1,988 matches
-
Provost, iar fiu-său s-a dovedit a fi cam escroc, dar n-are importanță. Atîrnam tablourile alea în holul cu pardoseală de marmură și lambriuri. Ramele erau din nuc sculptat și acoperit cu foiță de aur, dar holul era întunecos, pentru că nu erau ferestre, în afară de luminator, care nu prea era de folos, fiind acoperit cu vitralii. Cînd am terminat, am deschis ușa din față și am coborît treptele spre trotuar, rămînînd acolo să mă uit prin ușa deschisă. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de dimensiunea unei uși. Se deschidea la piciorul unei scări metalice. Lanark și Rima urcară încet și chinuit pînă ajunseră la lumina verzui-apoasă. Ritchie-Smollet îi urma răbdător, fredonînd de unul singur. După mai multe minute, ajunseră într-o cameră îngustă, întunecoasă, tăiată în piatră, placată cu marmură pe trei pereți și cu porți din fier forjat pe al patrulea. Porțile se deschiseră cu ușurință și pășiră pe o potecă sub un cer imens și negru. Lanark își dădu seama că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
chestiunea trebuie să înceteze. Răspunde, te rog, nu mai e prea mult timp. Lanark dădu din cap aprobator. Se ridică și ieși din cort între cei doi secretari, simțindu-se bătrîn și învins. CAPITOLUL 44. Sfîrșit în timp ce traversau vastul etaj întunecos, Wilkins zise înveselit: — A fost foarte distractiv; i-ai băgat frica în oase bătrînului M. — Intelectualii ăștia, spuse celălalt, nu au putere stabilă. — Lanark e pe-aici de mult, mult timp, spuse Wilkins. Cred că merită un nume din trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de clădiri. — Știu cimitirul ăsta foarte bine, Sandy. Și maică-ta. Ți-aș putea spune o mulțime de lucruri despre el. Pe sub podul ăsta de care ne apropiem, de exemplu, trecea un afluent cîndva. — Taci și mișcă, tată. în cimitirul întunecos, oamenii se ghemuiau pe petecele de iarbă sau se dispersau pe micile poteci. Un difuzor plasat pe vîrful dealului le spunea oamenilor să stea departe de monumente. — Rima trebuie să fie undeva în vîrf, spuse Alexander, poți merge? — Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
clipită. Apoi, într-un interval de timp ceva mai lung, luptă să-și recapete echilibrul afectat de impactul cu corpul fetei. Nu fără dificultate, reuși în cele din urmă. Apoi o duse, jumătate pe sus, jumătate cărând-o, sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
se auzi din apropiere susurul murmurat al unei ape curgătoare. Dar și acest zgomot se pierdu, când intră în umbra arborilor gigantici. Dar ce umbră. Venind de la lumina zilei ți se părea că pătrunzi într-o pivniță ca un coridor întunecos și sinuos, cu pereți mobili, în permanentă mișcare, aci deschizîndu-se în vaste anticamere, aci îngustându-se aproape până la dispariție între tufișurile încâlcite, dar având mereu un plafon care ascundea cerul. Își dădu seama că-i va fi foarte greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
alături de Lyttle, la realizarea planului lor. Mintea, privirea continuau să-i fie acaparate de Mașină. Din apropiere, amploarea pagubelor produse de devastatori era mult mai vizibilă. Secțiuni întregi fuseseră deja, erau în curs sau urmați să fie demolate. Din culoarele întunecoase ieșeau oameni cărând mașini, plăci de metal și diferite aparate; vederea lor îl șocă pe Gosseyn. Și se opri din nou, conștient că asistă la sfârșitul unei epoci Lyttle îl trase de mână. Gestul îl galvaniză pe Gosseyn mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
o unghie care zgâria ușurel pe dinăuntrul cutiei de carton de pe masă. Atunci mi-am amintit de fluture, am luat Intimitatea și am deschis-o; fluturele a ieșit, era încă viu, încerca să se târască greoi spre un ungher mai întunecos, l-am aruncat afară. A doua zi, am găsit înșirate pe prag șase aripi de fluture, identice una cu alta, le-am recunoscut imediat, erau ale lui toate șase, nici urmă de restul corpului, le-am ars acolo unde le
