KorAP: Find »[drukola/base=alamă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...62 >

1,532 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

acolo o să-și potrivească mereu ceasul după el. O să facă parte din existența lor. Ajunse la o fabrică - un cub imens din cărămidă la intersecția a două străzi. își îndreptă cravata, strînse mai bine mapa și împinse ușile turnante din alamă, sticlă și mahon sculptat. Holul de la intrare era un spațiu gol, cu o ușă mică inscripționată INFORMAȚII. Răsuci mînerul și intră într-o încăpere îngustă ca o pană, cu un pupitru și o bătrînă blocată într-un colț de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se holbă cu groază la ea. Spre sfîrșitul săptămînii, intră prin portalul de marmură al Bibliotecii Mitchell. Venise deseori aici să vadă facsimilele cărților profetice ale lui Blake, și în timp ce un tip grăsuliu, îmbrăcat într-o haină cu nasturi de alamă îl conducea la etaj, aerul de calm scolastic și atenție politicoasă îi făcu spiritul să se simtă mai ușor. Poate că n-ar fi rău să lucreze într-un asemenea loc. Fu însoțit pînă la o ușă de la capătul coridorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
aceste lucruri doar în clipa asta. — Dar ce te îndeamnă spre ele? — E simplu. Nu-mi trebuie un psihiatru care să-mi spună asta. Frustrarea. Dacă un bărbat este onest și inteligent dar n-are sex appeal, atunci e ca alămurile dintr-o fanfară sau un talger țuitor. — Vorbești isteric. — Da. E un ghinion, nu-i așa? — Du-te la culcare, Duncan, și-o să-ți aduc un grog cald. Se așeză în pat proptit în perne ca să facă somnul mai anevoios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pună în biserică o nouă masă de comuniune, o orgă și ferestre colorate. Dar el era fierar industrial cu o familie mare. Nu și-a permis să dea bani, așa că a lucrat zece ani pe gratis, măturînd, ștergînd praful, lustruind alămurile și trăgînd clopotul pentru slujbă. La turnătorie era plătit tot mai puțin pe măsură ce îmbătrînea, dar mama ajuta familia brodînd fețe de masă și șervețele. Ambiția ei era să strîngă o sută de lire. Era o cusătoreasă pricepută, dar n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
erau înghesuiți unii în alții. Șambelanul lor îi fotografia. Rima continua să treacă pe lîngă Lanark fără țintă și visătoare, pînă cînd el îi spuse brusc: — Impresionant, desigur, dar nu-i frumos. Uită-te la candelabre! Sute de tone de alamă și sticlă care vor să dea impresia că sînt de aur și diamant, și nici măcar nu luminează spațiul. Lumina reală vine din spatele coloanelor din jurul pereților. Pariez că-s neoane. — Ești gelos pentru că nu faci parte din acest loc. Adevărul îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901

și care trebuie să se fi aflat în partea lipsă a pozei. Acolo se vede doar un cot dezgolit de femeie. Tot interiorul genții, în care mai scotocisem și cu alte ocazii, dar nu cu interesul de acum, mirosea a alamă veche și a cocleală din cauza ceasurilor. Ultimul lucru la care ajungeam, pentru că era cel mai ascuns în pliurile pline de frimituri ale genții, era o proteză dentară a mamei, pe care nu putuse s-o poarte niciodată și care era

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
scării în melc care ducea spre parter și etaje. Am urcat-o. Fiecare palier avea o altă culoare a dezolării. Uși negre ca de morgă, tăblițe emailate, mult mai mari decât ar fi fost necesar, cu numerele apartamentelor, vizoare de alamă mirosind metalic. Arbuști veștejiți și duhoarea covorașelor de iută. La ultimul etaj nu mai era nici o ușă. Doar pereții goi, cu pielița verzuie, sub un bec chior. O scăriță cu câteva trepte de metal ducea către ieșirea pe terasa blocului

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-l despoaie pe Vasili, băietul cel ales. În ciuda gerului care scotea aburi din piele ca la cai, el rămase liniștit, fără să tremure, fără să-și frece cu palmele pielea de găină a pieptului, pe care lucea o cruciuliță de alamă. Păstrase doar o cârpă în jurul șalelor. Se apropie încet de malul râpos al fluviului, călcând prin nămeți cu tălpile goale, urmat la ceva distanță de săteni. Ocoli nuielele negre, pline de ciori cârtitoare și deodată umbra lui prelungă și ascuțită

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
am dat colțuri, am citit tăblițe cu numele străzilor: Bujoreni, Zorilor, Sadova, Maior Anastasie Petru, Perișani... Am privit hipnotizat dărăpănături invadate de buruieni, cu tocurile ușilor și ferestrelor scoase și cu un copil jegos târând după el o bandă de alamă decupată, bâiguind ceva în încăperile zugrăvite albastru. Am oprit femei bătrâne, în papuci, și le-am întrebat de strada Silistra. "A, Silistra... cred că e la două străzi mai încolo. Da' pe cine cauți, maică?" Am înghețat când, adânc intrat

