1,384 matches
-
afect și se reculege. Tempo mai repede sau mai încet e firește totdeuna numai relativ, pentru că, trebuind a fi comparat cu cel ce precedă și cu cel ce urmează, trebuie să se amăsure acestora. E evident că această schimbare din afect în reflexiune or viceversa are și ea o mulțime de umbre și că ele intră adesea neobservabil în tranzițiunile schimbărei. Toate aceste nuanțe fine are să le reproducă tempo în schimbarea sa întîmplătoare. Afectul în manifestarea lui prezintă și el o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acestora. E evident că această schimbare din afect în reflexiune or viceversa are și ea o mulțime de umbre și că ele intră adesea neobservabil în tranzițiunile schimbărei. Toate aceste nuanțe fine are să le reproducă tempo în schimbarea sa întîmplătoare. Afectul în manifestarea lui prezintă și el o antiteze generală care schimbă natura tempoului. Sau că afectul se prezintă în toată nemijlocirea sa, și atuncea el se anunță și prin vorbire în toată goliciunea lui de-o espresiune a mișcărei sufletești
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mulțime de umbre și că ele intră adesea neobservabil în tranzițiunile schimbărei. Toate aceste nuanțe fine are să le reproducă tempo în schimbarea sa întîmplătoare. Afectul în manifestarea lui prezintă și el o antiteze generală care schimbă natura tempoului. Sau că afectul se prezintă în toată nemijlocirea sa, și atuncea el se anunță și prin vorbire în toată goliciunea lui de-o espresiune a mișcărei sufletești, sau el se manifestă printr-o imagine. În forma sa din urmă însă el nu se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se prezintă cu acea putere nemijlocită care să domine subiectul întreg, căci omul, concentrând zguduirea sufletului {EminescuOpXIV 326} său într-o imagine, își face totodată obiectivă starea lui proprie și se eliberează într-un înțeles oarecare de dominarea absolută a afectului. Această antiteza condiționează și un tempo deosebit. Afectul gol, pentru că denunță o mai mare dominare asupra sufletului, trebuie să se și miște într-un tempo mai repede; afectul însă ce se prezintă într-o imagine - într-unul mai moderat, căci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
domine subiectul întreg, căci omul, concentrând zguduirea sufletului {EminescuOpXIV 326} său într-o imagine, își face totodată obiectivă starea lui proprie și se eliberează într-un înțeles oarecare de dominarea absolută a afectului. Această antiteza condiționează și un tempo deosebit. Afectul gol, pentru că denunță o mai mare dominare asupra sufletului, trebuie să se și miște într-un tempo mai repede; afectul însă ce se prezintă într-o imagine - într-unul mai moderat, căci în imagine se reflectează afectu 1 și de-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
proprie și se eliberează într-un înțeles oarecare de dominarea absolută a afectului. Această antiteza condiționează și un tempo deosebit. Afectul gol, pentru că denunță o mai mare dominare asupra sufletului, trebuie să se și miște într-un tempo mai repede; afectul însă ce se prezintă într-o imagine - într-unul mai moderat, căci în imagine se reflectează afectu 1 și de-aceea nu mână sufletul cu atâta forță, căci sufletul se privește intuitiv pe sine însuși în acea imagine și se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se privește intuitiv pe sine însuși în acea imagine și se face obiectul sau propriu. Cu cât e mai esecutată o imagine cu-atîta omul cel coprins de pasiune arată învingerea naturei sale ideale. Imaginea esecutată, comparată cu curata espresiune a afectului, va cere un tempo mai încet, pentru că în acea imagine sufletul se abandonă unei plăceri oarecare. Cu cât imaginea e mai fugitivă și mai contrasă cu-atîta spiritul persistă mai puțin asupra ei și cu-atîta mai mult se grăbește și tempo
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pentru că în acea imagine sufletul se abandonă unei plăceri oarecare. Cu cât imaginea e mai fugitivă și mai contrasă cu-atîta spiritul persistă mai puțin asupra ei și cu-atîta mai mult se grăbește și tempo. Aceste tranzițiuni din espresiunea curată a afectului în espresiunea lui prin imagine, cât și mai îngusta sau mai întinsa esecuțiune a acestei din urmă prezintă firește o varietate foarte mare, căreia însă trebuie să-i corespundă întotdeuna o nuanțare asemenea în tempo. Simțire și cugetare, afect și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a afectului în espresiunea lui prin imagine, cât și mai îngusta sau mai întinsa esecuțiune a acestei din urmă prezintă firește o varietate foarte mare, căreia însă trebuie să-i corespundă întotdeuna o nuanțare asemenea în tempo. Simțire și cugetare, afect și reflexiune ca espresiunea vieței psihice a individului formează se-nțelege momentele principale în cari se dezvoltă înainte-ne fiecare caracter dramatic, dar nemărginitei varietăți a acestor două momente principale nu corespunde decât un tempo nuanțat tot cu-atîta varietate. Privită
