9,824 matches
-
fie legată toată viața de un ucigaș. Anna, Însă, era acolo - nu chiar În locul unde-o lăsase, ci În dormitorul unde-l surprinseseră pe Hilfe dormind. Era culcată pe pat, cu fața Îngropată În pernă și cu pumnii Încleștați. — Anna, șopti el. Capul i se răsuci pe pernă: plînsese, și fața-i era boțită ca a unui copil. Simțea pentru ea o imensă duioșie și nevoia de a o apăra cu orice preț. Anna l-ar fi vrut inocent și fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
rână în scaun, aceasta se uita țintă la mine, fără să vorbească. Am urmărit cum sângele îi iriga bluza albă. După ce Vaughan și-a făcut ultimele poze, a îngenuncheat înăuntrul mașinii și i-a ținut cu grijă fața în mâini, șoptindu-i ceva la ureche. Împreună, am ajutat la ridicarea ei pe targa ambulanței. În drum spre apartamentul său, în curtea din fața unui restaurant de pe marginea șoselei, Vaughan a recunoscut o târfă de la aeroport, o plasatoare de cinema cu jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
umbrite începuseră să se perforeze sub crestăturile lui din ce în ce mai sălbatice, sub loviturile vârfului rupt al creionului care pătrundea prin suportul de carton. Marcă apoi punctele interiorului mașinii, înțepând zonele proeminente ale coloanei de direcție și tabloului de bord. - Vaughan! am șoptit, petrecându-mi brațul pe după umerii lui. Corpul îi tremura, aproape de orgasm, latul palmei sale stângi stând lipit de prohab într-o poziție ca de karate, ca și când ar fi încercat să se rănească singur, ocupat să-și maseze penisul erect prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
față panorama „împărățiilor lumii“ și a „slavei lor“ . Pe acestea toate ți le voi da ție dacă vei cădea înaintea mea și mi te vei închina“ (Mat. 4,9) i se murmură insinuant în ureche. Dar de fapt cine ne șoptește? Demonii care nu există? Noi ne închinăm doar rațiunii și perfecțiunii omenești! Ele sunt cele care ne îndeamnă să fericim întreaga omenire prin cea mai bună societate sau - pentru a nu fi prea trufași în aprecieri - prin cea mai puțin
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
din ce în ce mai tare, deși încet-încet obosise. O dureau ochii, îi ardeau obrajii, și Bono cânta pentru ea, și Edge meșterea chitara pentru ea, și cineva lucra la clape pentru ea, și basistul și toboșarul, și producătorul, și inginerul de sunet... „De ce?“, șopti suflându-și nasul. „De ce mie? De ce îl iubesc? De ce sunt proastă?“ Chiar așa, de ce? ...și Bono cânta mai departe, semi-neînțeles, basul făcea monoton „bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum-bum“, toba „mbu-mbu-bu-tchik-tu-du-du-tchik“, keyboardul „nieeeeu-niieoouwh“, chitara „ta-diu-ta-diu-ta-di-di-deam-diu“, producătorul urmărea luminile verzi și roșii care arătau sonoritatea, inginerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Nici în persoana lui Vasile Stoian, nici în cea a lui Radu Bădescu, și nici Alexandru Verghelea nu i se păru demn pentru acel post. Și căzu în genunchi deznădăjduit și strigă: Doamne, pe cine să iau? Și Dumnezeu îi șopti la ureche: ș...ț. Și avocatul Marinescu se simți tare ușurat și jură că așa o să facă. 125. Și avocatul Marinescu le trimise tuturor angajaților un e-mail și acolo scria „Minunați-vă, căci anul acesta firma va avea o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și mai adânci decât cele în care se afla la începutul poveștii, așteptând ca din cenușa României să se nască ceva. Dar, evident, nu se născu nimic. 11 noiembrie 2004 CALLING ALL CARS Muzica: Iggy Pop - Chem toate mașinile, am șoptit în microfonul stației de emisie-recepție. Răspunsul fu un fâșâit murdar, urmat de tăcere. - Chem toate mașinile, am repetat. Nimic. Splina sau stomacul sau altceva părea perforat, simțeam câmașa însângerată lipindu-mi-se de piele și părți din mine devenind părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
