220,173 matches
-
care privește direct rîsul, este de bănuit că, în consecința celei de-a doua, bebelușa s-a cam îngrășat. S-a îngrășat exclusiv în zona bustului, acolo unde, pînă acum, așa cum îi și stă bine unei bebelușe, era aproape invizibilă. Acum, fie că de rîs, fie că și-a diversificat alimentația, și rației de perhidrol amestecat cu holograme i-a adăugat și o lingură de colagen sau un polonic de silicon, cert este că bustul bebelușei a cam luat-o razna
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15540_a_16865]
-
din echilibrul acestor alternanțe, care e însăși miza lirismului în cauză: "Aș putea întinde o mînă,/ Te-aș putea atinge. Te-aș putea păstra./ Mirosul devine mereu mai important./ E o plăcere nemărturisită a stării de ființă./ O simplă reflecție.// Acum nu ninge și nici nu este frumos afară./ Ochii îmi sînt tîrzii./ Privirea îmi este dreaptă" (Plăcere, reflecție). Senzația naște gestul speculativ, după cum acesta se reazimă pe senzație: "Miros puternic de măr copt./ La jumătatea zilei, comuniunea mea/ cu ceea ce
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
cîteva cărămizi.// Se-ntorceau de la înmormîntare și puneau de-o gustare./ - Azi bem ca lunea, spuse Gornicu, asta însemnînd că toată lumea/ stăruie mai întîi pe bere, vreo șapte-opt navete acolo,/ după care urmează coniacul, îndulcit cu cîrnați/ și muștar./ - Și-acum, hai să ne dregem și noi cu ceva lichior de mentă,/ zise iarăși Gornicu, căci lunea nici iarba nu crește,/ nici ziua nu scade" (Fanfară în iarbă). În unele ocazii sînt preluate de-a dreptul uneltele reporterului: "Reporterul întreabă dacă
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
asta, tocmai cînd prietenul Patapievici, între alții, mi-a recomandat să mă fac scriitor, să las critica literară și să-mi scriu viața... Ce se poate spune despre noul LA&I în raport cu cel pe care l-ați lăsat în urmă, acum cinci ani? Pînă la un punct, noul LA&I e la fel cu cel vechi. În sensul că rămîne la fel de imprevizibil, va rămîne la fel de deschis către toate generațiile, către toate vocile, indiferent de lobby-uri, de tabere, de trendurile actuale
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
o senzație cumplită de dezbinare a vieții intelectuale, un sentiment de dezorientare, de debusolare. Cred că o să încercăm oleacă de direcție, ca să vorbesc așa, ca în Moldova. Aș vrea, în primul rînd, să refacem - cred că-i prețios ce spun acum - dar aș vrea să refacem țesutul social al intelectualului, al omului de cultură, să resolidarizăm breasla literară, să re-familiarizăm breslele între ele. De pildă, aș vrea să aducem la un loc, să ne întîlnim, lunar, la Lăptăria lui Enache - pictori
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
editorial, singura revistă de literatură în care directorul, fiind critic literar, nu deținea cronica literară în ziarul lui. A mers un pic belaliu, un pic amețit LA&I-ul vreo 6-7 luni, pînă cînd a intrat pe făgașul lui. Nici acum nu cred că are o platformă-program fermă. Eu aș vrea tare mult să-l fac un fel de work in progress - aș vrea să-l las să se construiască singur și să aluvionez în el tot felul de paste, de
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
de astăzi. Vreau să-l fac să reflecte realitatea, nu la modul ceaușist, ci cît mai natural se poate. Oricum, trăim cu totul și cu totul alt timp decît în '91 - '94, cu totul altul. Dar, dacă m-ați pune acum să definesc rapid ziua de astăzi, n-aș ști ce să spun - în afară de acest fond apocaliptic, de catastrofism pe care îl simțim toți. V-am auzit, în ultima vreme, spunînd că faceți cronică literară de un sfert de secol. Așa
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
care, împreună cu Ioan Ivan, erau în anturajul - invidiat de noi atunci - al lui Ion Negoițescu. Eram în an cu Mihai Coman, actualul decan al Facultății de Jurnalistică de la Media Pro, eram cu Cristian Crăciun, profesor prin Moreni-Prahova, cu Teodora Stanciu, acum la Radio. Prietenul meu cel mai bun - în afară, evident, de Tania Radu, care avea să-mi devină soție - Marian, era în '72 cam la fel de serios și de blindat intelectual. Dar, pe de altă parte, aveam și această bosă ludică
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