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cari se escită în el prin natura obiectului, însă fără de-a se demite de individualitatea sa. La gingaș, la ceea ce escită groaza, energiei pasiunilor, tuturor acestora el li dă un corespunzător colorit de ton, însă el totuși esprimă toate afectele acestea ca un ce despărțit de el. Cu un cuvânt el e totdeuna narator, rapsod. Deaceea în declamațiunea epică abandonul pasionat, schimbarea personalității sale în obiectul care se declamă sânt cu totu1 inadmisibile. Schimbarea diferită în ton și tempo e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
arta vorbirei în genere. Fiindcă vorbirea e pentru artist mijlocul necesar pentru realizarea caracterelor, de-aceea firește că întrebuințarea ei cea liberă și mai multilaterală e în declamațiunea dramatică. Această declamațiune presupune, se-nțelege, atât concepțiunea caracterelor cât și cunoașterea afectelor și a modului de-a le manifesta, de-aceea ea anticipează oarecum partea a treia a reprezentărei caracterelor, pentru că ea nu e posibilă decât prin mijlocul cunoștinței secretelor acelei reprezentări a caracterelor. Cu toate astea în sistema dezvoltărei întregi, care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
el unitatea spirituală în această varietate, atunci lectorul cade neapărat în pericolul de-a pierde tocmai triumful lui cel mai mare, acela adecă de-a descoperi cel mai dinăuntru laboratoriu al personalităților. Prin lectorul dramatic au să [se] dezvălească toate afectele și simțămintele, ba chiar întreaga energie a pasiunilor, într-o esecuțiune pregnantă și în determinarea cea mai deplină și mai personală a lor; asta-i problema cea mai mare a nobilei sale arte. A înlocui o deplină și intactă espresiune
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să pară liniștit, însă privitorul trebuie, prin această liniște simulată, să simtă turburarea în care se află Beaumarchais. Această turburare trebuie să coloreze tonul întregei sale narațiuni. Beaumarchais se reculege la liniște; el, după cât îi permite turburarea lui, narează fără afect, deși trebuie să se simtă osteneala ce-l costă de-a se reculege în rolul unui narator liniștit. Neliniștea internă ce-l animă pe Beaumarchais să se vadă cu deosebire în pauzele și întreruperile pe cari le conține narațiunea; aceste
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și espresiunea silinței de-a trage un văl peste marea lui turburare internă. Cu cât însă narațiunea s-apropie de sfârșit cu-atît mai liber se va descărca mișcarea sufletească a lui Beaumarchais, cu-atît mai puternic va pătrunde din narațiunea sa afectul ce-l domină; afect care la finirea narațiunei își ajunge culmea. E clar că Beaumarchais se reculege, nu fără silință, la o liniște care-i face posibil ca să povestească narațiunea relațiunei dintre Clavigo și Maria. Înainte de toate Beau marchais are să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a trage un văl peste marea lui turburare internă. Cu cât însă narațiunea s-apropie de sfârșit cu-atît mai liber se va descărca mișcarea sufletească a lui Beaumarchais, cu-atît mai puternic va pătrunde din narațiunea sa afectul ce-l domină; afect care la finirea narațiunei își ajunge culmea. E clar că Beaumarchais se reculege, nu fără silință, la o liniște care-i face posibil ca să povestească narațiunea relațiunei dintre Clavigo și Maria. Înainte de toate Beau marchais are să nareze simplu. Diferitele pauze
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acea contradicțiune. Pe lângă aceasta mai adăogim idealitatea acelui costum însuși, care, reducîndu-se la amândouă spețiile de haine, a acelor îmbrăcate și a celor flotante, ceea ce favorizează așa de mult mișcarea liberă a corpului încît toate atitudinele și gesturile condiționate de afectul și patosul sufletului se reflectă în aruncătura și pozițiunea hainei. Îmbrăcămintea antică nu [este] o dată pentru totdeuna definită și detrasă orcărei mișcări a atitudinei, ci ea depinde de orce mișcare, și pozițiunea ei e nemărginit de determinabilă, de-aceea această
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
produs oarecum prin întreaga mișcare spirituală a individului, prin acest ton se continuă în elementul graiului figura tăcută întrupată în icoana caracterului. De-aceea tonul fundamental acompaniază pe individ în decursul întregei aceste mișcări a sufletului său. Cum pătrunde prin afectele cele mai vehemente espresiunea consistentă a feței, tot astfel trebuie să străsune și tonul fundamental prin toate fazele reprezentării caracterului. În tractatul nostru despre tempo, în partea întîia, am arătat deja că acesta trebuie să se modifice după natura individualității
