1,942 matches
-
ai uitat și de ea și de mine. A venit? Cum arată? ― Nu știu, monsieur le comte! ― Asta-i culmea! Ce vrei să spui? ― Îmi pare rău, dar madame este complet voalată. N-am reușit să văd, ci doar să întrezăresc. ― Bine, bine! Și?... Spune o dată! Vezi că nu mai am timp de pierdut! Femeia aia mă așteaptă. Julien savura nerăbdarea stăpânului și ținea să îl enerveze. Chestia asta îi reușea de minune. ― Tocmai asta este, monsieur le comte! Aveți perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ridică în sfârșit draperia. Nădăjduia să ia prin surprindere femeia și să capete cât mai curând răspunsuri clare. Dar nu apucă să facă nici măcar un pas, căci auzi vocea ei catifelată, bine timbrată, insinuând deja amuzamentul. ― Așadar... Excelența voastră... a întrezărit și unele îndoieli. Vorbea fără să-l privească, lăsându-l să-i citească, dincolo de zâmbet, și subtextul: ditamai consulul nu spionează pe gaura cheii, ce dracu’! Pentru o treabă ca asta sunt de ajuns servitorii. Și, ca o confirmare, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că femeia îi ghicise dintr-un foc nu doar prezența, dar până și gândurile. ― Madame, mă văd silit să mărturisesc că, și dacă am avut inițial unele îndoieli, ele s-au risipit cu totul din clipa în care v-am... „întrezărit”. Conștient că avea în fața lui pe cea mai imprevizibilă și, deci, cea mai periculoasă dintre creaturile feminine, consulul îi sărută mâna cu o veritabilă risipă de galanterie, domeniu în care se simțea întotdeauna sigur pe sine, propunându-și să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
alchimie subtilă se punea chiar atunci în reacție sub pielea ei. Și, cu aceste gânduri, Nanone începu să cânte o arie din opera Răpirea din serai. Din când în când, sub poala rochiei ridicate cu grație, spectatorii din primele rânduri întrezăreau și minunatele vârfuri roz-pale ale pantofiorilor ei din mătase, simțindu-se cu totul răpiți de vraja acelor momente de revelații, până la ultimele note. În aplauzele frenetice, Nanone făcu o reverență, luă trandafirul din colțul decolteului și îl aruncă, întâmplător, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mucurile lumânărilor din sfeșnice, îl găsi întins între pernele divanului din colț. Mariam privea de departe, acoperindu-și pe jumătate fața cu evantaiul pictat. Purta un costum de chinezoaică de culoarea piersicii. La fiecare pas, crăpăturile laterale lăsau să se întrezărească puțin din roșul viu și alunecos al dublurii de mătase. Era ca un surâs discret, dar cu atât mai îmbietor. Își văzuse soțul ieșind din bibliotecă împreună cu Marioritza. Se opriseră în dreptul unei ferestre, destul de aproape de ea. Ciucurii draperiilor dansau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
referitoare la compoziție, proporție, efecte. Toate dovedeau că meșterul înțelesese exact ceea ce îi ceruse. Când și când, însă, în conturul celor două cupe, printre umbrele colorate ale vitraliului care jucau peste ele, în mod cu totul inexplicabil, auzea vocea Marioritzei, întrezărea zâmbetul sau privirea ei. Exista într-adevăr vreo legătură între ea și femeia aceea pe care o surprinsese ieșind din baie, în casa lui Dante Negro? Frumusețea acelui trup îi trezise imaginea fierbinte, deosebit de vie, a primei sale soții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
până nu-ți dau una! Ai înțeles? Bichon încă nu se eliberase de efectul alchimic al acelor umori excepționale asupra constituției lui canine și era incapabil să reacționeze în vreun fel. Nu mai vedea și nu mai auzea foarte bine. Întrezărea doar o ceață ursuză care, încet-încet, lua chipul stăpânului. Abia atunci căzu cu totul Bichon din lumea viselor și regăsi realitatea mult mai cumplită decât o lăsase. Înclină abătut capul când într-o parte, când în cealaltă. Tot încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
