1,306 matches
-
că avea vreo douăzeci de ani cel mult, Însă ceva din atitudinea ei și din modul În care sufletul părea să-i cadă la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă gîndesc că nu avea vîrstă. Părea țintuită În starea aceea de perpetuă tinerețe, rezervată manechinelor din vitrinele de lux. Încercam să-i citesc pulsul dedesubtul gîtului de lebădă, cînd am băgat de seamă că Barceló mă fixa. — Așadar, ai de gînd să-mi spui unde ai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
asta ținea din când în când, dar își băuse toți banii și nu i-au mai rămas nici măcar o sută de yeni prin buzunare. Avea doar abonamentul de autobuz și un portofel gol-goluț. Deodată a văzut ceva care l-a țintuit locului... un câine sleit de puteri, șchiop, pe care l-a recunoscut imediat... o potaie râioasă, numai pielea și osul. — Câinele cu care s-a împrietenit Gaston! strigă el. Takamori tocmai îi vorbise lui Iijima despre Gaston și îi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
execuției fratelui dumneavoastră, dar chiar așa, nu trebuie. Să urăști oameni... să urăști... Sunteți într-un mare impas... Nu se poate... nu trebuie. Ce nu reușea să transmită cu japoneza lui sărăcăcioasă, încerca din priviri. Nu... nu trebuie. Endō îl țintui pe Gaston cu privirea. Bineînțeles că ceva din ce încerca Gaston cu atâta disperare să-l facă să înțeleagă a atins și coarda sensibilă a lui Endō. În cele din urmă, și-a întors privirea și și-a smuls mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
din cap În semn că da, la care el m-a Întrebat cu un accent din Kansai: — N-ai o aspirină? forțându-se să afișeze un zâmbet. Am dat să mă Îndepărtez pentru că mirosea groaznic, dar cuvintele lui m-au țintuit locului: — Ai venit pentru Yazaki, nu-i așa? M-am apropiat de japonezul acoperit de mizerie din cap până-n picioare, Întrebându-mă de câtă vreme stătea acolo, Între gunoaie. Pletosul avea pielea de culoare pământie și o rană urâtă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
într-o magazie și din ziua aceea cariera mea de ciclist amator s-a încheiat. Lamentabil, după cum vedeți. A doua pasiune a fost șahul. Jucam în fum de țigară ore întregi fără să mă pot desprinde de pe scaun. Parcă mă țintuia cineva acolo. Nu mâncam, mă durea stomacul de foame, dar continuam. Nu exista nimic mai important decât tabla aceea cu șaizeci și patru de pătrate. Întreg universul încăpea acolo. A fi sau a nu fi? Nu, a câștiga sau a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de comun acord, îl priviră pe Enro, întrebători. Gorgzidul își studie sora cu un zâmbet lejer. - Poți fi sigură, zise el cu severitate, că mareșalii Rour și Ugell au cumpănit bine faptele. - Firește, aprobă Rour. Ugell se mulțumi să o țintuiască cu ochii săi albaștri ca de gheață. - Doresc să aud propunerea lor, zise scurt Patricia, înainte de a-mi face o părere despre acest lucru. Enro zâmbea în continuare. Se amuza. - Parcă, îmi amintesc, zise, că sora mea s-a interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
cărăruie. Până la vară-i vreme multă, O toamnă, iarnă, cum or trece? Inima mea povești ascultă, Din anotimpul alb si rece. Aleargă vântul printre frunze Jucându-se, le-ademenește, Din când în când își cere scuze, Când la pământ le țintuiește. Ochi de ferestre par s-adune, Ici colo câte o lumină, Eu mă aplec spre rugăciune, În vișin umbrele se-anină.
