2,702 matches
-
bursucul, căprioara, cerbul carpatin, dihorul, jderul, lupul, mistrețul, pisica sălbatica, râsul, ursul, veverița și vulpea, de păsări ca alunarul, buha, ciocănitoarea pestriță, cucul, mierla neagră, negroaica, pițigoiul mare, pițigoiul de munte, sturzul cântător, uliul păsărar, vrabia, dar și rozătoare ca șoareci și șobolani. Reptilele sunt reprezentate de șerpi, șopârle. Se găsesc și broaște. Nu lipsesc nici caprele negre, iar în urmă cu circa o jumătate de veac, pe cursul superior al văilor Izvor și Lunca, existau păstrăvi și vidre. Sunt ocrotite
Molișet, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300884_a_302213]
-
Niciunele din cele două tulpini singure (bacteriile din tulpina III-S moarte și bacteriile din tulpina II-R vii) nu a reușit să ucidă vreun șoarece, dar combinația lor a dus la moartea gazdei. Griffith a reușit să izoleze din sângele șoarecilor morți atât bacterii vii atât de tipul II-R cât și III-S vii. Griffith a concluzionat că tulpina II-R a fost "transformată" în tulpina III-S mortală printr-un "principiu transformant" care a implicat, cumva, bacteriile moarte din tulpina III
Experimentul lui Griffith () [Corola-website/Science/314176_a_315505]
-
șopârla de iarbă ("Podarcis tauricus tauricus"), șarpele rău ("Dolichophis caspius") și broasca țestoasă de uscat dobrogeană ("Testudo graeca ibera"). Se hrănește cu diferite artropode, dar mai ales cu ortoptere (lăcuste) care joacă un rol important în hrana lor. În captivitate șoarecii nou-născuți constituie de asemeni o hrană binevenită. Principalii dușmanii naturali sunt șarpele rău ("Dolichophis caspius") și păsările răpitoare. Printre paraziți se numără acarianul "Trombicula hasei" (din suprafamilia "Gamasoidea"). Femele cu ouă dezvoltate se întâlnesc la finele lunii iunie. Ponta este
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
peri senzitivi numeroși și uneori foarte lungi. Pungile bucale absente Blana este groasă, cu peri deși, subțiri și moi, de culoare brună, cenușiu-roșcată sau negricioasă pe spate și mai deschisă ventral. Cele mai multe specii au o culoare brună, mai deschisă ventral. Șoarecii de munte ("Alticola") sunt cenușii, galben-deschiși sau de culoare crem cu o blană lungă catifelată. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul de Florida ("Neofiber alleni") au o înfățișare similară cu majoritatea arvicolinelor, dar sunt considerabil mai mari decât celelalte specii
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
o blană lungă catifelată. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul de Florida ("Neofiber alleni") au o înfățișare similară cu majoritatea arvicolinelor, dar sunt considerabil mai mari decât celelalte specii, având o greutate de până la 450 g. Cele trei specii de șoareci de copac ("Arborimus") sunt adaptate la o viață arboricolă și în consecință au cozi mult mai lungi decât la alte specii de arvicoline, de până la 70-80% din lungimea capului + trunchiului. Șoarecii prometeu ("Prometheomys") și șobolanii-cârtiță ("Ellobius") sunt cele mai aberante
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
greutate de până la 450 g. Cele trei specii de șoareci de copac ("Arborimus") sunt adaptate la o viață arboricolă și în consecință au cozi mult mai lungi decât la alte specii de arvicoline, de până la 70-80% din lungimea capului + trunchiului. Șoarecii prometeu ("Prometheomys") și șobolanii-cârtiță ("Ellobius") sunt cele mai aberante specii de arvicoline și, spre deosebire de alte specii, sunt foarte adaptate la un stil de viață fosorial (= scurmător, care scurmă pământul). Ei au un corp cilindric cu o coadă foarte scurtă și
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
aspri, pentru a ajuta la înot. le sunt larg răspândite în regiunea holarctică, fiind găsite pe întreg teritoriul al zonei temperate din America de Nord, Europa și Asia. Lemingii se întâlnesc la latitudini nordice extreme până la Cercul Polar, iar câteva specii de șoareci arvicolini sunt endemice în munți. Bizamul este nativ în America de Nord și a fost introdus pe scară largă în Europa și în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