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
cu toată țeasta împodobită cu tatuaje mirifice. Într-o altă seară, într-un alt palat și-ntr-o altă sală, în locul tronului am găsit, în centrul cavernei de marmură, o presă hidraulică dintre cele din atelierul mamei. O fâșie de alamă ieșea dintre fălcile ei, iar pe fâșie erau decupate litere. Scria acolo un cuvânt, un nume pe care nu-l mai auzisem niciodată. O dată la două-trei nopți venea Herman, și îmi vorbea, nu mai mult de o oră, în casa

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
așa, fiindcă după un timp, cotind pe o străduță cu un canal de scurgere pe margine, năpădit de mătasea-broaștei, am recunoscut o casă-n ruine, cea în care, când veneam, văzusem țigănușul care-și făcea de lucru cu fâșia de alamă decupată. Țâncul era acum la câteva case mai încolo, nunand semințe de floarea-soarelui cu alți câțiva, doar în chiloți negri de murdărie și-n maieuri rupte. Între bălăriile care tiveau golurile căscate, duhnitoare, ale ferestrelor, unde tencuiala se mâncase până la

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
pătruns printre gunoaie și ciulini, pătîndu-mi pantalonii de bidoane ruginite și țevi unsuroase, până lângă zidul casei. Fecale omenești, uscate și pline de muște, erau risipite peste tot, în colțurile odăilor goale, pe iarbă, între mărăcini... Am ridicat banda de alamă, ca un semicerc strâmb și așa de-ncins de soare încît abia îl puteam ține-n palme. Arăta ca pelicula unui film, cu fiecare cadru decupat de fălcile unei prese cu ghilotină. Mi-a sărit inima când am văzut, spre

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
tot ce mai disting acum e ovalul ferestrei și portocaliul mai închis al paginii. Și o dâră din aceeași culoare murdară pe muchea pixului. În sfertul de oră (poate) de vizibilitate care a rămas, mă întorc la cuvântul decupat în alamă. PÎNCOTA. "Pîntec", mi-am spus imediat, mergând mai departe prin lumina stridentă și fierbinte, dar cotind-o pe o stradă perpendiculară. De-o parte și de alta a străzii se-nșirau clădiri pătrate, galbene, cu tencuiala fărâmițată, ca niște morminte

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
Nu lăsase în urma lui decât casele și o monedă de 50 de bani în cutia traforată de pe masa cu franjuri fabuloși. În ciuda promisiunilor feroce, proprietăreasa făcuse înmormîntarea cu toată pompa, după cele mai simandicoase obiceiuri de mahala. Șase țigani cu alămuri cojite și strâmbe și cu o tobă mare urmau, cântând marșuri mortuare, dricul de lemn sculptat, cu vitrine subțiate de atâta lustruit, tras de cai mascați, cu panașe negre. Câțiva țigănuși purtau prapure grele, decolorate de intemperii. Unul era agățat

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
în loc, pe pereții păienjeniți, își întindeau coarnele gălbui vechi trofee de vânătoare. Tablouri în rame greoaie, înflorate, de bronz erau prea înnegrite de vreme ca să-ți mai poți da seama ce reprezintă. Cămine de marmură, reci, grătare și vătraie de alamă alternau cu scuipătoare din același metal alunecos. Galeria era luminată de torțe înfipte în suporturi de metal negru, sus în pereții plini de păianjeni și molii ale zidurilor. Tăcerea era țiuitoare și lumina părea că se stinge pe măsură ce Maria, care

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-și audă țipătul, simțindu-și doar gâtul rănit, pierzîndu-și amândoi pantofii, înapoi prin sala sculpturii enigmatice, prin melcul umed și prin viaductul care, la capătul multor ore, își recapătă dalele dulci de coral, zidurile de cărămidă, șemineele și scuipătorile de alamă, trofeele de vânătoare și tablourile înnegrite, pătrunzând în cele din urmă din nou în uriașa și cețoasa sală a statuilor. O străbătu iarăși diametral, oprindu-se de mai multe ori ca să înnopteze, lungită pe podeaua lustruită, trecu pe lângă mormântul de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
crescute printre pietrele caldarâmului. Făcură cunoștință după câteva zile și urmă un vârtej de încîntare fără margini. Doamna cu păr negru-albastru, tuns scurt și cu colțișori încadrîndu-i obrajii, cu cearcăne sub ochii mai mereu pe jumătate închiși, cu "zdrăngănele" de alamă pe brațe și chiar la o gleznă, le duse-ntr-o seară la cabaretul "Gorgonzola", în spatele Șelarilor, unde cântau niște negri îmbrăcați în haine vărgate și cu pălării tari. Le lăsă pe fete la o măsuță, să se holbeze la