contele o flutura ca pe un steag însângerat. Se sperie și mai tare, pentru că nu suporta sângele. I se tăiară picioarele. Se prăbuși. Încercă să se târască în patru labe, dar nu mai avea pic de putere. Ca prin ceață, întrezări albastrul unor minunați pantofi de lac, două catarame năstrușnice, niște picioare cambrate, galbenul unor ciorapi de mătase bine întinși până sub genunchi și, ceva mai sus, o coapsă fină, aristocratică, orgolios arcuită în față, cum nu mai văzuse el în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și, în acele ceasuri lungi de tăcere îmbufnată, vedea lucrurile într-o cu totul altă lumină decât atunci când zărise, pentru prima oară, întinderea arămie a stepei. Doar nesfârșire aspră, neprimitoare, presărată cu rare fire uscate de vegetație. Undeva, în față, întrezărise dosul unor cai dispărând la orizont. Atunci râsese cu satisfacție. Patrulele de cazaci se temeau, fugeau mâncând pământul din calea lui. Acum priveliștea aceea revenea ca un semn rău prevestitor. Totul îi mergea așa cum n-ar fi trebuit să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trebuie să vă corectez. Marioritza ar fi putut fi iubita mea. Sau, și mai exact: iubita mea s-ar fi putut numi Marioritza. Prințul aprecie discreția pictorului. Totuși, ceea ce văzuse în locuința acestuia nu fusese o iluzie. Trupul acela gol întrezărit prin aburii băii... Graba jenată cu care Dante Negro închisese atunci ușa spre interiorul casei. Așadar, fusese Marioritza. Contraatacă. ― Și... femeia voalată... care ieșea din locuința ta destul de târziu, spre miezul nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se păruse cu totul abandonată atunci, ca și cum nu mai era pe deplin conștientă de ceea ce i se întâmpla... Ezitările și unda inexplicabilă de tristețe surprinsă la serata lui Nicolae când rămăseseră amândoi în dreptul unei ferestre, sub privirile soției sale... Imaginea întrezărită prin aburii băii, în casa pictorului, imagine care îl aruncase în trecut, în miezul unei vechi pasiuni, reamintindu-i senzații aproape uitate... Râsul acelei femei... Același râs, recunoscut imediat în restaurantul hanului... Marioritza lua masa împreună cu Nicolae și Stimo. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai ales de bucățica de om, moștenitorul lui. Tânjea după trupul acela micuț, cu miros de lapte, dorea să-i audă iar râsul care-i făcea, dintr-odată, lumină în suflet ori de câte ori îl sălta în brațe. Dincolo de imaginea copilului, însă, întrezărea o siluetă feminină. O umbră care nu avea chipul Mariei-Luiza. Tăcută, mult mai ușoară, plină de un farmec insidios. Trecea încet peste pajiștile de la Malmaison. Adevăratul lui cămin. Fericirea. Împlinirea și norocul lui. Valul înalt al dorinței pentru Josefina - soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Câteva persoane se Îngrămădiră În jurul ei la finalul orei, pentru a-i mulțumi și a-i cere sfatul. Tipul Își luă servieta, Îndesă dosarul sub braț și se ridică În picioare, așteptând să-i vorbească. Abia atunci am Început să Întrezăresc adevărul, deși nu știam din ce cauză: În fond, dacă era aici ca să evalueze sala, atunci era foarte posibil să dorească să discute cu unul sau doi instructori. De ce nu? Dar felul În care se purta lăsa senzația de hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să se prosterneze la picioarele mele; capul care nu se va pleca va fi retezat; și nimeni să nu Încerce să fugă, pentru că nici un ținut nu e la adăpost de mânia mea“, toată lumea Înțelege că furtuna a trecut, că se Întrezărește o soluție și că este de ajuns ca preoții să se pocăiască pentru ca monarhul să renunțe la pedeapsă. Prin urmare, a doua zi, atunci când Omar Îl Însoțește din nou pe cadiu la curte, atmosfera este de nerecunoscut. Nasr e așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atâtea bănuieli? XXXIII Din periplul meu persan nu păstrasem decât nesațul. O lună ca să ajung la Teheran, trei luni ca să scap de acolo și, pe străzile lui, câteva scurte zile toropite, aproape deloc timp ca să simt, să ating sau să Întrezăresc. Prea multe imagini mă chemau Încă spre tărâmul interzis: mândra mea trândăvie de fumător de kalyan, tronând În fumul scos de jeratic și de narghilele, mâna mea Închizându-se iarăși asupra celei a lui Șirin, momentul unei făgăduieli, buzele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
violent al republicanilor, dar mai ales profețiile neliniștitoare vehiculate În articolul despre imposibilitatea de a evita, pe termen foarte scurt, ca amintitele seifuri ale statului să nu mai poată satisface plata pensiilor de bătrânețe și de invaliditate, fără a se Întrezări vreun sfârșit, Îl făcură pe rege să aducă la cunoștința prim-ministrului că trebuia ca ei să aibă o discuție deschisă, Între patru ochi, fără reportofoane și fără martori de orice fel. Prim-ministrul sosi, se interesă de sănătățile regale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
