1,320 matches
-
liberal o preluase cu entuziasm de la General. Fusese folosită în cele mai neașteptate situații și întotdeauna dăduse rezultate excelente. Din fericire, la Comana nu se abuzase de ea, așa că plutonierul Supărare avea mînă liberă. Despre alte tertipuri și mici viclenii adjutantul Popianu nu discutase nici măcar cu domnișoara K.F. Cînd se plictisea, cînd avea un răgaz, se așeza la masa din lemn de brad cu dosarul "A" în față și adăuga cîte o filă, așa, pentru satisfacția profesională. I se părea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu a dezmințit, nici măcar nu a comentat orice s-ar fi spus despre domnișoara K.F. în cele trei crîșme din tîrg ori la cîte o tacla pe băncile de la stradă ale negustorimii. Tăcerea lui era luată drept încuviințare. Iar dacă adjutantul Popianu confirma ceva, acel fapt rămînea ca un fapt ce trebuie să intre în ordinea normală a așezării. Așa încît nimeni nu se mai îndoia că ploaia nu trecea niciodată prin fața prințului, rămînînd întotdeauna la cîțiva pași în spatele său, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vizitiul a întrebat pe cineva: "Unde-i Vila Katerina?" Sigur că toată lumea știa unde este și de altfel se zărea de îndată ce intrai în Vladia. Fusese construită anume ca să poată fi văzută cum ridicai fruntea. La o oră după sosirea străinilor adjutantul Radul Popianu știa tot, sau aproape tot despre ei. Era vorba de colonelul August Stoicescu din aviație, nu era chiar aviator ca prințul, dar era un prieten al acestuia și ieșise la pensie de cîțiva ani, după ce se ocupase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
etajului în care se aciuase K.F. Tot ce se întîmpla jos, pe pămînt, printre garduri, cotețe, case, prin grădini, pe ulițe, chiar în odăile caselor pitice, la crîșmă, în Cramă, tot ce se așeza pe țarină era lumea sa, a adjutantului Popianu. Iar restul, imaginația, visele, speranța, poveștile, halucinațiile, părerile, gîndurile, dorințele, intra în lumea lui K.F. și ea se îngrijea cu atenție, cu ticăială chiar, de ele. Nu avea de ce să fie nemulțumit, în Vladia nu se mișca un pai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
odihnească-se în pace; și n-avea nici o urmă de atenție pentru femeia asta. A urcat greoi pe trepte, nici ele nu se schimbaseră, poate scîrțîiau mai tare, dar asta se putea datora și faptului că în cinci ani greutatea adjutantului Radul Popianu nu rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum de atâtea ori visase că este. S-a așezat exact în același loc, după ce K.F.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în așteptarea lui? Și-a dat seama că dorește prea mult și încurcă situațiile, el a fost cu adevărat cel care a vrut să o vadă și apariția celor doi ofițeri în rezervă mai mult decît l-a îngrijorat pe adjutant l-a bucurat pe Radul Popianu. Și-a dres vocea, K.F. îl privea îngăduitoare, cu ochii strălucind, dar nu din cauza interesului cu care aștepta ca Radul Popianu să-și explice îndrăzneala de a urca pînă acolo. "Ați primit oaspeți, domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
profesională, e mai bine să știi decît să nu știi." De data asta rîse el de unul singur, făcîndu-și ochii mici, privindu-i printre gene. Nici că le păsa, erau foarte siguri pe ei cu toate că stăteau de vorbă cu el, adjutantul Popianu. "Sigur, domnule adjutant, poliția, jandarmeria trebuie să știe tot. Asta este și părerea noastră. Sînt instituții în care poporul trebuie să aibă încredere, că ele veghează la ordinea și disciplina socială. Și, mai ales, că nu sînt trase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să știi decît să nu știi." De data asta rîse el de unul singur, făcîndu-și ochii mici, privindu-i printre gene. Nici că le păsa, erau foarte siguri pe ei cu toate că stăteau de vorbă cu el, adjutantul Popianu. "Sigur, domnule adjutant, poliția, jandarmeria trebuie să știe tot. Asta este și părerea noastră. Sînt instituții în care poporul trebuie să aibă încredere, că ele veghează la ordinea și disciplina socială. Și, mai ales, că nu sînt trase pe sfoară de tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