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și privea cam chiorâș lumea, eram chiar eu. 5. Tot cam pe vremea aceea m-am mutat și am locuit un timp, singur, pe un coridor destul de lung pe care îl străbăteam totdeauna în fugă, niciodată la pas, un coridor întunecos și cam sordid, pe dreapta, cum intrai, se înșirau odăile slugilor (femei, venite din coclauri de munți, le auzeam dimineața, înainte să coboare la lucru, povestindu-și în dialectul lor natal visele populate de tauri negri care își vârau coarnele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în trei treimi: prima ia sfîrșit în 1948 [DREIF, 1999]. Este vorba de locuințe care țin de legislația HBM (locuințe ieftine), cu imobile caracteristice, ornate cu feronerii și cu un decor de cărămizi, formînd grupuri compacte, cu curți strîmte și întunecoase. Amenajările erau rudimentare. Încălzirea era asigurată de o plită cu cărbuni. Încăperea cu instalație de apă, atunci cînd exista, se reducea la forma sa cea mai simplă, adică jetul dușului cădea din plafon, iar apa se scurgea printr-o gaură
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
clipită. Apoi, într-un interval de timp ceva mai lung, luptă să-și recapete echilibrul afectat de impactul cu corpul fetei. Nu fără dificultate, reuși în cele din urmă. Apoi o duse, jumătate pe sus, jumătate cărând-o, sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se auzi din apropiere susurul murmurat al unei ape curgătoare. Dar și acest zgomot se pierdu, când intră în umbra arborilor gigantici. Dar ce umbră. Venind de la lumina zilei ți se părea că pătrunzi într-o pivniță ca un coridor întunecos și sinuos, cu pereți mobili, în permanentă mișcare, aci deschizîndu-se în vaste anticamere, aci îngustându-se aproape până la dispariție între tufișurile încâlcite, dar având mereu un plafon care ascundea cerul. Își dădu seama că-i va fi foarte greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
alături de Lyttle, la realizarea planului lor. Mintea, privirea continuau să-i fie acaparate de Mașină. Din apropiere, amploarea pagubelor produse de devastatori era mult mai vizibilă. Secțiuni întregi fuseseră deja, erau în curs sau urmați să fie demolate. Din culoarele întunecoase ieșeau oameni cărând mașini, plăci de metal și diferite aparate; vederea lor îl șocă pe Gosseyn. Și se opri din nou, conștient că asistă la sfârșitul unei epoci Lyttle îl trase de mână. Gestul îl galvaniză pe Gosseyn mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
mișcările monstruoasei feline care se apropia de ei de-a curmezișul câmpiei negre, stâncoase. Comentariile celorlalți șefi de secții răsunau în aparatul acustic al lui Grosvenor: - Nu mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe copilașul ăsta noaptea, pe o alee întunecoasă! - Nu fi prost! Se vede cât de colo că-i o creatură inteligentă. Probabil din rasa care stăpânea această planetă. - Aspectul ei fizic sugerează o adaptare animalică la mediul ambiant, rosti o voce în care Grosvenor recunoscu glasul lui Siedel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
În cele din urmă se opri și se ghemui la sol. Căci simțise vibrațiile idului. Ascuns înapoia unei movile de pietre, privi cu încordare și văzu un biped care, stând sub ceea ce fusese cândva o fereastră, își îndrepta spre interiorul întunecos razele lanternei sale electrice. Deodată aceasta se stinse, iar omul - un individ vânjos - se depărta repede, răsucindu-și mereu capul încoace și încolo. Lui Corl nu prea îi plăcea vioiciunea aceasta, căci vedea în ea un indiciu al capacității individului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
unul dintre membrii grupului, putea oare controla întreg grupul? Viziunea aceea fugară îi apăruse probabil prin ochii unui singur individ. Ceea ce simțise până acum nu părea să indice contactul cu un grup. Era ca un om închis într-o cameră întunecoasă, în fața unui perete prevăzut cu o ferestruică acoperită cu câteva placi transparente, care ar fi lăsat să se strecoare o lumină difuză. În răstimpuri, câte o imagine răzbătea pe acolo, lăsându-l să întrezărească lumea din afară. Imaginile reflectau, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
întuneric. Depărtează-te de acest Rim... Umbre, tenebre, vârtejuri... Celulele trebuie să-l alunge... Dar nu au puterea. Era firesc să încerce o apropiere de ființa ieșită din beznă adâncă, fiindcă nu știau că-i un dușman... Noaptea e din ce în ce mai întunecoasă. Toate celulele ar vrea să dea înapoi... Dar nu pot... Grosvenor își dădu seama, îngrozit, că tot ceea ce se întâmplase până acum putea fi interpretat la fel de bine în acest fel, ca și în sens contrar. Situația era gravă. Dacă dezastrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