secundă, după care mi-am amintit de ceva petrecut cu câteva zile în urmă și am urlat: - Și în nici un caz, niciodată, Clash! O lacrimă sau două i se prelinseră pe obraji. - Și de ce nu mi-ai zis până acum? șopti. - Pentru că te iubesc, am zis eu, deși nu era adevărat: nu-i zisesem nimic din politețe și pentru că-mi plăcea să mă culc cu ea. Sau poate o iubeam? - Și dacă mă iubești, de ce nu mă accepți așa cum sunt? - Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Ceilalți îl priveau pe Marcel. În privirile lor se citea admirație și respect. M-am uitat la Luca. Era sub masă, se prefăcea că își leagă un șiret, tușind în același timp. - Magnific, zise Take. Senzațional. De nota zece! - Genial, șopti Mioara. Din ochi i se prelingeau cinci lacrimi. - Cum îți vin ție ideile astea, Marcele? Extraordinar! spuse o fată care semăna cu Ronaldinho. - Și câd te gândești că tot Cărmăzan... tot Nicolaescu... zise Oana, dând din cap a lehamite. - Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
macaroana, anunțându-i că dacă cuiva nu-i plac adidașii mei să își suflece mânecile și să iasă în față. Au tăcut. - Vreau să vorbesc cu marele, ăăăă, șef, ăăă, nu, mh, hm, cu marele, ăăăă, meșter. - Maestru! Marele maestru! șopti un oareșcine. - Da, așa, vreau să vorbesc cu marele maestru, între patru ochi dacă se poate. Marele maestru, un arhitect burtos, chel și transpirat, m-a admonestat: - Frate Alex, nerușinarea ta este de-a dreptul cosmică. Cum îți permiți? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
indescifrabil) București, 2004 Maestrul îmi înapoie hârtia fără nici un cuvânt. Auzeam cum îi bate inima, se auzea până-n Băneasa. Venele i se umflaseră pe gât, frunte, sprâncene, credeam ca vor plesni toate deodată, împroșcându-mă cu sânge fierbinte, crud. - Apă, șopti muribund. Cineva îi dădu un pahar cu apă. Maestrul bău, mai bău încă unul, și încă unul, după care respiră puțin după o tehnică yoga. - Frate Alex, zise, nu pot accepta asta. Existența ta se va sfârși foarte curând. - Ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
următorul pas și îl sărută pe Shuoke, cu limba, cu dinții, cu totul, îi luă mâna și o puse pe genunchiul ei, iar Shuoke, recunoscător, o mângâie între picioare, și se mai linseră și pipăiră câteva minute după care Shuoke șopti: „Hai la mine“, iar Suki, topită și încă topindu-se, spuse: „Hai“. Shuoke manevră mașina prin oraș ca un nebun, cu 80-90 km/h. Pe drum - care li se păru amândurora incredibil de lung, deși îl parcuseră în nici zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cuprinsese ochii și din care aproape că ieșea fum. - Ha, zise. Dar, vai!, ce neconvingător era acel „ha“... Aproape că-mi doream să nu fi avut dreptate sau să se fi stins cumva acel farmec... sau mai bine nu. Anca șopti ceva. - Poftim? am întrebat. - Pot s-o ating? zise, încet de tot. - Nu spuneai că sunt nebun? - Pot s-o ating? Te rog, doar s-o ating... cu mâna... N-am zis nimic. Anca puse mâna pe pulă și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pentru ea, una pentru fiica ei. Doamna Miyagi avea obișnuita ei expresie supărată și puțin obosită, pe un fond de încăpățânare gravă, care mă făcea să bănuiesc că în lunga istorie a proastelor relații cu soțul ei, despre care se șopteau atâtea, ea nu era numai victima; într-adevăr, între detașarea înghețată a domnului Okeda și hotărârea ei încăpățânată nu știu cine era câștigătorul. Cât despre Makiko, avea tot aerul vesel și distrat pe care unii copii, crescuți în mijlocul neînțelegerilor dintre părinți, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să ne învățați pe noi? Rapid, de la un cuvânt la altul, de la o silabă la alta. Tonul devine din sec brusc, din brusc intimidant, din intimidant amenințător. — Dar eu... Mai aveam foarte puțin ca s-o termin... — Las-o baltă, șoptește o voce în spatele tău. Nu te pune cu ăștia Nu te-ngriji de carte, am și eu un exemplar, vorbim mai târziu... E o călătoare sigură pe ea, o lungană în pantaloni, cu ochelari, încărcată cu pachete, care trece prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și vă urcă pe toți trei în al doilea taxi: tu, Corinna și șoferul vostru. Corinna, liniștită și surâzătoare, îi salută pe agenți: — Sunt Gertrude. El este un prieten. Duceți-ne la comandant. Ai rămas cu gura căscată? Corinna-Gertrude îți șoptește, în limba ta: — Nu-ți fie teamă. Sunt falși polițiști: în realitate sunt de-ai noștri. Abia ați pornit, când al treilea taxi îl blochează pe al doilea. Sar din el alți oameni înarmați, cu fețele acoperite: îi dezarmează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se tăie răsuflarea. Inelele aveau monturi cu diamante: o piatră mare la mijloc înconjurată de altele mai mici. Câteva inele aveau și alte pietre - smaralde și rubine - iar sub fiecare era un mic cartonaș. — Nu vă luați după etichetă, le șopti bijutierul. Ofer reduceri importante. Mma Ramotswe se uită atent la raft. Apoi își ridică privirea și clătină din cap. Acestea sunt prea mari, spuse ea. V-am spus că-mi doresc un inel mai mic. Probabil va trebui să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
