10,866 matches
-
mi-au trebuit 22 de ani. Uneori îmi spun că, dacă aș fi rămas în Romania, aș fi început cu siguranță să scriu proză ceva mai repede. Oricum, însă, traiectoriile noastre sunt ireversibile, Franța mi-a devenit a doua patrie afectivă și prima care m-a ajutat să mă realizez. L.T. Piesele dvs.de teatru au un mare succes de public. Au fost jucate în 30 de țări. Vă este foarte familiară reușita. Insuccesul vă este cunoscut? Cum reușiți să atenuați
Matei Vișniec - „Și eșecurile sunt fructul eforturilor noastre“ by Lucia Toa () [Corola-journal/Journalistic/6356_a_7681]
-
de aflat destule premise ale romanului din 2012 , situații și personaje reactivate. Mioara Apolzan va vorbi ea însăși despre acel „du-te vino dintre ficțiune și realitate”, despre faptul că personajele sale sunt „în aceeași măsură reale și fictive”. Relația afectivă dintre Maia și Dinu urmează cursul determinărilor lăuntrice: elanuri, ezitări, oboseală, reînfiripări ale atracției reciproce, din nou elanuri și tot astfel. Sunt însă și determinările din afară de luat în seamă. Și încă mult. Colegi de slujbă într-un institut de
Identitate recuperată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4736_a_6061]
-
directă a lui Lucian Raicu (Al. Cistelecan) mi se pare justă. Dacă impresiona ceva în Literatura între revoluție și reacțiune, dar și în textele din În lumea nouă (2003), era tocmai amestecul foarte particular între studiul documentaristic, obiectiv, și disponibilitatea „afectivă” - termen depreciat în critică, însă cum nu se poate mai potrivit în acest caz - în urmărirea unor destine individuale. De aici, slalomul permanent între document și jurnal. Dacă Sanda Cordoș e unul dintre cei mai specializați cititori de memorialistică de
Aisbergul (post)comunismului românesc by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4749_a_6074]
-
în contrast cu umorul cu care sunt evocate anumite momente. Amintirile lui Crulic includ mici nuclee dramatice, precum divorțul și schimbul de pase între mătuși al cărui obiect îl constituie nepotul, momente sensibile care se înscriu accentuat într-un registru al memoriei afective, precum moartea de bătrânețe a unui câine îndrăgit de copil. Felul acesta de a cântări cu aceeași măsură a unei retrospective postume evenimente care au o pondere diferită în nomenclatorul dramatic exercită atracția ușor hipnotică a unei povești spuse pe
Crulic – dosarul unei inexistențe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4756_a_6081]
-
departe de charismaticul Bildungsroman filozofic din Jurnalul de la Păltiniș, prin care ucenicul și-a imortalizat, memorabil, maestrul. S-ar zice că acest moralist specializat în „exerciții de admirație” e atras de relația dialogală cu un alter aflat în proximitatea sa afectivă, fie că e vorba de personalități-reper (Declarație de iubire), de fantasma fiului „de departe” (Scrisori către fiul meu) sau de un soi-même comme un autre (Întîlnire cu un necunoscut). Cea mai prețioasă „pradă” a găsit-o însă în persoana unui
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
parcurge volumul. Acolo unde există enumerări, acolo nu poate fi alertă, ci doar cortegiu flasc de sintagme banale („bucurie tandră“, „zvîcnet cald“ etc.), uimitoare fiind neputința autorului de a anticipa impresia pe care o lasă. E un fel de ecranare afectivă care îi dă iluzia că scrie încordat și fluent, cînd tocmai aceste două condiții lipsesc din paginile de față: tensiunea și curgerea dată de o cadență normală. Cum poate atunci autorul să iasă din cortegiul redundanțelor? Mai întîi renunțînd la
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
zilnic, cel puțin jumătate de oră” (csid.ro); „în prag de sărbători, fiecare dintre noi visează să afișeze o siluetă impecabilă, fără «colăcei» în jurul taliei, fără «aripioare» sau inestetica celulită de pe abdomen” (eva.ro). Tot un diminutiv - dar cu valoare afectivă - e folosit pentru a denumi un ideal de vizibilitate musculară obținută cu ajutorul exercițiilor fizice: pătrățele („dați-mi și mie niște sfaturi să-mi fac «pătrățelele» mai vizibile... adică mai mari”, kudika.ro; „este visul oricărui bărbat să aibă un abdomen
Fiare și pătrățele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5041_a_6366]
-
purtând titlul, limpede, iar ăla de acum câteva luni), ultimul din carte, asociat cu un altul, din aceeași secvență finală a cărții (intitulat substituirea) sunt suficiente pentru a schița întreaga ecuație existențială. Nicolae Prelipceanu își construiește o serie de martori afectivi, după modelul, lesne de dibuit, al heteronimilor lui Fernando Pessoa. Doar modelul, însă. Afazia de care pomeneam e una galopantă. Periculoasă. Înspăimântă toare. Dar e, în același timp, una eliberatoare. Revigorantă: „poliția română falsifică acte/ striga el în numele meu// îmi
Ceva despre speranță by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4780_a_6105]
-
