1,728 matches
-
le putem da și pe care i le dau autorii biblici. Multiplicitatea expresiilor care se manifestă în tensiunile și contradicțiile textelor este una dintre trăsăturile majore ale Bibliei. În consecință, cititorul este invitat să depășească toate opiniile pentru a-și aținti privirea spre „realitatea” și „adevărul” pe care îl descoperă puțin câte puțin, în efortul constant de a corecta punctele de vedere limitate și restrânse ale unor autori sau povestiri singulare. Acest efort poate fi extenuant. Putem oare prefera sau visa
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
neglijeze auditoriul. Stătea mai departe pe tronul său de beton, dar nu mai povestea lucruri noi, ci o luase de la capăt cu cavalerii Mesei Rotunde. De multe ori se oprea, incapabil minute întregi să-și amintească vreun cuvânt. Atunci își ațintea privirile goale pe zidul orb al blocului, iar în tăcerea penibilă se auzea doar huruitul mașinilor care descărcau grâu în curtea morii. Cred însă că doar eu și cu Luci simțeam cu adevărat că se petrece ceva. Iar apoi, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau când trebuie să iei fulgerător o decizie. Am crezut mai întîi că sfera e de fapt o pată pe retina mea, adică un fel de fosfen, dar privind în altă parte nu am mai văzut-o, așa că mi-am ațintit privirea din nou spre ea și-a trebuit să accept că ori este un corp real și inexplicabil, ori un produs nu al ochilor, ci al minții mele. Marele glob albastru a rămas deasupra mea poate, vreo jumătate de minut
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ei, părul strâns pe tâmple, sânii foarte rotunzi și picioarele cu glezne puternice. Lili răspundea râzând la întrebări. M-am înfiorat de o primă bănuială când a fost întrebată de statura tipului la care se gândea. Atunci ea și-a ațintit privirea spre mine și a răspuns: "Mijlocie." Am auzit restul întrebărilor ca prin vis. Știam, instinctul meu exacerbat nu mă putea înșela, că se gândise la mine, că despre mine era vorba. Mi se părea că toți știu asta, că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
băieți era și Colorado, care se distra de minune. După ce se terminară întrebările fu consultat oracolul, care dădu un răspuns, pentru mine, uimitor: "Te iubește, dar o ascunde." În acel moment, râzând în hohote, Lili mă arătă brusc cu degetul, ațintindu-l înspre mine mai multe secunde. Toți se distrau, mă tachinau în glumă și eu însumi încercam să râd împreună cu ei. Jocul trecu la altcineva, iar eu, după câteva minute, m-am retras pe neobservate și m-am dus la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Țin încă minte fețele noastre contractate, inexpresive, de măști extatice, așa cum răsăreau una lângă alta din cristalul oglinzii. O vreme ne-am privit tăcuți și imobili, apoi ea a zâmbit cu acel zâmbet amar, fantast, specific ei, și și-a ațintit degetul arătător spre oglinda. Dar imaginea din cadrul oglinzii nu repetă acest gest. Mâna Ginei din oglindă era sprijinită de umărul meu, pe când a celei reale își purta degetul cu unghia dată cu lac transparent, sclipitor, atingând direct pe sticla rece
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
linia gâtului, până se opri în piept. O linie de abur ușor îmi secționa acum figura, stropii mărunți tremurând o culoare roșiatică. Mâna aceea fantomă și totuși reală se îndreptă apoi spre fruntea Ginei din oglindă, se opri cu degetul ațintit între sprâncene, apoi coborî spre buzele care continuau să zâmbească straniu, atoateștiutor. Degetul se opri între sânii Ginei, apoi se depărta de sticla pe care rămăsese încă o linie aburită. Mâna se ridică apoi și se apăsă, cu toată palma
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
