1,350 matches
-
XX. s-au făcut deopotrivă trimiteri la filozo fia de orientare existențialistă, spunându-se că ar fi vorba despre ceva cu totul absurd, fie ordinea ca atare a istoriei, fie existența omenească în ea însăși. Însă, cu astfel de interpretări, absurdul este luat mai ales în accepțiunea sa comună: ceva ilogic și teribil, copleșitor. Este o accepțiune de care se uzează frecvent spre a se numi răul din această lume. Firește, dacă vom lua în seamă doar ceea ce suportă omul de la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
povestirea îl lasă minunat să se vadă are totuși un alt sunet. Ține de o altă experiență decât cea nemijlocit lumească, fie ea individuală sau istorică. Nu vreau să spun că vine din zona celor metafizice sau religioase, pure. Însă absurdul care te întâmpină aici nu mai poate fi conotat simplu, negativ. Nu poate fi echivalat cu ceva aberant, în sensul obișnuit al cuvântului. Există în această povestire unele locuri ce orientează altfel lectura, chiar dacă nui oferă cititorului un sens clar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și teribil. Ultimul schimb de cuvinte dintre omul simplu și păzitorul legii pare să suspende orice morală, orice interpretare sigură. Nu lasă loc unui sens clar și distinct. Însă nici simplei lipse a sensului. Nu găsim o referință sigură la absurdul lumii, la vreun sistem orb și monstruos. Știm în cele din urmă doar atât, că omul așteaptă întreaga viață în fața legii și că ușa deschisă, pe care nui este îngăduit să intre, îi era doar lui hărăzită. Pare să fie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
o privire complet străină? Nicidecum un criteriu logic, după care întregul să se distribuie până la ultima sa parte. Viziunea exotică face totuși dreptate celor de negândit, adică celor absurde, află un mod de a spune ceea ce este de nespus. Iar absurdul poate fi regăsit altfel, cu imaginație și cu bună dispoziție. Sau cu acea frumusețe a privirii ce recapătă o neașteptată inocență. Borges nu aduce în expresie literară o posibilă situație absurdă dintr-o lume exotică. Dimpo trivă, enumerarea sa face
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
42, 45, 79, 81- 83, 89, 114-115, 160, 162, 176, 189 ~ a celor străine sensului 10, 42, 45, 54, 107, 115, 129, 130, 159, 160, 163, 184- 186, 189 limite ale ~ (vezi „limită“) extravaganță 44, 73, 74, 75, 136-137, 142 absurdul înțeles ca ~ (vezi „absurd“) F fenomenologie 8, 14 (n. 3), 97 (n. 90), 126 (n. 123), 130 ficțiune 18, 28, 33, 52, 81, 140 (n. 139) ființă 56, 58, 65-66, 100-102, 104, 106, 121, 140, 166, 193 ~ abisală 130-131 ~ divină
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
81, 140 (n. 139) ființă 56, 58, 65-66, 100-102, 104, 106, 121, 140, 166, 193 ~ abisală 130-131 ~ divină 83, 152, 158, 160 (158), 162, 163 ~ proprie omului 94 (n. 89), 120-131, 140-141, 155, 150 (n. 155), 166-171, 174, 176-180, 184 absurdul ~ omenești (vezi „absurd“) caracter indeterminat și inepuizabil al ~ 67, 81, 83, 97, 105, 124, 163 indiferență de ~ ființă (vezi „in diferență“) logica ~ 58, 193 Marele Lanț al ~ 48 posibilități de ~ 122-129 sensul ~ 65, 130 semnificații multiple ale ~ 23 filozofie absurditatea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
165, 168, 173-175 ~ al clipei 129, 171-172, 177-180 ~ al cunoașterii 165-172 ~ al gândirii 28, 64- 67, 84, 164-172 ~ al iubirii 169-170, 179 ~ al Întrupării 150- 158, 164, 168, 174 ~ al repetării în ordine exis tențială 176-182 ~ comun 28, 166 ~ este absurdul 129, 145, 155, 160, 164, 172-175, 177- 178, 180 (vezi și „absurd“) 210 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE ~ în sens existențial 155-156, 159-160, 169- 175, 179- 180 ~ logic sau formal 169-170 ~ și antinomie 158- 164 ~ și nonsens (vezi „nonsens pa
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sens existențial) 176- 182 reprezentare 26, 43, 79, 89, 143 ~ absurdă (vezi „absurd“) INDEX RERUM 211 S scandal (al minții) 30, 35, 37- 38, 42, 53, 146 (n. 146), 147, 150, 151 (n. 151), 156, 158, 159, 170-171, 174, 175 absurdul drept ceva ~os (vezi „absurd“) sceptic argument ~ 15 atitudine ~ă 11, 79-80, 155 filozofie ~ă 20, 68, 146, 152, 166 semn (în sens semiotic) 27, 48, 74, 84, 194 semnificație 27 (~ simbolică), 53 (n. 41), 58, 135-139, 142 (~ analogică), 147
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
indiferent în privința ~ului 8, 11 (n. 1), 100, 108, 117, 129, 185 liber în privința ~ului 7, 11 (n. 1), 136-137 limite ale ~ului (vezi „limită“) lipsă de ~ a unei idei sau pro poziții 21-22, 24, 93, 101, 109 (vezi și „absurdul ca ~“); lipsă de ~ în ordinea existenței 23-25, 32, 43, 97, 121-131, 190 nici ~ nici nonsens 34-35, 52-54, 60, 92, 103, 118- 120, 186, 190 nimic nu are ~ 24, 189-190 212 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE orice are ~ 14 (n. 3
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
