2,594 matches
-
care îți poruncește ceea ce este drept. De aici aflăm că episcopii impuneau credincioșilor ascultarea față de legile civile chiar și în privința serviciului militar, pentru că unii soldați, după ce primeau botezul, renunțau la armată (acuzațiile lui Celsus aveau un fundament de realitate!). Pentru alexandrin, creștinul trebuie să fie totdeauna fidel superiorilor legitimi, chiar și în vreme de război, pentru că fidelitatea este mama tuturor virtuților: Trebuie să fim fideli în toate împrejurările, în timp de pace și în vreme de război, ca și în tot
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
copiii scoși din apă (cei botezați). De fapt, nu trebuie să se graveze fețe de idoli, fiindu-ne interzis să îndreptăm mintea spre ei, nici o sabie sau un arc, deoarece noi căutăm pacea, nici o cană, trebuind să fim sobri. Învățătura alexandrinului se regăsește și în Tertulian care, în Apologeticum, se mândrește cu creștinii care, considerați străini de către păgâni, se țineau departe de lăcomia onorurilor și a gloriei și colaborau alături de păgâni în arte, în studiu, în comerț, în navigație și în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de la care primiți și plata. Să nu fie găsit careva dezertor. Botezul vostru să vă rămână armă, credința coif, dragostea suliță, iar răbdarea armură. 2.1.2. Scrisoarea către Diognet Puțin mai târziu, Ad Diognetum (Scrisoarea către Diognet), opuscul grecesc alexandrin, deși nu aduce în discuție problema etică a serviciului militar, ne prezintă un tablou desăvârșit despre atitudinea creștinilor în lume și față de autorități: Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
școlii filozofice din Alexandria susținând unitatea și continuitatea dintre filozofia greacă și cea creștină. Unii cercetători au voit să vadă în acest teolog un susținător al militarismului, bazându-se pe Protreptikos pros Ellenas (Exortația către greci), 10, 100, 4, unde alexandrinul nu intenționa furnizarea unei judecăți de evaluare asupra serviciului militar, ci numai sublinierea faptului că plecând de la condiția de viață și de la meseria exercitată nu trebuie pierdută sintonia cu Dumnezeu. Serviciul militar nu era văzut ca o îndatorire a cetățeanului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
apărătorul antimilitarismului. Dacă în Paedagogus II-III ne-a fost prezentată o dezbatere a problemelor de caracter moral, analiza care ne rezultă este destul de diferită față de cea plină de severitate a unor scriitori latini, precum Tertulian sau Ciprian. Spiritul creștin al alexandrinului este pătruns de un elenism specific, cu toate influențele stoice și platonice revăzute în lumina unei gnoze diferite de cea concepută de cultura greacă clasică, dar și față de cea înțeleasă de sectele gnostice. Autorul este înclinat spre sincretismul ocult dintre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu seamă din considerente teologice: convertirea întregului pământ de la starea de război la aceea a unei păci prefigurate, prin coincidență cu venirea lui Isus și actualizarea conținutului evanghelic. Arătând că dreptatea și pacea sunt în directă legătură cu Cristos, teologul alexandrin nu identifică pacea romană cu cea creștină, din moment ce cea dintâi o prefigurează pe cea de pe urmă, ca prin analogie, potrivit interpretării alegorice pentru războaiele descrise în Vechiul Testament despre luptele spirituale. Pacea lui Cristos nu este proiectată numai în escatologie, înfăptuindu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
homerică, care voia împăratul legitimat de divinitate, Origene repune în discuție elementele elaborării doctrinei dreptului divin al suveranului, răsturnând critica filozofului, precizând că este posibilă ispășirea fiecărei persoane, fără nici o constrângere, și poate duce la prosperitatea unei comunități civile pacificate. Alexandrinul arăta prin aceasta că toți creștinii se supun cu bucurie legilor civile și puterii imperiale, cu condiția ca împăratul să rămână în sfera competenței sale, fără pretenții de ingerință în domeniul religios. Dacă nu se creează un asemenea conflict, creștinii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
este condamnat și războiul pentru a lăsa liberă calea bătăliei spirituale, exercițiu ce oferea creștinului, păstrându-i intactă integritatea fizică, instrumentele necesare convertirii sale. În Contra Celsum, IV, 82, se pare că Origene ar voi să justifice războiul. În realitate, scriitorul alexandrin e foarte departe de formularea chiar și fugitivă a vreunei teorii despre războiul drept. El vrea să afirme doar necesitatea unei limite în cazul violenței din timpul său. Dacă oamenii nu reușesc să înțeleagă mesajul de pace și nonviolență al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
albinele: chiar și insectele sau animalele sunt mai potolite, decât omul în luptă. Ineficacitatea războiului se poate vedea și în Contra Celsum, VIII, 70, unde, referindu-se la un discurs precedent în care îl contraataca pe Cels, cu privire eficacitatea rugăciunii, alexandrinul dorește convertirea tuturor romanilor care ar duce, grație credinței lor, la sfârșitul războiului, cel puțin în interiorul Imperiului.O ușoară aluzie la metoda alegorică origeniană, folosită în hermeneutica cărților antico-testamentare și particulara sa viziune a războaielor sfinte ale evreilor, ne arată