disciplina socială. Și, mai ales, că nu sînt trase pe sfoară de tot felul de politicieni corupți aflați în slujba plutocrației, a jidanilor și masonilor. Dacă sînteți întru totul de acord cu mine sînt sigur că ne vom înțelege, domnule adjutant. În fond, de ce nu ne-am înțelege, trebuie să existe și în capătul ăsta de țară același spirit de corp ca peste tot, cine a îmbrăcat o dată uniforma n-o mai scoate niciodată, nu-i așa?" August Stoicescu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a golit păhărelul dintr-o înghițitură și i-a făcut semn lui Bercu: "Dă, dom'le, ceva mai serios, țoiuri n-ai? Un bărbat întreg bea cu țoiul, nu se încurcă în degetare!" Artur Stavri i-a făcut cu ochiul adjutantului "ei, ce zici, e nemaipomenit colonelul, e un colonel adevărat, nu din ăștia, numai pampoane și galoane. Ne putem baza pe el, ne putem baza." Mai că îi venise să-l întrebe: "în ce să ne putem baza?", dar și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Stavri s-a uitat cu atenție la colonelul Stoicescu, acesta și-a pungit buzele, de parcă ar fi meditat la ceva, apoi i-a făcut un semn ușor din cap: "Înțeleg că nu-ți prea convine starea actuală de lucruri, domnule adjutant, înțeleg că nu-ți convine, dar n-am de unde să știu dacă ai vrea să o schimbi. Ce zici, ai vrea să o schimbi?" De lucrul ăsta se temea cel mai mult, să se schimbe lumea în care trăia. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-și facă ireproșabil datoria, iar datoria lui era să păstreze, nu să schimbe. Dacă era ceva de schimbat, asta nu era treaba lui. Vor schimba și apoi vor veni la el și-i vor încredința ceea ce au schimbat, zicîndu-i: Domnule adjutant, păzește și păstrează ca ochii din cap", iar el așa va face, pentru că asta este datoria sa. Dar erau multe căi de a păstra. Iar una dintre ele o avea în sînge, se născuse cu ea, viclenia. Nu era deosebit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bătuseră capul cum să facă din om o păpușă pe sfori și dintr-o păpușă pe sfori ceva care să semene cît mai mult a om. Amîndoi râseră gros și cu poftă, întinseră țoiurile să ciocnească ,,ei, haide, dom'le adjutant, mai avem noi trei ceva sînge-n puță" și atunci Popianu a băut liniștit, știind că reușise pasul cel mare, așa și era, dacă-i socoteai pe toți trei împreuna, ceva sînge mai era. Pînă la urmă a ieșit un chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o mînă de fier", încît cineva a aprins lampa și a deschis fereastra gata să arunce un lighean cu zoaie în capul bețivului care nu lasă lumea să doarmă și să viseze, dar s-a oprit la timp auzind vocea adjutantului Radul Popianu, care îl liniștea pe colonel "de ce numai o mînă, dom' colonel, ce să facem noi cu un ciung, să fie două, două mîini de fier". Derutat, August Stoicescu s-a oprit în mijlocul drumului, încă nu se făcuse praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să fie două. Puternice, hotărîte, să salveze patria de corupție și batjocură. Asta-i, domnule, asta-mi trebuia, e o idee cinstită, adevărată, ieșită din popor. Două mîini de fier pe cîrma țării! O să întocmesc din nou programul nostru, domnule adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus, dinspre gradină ale Vilei Katerina. Acolo i-a arătat, el a spus "spre luare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