picturi vechi, nu se aștepta să se găsească imaginea umanizată a morții În sisteme de identificare moderne, instituite doar de ceva mai mult de un secol, dar, pe de altă parte, considerând că aceeași moarte există dintotdeauna și nu se Întrezărește nici un motiv ca să trebuiască să-și schimbe fața de-a lungul vremii, fără să uităm că trebuia să-i fie greu să-și facă treaba la perfecție și la adăpost de suspiciuni dacă ar trăi În clandestinitate, e perfect logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
tremure pământul sub picioare, cu lințoliul care se târăște pe jos ridicând fum la fiecare pas. Moartea e supărată. E vremea să scoatem limba la ea. Cu excepția câtorva cazuri rare, ca acelea ale acelor muribunzi cu vedere pătrunzătoare care au Întrezărit-o la picioarele patului cu aspectul clasic de fantomă Înfășurată În pânze albe sau, așa cum pare să i se fi Întâmplat lui proust, sub aspectul unei femei grase Îmbrăcate În negru, moartea e discretă, preferă să nu i se observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
făceau ca fața ei bronzată să fie și mai frumoasă decît atunci cînd era trează. Observă că pleoapele erau mai pale decît restul chipului, Îi privi genele lungi, buzele dulci, calme, ca ale unui copil care doarme, sînii, așa cum se Întrezăreau pe sub cearșaful cu care se-nvelise peste noapte. Nu voia s-o trezească și-i era teamă că dacă o sărută s-ar putea s-o scoale, așa că se-mbrăcĂ și se duse În oraș. I-era foame, simțea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
naiba te manifești când îți place? Jake nu poate răspunde la această întrebare, așa că tace. Schimbă tactica și mă atacă. — Știi, continuă el prefăcut, întotdeauna m-a îngrijorat gândul că poate nu l-ai uitat încă pe Patrick. Tresar și întrezăresc o cale de scăpare din acest labirint oribil. Să fie acesta motivul atât de inexplicabilei schimbări a sentimentelor lui? Oare vrea, de fapt, anumite confirmări sau infirmări din partea mea? Eu cred că m-am vindecat de Patrick, susțin eu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la oraș. Ne arătă unele coline, acum devenite pășuni, care odată fuseseră galbene de grâne. Satul apărea dintr-odată, după o cotitură, la poalele unui deal, pe care se afla casa lui Belbo. Colina era scundă și lăsa să se Întrezărească În spatele ei podișul Monferrato, acoperit de o ușoară ceață albicioasă. În timp ce urcam, Belbo ne arătă În față o colină mică, aproape pleșuvă, iar pe vârful ei o capelă având În laturi doi pini. „E Bricco”, zise el. Apoi adăugă: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sau aproape - cu cele pe care Salomon de Caus le proiectase pentru Heidelberg, vreau să spun, pentru electorul palatin Frederic al V-lea, În marele secol rozacrucean. Lumina e puțină, dar așa trebuie să fie, pentru că e mai bine să Întrezărești decât să vezi: amfitrionul nostru nu a reprodus cu fidelitate proiectul lui Salomon de Caus, ci l-a concentrat Într-un spațiu mai Îngust. Grădinile din Heidelberg imitau macrocosmosul, dar cel care le-a reconstruit aici n-a făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nenumăratele forțe care acționează În lumea sublunară. Grădina e un aparat pentru a domina universul”. Ne arătă o grotă. O grămadă de alge și de schelete de animale marine, nu știu dacă erau naturale, de ghips sau de piatră... Se Întrezărea o naiadă Îmbrățișată cu un taur cu coada solzoasă de pește biblic uriaș, culcat În drumul unui torent care curgea din cochilia pe care un triton o ținea ca pe o amforă. „Aș vrea ca dumneavoastră să sesizați semnificația profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Apoi s-a făcut o lumină aproape orbitoare și au apărut imagini scânteietoare care se reflectau pretutindeni, creînd un efect de caleidoscop. Efluviile erau acum liturgice, bisericești, am Început să simt dureri de cap, o senzație de greutate asupra frunții, Întrezăream o scară fastuoasă acoperită cu tapiserii aurite, poate un banchet nupțial, cu un mire de stirpe princiară și o mireasă Învăscută În alb, apoi un rege vârstnic și o regină pe tron, alături de ei un războinic, și un alt rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Pentru că unele locuri sunt mai magice decât altele”. „Dar ce sunt ele... În viața de toate zilele?” mai Întrebă Garamond. „Persoane obișnuite. Dactilografe, funcționare la asigurări, poete. Persoane pe care le-ai putea Întâlni mâine fără să le recunoști”. Acum Întrezăream o mică mulțime care se Îndrepta În grabă spre mijlocul rariștii. Am Înțeles că luminile reci pe care le văzuserăm erau niște lămpașe mici pe care preotesele le purtau În mâini, și mi se păruse că erau chiar deasupra ierbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]