu modelele de cum ar trebui viața să fie ca mâine o să auzi că eu nu mai sunt împărat și nici tu Lu Li doar un măgar
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
să știe pe îngeri, dar nu vă uitați cu bunătate la această femeie, cîtă vreme poartă în pieptu-i preludiul nopții acum, la sfîrșitul veacurilor ce iar au început spre a nu sfîrși vreodată eu voi fi ceasornicarul de mentisme, ca întotdeauna, Rabbi, și voi rosti răspicat auditoriului că este abia ora patru fără cinci și că oricine este liber să mă cunoască așa cum sînt, fără formă și fără apetit pentru halucinație, de la cel mai mic pînă la cel mai mare dintre
RABBI by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/12809_a_14134]
-
Humanitas și o să prezinte zece campioni și tot atîtea gesturi mîrșave pe care le-au comis. Cristian }opescu a publicat anul trecut la noi o carte despre fair-play. M-am gîndit să acopăr reversul medaliei și să arăt că nu întotdeauna performanța și caracterul merg mînă în mînă. Au fost cazuri cînd ele au divorțat zgomotos și urît. Chiar grotesc uneori. Să înțeleg că te-ai transferat în sport? Știu că ai și o rubrică la un ziar de profil, așa
Interviu cu Radu Paraschivescu by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Imaginative/12648_a_13973]
-
dînd din cap afirmativ. "Și ce dacă?... Poate voia să-mi dea întîlnire. Hî! Hî! Auzi! Cînd mergeam la plimbare, știi? Și se uita cineva după noi..." "Eu aveam 10 ani cînd mergeam noi două la plimbare, Pulheria, și tu întotdeauna spuneai că se uită nu știu cîți după noi." "Nuuu! Da' era un sublocotenent, nu știi? L-am văzut!" " Cînd l-ai văzut?" "într-o zi. De la balcon. M-a urmărit. Hî! Hî!" "Poate se ducea la unitatea militară de
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
spre fața mea să văd cum mai arată. De-ar fi măcar un semn de răzbunare din partea nu știu cui, să-arunce piatra să facă cercuri, să se-ntâmple ceva nimic, un ochi albastru, neclintit, nu cel din întunericul fântânii la care căutam întotdeauna când coboram din cumpănă găleata... O apă limpede e tot ce sunt, străină și de duhul ce plutea deasupra ei, cândva, la începuturi.
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
venit tata de la bal" (?!). Tatăl se întorsese de la Tîrgu Jiu, unde fusese concentrat la tabăra polonezilor. Dacă există un singur om - crede François Mauriac - care să-și țină jurnalul pentru propria lui plăcere și nu pentru secolele următoare, îi rămîne întotdeauna cineva pe care să-l înșele și acela este el însuși." Abandonîndu-și jurnalul în fașă, Cazimir înceta să se automistifice. Griji mai mari îl pîndeau la orizont. Fericirea de a nu merge la școală trebuia să aibă sfîrșit. Cu puțin
Dimineața copilului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12855_a_14180]
-
chinuit ca un fachir imobiliar îndurând magnetismul iradiant al noii lor consistențe... aceste obiecte trebuie distruse poate înainte ca timpul să treacă, ele sunt deja agenții verosimilului placat pe viitoarea uitare... (sigur, faptele pot fi false dar povestea obiectelor comunică întotdeauna un adevăr pe care nu știu să-l identific exact precum cele nouăsprezece feluri de a scrie cuvântul sabie în vechea limbă chineză...) și totuși, unde sunt câinii ultrasonici ai timpului, cum spunea cohen să îmbăloșeze obiectele acestea să le
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
măcar, oprindu-mă desigur, dinainte, “incapacitatea” de-a o face. Visam, trîntit în șezlong, după amiaza, cu ochii în lumina zidului de cărămidă de la cîțiva metri de mine, ca la o femeie la poezia mea finală! * Și iar îmi amintesc. Întotdeauna începeam o poezie, mecanismul îmi era declanșat ca prain farmec de un cuvînt, un cuvînt ce pînă atunci, deși-l repetasem, vorbind, de mii de ori, sau îl citisem, nu avea nimic neobișnuit. Și deodată, n-am înțeles nici acum
O rugă sfîșietoare a cuvintelor către Cuvînt! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12976_a_14301]
-
albastru, așa cum Lisabona nu-l mai are după venirea primăverii, un soare fierbinte, un văzduh proaspăt, încă ascetic, fără esențe vegetale prea tari; au înflorit primii arbuști în parcul Eduard VII. |ncepe primăvara. Sub o formă sau alta, viața triumfă întotdeauna, reintegrează. Milioanele de morți care putrezesc în Rusia, zecile de milioane care vor însămănța întreaga Europă în anii care vin " poate nu sănt decăt jertfele necesare unui echilibru cosmic de care noi, bieții, nu ne dăm seama. " (5 februarie 1943
