18,529 matches
-
Tălparu, plângând ca un copil. În rest, parcă nimeni nu exista pentru el. Nu mă scoate din casă, nu am făcut nimic, vor să mă omoare! reuși să îngaime ditamai bărbatul. Înlemni Gheorghe, la fel și cele trei femei. Se șterse la ochi, de parcă ar fi văzut o nălucă. În fața lui, la doi pași, primarul comunei, prietenul lui din copilărie, Dumbrăveanu, se târa în genunchi. Oftă neputincios Gheorghe, își aprinse o țigară și ieși iarăși în curte. Mai erau câteva ceasuri
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Petrache nu se grăbi să-i răspundă. Se așeză mai bine în fotoliu, goli păhărelul umplut de mătușă sa, apoi oftă. Da... a fost un om mare, dar pentru vechiul regim, acum puterea suntem noi... Nu a pățit nimic, a șters-o la timp din Timișoara, acum stă și meditează la gura sobei, parcă-l văd. Atâta timp cât eu am intrat în biroul județean, nu se va lua nimeni de el. Să văd ce voi putea face în viitor, cred că am
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
la ureche. Vom începe singuri, domnilor. Drăgulescu ori a adormit în tren, ori s-a oprit la vecinii noștri din celălalt județ, ori nu este exclus să-și fi amânat vizita. Mă rog, noi să ne vedem de treabă... Își șterse ochelarii, deschise mapa așezată pe birou, tuși ușor, se mai uită o dată prin sală, probabil pentru a verifica dacă sunt toți, apoi, cu o voce răgușită, demară mult așteptata ședință. În sfârșit, stimați colegi, a sosit clipa să ne alegem
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
cele personale sau de grup. Dar vorbeați de o cafeluță... Mă scuzați, domnule vicepreședinte, prioritate la noi a avut munca desfășurată de către fiecare... Mergi, domnule Tălparu, și spune-i lui Lili să vină imediat. Drăgulescu își scoase încet ochelarii, îi șterse cu atenție, după care începu să-i privească pe cei rămași în sală. Dumneata, rosti tărăgănat, arătând spre un bărbat între două vârste, cum te cheamă, unde ai lucrat și câți oameni te cunosc în județ? Dar te rog să
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
doar vag. În drumul meu culeg de pe marginea ei câteva flori colorate cu parfum de vară. După ce rătăcesc pe mai multe alei, găsesc până la urmă chipurile familiare zâmbindu-mi așa cum le țineam minte. Așez florile pe pământul bătătorit și, după ce șterg cu mâna praful de pe poza alb-negru ce-mi zâmbește a copilărie, mă așez pe bordură și îi întreb printre două lacrimi de ciudă: — Nu mai știu cum era cu vița-de-vie. Se tăia, se lega, se săpa? Sau invers? Zâmbetele din spatele
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
a copilărie, mă așez pe bordură și îi întreb printre două lacrimi de ciudă: — Nu mai știu cum era cu vița-de-vie. Se tăia, se lega, se săpa? Sau invers? Zâmbetele din spatele sticlei îngălbenite de vreme nu-mi răspund, dar îmi șterg lacrimile de pe față la fel ca atunci când eram mică și veneam înaintea lor cu genunchii zdreliți și obrajii plânși și prăfuiți. Mi le șterg și pun în locul lor un zâmbet. Mirela-Ionela Petcu La Ostrov Motanu își șterge transpirația de pe frunte
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
lega, se săpa? Sau invers? Zâmbetele din spatele sticlei îngălbenite de vreme nu-mi răspund, dar îmi șterg lacrimile de pe față la fel ca atunci când eram mică și veneam înaintea lor cu genunchii zdreliți și obrajii plânși și prăfuiți. Mi le șterg și pun în locul lor un zâmbet. Mirela-Ionela Petcu La Ostrov Motanu își șterge transpirația de pe frunte și înjură cu sete, luând la rând dumnezei, mame, viticultori și cosoare. După ce se răcorește de năduf, îi vine cheful de o țigară: — Hai
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
răspund, dar îmi șterg lacrimile de pe față la fel ca atunci când eram mică și veneam înaintea lor cu genunchii zdreliți și obrajii plânși și prăfuiți. Mi le șterg și pun în locul lor un zâmbet. Mirela-Ionela Petcu La Ostrov Motanu își șterge transpirația de pe frunte și înjură cu sete, luând la rând dumnezei, mame, viticultori și cosoare. După ce se răcorește de năduf, îi vine cheful de o țigară: — Hai, bă, Popică, să băgăm o pipă, dă-i în paștele mamii lor de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ardeam să le îndeplinesc imediat. După o săptămână nervii nevesti-mii s-au aprins. Plec la mama. Eu am golit casa și am ajuns să dorm pe parchet. Copiii, care reușiseră să își păstreze doar hainele și lucrurile de școală, au șters-o și ei la bunici când dărnicia lui tati nu li s a mai părut o calitate. Într-o lună eram epuizat. Dormeam la un prieten, dăruisem casa unor sărmani. Devenisem celebru în oraș. Începusem să dau și ce aveam