inamici descumpănește și lasă în urma ei gustul amar al ambiguității morale. Războiul submarin, atât de implacabil și de invizibil în cruzimea lui, capătă un chip atunci când submersibilul german alege să salveze pe cei scufundați de el. Paradoxul face parte din absurdul războiului - atacați de un avion american, naufragiații englezi sunt puși la adăpost de către locotenentul german, cu prețul vieții sale. Mii de kilometri mai departe, sub soarele Somaliei din care se ivește și Cush, ofițerul englez rănit descoperă altruismul „imbecil” al
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
toată omenirea, trebuie să scriem castiliana cu ortografie fonetică. Gata cu ce-urile! Să declarăm război ce-ului ! Za, ze, zi, zo, zu cu z, și ka, ke, ki, ko, ku cu kapa. Afară cu h-urile! H-ul este absurdul, reacțiunea, autoritatea, Evul Mediu, regresul. Război h-ului! — Va să zică sunteți și fonetist. — „Și“? De ce „și“? — Păi și anarhist, și esperantist... — E totuna, domnule. Anarhism, spiritism, vegetarianism, fonetism..., e totuna! Război autorității, război dezbinării limbilor, război materiei ordinare și morții, război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și nici din cinism; ei rămîneau liberi și discutînd despre moarte. Astfel, tragedia greacă nu contrazice Parthenonul, ci Îl susține din alt punct de vedere. Totul e să dăm fiecărui lucru sensul cuvenit, altfel arbitrariul poate deveni la fel de revoltător ca absurdul. Ascultam Într-o zi un regizor, care pregătise un spectacol Eminescu, declarînd: În textul spectacolului există numai 22 de silabe ale mele. Restul e numai cuvînt eminescian, dar Într-o altă ordine... Cum adică Într-o altă ordine? Cu exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Lumea umană, a finitudinii, a tiparelor ne-a fost dată pentru a cunoaște cea mai înaltă bucurie: eliberarea. Poezia este exercițiul uman al libertății metafizice. Din dublul zăgaz spre cea mai înaltă desprindere. Până dincolo de dincolo în transposibil. Poezia și absurdul Cine ne va vindeca de modernitate ? Paul Valéry Ce este absurdul ? Conceptul de "absurd" se referă la două realități: ceea ce este anti-existențial și ceea ce este împotriva unei realități superioare, creată de om: această neorealitate este poezia, înțelegând prin poezie atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a cunoaște cea mai înaltă bucurie: eliberarea. Poezia este exercițiul uman al libertății metafizice. Din dublul zăgaz spre cea mai înaltă desprindere. Până dincolo de dincolo în transposibil. Poezia și absurdul Cine ne va vindeca de modernitate ? Paul Valéry Ce este absurdul ? Conceptul de "absurd" se referă la două realități: ceea ce este anti-existențial și ceea ce este împotriva unei realități superioare, creată de om: această neorealitate este poezia, înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
două realități: ceea ce este anti-existențial și ceea ce este împotriva unei realități superioare, creată de om: această neorealitate este poezia, înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului în poezie, aceasta comportă două aspecte: absurdul ca temă a liricii și absurdul privind modul de a privi ființa poeziei. Absurdul temă existențială În raport cu viața, absurdul este ceea ce o neagă: suferința, moartea, răul. Toate trei au constituit temă majoră în creația lui Eminescu, începând cu Mortua est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ceea ce este împotriva unei realități superioare, creată de om: această neorealitate este poezia, înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului în poezie, aceasta comportă două aspecte: absurdul ca temă a liricii și absurdul privind modul de a privi ființa poeziei. Absurdul temă existențială În raport cu viața, absurdul este ceea ce o neagă: suferința, moartea, răul. Toate trei au constituit temă majoră în creația lui Eminescu, începând cu Mortua est!, care sfârșește cu declararea absurdului morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înțelegând prin poezie atât arta verbului, precum și pictura, sculptura, muzica transfigurate orfic. În ce privește implicarea absurdului în poezie, aceasta comportă două aspecte: absurdul ca temă a liricii și absurdul privind modul de a privi ființa poeziei. Absurdul temă existențială În raport cu viața, absurdul este ceea ce o neagă: suferința, moartea, răul. Toate trei au constituit temă majoră în creația lui Eminescu, începând cu Mortua est!, care sfârșește cu declararea absurdului morții și, de aici, ateismul continuând apoi cu Rugăciunea unui dac, unde are loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de existență, teama de a reveni identitar, iară și iară, pe toată rostogolirea veșniciei. Iar răul este condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aceia ce n-au mai fost să fie/ Și din a căror leagăn nu s-au durat sicrie." Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Căci noi suntem ..."copiii nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei". Și Lucian Blaga, în partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel Bătrân (Lupta dintre Carnaval și Postul Mare, Griet Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya în celebrele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Bolnav în al meu suflet: imposibilitatea de a ieși din ciclicitatea existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]