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
și-ai timpului eu rupeam dinții unui pieptene fernando întorcea pe dos o mănușă și ne calmam abia spre seară în golful cu broaște țestoase ce se jucau zvîrlindu-și una alteia ultimele reflexe ale soarelui sigur că da cerul era întotdeauna gol ca un perete tu erai acolo în locul prea mare lîngă umbra unui scaun aveai albastrul în custodie străduțele îți umblau prin mîneci dar nu recunoșteai pe nimeni dintre cei care fug dintre cei ce astupă fereastra prin care se
O călătorie cu Fernando Pessoa by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/13059_a_14384]
-
ca-ntr-un altar acoperit de furouri înspumate spasmodic. Să adăugăm și cofetăria eternă cu-acel motan distins, stilat, aplecat ușor, cu-n șervețel alb pe-o labă, în fața halitorilor de baclavale, savarine și profiteroluri! Și s-o acoperim, ca-ntotdeauna-n timp ce scriem, c-o pătură sau c-o plapumă, ca să nu ne tulbure inteligența artistică, pe grațioasa-n șolduri Tamara Nikolaevna! * Ne putem da seama acum, la a cincizecea scrisoare, și care ar fi procentul de plicuri dispărute
Dea domnul să mă țină trupul și creionul pînă la scrisoarea o mie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13109_a_14434]
-
-i făptură lunguiață și bulbucată exact unde trebuie, am zărit-o, zic, turnîndu-și niște băutură, nu vin, altceva, într-un pahar. Ce-i cu ea, mi-a fulgerat prin minte, ce se întîmplă cu ea? Și-am uitat pe loc. Întotdeauna, către sfîrșitul scrisorii, înțeleg că începe o nouă zi. De săptămîna viitoare va trebui să-mi duc fetița, în fiecare dimineață, pe la opt, opt și jumătate, la grădiniță. Și s-o aduc la douăsprezece. În dreapta mea, într-un unghi făcut
Am ridicat mîna a recunoaștere, a recunoștință. Asta a fost totul. by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13022_a_14347]
-
ridică podul un țipăt ca al femeii născînd clătină punctul „cu durere vei naște” își aminti poetul Lamentația De lumină am nevoie fiindcă ochi deși am sunt orb cuvintele-n pîrgă nu le văd le aud doar la nașterea lor întotdeauna particip doar pe furiș ciulind urechile se lamentă Scribul în urma Stăpînului mergînd cît timp acesta nu-l băga în seamă avînd un ochi ațintit spre fruntea cerului iar celălalt spre floarea de lotus încremenită parcă plutind Mundus subterraneus Supraviețuise pînă
Poezie by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/13085_a_14410]
-
bănuia cobora adesea zile și nopți la rînd Stăpînul în mundus subterraneus la toți cei care cîndva au fost și ei în pîrgă trăind acum într-o altă lumină afară din lege îl chemau ca la o judecată astfel că întotdeauna revenea printre ei înfrînt dar nu învins cu aceeași arsură pe mînă
Poezie by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/13085_a_14410]
-
Dar în ea, de multe ori, mă lamentez!Cum vine asta? Orice durere, atîta timp cît o poți scrie, e suportabilă? sau devine suportabilă tocmai fiindcă o scrii? Știu doar că înainte făceam versuri fericit. Marile supărări (care se împletesc întotdeauna cu spaimă) mi-au uscat mîna. Așa era cu poezia. Cum o fi cu proza, nu prea am idee! * Și zilele-s tot mai senine, mai înalte. E o sfințenie-n lumină, o tragedie dulce-n orice obiect luat la
Oare un fluture sau un crin nu-i tot pe viață și pe moarte? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13084_a_14409]
-
Eminescu se baza și pe surpriză, în cazul meu ar trebui să fac apel mai mult la covingere, ar interveni retorica, liberul consimțămînt etc... Spun toate astea fiindcă de cîteva zile, în Iași, au apărut cele mai tulburătoare femei, ca întotdeauna între întîi și cincisprezece septembrie: studente restanțiere! Au ceva pe care în zadar mi-aș dori să-l scriu. Picioarele și sînii lor trăiesc independent, în afara panicii examenelor, ochii doar, umpluți de spaimă, rugători, le fac mai accesibile, mai puțin
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
convenit să-l aduc cînd voi veni în București. Bătrînul Dosto s-ar simți jignit să fie împachetat, ștampilat și tîrît prin genți de poștași furioși! Dar văd, cu uimire, că ceva, undeva, prin inconștient, se opune lecturii!! Așa pățesc întotdeauna cu cărțile împrumutate! Cred că v-am mai spus, neplăcerea de-a le da înapoi mă împiedică (fiindcă îmi amintesc mereu de ea) să gust chiar din plăcerea de-a le citi! Drept care, după ce le țin un timp, le înapoiez
Tătucu Freud mi se pare romantic by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Imaginative/13235_a_14560]