măsuțe, rezemîndu-l de o enormă scoică de mare, Manole își dădu seama că nu făcuse prezentările. - Inginerul Ștefan Condurachi, pronunță el rar, intimidat, încercînd să fie solemn. Locuiește mai mult în străinătate. Doamna Zamfira Darvari... Marina zâmbi absentă, cu privirile ațintite asupra tabloului. Se îndreptă spre el agale, oprindu-se la răstimpuri ca să-l contemple. - E cu adevărat o zeiță, începu Condurachi. Și după câte mi-a povestit Manole, există, în carne și oase. Marina se întoarse și-l privi surprinsă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu e departe. Darie își aprinse țigara și-i privi pe toți trei, pe rând, zâmbind. - Nu se vede nimic, spuse. Unde te uiți, numai lanuri de porumb, numai lanuri... Câinele se oprise la câțiva metri, scâncind sfios, cu ochii ațintiți asupra bucățelelor de zahăr. Zamfira oftă. - Să-i mai spunem de-ale noastre, că poate pe astea le înțelege mai bine. Cât ne-am odihni noi aici, să-l ținem de vorbă, să-i spunem cum o să fie în sat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fost și el acolo, cu noi, când s-a întîmplat... Se întrerupse și-i căută privirile. - Poate că ar fi bine să-l lămurim, să-i explicăm de ce este vorba. Doctorul se așeză și continua să fumeze concentrat, cu ochii ațintiți asupra unei cromolitografii îngălbenite. - Povestește-i, rosti târziu. Dar începe cu esențialul. Esențialul fiind, preciza, nu biografia lui Bran, ci semnificația centenarului... Colomban ridică amândouă brațele în sus, ca și cum ar fi vrut să-l întrerupă și să-l aclame în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
așeza ceștile de ceai și farfuria cu sandwich-uri. - Mulțumesc, Petrache, spuse când chelnerul, clipind din ochi cu înțeles, apropie cu mare atenție paharul cu coniac plin până în vârf. Te rog, nu te jena, adăugă văzând că fata rămăsese cu ochii ațintiți asupra farfuriei. Încearcă întîi unul cu șuncă... Sorbea, pe rând, o linguriță de ceai și câteva picături de coniac. - Cred că am citit-o în liceu, când aveam vreo 14, 15 ani, începu după ce-și roti privirile în jurul lui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dreptate, dar eu nu sunt "altcineva”. Eu sunt, dacă-mi dai voie, zise el glumind, sunt Marius, colegul și prietenul tău. -Îți mulțumesc pentru aceasta. -Spune-mi, dacă poți, de ce te-am găsit plânsă? Fata s-a înroșit și și-a ațintit privirea în podea. -Nu știu cum să-ți spun... Marus a prins curaj și a zis, râzând: -Românește, domnișoară, românește! Florentina a izbucnit în plâns și i-a spus toată întâmplarea cu Vali și ceea ce a urmat. A ezitat doar
FLORENTINA ŞI TRAFICANTUL DE DROGURI. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gabor Andreea, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2013]
-
astfel, dar și lipsa ei particulară de umor. Și totuși, în fiece secundă el știe că s-ar putea ca ea să aibă (ca de atâtea alte ori), înaintea lui, dreptate. O copilă, Sophie - o copilă față de el, care îl ațintește cu ochii ei, cuminți și atoateștiutori, mari și albaștri. O copilă față de el, dar care cunoaște viața dintr-un pur instinct, neavând nevoie să o mai și înțeleagă. Intuiția feminină care, ocultă și vicleană, stăpânește lumea, în timp ce lui nu-i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-și salte culorile în fața privirilor lui. Când albastrul din covor părea să fie fondul, când roșul. Covorul îi fulgera în ochi ca un far. — Ei bine...? întrebă John Robert. — Fetei i-ați spus? Tom se străduia din nou să-și ațintească privirile pe fața mare a lui John Robert, care acum părea suspendată deasupra încăperii, ca o stâncă proiectată deasupra unei poteci. Avea impresia ca John Robert devenea din ce în ce mai mare. Curând avea să ajungă cât Polifem. Nu, se înțelege că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cealaltă și degetele rășchirate și răsucite în chip perfid încât nu știai prea bine dacă are intenția să-ți dea ceva sau să-ți ia ceva, poate chiar viața. Perfid și pervers. Manechinul feminin afișa un zâmbet ademenitor cu privirea ațintită în josul scării. Nu-i decât un manechin, a spus mama amuzată, pe un ton liniștitor. Dar Nestor, deși tras de mână, nu mai putea fi clintit din loc. E un manechin, a repetat mama un pic contrariată. N-are viață
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Tocmai. Adică cum, tocmai? De obicei nu se oprea din lucru nici când stătea de vorbă cu mine. Cosea întruna. De data asta s-a oprit pe moment. Ai mei sunt plecați de-acasă pe mai mult timp, a spus ațintindu-mă cu o privire care se voia conciliantă. Pe vreo trei luni din câte am înțeles de la taică-meu. În zilele de lucru casa-i goală. Înțelegi ce vreau să spun? Nu, nu înțeleg. Ei, nu-nțelegi! Casa-i goală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