Rece noiembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83377_a_84702]
-
mare, poate mă întorc în oraș, mă culc, nu am chef de nimeni, de nimic. — N-ați găsit pe nimeni? — Nu. În spatele ei se află șemineul gol și negru ca o gură fără dinți. O prind de braț și o țintuiesc pe loc. Respiră cu gura deschisă. Răsuflarea ei e una de șoarece. În apropierea aceea neașteptată chipul i se deformează. Ochii încercănați sunt imenși, se zbat între gene ca două insecte prizoniere. Îi sucesc brațul. Este atât de străină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
brațe gri în uniformă, pistoale în tocuri de piele. Îl ascultă pe un al treilea, în civil, care vorbește în șoaptă, mișcându-și imperceptibil buzele negre ca și cum ar fi supt lemn-dulce. Își întoarce ochii spre mine, aproape ca și cum m-ar țintui, două sfere de materie vitroasă care sar pe mine în pustiul văratic al spitalului. Omul mă privește, iar unul din polițiști se întoarce acum și el spre mine. Liftul este dincolo de ei, puțin mai jos, pe cealaltă parte. Pașii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
frigul, în același timp, pielea i se zbârlise la trecerea mea. Simțeam că vreau s-o iubesc așa, bucățică cu bucățică, în nemișcare, în tăcere. Nu mai era cum fusese, nu mai erau împerecheri furioase, oarbe. Luasem obiceiul să o țintuiesc pe pat numai ca să o sărut. Vroiam să se simtă pe ea însăși prin mine. O străbăteam cu limba care mă durea, nu mai aveam salivă. Era lipsită de pudoare, aproape nerușinată în sex, în schimb se rușina de bătăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
înțeles imediat cu ce fel de moarte avea de a face și câtă durere aveam în mine. A făcut câțiva pași spre pat, haina i s-a deschis, avea o curea neagră cu o cataramă aurită, am rămas cu privirea țintuită pe catarama aceea. Bărbatul avea o figură sobră, impecabilă, părul pomădat pieptănat spre spate pe capul rotund, privirea înghițită de lentilele negre și gura, o tăietură imobilă pe chip. O privea pe Italia și o cântărea din ochi. Era frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Răspunse: ORDIN SPECIAL 937 PERSONAL ȘTIINȚA URMEAZĂ NUMAI INFORMAȚII RĂSTRÂSE. Bun, de aici se va descurca ea. Putea să încerce să afle mai mult. Voia să continue, dar o mână căzu lângă a sa, intrând până la cot în terminalul ordinatorului. Țintuită de spaimă, cu inima zbătându-i-se în piept, văzu nu creatura ci o formă și o figură care deveniră în ochii ei la fel de străine ca și entitatea, Ash schiță un zâmbet. Și totuși pe buzele lui răsfrânte nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu este o mare diferență. Ceea ce caut În Vergiliu este momentul În care cei doi prieteni s-au așezat pe o piatră de care nu s-au mai putut desprinde pînă la venirea lui Heracles. Așadar, iată-l pe Tezeu țintuit pe loc! El strigă: „Învățați din exemplul meu să nu fiți nedrepți și să nu disprețuiți zeii”. Bănuim Însă că nici aceasta nu e o credință, ci mai degrabă o stratagemă, ca la Euripide care Întrerupe un raționament periculos, pasibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mințit. Nu-mi pasă Însă ce se va Întîmpla cu labirintul după ce l-am părăsit, iar tu Îmi aduceai aminte mereu de el. Ochii tăi nu Încetau să repete că-ți datorez lumina, cerul, marea și că trebuie să stau țintuit locului ca să le merit. Dragostea ta mi-a cerut să fiu altfel și n-am putut. Mi-ai dat firul tău, ca să fiu cel puțin o dată credincios memoriei mele. Și să revin astfel pe un drum străbătut. Dar nu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
se mai vedea nimic, orbitorul astru domina încăperea. Paraditul s-a trezit, nădușit, în clocotul primăvăratic al unei noi dimineți de primăvară. Și-a frecat îndelung fruntea, tâmplele, pleoapele. Și-a despresurat, greoi, brațele din cleștele scaunului în care îl țintuise noaptea. Acțiunea nu mai avea nici un rost! Zădărnicie, altă piesă acuzatoare la Dosar, n-o vor vedea decât înaltele instanțe de pază, nimeni altcineva, nu va parveni nimănui. Nici o acțiune nu se materializează în lumea noastra fictivă, de semne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe mal, Căci iluzia-i mioapă Și toiagul ireal. 26 decembrie 2004 Dacă treci de ce e „filtru” De la Adamachi fermă, Bei un strop, mai vrei un litru, Aroma-i în epidermă. * Dar nu treci, căci reguli drepte Peste tot sunt țintuite. Și, de urci încet pe trepte, Cresc doar cele jinduite. 27 decembrie 2004 TOT CE-AM SCRIS E O RĂSPLATĂ „Carul încă mai durează, Deși scârțâie la roți”; Am trăit această frază, Astăzi am și mari nepoți. N-am un
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