doar că se vede cu un alt bărbat, dar că nu știu cine-i respectivul. N-are nici o importanță pentru el. Tot ce trebuie să știe este că nevastă-sa se vede cu un alt bărbat. Ce contează identitatea lui? Tânăra îi șopti ceva celeilalte, care se încruntă. — Ce s-a-ntâmplat, Mma? vru să știe Mma Makutsi. Menajera mai în vârstă se uită la ea. — Sora mea se-ntreba care-o fi treaba cu băiatul. Vedeți dumneavoastră, femeia aia elegantă are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nu intre bieții oameni în sevraj fără gazetă de perete. *** Ceardașul. SMS de la Adrian. „Ești în deal? Hai la I. De povestit.” Cred că pe azi mi-am încheiat cu brio socotelile cu Instituția-mamă, nu mai are nimic să-mi șoptească și nici eu să-i dăruiesc. M-a vlăguit. „Doamneee... că tare-i rău fără vedereeee... Doamneee... cum mă văd ei pe mine și eu nu-i văd... Doamneee ... cum au ei inima hainăăă... că tare-i rău fărăăă lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
fost întrerupt de preotul care dă semnalul de plecare. Pun și eu mâna, ridic și cobor masa, „Veșnica lui pomenire, veeeșnicaaa luii pomenireee”, îmi fac cruce. De mai multe ori. - Du-te-n față, trebuie patru să ducă sicriul... îmi șoptește contabilul. - De ce eu? - N-avem altul! Ce vrei, să pun vreo babă? - Dar eu... - Un, doi, trei... acum, ridicați! sprijin mortul pe umărul drept. Lângă mine, Ionel, băiatul mortului, privește în gol, ca soldatul înainte de începerea marșului. Nu e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
forța și Înfățișarea, și În cele din urmă Întinse mîna ca să-i pipăie mușchii și să se convingă că se afla Într-adevăr acolo, În fața lui, și, deși mort, continua să fie din carne și oase. - Ești tînăr și frumos, șopti el răgușit, mai mult pentru sine. Ai putea munci zi și noapte și n-ar trebui să-ți dau nici măcar de mîncare - se opri În fața lui și Îl privi de aproape, dîndu-și seama că nu era deloc impresionat de urîțenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și să-l privească În ochi. - Am Întrebat despre ce e vorba În cartea asta, Îi scuipă el În față cu brutalitate. Îmi răspunzi sau trebuie să te biciuiesc, cum ai făcut tu cu mine? - E o carte de istorie... șopti celălalt. Istorie veche... Și aventuri... - Adevăr sau minciună? - Nu știu prea bine... Cred că nimeni nu știe. - Îmi place istoria, afirmă Oberlus În timp ce punea cartea pe fundul unui lădoi pe care-l umplea cu lucrurile care-l interesau. Îmi plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care de mai bine de trei ore dansau comic unul În fața celuilalt fără să se hotărască să pună capăt ritualului prenupțial, și Îl lăsă acolo pe galician, care părea să se adîncească tot mai mult În straniile sale obsesii și șoptea ordine confuze destinate, pare-se, secundului de pe María Alejandra. Dar Oberlus reveni asupra subiectului o săptămînă mai tîrziu, cînd Îl găsi pe căpitan pregătind o oală plină ochi cu raci stacojii care mișunau cu miile În jurul coloniilor de iguane marine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să-i facă rău, cît mai mult cu putință. - Te rog! Îl imploră ea, Învinsă. Te rog! Dar Oberlus continuă pînă Își dădu drumul În ea și se Întinse pe spate, mușcînd-o de gît. După cîteva clipe, recăpătîndu-și răsuflarea, Îi șopti la ureche: - Ai spus „te rog”? Ea Încuviință În tăcere. - Asta-mi place admise el. A sosit clipa să te hotărăști să vorbești și să-mi ceri lucrurile ca unui om... Sau Încă nu ți-ai dat seama că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pentru a se cocoța mai tîrziu pe ea și a o pătrunde cu stîngăcie, cu neliniștită grabă, terminînd Într-o clipă, Încurcat În haine și panglici. Se trînti apoi alături de ea, Îi mîngîie pentru cîteva clipe rochia de dantelă neagră, șopti ceva printre dinți și adormi. Niña Carmen rămase foarte liniștită multă vreme, contemplînd tavanul gînditoare, apoi privirea ei cercetă, Încet, obiectele din peșteră, pe care le văzuse de mii de ori, pînă cînd i se opri asupra pistoalelor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]