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu participe la cultele idolatrice și să nu ucidă. Origene nu a voit să prezinte soluții univoce problemelor de caracter doctrinar și cu atât mai puțin celor de caracter moral. Pentru el creștinismul se afla pe calea trasată de Clement Alexandrinul, o educație a omului înzestrat cu liberul arbitru care, prin capacitatea sa de a alege binele, avea posibilitatea să rezolve chestiunile etice specifice de-a lungul istoriei sale universale. 2.2.3. Minucius Felix Pe timpul lui Alexandru Sever (222-225), în fața
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
există nici o discordanță între relatările lui Tertulian, Hipolit și Iustin și ceea ce afirmă Origene, după cum ar părea în aparență, întrucât cei dintâi ne vorbesc despre locurile unde a ajuns Evanghelia, fără a specifica in lato sau in parvo modo, iar alexandrinul despre necesitatea cuceririi întregii lumi la Evanghelie, pentru ca mai apoi să poată veni sfârșitul lumii. Origene înșiră toate popoarele care, în marea lor totalitate, nu au cunoscut credința în Isus Cristos până în secolul III. Tertulian, Hipolit și Iustin s-au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștine, după cum se poate înțelege mai ales de la Tertulian. Atitudinea Bisericii a fost dominată cu precădere de cele de lealitate (Meliton, Atenagora etc.), din care va deriva cea Bisericii secolului IV (de ex. Eusebiu de Cezareea). În scrierile lui Clement Alexandrinul, Minucius Felix, Origene, Ciprian etc. problema serviciului militar ori nu este cea importantă, ori întâlnim aluzii secundare. Nu există nici un text care să indice vreo eventuală interdicție a serviciului militar, cu pretextul că uciderea este contrară eticii creștine. Considerând aspectul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștină, publicată în anul 400. Fericitul Augustin, face în această lucrare prima teorie a catehezei, o sinteză nu numai a experienței personale, ci și a experienței catehetice a primelor patru veacuri creștine în care se regăsesc și ideile lui Clement Alexandrinul, din tripticul său pedagogic și cele ale Sfântului Grigorie de Nyssa, din manualul său catehetic apologetic, Marele Cuvânt Catehetic. Ea ocupă 16 volume în colecția Migne (32-47), nefiind depășită, cantitativ, decât de aceea a lui Origen. Smerenia lui binecunoscută îl
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
continuu și de a participa la cultul divin. Ambele clase erau instruite de Biserică prin cateheți. În secolul al III-lea, cele două clase de catehumeni - neperfecți și perfecți sau necatehumeni și catehumeni - sunt confirmate și de mărturiile lui Clement Alexandrinul, care afirma: „Sunt unii oameni care se cred cu frumoase însușiri intelectuale și pretind că nu trebuie să ne ocupăm nici de filosofie, nici de dialectică și nici nu trebuie să învățăm științele naturale; aceștia nu cer decât numai simpla
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
să fie alese câteva mai demne de admirație, care să fie ascultate cu mai multă plăcere”. Este vorba de o trezire a conștiinței creștine, de o stârnire a interesului, despre o acțiune a convertitorului din concepția pedagogică a lui Clement Alexandrinul, realizată prin expunerea meșteșugită a istoriei mântuirii. Concepția augustiniană a catehizării, specifică, particulară, este calea de realizare a ei. Ceea ce este extrem de important pentru eficacitatea acestei povestiri este spiritul în care ea este realizată. Acest spirit este legat de ținta
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
discursului poetic, în vreme ce măsura medie (812) și cea lungă (peste 12 silabe) impun o cadență ritmică gravă, solemnă, liturgică etc. Aceste versuri sunt marcate de o pauză ritmică (cezură) care le segmentează în două emistihuri, de obicei egale (de exemplu, alexandrinul - versul din 12 silabe, cu ritm iambic - are două emistihuri de câte 6 silabe). Măsura variabilă a versurilor din poezia modernă semnalează grafic impulsurile emoționale, de intensitate și durată diferite, sau fluxul intermitent al ideilor. Rima, element clasic de versificație
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lor de desăvârșire, își păstrau castitatea și rămâneau în celibat, aceasta fiind ca o formă obișnuită a ascezei creștine. Acest ascetism constituia „un preludiu al monahismului”, iar asceții primelor veacuri erau floarea vieții creștine. Pe aceștia i-a numit Clement Alexandrinul „aleși între aleși”. Sfântul Epictect, ca ascet, era unul dintre preoții necăsătoriți. Din lucrarea Pătimirea Sfinților Epictect și Astion, paragraful care vorbește despre unele erezii, despre ereziarhi ca Arie, Donatus, Manes, conține elemente evident adăugate, care aparțin secolului al IV