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
privi în ochi și, zîm-bind, îi spuse că are o garsonieră chiar deasupra, la etaj. N-ar vrea s-o vadă, în drum spre casă? Maria primi cu bucurie. Intrară printr-o poartă neagră, lustruită și cu un număr de alamă la-năl-țimea ochilor. Mioara trecu înainte și, mișcîndu-și grațios fundul de o rotunjime delicioasă, urcă pe scara cu balustradă metalică, urmată de tânăra ucenică. Un hol foarte strimt, doar cu o canapea și o măsuță pe care se afla o tavă

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
Maria, nu mă mai cunoști?" Și deodată-și puse mâinile la gură închipuind o trompetă, se lăsă pe spate și, mișcând degetele rapid pe clapete nevăzute, dădu drumul unui solo țicnit, imitând așa de bine swingul scremut al instrumentului de alamă, încît pentru fată a fost imediat limpede pe cine are-n față. Mumia, clipind din ochii cu corneea gălbuie, se lansă apoi într-o demonstrație de baterie, bubuind și țîstîind din gură, făcând ca toba mare și cele mici, ca

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
departe, tot mai greu, tot mai chinuit, povestea. Luna rustică, galbenă, lătrată de toți dinii satului, își făcuse apariția într-un colț al ferestrei, pe când ninsoarea-ncetase. Lumina unicei candele scânteia cu fire de raze subțiri ca niște sârmulițe de alamă peste fețele în clarobscur ale surorilor. Negrul aproape că pierise în beznă, lăsîndu-și doar ochii rotunzi și dinții să mai lucească în aerul tot mai stins al odăii. Fecioara și Sf. Gheorghe, arhanghelii și pozele cu tătica în primul război

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
o piațetă cu statuie agorafobă și se găsiră deodată la picioarele marelui monument, în fața ușii verzi-închis a liftului. O felie de geam mat, înnegrit de trecerea anilor, era prinsă în blatul masiv de metal. Pe dreapta ușii, o placă de alamă slinoasă păstra, înțepenit de un fel de lichen verde, un străvechi și mâncat buton de ebonită. Deasupra butonului se deslușea, scris cu bucle și înflorituri, un nume: MĂRIA. Șanțurile buclelor erau umplute de jeg și abia se deslușeau. Oricât de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
lăsîndu-l filigranat cu o rețea fină de creste papilare. Întinse atunci spre el cu atâta grație mâna, încît ea păru că se scurge din corpul fetei, ca un pseudopod plin de corpusculi fluorescenți, șuvoi lent, șerpuit, vărsîndu-se către placa de alamă prin delta licărindă a celor cinci degete (peste unul dintre canalele pline de ambarcațiuni, șlepuri și pitorești case pe apă, inelul din păr de mamut se arcuia ca un pod). Arătătorul, în unghia lăcuită a căruia se oglindi o clipă

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
și pustietate. Aerul era verzui, și prin ceața lui solemnă deslușeam imagini ale teroarei: deodată, peste formele familiare pe care le așteptam - ușile apartamentelor de la cinci, cu fiecare detaliu cunoscut, cu plăcuța albastră de pe ușa domnului Mînu, cu vizorul de alamă în formă de pâlnie al milițianului, cu preșul cafeniu al mamei lui Sandei, se suprapuneau monstruoase, amenințătoare desene mentale: alte uși, alte zugrăveli, altă vopsea pe marginile panoului electric, altă configurație a mozaicului de pe jos. Era un palier identic cu

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
de cer albastru din București. Suind în el, îmi plăcea să stau lângă scaunul vatmanului, să văd cum clănțăne maneta cu bilă de metal și să privesc cerul prin sticla groasă, violetă, a apărătoarei de soare. Bila manetei era de alamă lustruită de-atîta frecat în palma aspră a vatmanului, și-n curbura ei se aduna, în culori concentrate, de zece ori mai intense ca-n aerul subțire de-afară, tot peisajul cartierelor prin care treceam și tot interiorul de lemn al

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
părăginită. Nimic, nimic pe lumea asta sau în pulberea de lumi locuite din depărtare nu e mai singur ca o ca-să-n ruine. Dezolarea, pe lângă ea, e un copil al speranței. Tristețea, pe lângă ea, e beatitudine, iar liniștea - fanfară dezmățată de alămuri. Față-n față cu casa de cărămizi subțiri ca unghia, la fel de străvezii, învelită în praf de moloz, rodind plante monstruoase în toate crăpăturile, cu un balcon de fier forjat la singurul etaj, dantelat ca un portjartier de mătase neagră, cu

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]