16,607 matches
-
ca toți oamenii. De asta am venit aici, cum am aflat că L-au prins. Vreau să dau mărturie, mâine, la proces. Am nume bun în satul meu. Am nume! El mi-a dat nume, în loc de poreclă. Sunt și eu învățătorul altora. Oamenii mă iubesc, copiii mă iubesc. Dar, mai mult decât atât, îi iubesc eu pe toți ceilalți. Cine a fost o dată măcar în iubirea Lui, se face el însuși iubire, adevăr, dreptate. De asta nu înțeleg ceva: am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ceilalți doi, care vorbeau cu El, erau prinși în lumina Lui, ca între petalele unei flori... care cuprindea și muntele, și cerul de deasupra. Atunci s-a ridicat în genunchi și omul meu și i-a spus celuilalt, care strălucea : "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie"... și tremura așa de tare când vorbea, că nu m-am mai putut ține și am căzut la pământ, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pământul... Asta e fericirea... Pe urmă s-a făcut muntele munte, cerul cer, oamenii oameni, ca mai înainte. Au mai vorbit ceva și au plecat. Dar eu am rămas acolo. Ce le pasă oamenilor, mi-am spus. Cu ei este Învățătorul (așa I-au spus), adică Fiul Tatălui din Cer, așa că ei sunt fericiți întotdeauna, fiindcă Îl au cu ei. Dar eu ce să fac ? Eu rămân aici, unde a căzut ploaia de lumină și L-am auzit pe Tatăl și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
minunea aceea căreia oamenii îi spun fericire. Și așa, bunica mea a fost singura Floare a Soarelui pe muntele acela de piatră. Și eu fac la fel ca ea : mă uit mereu la Soare, fiindcă știu că Soarele e El, Învățătorul și lumina Lui e viața. Iar noi, semințele, nu cunoaștem decât fericirea. Nouă nu ne e frică niciodată de moarte, fiindcă doar așa trăim mereu: murind mereu. Altfel cum m-aș face, din sămânță, floare ?! Ce nu mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de moarte, fiindcă doar așa trăim mereu: murind mereu. Altfel cum m-aș face, din sămânță, floare ?! Ce nu mi-a spus bunică-mea și nu înțeleg e de ce oamenii trăiesc parcă nu știu nici de Tatăl lor, nici de Învățător, nici de cer, nici de pământ, mereu în frică și cu frică, fie că trăiesc, fie că mor. Dar eu sunt prea mică să-i învăț, iar treaba mea e să mor și să mă nasc mereu, până când o să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nici de cer, nici de pământ, mereu în frică și cu frică, fie că trăiesc, fie că mor. Dar eu sunt prea mică să-i învăț, iar treaba mea e să mor și să mă nasc mereu, până când o să vină Învățătorul oamenilor din nou... Iar până atunci, să mă uit mereu, la Soare... ...așa cum treaba oamenilor e să fie aici și acum nemuritori și plini de iubire... * "...Înseamnă că ai mai mult curaj decât mine bravo ție! Uite, eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a reușit s-o stingă. Ce este autentic: textul egiptean; pasajele din Biblie; aprecierea distanței și direcției de mers de la Ierusalim spre Emaus (spre vest); izvorul din Emaus, unde se spune că și-a spălat picioarele Iisus; numele Gamaliel (al învățătorului Sfântului Ștefan); Kelil = coroană = Stephanos. Povestea este "istoria" Sf. Ștefan. În cer și pe pământ Hai, surioară, uită-te un pic la mine. Așează-te oleacă să vorbim. Nu pleca afară ! Știu, tu ai treabă. Întotdeauna ai treabă, așa că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zis că nu numai necazurile mele le luase, ci și pe ale bătrânului, care pe atunci era ca mine, și pe ale tatălui lui, și pe ale copilului aceluia care fusese ciung și pe care-l vindecase, și acuma era învățător, și pe ale... dar cine-i mai ține minte pe toți ?! Și oare ce face cu necazurile, grijile, povara vieții și frica morții ale atâtor și atâtor oameni... Le duce mereu cu El? Bătrânul mi-a spus că era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă descurc eu ! Cel mare : Ești flămând; cade noaptea și rămâi singur. Și așa e de mirare că nu ți-au venit de hac până acu' șerpii sau vreun tigru. Mai bine hai cu noi. Știi, l-am văzut pe învățătorul acela nou, care-și spune "Geamănul" un evreu venit de tare departe și... Unul din copii (cu teamă și respect): Și el spune la toată lumea cum a venit Fiul lui Dumnezeu în țara lui și s-a lăsat omorât ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta În picioare... Îi cunosc foarte bine, fiindcă am avut de-a face cu ei! - a intervenit cu năduf alt pacient. ― De unde se deduce că Dumnezeu nu bate cu bățul. Vede al cui e sacul cu făină - a filozofat un Învățător, În convalescență, după o operație grea... ― Da’ știți voi că dacă te lovești la cap poți să rămâi tâmpit?. Daaa... Rămâi așa pe toată viața. Nu se mai Înțelege nici dracul cu tine” - a vorbit altul. ― La mini În sat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