la insul care se și cocoțase pe tejgheaua unde-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea într-un picior, chinuindu-se să-și scoată cizma argintie. - Ce te holbezi!, se răsti insul, trăgând de cizmă, balansându-se pe tejghea. Gentimir rămăsese țintuit în ușa dinspre sălița lui cu calapoade, încălțări, tinichele cu pap, clei, smoală, perii, sfori de tot felul, cutiuțe cu ținte de lemn și, pe peretele din fund, un poster mare cu Madonna cântărindu-și sânii în căușul palmelor. Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tinichele cu pap, clei, smoală, perii, sfori de tot felul, cutiuțe cu ținte de lemn și, pe peretele din fund, un poster mare cu Madonna cântărindu-și sânii în căușul palmelor. Încerca să se miște, dar o putere grozavă îl țintuia locului. Dădu să ridice mâna, să-și șteargă transpirația. - Fără cruci!, țipă insul. Fac alergie și devin agitat. Reuși să-și scoată cizma. Îi arătă meseriașului copita. - Potcoave de douășpatru, comandă el. Cu zece caiele, nu mai multe! Player cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
suferință și speranță în triumful dreptății... În aceeași zi popa Băncilă avusese înfățișare și la celălalt proces, cu Emilian Țongu. Acolo termină repede. Avocatul apărării adusese o dovadă că pârâtul era bolnav, o formă severă de anemie pernicioasă care îl țintuia la pat. Popa dădu să spună că-l întâlnise pe Emilian chiar în acea dimineață în gară. O așteptase pe Ruxandra la trenul cu care venise și el. Ruxandra era și ea o nepoată de-a lui Soporan. Vroia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în când mulțumit, cuprins de plăcere, de parcă cineva l-ar fi frecat pe șale cu o porțiune dublă de loțiune „Toximotrol ’93“. Dădu să-l întrebe ce caută acolo, de unde a apărut. Nu putu să deschidă gura. Rămăsese cu privirea țintuită pe mănușile aceluia, pe smocurile de păr, stălucitoare, unse cu cine știe ce uleiuri, alifii sau alte cosmeticale. Insul se grăbi și-i șopti: „ Dom Păsculescu, am delegație, ordin de deplasare, instrucțiuni scrise, punct cu punct. O mapă întreagă de documentație. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce începuseră să se urnească. Reuși să traversezespre prăvălioara din stația troleibuzelor ce veneau dinspre Hipodrom. O urmăreau amândoi concentrați, fascinați, ca și cum atunci îi vedeau întâiași dată fundulețul zbâțâindu-se sub fusta vișinie. - Unde te duceai? o întrebă, cu ochii încă țintuiți pe silueta fetișcanei care se pierdea pe ușa prăvăliei. Femeia încercă să zâmbească, mijindu-și ochii bulbucați. - Unde... Parcă am unde să mă duc. Mă duceam la biserică, la Sfântul Constantin și Elena. Știi doar, la ora nouă dau acatistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
încă odată în oglinda șifonierului și iarăși se plăcu. Dădu să închidă ușile. Porni, dar piciorul nu se desprinse de dușumea. Încercă să-l urnească pe celălalt, dar tot nu reuși. Se sforță, și tot în zadar. Ceva greu o țintuia locului. Nu se mai putea desprinde. Încercă să se aplece, să vadă ce s-a întâmplat cu picioarele ei, dar nu reuși decât să se îndoaie puțin. Crengile din vârf foșniră speriate, ca bătute de un început de vijelie, atingând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la două săptămâni odată. Și-l pun să plătească și lumânări pentru toată lumea care umple biserica. Lecturi la lumânare! Te-ai prins?“ Irineu se scutură abia mascându-și scârba. Își împreună mâinile pe burtă, ridică visător ochii spre tavan, îi țintui undeva în stânga imensului policandru și, de parcă citea ceva de pe acolo, șopti mai mult pentru împletitura de lanțuri aurite printre care, răsfirate, puzderii de becuri își răspândeau lumina orbitoare. „De altfel și Sfântul Ioan Gură de Aur, în Despre preoție, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se desprindă și atunci m-am ridicat și am dat să prind fuiorul ăla de aer, să-l desfac, să-l sfâșii, să despic aerul să văd cine se chinuie să iasă, dar n-am putut să mă ridic, mă țintuia o forță grozavă acolo, unde mă prinsese evenimentul, cu carafa de apă în mână cum vroiam să o torn peste Macatist și cu gura deschisă dând să strig ceva, țintuită în capul mesei, în partea dinspre cireș, că bairamul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să iasă, dar n-am putut să mă ridic, mă țintuia o forță grozavă acolo, unde mă prinsese evenimentul, cu carafa de apă în mână cum vroiam să o torn peste Macatist și cu gura deschisă dând să strig ceva, țintuită în capul mesei, în partea dinspre cireș, că bairamul se ținea la curte. Apoi vârtejul acela a dispărut, iarba doar a rămas arsă ca un cerc negru în partea aia, dar nimeni n-a stat să se uite, nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]