tente patetice. Cine s-a născut în Basarabia are o umoare încinsă de sfîșiat de viu, un patos al suferinței care-i răzbate în gînduri și gesturi. La mijloc e o înclinație paroxistică cu rol de matrice stilistică, un cîmp afectiv care, indiferent de forma în care ajunge să se manifeste - impuls erotic, elan național sau crez artistic - atinge un prag de tensiune pe care scepticii nu-l pot pricepe. Dintre români, basarabenii au cea mai pronunțată predilecție pentru răscoliri intime
În așteptarea pragului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4966_a_6291]
-
pag. Într-o scrisoare trimisă la Ierusalim unui juriu literar din care făcea parte, Zigu Ornea susținea premierea lui Virgil Duda. Aprecia la scriitorul de origine română capacitatea de aclimatizare, identificând corect esența prozei scrise în exil: „amestecul de memorie afectivă (românească) și trăirea clipei israeliene propun o realitate literară inedită, rezultată din această fuziune”. Între timp, Virgil Duda a publicat cinci romane foarte bune. Toate rămân sub zodia verdictului formulat de regretatul Z. Ornea cu puțin înainte de a muri. Chiar dacă
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
surprinzătoare”. Cu psihicul său și cu apetența pentru noutate și invenție, conchide Fernando Lázaro Carreter, Góngora „era predestinat să inventeze, să fie primul”. Poetul are psihologia tipului nervos și în privința înclinației de a gândi în contraste, ca urmare a instabilității afective, a spiritului său „scindat între două centre de gravitate”. Pentru criticul și profesorul spaniol, „centrul fundamental al caracterului lui Góngora” este condiția scindată pendulară a nervosului, care se evidențiază în opera sa printr-o permanentă dedublare a viziunii și a
Góngora la o dublă aniversare by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4442_a_5767]
-
antologiilor. Trei la număr. Cea mai bună, cel puțin din punctul de vedere al prefeței, este de departe cea întocmită de Matei Călinescu (versuri poeme poesii: altele aceleași vechi nouă, Editura Polirom, 2003). Aici, excelența critică se întâlnește cu aceea afectivă. Nu știu dacă detaliul a mai fost remarcat, dar studiul acesta e remarcabil inclusiv prin orgoliul drenat în rândurile lui. (Orgoliu, nu vanitate). Matei Călinescu face uz, nu o dată, de argumentele autorității. Nici unul dintre ele, însă, mai presus de nivelul
Studii introductive (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4622_a_5947]
-
căutare de sofisme, apoi în anii 1990, în căutare de nietzscheanisme”. Așadar, înapoi la Caragiale!, dând curs unui impuls reactiv, pe de o parte, dictat de felul „neprietenos” în care îi fuseseră primite alte scrieri, dar și de un impuls afectiv (spiritual) , căci o „veche dragoste logică” o lega pe Marta Petreu de I. L. Caragiale, clasicul socotit de eseistă drept „mintea cea mai luminată pe care a avut-o vreodată cultura română”. Ori, o astfel de minte nu ar fi putut
Înapoi la Caragiale! by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4570_a_5895]
-
colecția sa. M-au interesat în chip special aceste documente prin faptul că aproape toate ne transportă în lumea Brăilei de odinioară, printre oamenii care au populat orașul sau au pornit de acolo. Nu fac un secret din legăturile mele afective cu acea lume. Confratele Teodor Vârgolici, brăilean ca și mine (dar încă mai vechi!), însoțește cartea d-nei Cogălniceanu cu o recomandare plină de căldură, cu atât mai prețioasă pentru autoare cu cât vine de la el, eminent om de carte, istoric
Documente brăilene by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5785_a_7110]
-
degrabă ceilalți îi atrag atenția asupra ei prin seducția pe care o desfășoară în jurul lui, o seducție care folosește ca punct de sprijin micile afinități ale lui Nicolas, în special cele cu filmul vechi și care o au ca centru afectiv pe Audrey Hepburn. În consecință, Francis îi va face cadou un poster cu actrița, iar Marie va începe să se îmbrace după moda anilor ’50, așa cum apărea actrița în câteva filme printre care și Breakfast at Tiffany’s (1961) al
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
cu grijă, așa cum Nicolas pare complet indiferent la aceste semnale pe care nu le înțelege și nu le observă. Răspunde cu un fel de camaraderie gesturilor de dragoste ale celor doi, o camaraderie puternic efeminată, dar în același timp neutră afectiv și pe care gelozia dintre cei doi vechi prieteni, Francis și Marie, o destramă. Există însă o anumită suveranitate în felul în care Nicolas gestionează acest ménage à trois, suveranitatea propriei sale frumuseți și ea scapă într-o frază purtând
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
Dolan devine interesant. Iubirile rezistă doar în regimul ambiguității, al incertitudinii, al imaginarului, farmecul survine din această vânătoare obscură a dorinței care înconjoară ca o bulă magică pe acest efeb intangibil ca și frumusețea sa care face dispensabile orice conținuturi afective. Un exercițiu de demistificare, de dezvrăjire are loc când una dintre dansatoarele care au lucrat pentru tatăl său apare la o petrecere și ulterior face un scurt excurs în biografia lui Nicolas, o biografie lipsită de spectaculos. Nicolas a împrumutat