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ținuta când își rămân consecvente. Tonul fundamental trebuie să se manifeste înainte de toate în puterea de-a esprima categoria generală în care se coordinează caracterul, substanța lui de viață. {EminescuOpXIV 351} Diferitele modulațiuni ale tonului rezultă abia din cugetările și afectele ce se dezvoltă prin mediul vorbirei. Tonul fundamental caracteristic însă face o imprsiune simbolică asemenea maștei și ținutei, pentru că el esprima o înrudire a lui internă cu însăși natura individului ce se arată dinainte-ne, numai că tonul e o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
amândouă trebuie să se arate copia unui raționament profan, de politură, în Marinelli această copie va căpăta coloritul unei netezimi fără de simțământ. Din accentul acesta cineva va trebui să simțească că el nu se poate înălța la vibrațiuni de-ale afectului. Accentele vor fi ca niște unde plane cari adesea mai nici trădau mișcarea lor, dar încă să se ridice la o mișcare puternică a valurilor. Tonul fundamental din Ricard al III-lea și Franz Moor s-aseamănă, el ne dă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
curată. Numai prin mijlocul tonului fundamental se susține evidentă unitatea caracterului, fie situațiunile și schimbările simțămintelor cât de varii. Tonul fundamental e terenul anumit din care cresc și se ridică diferitele modulațiuni ale tonului ca espresiuni pentru diferitele simțăminte și afecte. De-aceea aceste modulațiuni nu sânt niciodată numai niște copii fără coloare a unor stări sufletești generale: a mândriei, amorului, tristeței, urei, ci ele-s totdeuna manifestări a unei vieți cu totului individuale. Numai prin asta afectele devin abia manifestațiuni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
diferitele simțăminte și afecte. De-aceea aceste modulațiuni nu sânt niciodată numai niște copii fără coloare a unor stări sufletești generale: a mândriei, amorului, tristeței, urei, ci ele-s totdeuna manifestări a unei vieți cu totului individuale. Numai prin asta afectele devin abia manifestațiuni de viață a unui caracter concret, a căror reprezentare se reflectă totdeuna până-n tranzițiunile cele mai încete conform însă cu natura spețială a tonului fundamentale. {EminescuOpXIV 353} O mulțime de condițiuni de viață li-s comune princesei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
intervalul vorbirei unui altuia e să se manifeste prin acest joc o mișcare crescândă a interiorului, mișcare care apoi să se rezume ca rezultat în vorba reîncepută. Aicea trebuie așadar ca jocul mut să mijlocească trecerea patosului și să justifice afectul, în care erumpe caracterul după aceea. Amintim d. es. pe Clavigo în vremea narațiunii lui Beaumarchais. Reprezentatorul lui Clavigo trebuie ca prin jocul său mut să ni descopere o întreagă viață psihică. De la liniștea cea mai nepreocupată a unui auditoriu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
semnalează stadiul sucumbărei. Fiece joc mut trebuie să purceadă din o pătrundere adâncă a patosului și a manierei de-a privi lumea ce le are caracterul și care e a se reprezenta. De-aceea, orcît-ar fi pe deoparte de generale afectele, pe cari jocul mut le reflectă, totuși el trebuie să fie renăscut totdeauna ca espresiune a vieții individuale. Din asta urmează că-i contrazice absolut naturei jocului mut daca vor să dăm legi valabile (general) peste tot pentru diferitele moduri
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
grației și demnității ce nu o putem recomanda îndestul de mult. "Numim un suflet frumos când simțul moral s-a asigurat până în gradul acela despre toate simțirile unui om încît e în starea de-a lăsa fără frică în sarcina afectului dirigerea voinței, fără de-a cădea în pericolul că va sta în contradicțiune cu deciziunile acestuia. De aceea la un caracter frumos nu sânt morale faptele singuratece, ci caracterul întreg e astfel. Nu poți să-i faci un merit din
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
este valabilă și când e vorba de o emoție socială. Interesant cum imediat după Revoluție, după 1989, "situarea afectivă" a societății românești, Befindlichkeit-ul ei, s-a ridicat cu câteva grade, asemeni febrei măsurate de un termometru. Corpul social colcăia de afecte: de spaime, de speranțe, de ură, de iluzii risipite. În acest context de paroxism afectiv, de coborâre patetică până la stratul ultim al ființei noastre sociale, până la crusta groasă de minciună, ticăloșie și duplicitate, am scris rândurile intitulate Apel către lichele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]