râvnit guul. Gândul acesta, repetat de nenumărate ori, făcea acum parte din însăși ființa lui. Era ca o imagine ce se desfășura la nesfârșit în fața ochilor minții sale. Imaginea asta, laolaltă cu țipetele luminoase pe care le zărea în hăul întunecos, alcătuiau toată lumea lui. Pe vremuri, simțurile îi fuseseră foarte ascuțite, dar de când începuse să- și piardă puterea nu mai capta semnale decât de la o distanță de câțiva ani-lumină. Așa și acum, abia dacă desluși primele semnale ce-i indicau prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
descoperirea lui Röntgen și-l intitulase Raza făcătoare de minuni. S-a bucurat că le poate povesti despre subiectul lui preferat, știința. Într-o zi de noiembrie, acum exact doi ani, sfiosul cercetător a văzut, în laboratorul lui mai degrabă întunecos, o lumină verzuie care părea că vine dintr-un carton acoperit cu bariu. Se miră el ce se miră, stinge tubul catodic și pe loc dispare și lumina din carton. Aprinde tubul și își pune mâna, pesemne din întâmplare, între
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
spune și despre cai că zboară -, porumb cu bob mic, orz, linte, rapiță și-i explică în ce fel trebuie hrănită Pestrița și cum să-i facă o casă mare și luminoasă. Reintrară și ei în casa mică și cam întunecoasă a portarului, dar spoită cu var alb și ținută curată de nevasta lui nea Cercel. Femeia nu suporta porumbeii, fiindcă, zicea ea, au și sufrageria și privata și promenada în același loc. — La primăvară vii să-i cumperi perechea, porumbeii
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
opreau la garaj ori intrau în bistrou bănuiau că o luase razna. Angajase mai mulți neghiobi și munceau cot la cot până când, la un asfințit, descărcară iedera. Erau tufe mari, cât un stat de om, de un verde închegat și întunecos. Le înfipse în amalgamul de linii, curbe și zvârcoliri, până ce o inimă albă apăru ca un miez în pâine, în mijlocul labirintului. Chiar acolo, în centru, ca-ntr-o cupă de mac care tremură, susținându-și semințele, înălță spirala, străvezie ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
întunericul umed și mirosul de igrasie îi ridicară un val de greață în piept. Era șapte și jumătate, cel mult, dar prea multă liniște și chiar niciun bec. Știa bine drumul, îl făcea zi de zi, la ieșirea din tubul întunecos ar fi dat de luminile hangarului de mașini. Își mișca picioarele tot mai repede și aproape se trezi alergând, când o țintui vocea: — Unde fugi așa, cățea a Islamului? Unde fugi, Shirin a smintiților și a leprelor trădătoare? Stai pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mare și să auzim de bine. Trece selbele - argintoase, trece-o vale, un colcantaur 415Pînă vede dinainte-i răsărind pădurea de - aur. Mult frumoasă e pădurea cu-a ei trunchi de aur roș Ce în frunza lor cea moale suspinau întunecoși. Iarba lin călătorește, o peteală stătătoare Ce sclipind cu mii de raze sub al nopții dulce soare, 420Poartă-n galbenele-i unde spice cu mărgăritare, Flori de mac ce îmflă noaptea capul lor cel roș și mare; Numai fluturi mici albaștri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în valea desperării Ce-n a ta cale tu vei trece-o sigur. El iar porni în lumea întîmplărei, Bolnav de dor și de-a iubirei friguri. Dădu de-o vale -n asfințitul serei, 110Prin crenge negre umbre se configur. Întunecoasă-i, cum o simt doar orbii Și fîlfîiesc prin aer rece corbii. El de pe cal se dete. În pădure Șoptește frunza, ramuri stau de sfaturi 51 {EminescuOpVI 52} 115Și somnul nu voiește ca să-l fure, Căci umedă e frunza lui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ei se prefăcu în steauă. Căzu din cer în tinda ei măreață, 210Se prefăcu în tânăr luminos Și corpul lui sub haina ce se-ncreață, S-arată nalt, subțire, mlădios. Păr negru -n vițe lungi ridică fața Și ochi - albastri-nchis, întunecos, 215Iar fața-i albă, slabă, zâmbitoare - Părea un demon rătăcit din soare. Ah! te iubesc - îi zise el -copilă, La glasul tău simt sufletu-mi rănit, Din stea născut plec fruntea mea umilă, 220Cu ochii mei prind chipul tău slăvit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]