astăzi. Mă trezesc și mă gîndesc: să fac articolul pentru ziarul X?, să citesc romanul cutare de plăcere?, să citesc o carte de istorie de nevoie?, să redactez?, să traduc ceva?, să pun întrebările unui interviu cu - uite, cum pregătesc acum un interviu cu Alexandru Dabija. Iar haosul acesta, pe cît e de fermecător, pe atît este de covîrșitor, de encombrant, cum vrei să-i spui. Așadar, viața mea arată exact cum sînt eu, cum era, în Oblio, omul-indicator care arată
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
traducător?, vrei să te ocupi de Cioran?, de Ionesco?, de...? Și atunci, mi-am dat seama că eu, de fapt, practic, nu dețin nimic, că n-am știut, nu știu și n-am să știu niciodată ce sînt, efectiv. Și acum, cînd sînt întrebat: "Dumneata, dacă ai debutat cu o carte despre Eminescu ești eminescolog?", zic nu, eu sînt caragiolog, dar un om care se ocupă și de Cioran, care face istorie literară, traduceri, critică de întîmpinare, eseistică, ziaristică etc. Și
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
mă leg la un par. Eu v-am întrebat cum arată "o zi din viața unui cronicar de întîmpinare" așteptînd să-mi răspundeți că sînteți asaltat de autori, că vă intră cărțile pe uși și pe ferestre. E adevărat că, acum vreo 2-3 ani, am avut în revista "22", unde am ținut cronica aproape săptămînal, de prin '94 pînă în '99, un articol care se numea "O răbufnire", tocmai pentru că, asemenea lui Alex. Ștefănescu acum cîtva timp, și eu m-am
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
și pe ferestre. E adevărat că, acum vreo 2-3 ani, am avut în revista "22", unde am ținut cronica aproape săptămînal, de prin '94 pînă în '99, un articol care se numea "O răbufnire", tocmai pentru că, asemenea lui Alex. Ștefănescu acum cîtva timp, și eu m-am plîns că autorul - nu zic autorul român, pentru că, de fapt, cred că autorul dintotdeauna și de pretutindeni e asemănător, dar - autorul nostru cred că e mai "contondent" decît alții. Nu acceptă că tu, critic
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
impostura mea - că doar, deh, am debutat cu o carte despre Eminescu - și de altă întrebare îngrozitoare a lui Noica, tot din '82, de care îmi aduc aminte întotdeauna. Nu i-am dat dreptate atunci, dar îi dau perfectă dreptate acum, după douăzeci de ani. "Cum naiba poți să scrii dumneata o carte despre Eminescu, dacă nu știi germana?" Atunci m-a supărat foarte tare, mi s-a părut că, dacă știu franceza lui Rimbaud și Baudelaire și Lautreamont, e perfect
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
douăzeci de ani. "Cum naiba poți să scrii dumneata o carte despre Eminescu, dacă nu știi germana?" Atunci m-a supărat foarte tare, mi s-a părut că, dacă știu franceza lui Rimbaud și Baudelaire și Lautreamont, e perfect, ca acum să-mi dau seama că nu-i adevărat. Dacă nu știi germana lui Schopenhauer, Goethe & comp. nu prea ai ce să cauți - nici în bine, nici în rău în Eminescu. Cartea aceea însă a plăcut și place. Daaa, ce frumaose
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
diferitele tendințe de pe piața ideilor de la noi. Ce ați învățat din '89 încoace? Ar trebui să stau pe gînduri pînă să răspund la această întrebare, dar prefer să răspund exact ce-mi trece prin cap. Învățătura esențială, din '89 pînă acum, a fost că nimic nu este absolut. Am învățat că absolut e numai relativul, că nimic din ceea ce pare nu este așa sau aproape nimic; că îndărătul fiecărui lucru se află un mecanism - nu zic malign, nu zic benign. Bănuiam
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
văd degetele păpușarului. Și am reînvățat - de fapt, asta o știam din ceaușism - că nu te salvezi decît de unul singur, că întotdeauna logica gregară sau colectivismul sînt absolut incompatibile cu natura solitară. Practic, am redeprins elitismul, din '89 pînă acum. Atît de multe iluzii am avut, atît de uriașă a fost amăgirea, minciuna din '89 și '90, încît acum noi nu mai credem în nimic. Adică eu nu mai cred în nimic, sînt bolnav pînă în măduvă de conspirativită: în
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
unul singur, că întotdeauna logica gregară sau colectivismul sînt absolut incompatibile cu natura solitară. Practic, am redeprins elitismul, din '89 pînă acum. Atît de multe iluzii am avut, atît de uriașă a fost amăgirea, minciuna din '89 și '90, încît acum noi nu mai credem în nimic. Adică eu nu mai cred în nimic, sînt bolnav pînă în măduvă de conspirativită: în tot ce pare întîmplător, eu văd întotdeauna o mînă îndărătul afacerii. Vasăzică m-am îmbolnăvit de suspiciune. Tot ce
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