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
libertate, lumină, adevăr, pentru că am luptat pentru ele numai cu Domnul și Dreptatea alături și de aceea suntem azi Învingători. Domnul ne-a dat dreptatea noastră. Noi cu ea vom trăi, pe când voi veți trece și cenușa istoriei vă va șterge din paginile ei. Vreți moartea noastră domnilor dar "nu mor caii când vor câinii"!!! Despre partidele politice și alegeri Știu că s-a vorbit mult și s-a scris și mai mult despre "binefacerile" pe care ni le-au adus
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
morală". Foarte sugestiv intitulată și prezentatoarea foarte bună. Unde au dispărut emisiunea și prezentatoarea? Pe cine au deranjat? Pe mulți din puterile statului, sunt sigură. Asta era Întradevăr emisiune la nivelul postului național, dar deranjând veleitariști, bineînțeles că s a șters din program fără discuții, chiar și fără tamtamul CNA, doar suntem la cheremul guvernului. Ce Înseamnă emisiunea de jumătate de oră pe săptămână acordată partidelor parlamentare? Nici n au timp să deschidă gura că s-a terminat emisiunea. Ce să
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
vă mai fată mintea că de crucit se crucește tot românul. Cui spun regiile de apă, căldură, gaz că au trebuit să scumpească datorită... nu știu cui? Cui, domnilor guvernanți, când toate sunt ale statului și toate „umflăturile” astea artificiale pot fi șterse dintr-un condei. Sau poate de asta vreți să scăpați cât mai grabnic de noi, pentru că Îndrăznim să gândim. Cred că asta e, altfel nu-mi pot explica această totală lipsă de cel mai elementar bun simț, această indolență și
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
Românul n-a uitat să muncească. 5. Românul n-a uitat să iubească. 6. Românul n-a uitat să se roage. 7. Românul și-a păstrat speranța. 8. Românul trăiește În Dumnezeu. Asta nu pot Înțelege cei care vor să șteargă românul de pe fața pământului. Pământul este mama românului, Dumnezeu este tatăl românului. Cu astfel de părinți nu poți decât să te speli de păcate, să faci curățenie mare de Paște și să dăinuiești În vecii vecilor!
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
luna plină. Prinse să coboare în grădină adulmecând aerul curat, ușor jilăvit de roua care-i pătrundea pănă-n bătaia inimii și îi dilată pieptul ca un suspin. "Frumos e, Doamne!" își spuse. Își trecu încet palmele peste sâni și își șterse monturile transpirate ale palmelor de coapse. După ce se mai obișnui, desluși în umbrele pomilor adierea vântului în crengi. Prinse să soarbă cu nările dilatate mirosurile grele, dospite-n beznă; mirosurile acelea de paragină, de ziduri coșcovite și de vreme hapsână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fi înfundat cărbuni în locomotivă. Nemernicii! Petrec, ce le pasă! Un ofițer superior strălucea ca un brad de Crăciun. Era chiar generalul. Îl recunoscu și pe primar. Bondoc, gras, transpirat, mergea de la masă la masă, se așeza și se ridica, ștergându-și chelia cu-un pogon de batistă. Proptit solid pe picioroangele uriașe, cu pantalonii reiați de catifea argintie, vestă și haină închisă la doi nasturi, cu un cap mai înalt decât toți și-o privire seniorială, prefectul vorbea cu generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vorbindu-i ca unui copil. Cu trupul ei micuț, uscat, numai cu mâinile și picioarele mari, deformate de trudă, brăzdate de vine negre, umflate și noduroase, se-ndreptă spre spălătorul din ungher și-și clăti mâinile și fața. Udă încă, ștergându-se în fața icoanelor, la picioarele lui Miluță, cu prosopul în mâini, prinse să se închine cu glas tare, cu voce schimbată. Tatăl nostru, carele ești în ceruri, sfințească-se numele tău... Îndură-te de noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu stea lângă casă, era că trăgea nădejde că numai aceasta îl putea găsi și numai așa avea să se încheie și zbuciumul ei. Sfârșită, fără puteri, rezemă coada