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
le străbate pe amândouă. Cronica nefastă a familiei Vălean e la fel de tensionată ca orice vers din, să spunem, Aduceți verbele (1981) sau Loc psihic (1991). Scrise intempestiv și disparat, întâmplările de aici sunt ordonate conform unui flux special al memoriei afective. Având-o în centru pe Mària (Mica, cum e numită, filial, de cele mai multe ori), romanul se prezintă ca un lung șir de catastrofe amorsate. Mària. O mamă făcută parcă numai din ambiții și amărăciuni (nemulțumire, frustrare, încăpățânare, răutate, partizanat, blestem
Cronică de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5536_a_6861]
-
Al. Cazaban, Sorin Titel etc. Cu totul demne de interes sunt, în această carte, profilurile de scriitori, reconstituite din frânturi de amintiri, din fragmente de trecut asamblate cu minuție și montate în cadrele caracterologice ale unor portrete sugestive prin culoare afectivă, prin rigoare a descripției și amprenta morală, mai apăsată ori mai fragilă, pe care o așază asupra lor autorul. Stilul critic pus în mișcare de aceste pagini cu caracter predominant autobiografic este dominat de obiectivitate, dar și de dorința de
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
firească raportare polemică să țintească dincolo de estetic, să vizeze și alte mobiluri decât numai literare, un revizionism destul de impur în țelurile și precipitările lui mai mult sau mai puțin tinerești”. Carte ce îmbină meditația critică și notația precisă cu acolada afectivă a confesiunii, cu amprenta nostalgică a înscenării unui trecut cu gesturi, chipuri și evenimente surprinse cu acuitate, Amintiri și portrete literare impune o scriitură disponibilă, teatrală, melancolică, patetică și tandră, dominată de finețea detaliului și de plasticitatea portretelor. Critic de
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
o stare la alta, de la un ton la altul, adesea fulgerător. Auditoriul, simțind spectacolul, receptează recitalul în nota umorului, cînd, brusc, rîsetele încetează și fețele spectatorilor trec în uluire. Succesiunea aceasta de tonuri umoristice, urmate de clipe dramatice măsoară ritmurile afective ale poemului lui Ion Mureșan, ba chiar ritmicitatea elaborării poemelor, și dă o bună imagine a vieții subiectului liric al lui Ion Mureșan. Subiectul său liric, el e cel mai important, aparține unui satyr aflat, în plin ritual, în căutarea
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
a filmului este emblematică pentru înțelegerea personajului, dialogul imposibil cu Erica (Rooney Mara), prietena sa, un dialog care nu-i lasă nicio șansă de poziționare și nicio clipă de răgaz pentru a răspunde, reflectă un egocentrism teribil, precum și serioase carențe afective. Sistemul pornește de la un joc banal care permite compararea a două fete din campus, numele nu importă, în așa fel încât toți care accesează site-ul să poată opta pentru una sau pentru cealaltă. Toate gesturile teribile ale tinerilor furioși
Facebook sau lumea văzută de Mark by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5800_a_7125]
-
paroxisme. Pare reglat la scara moderației și la calapodul trăirilor cuminți. Un intelectual excelînd în finețe, nu în intensitate. De aici tonul calm, de o monotonie înceată, care îi pătrunde cuvintele și îi anticipează frazele. Netrecînd prin rupturi de nivel afectiv, scrisul său e în fidelitate cu timbrul: neted și nespectaculos, cu o sintaxă obișnuită și cu un lexic normal. Neavînd repugnanță de ton, n-are predilecție pentru asprimea polemică, și neavînd schimbări de ritm, nu atrage cititorul prin accelerări prozodice
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
Rodica Zafiu În oralitatea popular-familiară, gradul maxim al intensității, corespunzând în general unei evaluă ri subiective - afective, emoționale -, e foarte bine reprezentat. Gramaticile noastre fac loc de obicei - în capitolele despre gradație și comparație - exprimării nongramaticalizate a superlativului: prin intonație și lungiri de sunete (urââââât!), prin simplă repetiție (urât-urât!) sau prin construcții sintactice speciale, bazate pe substantivizare
„Cel mai cel“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5829_a_7154]
-
celebră de la restaurantul scriitorilor. În anii ei ultimi, când fusese bolnavă și lipsită material, Hortensia Papadat-Bengescu avusese în Eugen Jebeleanu un sprijin. Și pe alții i-a ajutat, pe mulți. De ce o făcea ? Pentru că era altruist, generos din fire și afectiv, chiar dacă nu prea dorea să se știe că este astfel. Își ascundea afectivitatea prin umor și persiflare, prin luarea în glumă a seriosului și a solemnului. Am recitit Hanibal, volumul de poeme din 1972, regăsind și în el ceea ce spuneam
Însemnare la un Centenar by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5561_a_6886]