îndărătul afacerii. Vasăzică m-am îmbolnăvit de suspiciune. Tot ce era suspiciune goală înainte de '89 a prins miez, substanță, după '90. Și asta este, practic, moartea oricărei virginități sufletești și intelectuale. Ceea ce nu-i un lucru rău, la o adică: acum, fiind cicatrizați, putem să operăm la orice temperaturi. A existat o vreme în care n-ați fost elitist? Cum adică v-ați redeprins cu elitismul? Da, în anii '79 și '80. În anii aceia, de atunci, eu eram expert în
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
a pus la "Revista de istorie și teorie literară" ca să mă vindece de aceste chestii deocheate, cum ar veni. Cînd eram mic, eram deci mai degrabă colectivist, funcționam ca liant, multă lume considera că eram un factor coagulant foarte bun. Acum am ajuns elitist - bine, e și marea mizerie care te înconjoară și care te sufocă, te obligă la "elitism". Elitist devii, nu cred că te naști. Ați afirmat adesea că v-ar fi plăcut să trăiți în generația '27... Ce
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
de "scriitor nou" destul de bine confecționată. Horia Gârbea, Enigme în orașul nostru. Millenium digital text, Editura Fundației Pro, 2001, 96 p., f.p. Complet în altă lume este desantistul Ioan Lăcustă: "Este foarte greu să mai găsești o justificare a scrisului acum, în 2000. Puritatea scriiturii - îndreptățirea ultimă, de fapt, a clipelor și ale hîrtiei - s-a pierdut. Prea multă ticăloșie s-a pogorît pe Lume." Miza lui Ioan Lăcustă nu are în vedere decît inițiații. Preferă underground-ul, literatura fină, dificilă. Cartea
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
slujește adevărului... De asta mi-e silă de cuvintele literaturii pe care - odinioară - mi-a fost dat s-o scriu. Nu mai am suflu pentru ficțiune. Bucuria pură a jocului de demult - ce amețitoare libertate este să scrii - iată că acum îmi este străină. Am simțit, am văzut cum se stinge." Ioan Lăcustă recuperează "locul comun" altfel decît o făcea în anii optzeci. Banalul, cotidianul sînt acum prinse frust, fără tehnică, derutant, cu aforisme și clișee care fac notația uneori dură
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
Bucuria pură a jocului de demult - ce amețitoare libertate este să scrii - iată că acum îmi este străină. Am simțit, am văzut cum se stinge." Ioan Lăcustă recuperează "locul comun" altfel decît o făcea în anii optzeci. Banalul, cotidianul sînt acum prinse frust, fără tehnică, derutant, cu aforisme și clișee care fac notația uneori dură, alteori insuportabil de patetică. însă în tot acest amalgam nu exisă complexul clișeului sau frică de patetism. Este pur și simplu o răfuială cu un vechi
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
descrie/genera realități. Caragiale a fugit din fața blestemului de a trăi într-o lume... caragialescă: "Caragiale, cred eu, nu ne mai este demult contemporan. Răsfoind presa acestui veac, am impresia că tot ne-am zbătut (și cum ne închesuim și-acum!) să intrăm iar și iar în paginile lui Caragiale. Chiar nu putem trăi fără a-l copia? Nu putem avea fantezia de a nu mai fi... Mitici?" O poveste atrage atenția în mod deosebit. Este vorba despre o călătorie în
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
de ani încoace, ar găsi în Corespondența nu mai știu cărui număr acest răspuns: "D-lui Dadu, Loco. Mai încercați, evitați epitetele de prisos". Acest Dadu, (dacă nu cumva ați și înțeles din povața, prost urmată, ce mi se dădea acum douăzeci de ani), sunt eu, amicul și colaboratorul dvs. "Iată-l pe Teodor Vârgolici antrenat în acțiunea de depistare, adevărată provocare a scriitorului, notând cu evidentă satisfacție: " Cercetând paginile revistei, am descoperit, într-adevăr, acest răspuns, întocmai, în numărul din
Substanța umană by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14357_a_15682]
-
produs încă acest rol pe scenă. O va face poate mai târziu. Reprizele imprimărilor de studio ale benzii sonore, solicitările pe parcursul desfășurării acestora, sunt altele decât cele ale unui întreg spectacol susținut în întregime pe scenă. Personajul Floria Tosca, creat acum, pe ecran, este marcat de sentimentul unei senzualități sub semnul căreia se îmbină prețioasele resursele vocale cu datele scenice, acestea din urmă orientate pe direcția unei vivacități interioare ce nu urmărește, în viziunea regizorului, dimensionarea laturilor tragice ale personajului. Ulterior
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]