măturii de poartă, lăsă fărașul la picioare și, cu cârpa de șters sub braț, își strânse coatele, împietrită. Urmări, ca o dusă de pe lume, goana mașinilor pe drum. Colbul ce se târa în urmă și plutea peste acoperișuri ca o amenințare. Da, da, oamenii au făcut războaiele, și Dumnezeu, să-i pedepsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cuvintelor. Cerboaica o luă mai deslușit de la capăt: S-a trezit Miluță și mi-a spus că l-a văzut. N-a putut vorbi cu el, dar l-a văzut în carne și oase. E-n oraș. Unde? întrebă bătrâna, ștergându-și nădușeala, și-și desfăcu brațele vânturându-le prin aer, vrând să se prindă de ceva. Ah, Doamne! Și eu stau și-mi prăpădesc vremea de pomană! Căută cu privirile dezorientată împrejur, neștiind încotro s-o pornească. L-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să demontăm. Toți meseriașii la demontat! Mașini, strunguri, raboteze! Scos șuruburile, desfăcut piesă cu piesă și, la vagoane, pentru Germania! Mai bem un rând și dăm o raită pe la depou, să vedem care-i mișcarea. Bine? Dacă-i groasă, o ștergem. Nevastă-mea știe. Dacă nu mai vin, să nu s-apuce să-mi ridice parastas la biserică. Nici n-a fost nevoie ca el, Miluță, să-i mai povestească isprava de pe locomotivă. A stat cu ochii cât străchinile și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu răsuflă. Până n-o să mai răsuflu nici eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei, și se ridică. Își șterse sudoarea cu capătul basmalei și, mișcându-și brațele-n sus să se destindă, privi în zare, pe câmp, lumina despuiată, care pâlpâia luându-i vederea. Zări, ca printr-o sticlă topită, un om venind spre ele. Venea sau se-ndepărta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spaimă, că erau singure în tot cuprinsul. Câmpul întreg și lumea întreagă se scufundau sub ochii ei de ani de zile în fum și-n moarte. Ce om! Se uită mai bine... Nu era nici un om. Își scoase basmaua. Se șterse pe față și-și făcu vânt să se răcorească. Insolația! O să capete insolație! Și-atunci mogâldeața cenușie apăru din nou. Mamă! strigă. Vedenia o auzi. Se trase înapoi. Dispăru în porumb. Ce-i? întrebă bătrâna. Vine! spuse ea. Apleacă-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ei se deschise într-un zâmbet suav înghițit de-ntuneric. Glasul îi sună dulce și grăbit: Rămân, să te-ntorci mai repede! Clar, râse el, și genele ei se zbătură într-un început de alarmă când îi văzu silueta înaltă ștergându-se prin dreptul geamurilor și dispărând. Știa bine că așa era. Un val de mândrie îi umflă pieptul. N-avea rost să se prefacă. Toate câte le plănuiește și le potrivește viața (dacă n-ar fi fost spaima cu rănitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
piept.. Nu vedea dar auzea bocănitul ritmic al cizmei neamțului în podea. Explozia reflectorului de la capătul podului îi răni ochii. Răzuind întunericul, salva de lumină reteză cizmele neamțului, proiectându-le pentru o clipă, urieșește, în rotirea ei hiperboreană, și se șterse prăbușind întunericul și mai dens deasupra lui. Miluță mai săltă o treaptă căutându-și cu spinarea un sprijin stabil. Vedenia spectrală, despuiată-n lumină, și-ntunecată la loc, îl trăgea-n sus ca un miraj. Neamțul, un tip, probabil, înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
într-un panopticum de tir. După adierea molatecă de salcâm înflorit, o recunoscu pe Irina. Mirosurile celelalte, persistente și neplăcute ale spitalului, năvăliră din toate părțile, ca un vânt amestecat cu praf înecăcios și fum de smoală clocotită și-i șterse din nări savoarea Irinei, dar el știa că-i acolo, după răsunetul trezit în el, înglobând sensul tuturor lucrurilor dorite și al acelui răsfăț prelungit. Să nu mai faci asta. Puteai să mori, îl dojeni stins, cu glasul ei curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-și salte fața și să-i simtă buzele, dar se sfii de prezența mamei. Și meșterul? E pe culoar. Vorbește cu doctorul. Și ce spune? Nimic. Că n-ai nimic, îl liniști fata și-l mângâie întruna cu amândouă mâinile, ștergându-i sudoarea de pe tâmple. Nu. Bădița Ghiță, preciză el. Ce să zică? Ce zic toți. C-ai fost grozav. Nici nu-și pot reveni. Nu-nțeleg cum ai reușit și cum de s-au salvat. Un geamăt din fundul salonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]