expediez. ― Treaba e ca și făcută, dragule. Îndată, Mărioara ta scumpă va caligrafia - așa cum a Învățat ea la Școala Pedagogică - scrisorica către mama Maranda și tata Toader... ― Dacă ar fi să le scriu eu, atunci ar trebui să meargă la Învățătorul din sat să descifreze hieroglifele mele... ― Nici chiar așa, iubitule. Îți place să te alinți. Printre toți doctorii, ale căror rețete le am citit, tu Încă scrii descifrabil! ― Vezi? Tot sunt bune la ceva soțiile. Atunci când ți-au murit lăudătorii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pentru a spune sau asculta povești... Și tare aș vrea să aud prin ce Întâmplări v-au purtat valurile războiului pe voi, cercetașii. ― Da’ nu ni-i văduvi nici tu cu nemaiauzitele Întâmplări prin care ai trecut, alături de bunul tău „Învățător”, profesorul Zenit - l-a Îndemnat Petrică. ― Nu m-oi da În lături, dar după ce voi doi: tata Toader și tu, Petrică, ne veți Încălzi sufletele. Pe tine te știu un povestitor neîntrecut. Așa că, suntem numai urechi. ― Cu alte cuvinte, voi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
asistent universitar? Ei? Pentru care variantă optezi? ― Eu sunt pentru contra! - a răspuns Gruia râzând. ― Uite ce a putut să-mi facă „moș Creangă”!... Numai el a fost În stare să răspundă așa În fața domnilor ministeriabili la congresul acela al Învățătorilor de la București. Îți imaginezi ce râs a putut să provoace, deși el și-a exprimat opțiunea corect. Cu alte cuvinte, era contra propunerii puse la vot și nimic mai mult - a vorbit Maria printre hohotele de râs... ― Asta-i limba
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
înșiruindu-le în fața sa, pe tăblia biroului, cu gesturi teatrale. Mă, nu-ți mai bate joc de meserie, că îi spun șefului să te dea afară! îl puse la punct Mihai Viniciuc, uitându-se la el pe deasupra ochelarilor, ca un învățător care l-a prins din nou cu ocaua mică pe codașul clasei. Celălalt funcționar nu mai spuse nimic și în birou se făcu liniște. Virgil își aprinse liniștit o țigară și se apucă la rându-i de lucru. Nu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
țărână până se făceau mari și buni de muncă și, slavă domnului, erau teferi și sănătoși, dacă nu dădea cumva vreo streche-n ei, fiecăruia cum îi era scris și în frunte pus. Virgil, care totuși avusese, ca băiat de învățător, o copilărie ceva mai deosebită de a celorlalți copii din sat, obiectă că lucrurile nu stăteau chiar așa; știa el, socrul Grigore, de tetanos, de ciumă sau de septicemie? Țăranul clipi din ochi neîncrezător. Păi vezi? Uite, aia e!... sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
orange), nuvele, Editura Mon Petit Editeur, Paris, septembrie 2010 în curs de apariție. > Proză scurtă și poezii publicate în revistele : Bucovina literară (Suceava), Acolada (Satu Mare), Plai Străbun (București), Căminul Românesc (Geneva), Gyroscope (Grenoble). * * * Născută în anul 1938, întro familie de învățători din Bucovina, Cornelia Petrescu a făcut studii de inginer chimist la Universitatea din Iași, după care a lucrat în industrie și în cercetare științifică în România și în Franța, unde a reușit să emigreze în anul 1986. Abia în exil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