scară largă în Europa și în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise și sunt extrem de numeroase în preriile americane și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise și sunt extrem de numeroase în preriile americane și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului mării în Himalaya. Șobolanii de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
preriile americane și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului mării în Himalaya. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul ("Ondatra zibethicus") trăiesc în habitate acvatice dulcicole: în râuri și lacuri cu apă stătătoare. Șobolanii de apă se întâlnesc chiar și
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
de la nivelul mării până în pajiștile alpine și din zonele de stepă, până în cele de tundră. Cele mai multe specii de arvicoline sunt erbivore înalt specializate. Multe se hrănesc cu frunziș, consumând cantități mari de frunze pentru a-și satisface necesitățile lor energetice. Șoarecii de câmp ("Microtus") care se hrănesc cu frunzișul bogat în celuloză al ierburilor poate mânca zilnic o cantitate de frunze egală cu greutatea corpului lor. Ciclurile lor de activitate constau adesea dintr-un ciclu constant de hrănire pentru a-și
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
greutatea corpului lor. Ciclurile lor de activitate constau adesea dintr-un ciclu constant de hrănire pentru a-și umple stomacul, urmat de mai multe ore de odihnă și digestie înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
a-și umple stomacul, urmat de mai multe ore de odihnă și digestie înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
înainte de începerea unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura hrană în lunile de iarnă
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
se hrănesc în mare măsură cu mușchi și licheni, mai ales lemingii de pădure ("Myopus schisticolor"), care sunt aproape în întregime dependenți de una sau două specii de mușchi. Ei se hrănesc în timpul iernii mai ales sub stratul de zăpadă. Șoarecii de copac ("Arborimus") sunt arboricoli înalt specializați și consumă cantități mari de ace de pin, cu care ei își construiesc, de asemenea, cuiburile lor arboricole. Șoarecii scurmători ("Myodes") consumă diverși bulbi și tuberculi subterani și rod scoarța lăstarilor, iar în
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
specii de mușchi. Ei se hrănesc în timpul iernii mai ales sub stratul de zăpadă. Șoarecii de copac ("Arborimus") sunt arboricoli înalt specializați și consumă cantități mari de ace de pin, cu care ei își construiesc, de asemenea, cuiburile lor arboricole. Șoarecii scurmători ("Myodes") consumă diverși bulbi și tuberculi subterani și rod scoarța lăstarilor, iar în unele părți ale arealului lor, ei sunt foarte numeroși făcând pagube prin culturile rădăcinoase. Bizamul este un mare consumator de plante acvatice, dar și carnivor hrănindu
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței , toxicitatea după doze repetate , genotoxicitatea și toxicitatea asupra funcției de reproducere/ dezvoltării . Emtricitabina nu a demonstrat potențial carcinogen în studiile de carcinogenitate pe termen lung efectuate la șoareci și șobolani , în care emtricitabina a fost administrată oral . 11 6 . 6. 1 Lista excipienților 6. 2 Incompatibilități 6. 3 Perioada de valabilitate 3 ani . 6. 4 Precauții speciale pentru păstrare 6. 5 Natura și conținutul ambalajului Flacon alb din
Ro_300 () [Corola-website/Science/291059_a_292388]
-
nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței , toxicitatea după doze repetate , genotoxicitatea și toxicitatea asupra funcției de reproducere/ dezvoltării . Emtricitabina nu a demonstrat potențial carcinogen în studiile de carcinogenitate pe termen lung efectuate la șoareci și șobolani , în care emtricitabina a fost administrată oral . 6 . 6. 1 Lista excipienților 6. 2 Incompatibilități 6. 3 Perioada de valabilitate 3 ani . După deschiderea flaconului : 45 de zile . 6. 4 Precauții speciale pentru păstrare A se păstra la
Ro_300 () [Corola-website/Science/291059_a_292388]
-
timp de înjumătățire plasmatică poate varia de la pacient la pacient , în special în imunodeficiența primară . IgG și complexele IgG sunt separate în celule ale sistemului reticuloendotelial . 5. 3 . Au fost efectuate studii de toxicitate a dozei unice la șobolani și șoareci . Absența mortalității în studiile non- clinice efectuate cu doze de Flebogammadif de până la 2. 500 mg/ kg și lipsa oricărui efect nociv important confirmat care afectează aparatul respirator , circulator și sistemul nervos central al animalelor tratate , vin în sprijinul siguranței
Ro_381 () [Corola-website/Science/291140_a_292469]
-
imunodeficienței dobândite de tip I (IC50 aproximativ 200 µg/ml) în timp ce berberina prezintă o activitate moderată împotriva aceleiași enzime(IC50 aproximativ 100 µg/ml). Extractul de rostopasca a prezentat o acțiune antivirală și într-un studiu in vivo realizat pe șoareci infectați cu virus gripal, însă numai în cazul în care cantitatea de virus administrată a fost una redusă. Efectul potențial antiploriferativ al extractului de rostopasca a fost supus unui studiu in vitro pe linii de celule keratocite (celule HaCaT) cu
Rostopască () [Corola-website/Science/308740_a_310069]
-
alb-gălbui. Are o dunga închisă între ochi și colțul gurii. Se mișcă lent, dar se cațără foarte bine în copaci. Când este prins, se repede furios și mușcă. Exemplarele tinere și semiadulte se hrănesc cu șopârle, iar adulții cu rozătoare (șoareci, șobolani) și mamifere insectivore (cârtițe). Împerecherea are loc în mai-iunie. La o lună după acuplare, femela depune 5-8 ouă albe, alungite. Puii eclozează în luna septembrie și au o lungime de 22-25 cm. Este simbolul medicinei și farmaciilor. este un
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
Hibernează ascunzându-se prin vizuini, galerii, sub trunchiuri de copaci sau sub stânci. De obicei se întâlnesc indivizi izolați. Hrana este diferențiată în funcție de vârstă. Exemplarele juvenile sau semiadulte se hrănesc cu șopârle. Exemplarele adulte se hrănesc aproape exclusiv cu rozătoare (șoareci, șobolani) și cu mamifere insectivore (cârtițe), mai rar cu păsări mici și ouăle lor. Împerecherea are loc în lunile mai-iunie și este precedată de jocuri prenupțiale - masculul se încolăcește în jurul corpului femelei, pe care o imobilizează apucând-o cu gura
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
și cuprinde 5-8 ouă albe, de formă alungită (care măsoară 36-45 x 19-24 mm). Puii eclozează în luna septembrie și au la eclozare o lungime de 22-25 cm. Șarpele lui Esculap aduce foloase pentru agricultură deoarece se hrănește cu rozătoare (șoareci, șobolani) care provoacă mari daune culturilor agricole. În raport cu aceste foloase, pagubele, mai mult locale, pe care le aduce prin consumul păsărilor și ouălor lor, sunt neînsemnate. Din cauza șerpilor veninoși a intrat în om o frică și o groază chiar și
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
adoptat de obicei atitudinea opusă, aceea că anumite animale sunt necurate. Panteonul egiptean a fost deosebit de pasionat de zoomorfism, având multe animale sacre: pisici-zeități pentru Bastet, ibiși și babuini pentru Thot, crocodili pentru Sobek și Ra, pește pentru Seth, manguste, șoareci și păsări pentru Horus, câini și șacali pentru Anubis, șerpi și anghilă pentru Atum, scarabei pentru Khepera, tauri pentru Apis. Animalele au fost de multe ori mumificate ca urmare a acestor credințe. Exista dovezi care conectează zeița pădurii Artemis cu
Zoolatrie () [Corola-website/Science/326168_a_327497]