odăile de sus, dinspre gradină ale Vilei Katerina. Acolo i-a arătat, el a spus "spre luare la cunoștință", cîteva proiecte redactate de mînă, cu o trăsătură fermă, de caligraf, "maiorul le-a scris pentru tipografie". "Ia și citește, domnule adjutant, o să vezi că nu-i vorba de ceva care să vină în contra opiniunilor oricărui bărbat adevărat, iubitor de neam și țară, ia și citește!" Radul Popianu s-a dat mai către geam, nu că ar fi vrut mai multă lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spun eu, saci de voturi!" I s-a părut că bătrîneii stau a rîde. În fapt se strîmbau ușurel, de parcă ar fi gustat un vin trezit. Colonelul Stoicescu dădu cu mîna de parcă ar fi alungat o gînganie. "Ce voturi, domnule adjutant, cine mai are încredere în voturi după atâtea bătăi electorale, votul e cauza principală a corupției politice, pentru că votul la noi nu se exprimă, ci se șterpelește, hocus-pocus, caști gura la saltimbanc și te trezești fără el. Trebuie să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de interese mărunte făcute peste noapte idealuri, gîdilituri în gușa neisprăviților ca să se simtă îndreptățiri la pîine și la cuțit fără să asude și fără să priceapă ceva, numai așa, pentru că aveau gușă de gîdilat și prostie cît încape. Pe adjutantul Popianu de fapt nu l-a interesat niciodată cine și cum a ajuns la guvern, el era "om de meserie" și știa că toate guvernele or să-i plătească leafa și or să-i țină partea, pentru că orice stăpînire era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ăia cu două fețe, ziua merg în trăsură la Senat și țin cuvîntări, iar seara pun la cale demonstrații și tipăresc în ascuns gazete și manifeste îndemnînd la revoluție, scot oamenii în stradă, fac gazete. El, cu mintea lui de adjutant, nu i-ar interzice, nu poți să-ți tai singur craca de sub picioare, să zic interzis, deci nu mai există, asta înseamnă să te obligi singur să nu iei în seamă o parte din realitate. Iar realitatea pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un lucru pe care nu-l pricepea și n-avea încotro decît să dea vina pe mintea lui. Dacă ar fi avut altă minte poate ar fi priceput și dacă ar fi priceput ar fi fost mai mult decît un adjutant pus la păstrare, ca într-un șopron cu lemne de foc, tocmai la capătul lumii, în Vladia. Nimeni nu-l avertizase, nu-i spusese, nici deslușit, nici încîlcit, că s-ar putea să existe un pericol și din partea unde nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pus alături de teamă. Știa el foarte bine de ce unii, cei mai mulți, ba poate chiar toți negustorii de pe Strada Mare își scot plini de "respect" pălăria cînd trece prin dreptul dughenei lor, ba îi mai și aude "să trăiți cu respect, domnule adjutant", nu pentru că îl respectă, ci pentru că le e teamă, de el. N-au băut împreună, n-au conversat, habar nu au cine și ce face Radul Popianu, de fapt Radul Popianu nici nu există pentru ei. Pentru ei nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
năvodul vîscos al fricii. Ceea ce simțeau negustorii cînd îl salutau cu respect, mințind și crezînd în minciuna lor, era o copilărie față de ceea ce aveau de gînd să reverse peste lume domnii Stoicescu și Stavri. Deocamdată negustorilor le era frică de adjutantul Popianu pentru că fiecare avea o muscă pe căciulă, fiecare păcălise pe cineva, pusese la cale o escrocherie mărunțică, vînduse marfă proastă, înșelase la cîntar sau la socoteală pe cei ce luau pe datorie. Dar alta era calimera cu colonelul Stoicescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
socoteală pe cei ce luau pe datorie. Dar alta era calimera cu colonelul Stoicescu și maiorul Stavri, ei voiau ca negustorilor, tuturor negustorilor, nu doar celor din Vladia, tîrgoveților, tuturor tîrgoveților, țăranilor de peste tot și poate și celor ca ei, adjutantul Popianu, să le fie frică. Nu să știe de frică, nu asta, ci să le fie frică. Să intre frica în oasele fiecăruia, să se teamă că oricînd li se poate întîmpla orice. Știa prea bine cum urmau să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că oricînd li se poate întîmpla orice. Știa prea bine cum urmau să facă, înțelesese dintr-o ochire citindu-le programul, nu că ar fi fost el mintos grozav, nu era, nimeni nu se gîndise să-l înainteze ofițer, rămăsese adjutant și avea minte de adjutant, nu de asta, dar apucase să citească și să simtă pe pielea lui proclamațiile mareșalului Mackensen. Chiar dacă acolo era altceva, Mackensen era stăpînul, ocupase militar țara și nimeni n-avea voie să crîcnească împotriva armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]