arcuită către vârfurile sprâncenelor subțiri îi rămânea la fel de netedă și de plină de mândrie. Dogaru însă nu se uita la el. Nu se uita la nimeni. Umbla prin curtea școlii, printre băieți, fără să se atingă de nimeni, cu privirea ațintită în pământ, încruntat, cu coatele depărtate de trunchi, oho!, depărtate bine, ca și cum n-ar mai fi avut loc de atâția mușchi, și cu pumnii strânși: Cu cine să se bată? Cu cine să se bată? Vine de la Tecuci, le șoptea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în tăcere. În tot timpul ăsta nu-l slăbi din ochi pe Dogaru, care rămăsese cocoțat pe pervaz, în așteptare. Și cum Dogaru nu se uita niciodată în ochii cuiva, nu se uită nici în ochii domnului Ionescu, ci își aținti privirea în jos, undeva între bancă și fereastră, ca și cum și-ar fi ales locul unde să sară. Dar rămase sus pe pervaz. Iar în ochii domnului Ionescu ce se vedea? Perplexitate? O concentrare surâzătoare ca atunci când se pregătea să arunce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-l umili, ci să creadă că dorește doar să-i pună mâna pe umăr sau să-l mângâie pe obraz, cel mult dojenindu-l cu blândețe. Daniel continua să stătea lungit în pat, cu ochii larg deschiși și cu privirea ațintită în tavan. Ce ispită, ce gând rușinos: să plângă! În gură, dinții i se încleștau de la sine. Nu, trebuia să facă ceva! Nu putea s-o lase nepedepsită! În odaie nu era beznă. Chiar deloc. De afară, din noaptea geroasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să strige: Rareș! N-ai voie! Te avertizez, nu mai face niciun pas! Doamna Mușat nu mai era ca pe estradă, în soarele serbării, ci din nou mică și grasă, cum o știa. Rareș stătu pe loc. Doamna Mușat îl ațintea cu o privire iscoditoare, încărcată de reproș. Nu cumva ai venit să mă întrebi de concursul literar? Am ghicit, nu-i așa? Sigur c-am ghicit. Pentru asta ai venit! Ce vrei să afli? Te consideri nedreptățit? Sau poate ți
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să-ți arăt... Vino încoace. Doamna Mușat deschidea o ușă și scotea din întunecimea unui dulap un teanc de foi strânse c-un elastic. Scotea elasticul c-un gest nervos și îi întindea lui Rareș foaia de deasupra în timp ce-l ațintea cu ochi indiferenți. Nu-i legal ceea ce fac, dar nu-mi place să fiu acuzată pe nedrept. Stai jos și citește. Asta-i lucrarea premiată. Citește și judecă singur. Sper să nu mă ții prea mult. Foaia avusese colțul din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
răspunsuri la cele câteva întrebări. Când Doamna a ajuns la Barnoschi Vasile, la întrebarea despre data nașterii tatălui, Barnoschi Ion, acesta a răspuns: 14 octombrie 1897. Doamna și-a lăsat ochelarii un pic mai jos pe nas și l-a ațintit cu privirea pe deasupra ramelor. De comentat, n-a comentat, dar în jur s-au iscat murmure: Mamăăă! în secolul trecut!... Ați auzit, bă, când s-a născut tatăl lui Barnoschi? În secolul trecut!... Murmurele s-au împrăștiat în toată clasa
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
constrângere, se manifesta cu o forță poate chiar mai mare decât în prima tinerețe. În lipsa unui telefon acasă, toate treburile care presupuneau alergătură și întâlniri le rezolvam bătând orașul în lung și-n lat pe bicicletă. Nașa mea a intrat ațintindu-mă cu o privire concentrată, care se dorea neutră. Trebuia să mă fi bucurat de surpriză? Lumina slabă din tavanul holișorului îi îngroșa umbrele de sub arcade și de sub pomeții obrajilor. Bănuiești de ce am venit, nu? m-a întrebat ea, gravă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
talia și bazinul ei era cu totul alta decât la el și la alți băieți. Ostentativ, Viviana nu vedea pe nimeni, dar în același timp toată ființa ei transmitea printr-o vibrație nervoasă cum că simte toate privirile din jur ațintite spre ea. Nu era adevărat, și Dragoș dezaproba cu repulsie felul ei de a fi. Reușea să atragă doar privirile lui, însă într-un chip malefic. Dar Viviana, deși părea să se miște într-o altă lume, o dată strada trecută
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
partea cealaltă a gardului din plasă de sârmă care despărțea de stradă terenul de sport al școlii. Din mers, c-un zâmbet satisfăcut, nu-i slăbea din ochi pe băieți în timp ce jucau volei, dar toată lumea știa că de fapt îl ațintea cu privirea pe Dragoș și că lui îi zâmbea. Viviana dispărea după gardul de zid al bisericii Sfânta Treime, dar după nici un minut se ivea din nou trecând în sens invers, iute-iute pe după gardul de sârmă, înfruntând c-un zâmbet
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]