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Patru Scrisori către Serapion de Tmuis, scrise între anii 356-362), Sfântul Vasile cel Mare (Despre Sfântul Duh), Sfântul Grigorie de Nazianz (Despre Sfântul Duh - A cincia dintre Cuvântările teologice), Sfântul Grigorie de Nyssa (Despre Sfântul Duh, contra Macedonienilor pnevmatomahi), Didim Alexandrinul - cel Orb (Despre Sfântul Duh), Amfilohiu de Iconiu († pe la 403) (Despre Sfântul Duh - lucrare pierdută), Diodor de Tars († 395) (Despre Sfântul Duh), Sfântul Ambrozie (Despre Sfântul Duh) etc. Părinții patristici citați relevă în unanimitate dimensiunea ecumenică a lucrării Sfântului Duh
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
sarazini. Deoarece Kelia se afla la doar cinci mile de Nistria, mai mult ca sigur că a vizitat-o și pe aceasta. Deși mențiunile despre Nistria nu există, ele sunt justificate având în vedere origenismul monahilor de aici (Amun, Macarie Alexandrinul și Evagrie Ponticul fiind cei mai cunoscuți). Deși Evagrie a exercitat o influență importantă asupra teologiei monahale a lui Cassian, numele său nu e menționat niciodată din cauza origenismului al cărei adept era. După cum remarcă Ioan Mircea Ielciu, relatarea din Așezăminte
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Exiguul în cetatea pontificală. Motivul disensiunilor îl constituia interpretările ulterioare ale definiției hristologice dogmatizate la Calcedon (451). Unii dintre partizanii monofiziți ai formulelor Sfântului Chiril își motivau poziția lor prin aceea că la marele Sinod câțiva combatanți împotriva anatematismelor ierarhului alexandrin fuseseră reabilitați. Cât privesc hotărârile pronunțate acolo, ele erau socotite o biruință a Papei Leon și a nestorianismului. De aceea erau necesare unele precizări ale înțelegerii celebrei definiții hristologice, atât împotriva monofiziților cât și împotriva nestorienilor. După moartea lui Timotei
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
monofizismului și nestorianismului, precum și alertarea generală împotriva rătăcirilor și căutarea soluțiilor ortodoxe, călugării "sciți" au adus o contribuție remarcabilă, lor alăturându-se Dionisie Smeritul, atât prin traducerile latine din autori răsăriteni ireproșabili doctrinar, cât și prin intervenții teologice în direcția alexandrină, asociată uneori, critic, cu cea augustiniană. Trebuie remarcat faptul că, dorința bazileului de la Constantinopol și a papei de la Roma era de a reface unitatea de credință. Modalitatea prin care Dionisie Exiguul a secondat și înlesnit această acțiune de refacere
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Dionisie Exiguul a secondat și înlesnit această acțiune de refacere, a cuprins două căi: prin consultațiile diplomatice din cancelaria pontificală, respectiv, traducerile pentru utilitatea călugărilor "sciți" și prin susținerea cauzei ortodoxiei veacului al VI-lea prin adâncirea doctrinară a tradiției alexandrine. Iubirea pentru pacea Bisericii, duhul rugăciunii și smerenia recunoscută l-au ajutat să se îndrepte către această nouă cale. Profunda gândire teologică, meditația de decenii asupra tainei întrupării și cunoașterea în original a izvoarelor creștine i-au fost de mare
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
o muncă științifică susținută, o deosebită competență și responsabilitate. Lucrările de cronologie creștină elaborate de Dionisie Exiguul sunt de o mare însemnătate pentru întreaga Biserică creștină. Bun cunoscător al calculului calendaristic oriental, el a întocmit tabela pascală bazată pe ciclul alexandrin, conformându-se regulii Sinodului I Ecumenic. 1. Traducerea în limba latină a unor scrieri patristice răsăritene, însoțite de prefețe personale. În perioada cât a stat la mult încercata Episcopie a Romei, Dionisie Exiguul a fost solicitat să traducă din marii
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
2. Scrieri aghiografice. Biografii Cu fidelitatea sa față de tradiția patristică și față de hotărârile Sinoadelor Ecumenice, cu propovăduirea pocăinței și a creșterii lăuntrice, Dionisie Smeritul nu-și putea tăinui multă vreme „preocupările duhovnicești și năzuința după pildele sfinților”. Aplecarea către evlavia alexandrină și, în general, răsăriteană părea în societatea romană, în care susținuse masiva pătrundere a teologiei chiriliene, un lucru firesc și era acceptat ca atare de către contemporani. Această preocupare se regăsește în traducerea în limba latină a Vieții Sfântului Pahomie
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
episcopului Fulgențiu de Ruspe, anume dedicate ei, fiind în legătură epistolară pe teme de viață spirituală. O interesa îndeosebi experiența monahală din Egipt. Setea ei de cunoștințe despre îndepărtata Tebaidă o îndrumase către Dionisie Smeritul, admiratorul teologiei și al Bisericii alexandrine printre romani. Cu relațiile și cu amintirile sale cărturărești despre Alexandria, el și-a putut procura sigur de aici originalul în limba greacă, pe care l-a tradus în limba latină. Lui îi este caracteristic fragmentul în care Sfântul Pahomie
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]