viață profesională lungă și istovitoare, își trăiește cu seninătate pensia, alături de soțul ei, într-o modestă căsuță din masivul Chartreuse, în apropierea orașelor Grenoble și Chambéry. Și continuă să scrie... Pe cine1 veți întâlni în paginile acestei cărți : Simion Almăjan, învățător într-un sat din Sudul României, ofițer de cavalerie în al Doilea Război Mondial, tatăl legitim al Dorei Almăjan și ilegitim al Minodorei, Isidora Almăjan, soția lui Simion, Dora Almăjan (Matei), eroina principală a cărții, emigrată din România în Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cunoaște doar în lumea sufletelor, Profesorul Grand, neurochirurg reputat care a operat-o pe Dora, Alindora Bosch, medic anestezist, fiica Minodorei, Gerhard Bosch, medic neamț, condamnat la închisoare în Gulag, Ovidiu Frunză, prietenul din prizonierat al lui Simion Almăjan, fost învățător în satul Arbore din Bucovina de Sud, Dragoș Frunză, fiul lui Ovidiu, pasionat de muzică, Ciprian Frunză, mezinul lui Ovidiu, pasionat etnograf, Familia ucraineană Cozmei, deportată în Gulag, formată din unsprezece persoane (patru generații) din care doar una Vasili Vasilievici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fusese lung, plin de pericole și peripeții. Intuise bucuria însoțită de îngrijorare a mamei sale pentru bărbatul scheletic și nervos care se întorsese totuși întreg din cumplitul carnaj al războiului. Un nume îi revine Dorei în minte : Ovidiu, Ovidiu Frunză, învățător într-un sat din Nordul României împreună cu care tatăl ei fusese în lagărul de la... parcă Tușino și cu care ținuse legătura mult timp după întoarcere. Reia hârtiile deja triate și caută, caută cu febrilitate. Căutarea nu este zadarnică. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Nu am nici un cunoscut în Arbore, cunosc doar un nume dintr-o scrisoare de demult, o scrisoare primită de tatăl meu cu jumătate de secol în urmă. Un nume ? Poate, dacă mi-l divulgați, voi constata că îl cunosc. Sunt învățător în sat, l-am urmat pe tata așa cum își dorea el și nu cred să fie vreun nume în Arbore care să îmi fie străin. Ovidiu Frunză, acesta era numele camaradului de prizonierat al tatălui meu, cu care a păstrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
când apăreau coloanele de cai. Mergeau în tropot domol și ascultau cu sfințenie de frâul domnilor falnici și fercheși care îi călăreau. "Cavaleria ! Cavaleria !", exclamau cei mari. Atunci cioplise cai din lemn, pentru el și pentru cei doi băiețași ai învățătorului lui, domnul Ovidiu, mobilizat și el. El era comandantul cu coif din ziar în cap ; Dragoș, care avea vreo cinci ani și cel mic, Ciprian care abia făcuse primii pași, încălecați și ei pe ciomegele cu capătul imaginând cel al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
doar pentru ea însăși, dar nu s-a terminat decât când s-a terminat și ea, cu peste douăzeci de ani mai târziu. Bucuria lui cea mare era seara, când istovit de corvezile zilei, se oprea încă odată la casa învățătorului ca să vadă dacă doamna Ana nu mai are nevoie de nimic. Nu pierdea prilejul să îl caute mai întâi pe Dragoș, mai întotdeauna aplecat pe paginile unor cărți cu minunate ilustrații. Doamna Ana îl îmbia să cineze cu ei, cina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
neliniște în piept "E târziu, copile. Mama te așteaptă." Acum știe, știe cât o iubise pe doamna Ana încă de atunci, de când era un copilandru, și că iubirea asta se transformase cu anii într-un devotament nemăsurat pentru toată familia învățătorului Ovidiu Frunză. O iubire respectuoasă, dar nu lipsită de dorințe și suferinți nemărturisite niciodată nimănui. Împlinise douăzeci de ani și viața satului se schimbase. Nu mai avea îngăduința să se adreseze fostului lui învățător cu "domnule" și soției lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un devotament nemăsurat pentru toată familia învățătorului Ovidiu Frunză. O iubire respectuoasă, dar nu lipsită de dorințe și suferinți nemărturisite niciodată nimănui. Împlinise douăzeci de ani și viața satului se schimbase. Nu mai avea îngăduința să se adreseze fostului lui învățător cu "domnule" și soției lui cu "doamnă", ci cu "tovarăș" și "tovarășă", cuvinte pe care el nu putuse să le rostească niciodată. Nevoile casei în care ținea locul tatălui dispărut erau din ce în ce mai mari, deși muncea din ce în ce mai mult. Morile nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să mă apăr de câini. Dar cu o femeie și mai ales cu un copil... Nu, nu e lucru ușor, iar rușii sunt necruțători mai ales când e vorba de trecut din Rusia spre România", gândi atunci tânărul. Fostul lui învățător a mai spus câteva cuvinte despre prietenia care îl lega de străinul care îl însoțea, domnul Simion, cu care fusese camarad în lagăr la ruși și a tăcut iar. Apoi, domnul Simion rostise și el, pe un ton sfâșietor vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]