1,343 matches
-
lume este plâns. Am sfărmat arfa - și a mea cântare S-a înnăsprit, s-a adâncit - s-a stins. {EminescuOpIV 79} Îmi plac a nopții turburate oare, Îmi place de dureri să fiu învins; O de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată! Eu nu văd munții înnecați de nouri, De care gîndu-mi vultur s-acăța; N-aud a mării înmiite-ecouri, Ce-n glasul meu măreț s-amestecă; În codri-antici n-aud muget de bouri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? Lin tremură glasul ei blând în noapte. - "O, zână, nu de frică, de plăcere Tremură-n mine sufletul meu bolnav. Să cînt? Dar oare la a ta privire Nu amuțește cântul de-admirare - Nu ești un cântec însăși - cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit v-odată Din arfa unui bard? O, fecioară, Vin lângă mine, să mă uit în ochi-ți, Să uit de lume, ah! să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vina lui, iar el mă implora din priviri să-l las să ia totul asupra lui. Mi-a și spus, la un moment dat: "E mai bine așa, mie n-au ce să-mi facă, eu sânt un ratat" Am amuțit și înțepenit, privindu-l cum se îndepărtează de mine, târât cu o violență inutilă. N-am mai protestat. Oricum nu mă credea nimeni. Am rămas în slujba aia două luni. Nu puteam să iau litul în fiecare dimineață fără să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
al refuzului ei, "atunci el", adică eu, "coboară la prima". Parcă eram în tramvai. Sincer să fiu, nu mă așteptam să fie atât de hotărâtă, pentru că știi ce i-a răspuns: Dacă pleacă el, plec și eu." Asta l-a amuțit și iritat la culme: Atunci, luați-vă boarfele și dispăreți amîndoi", am auzit eu răbufnind din cală, "diseară sîntem în Madagascar, n-aveți decât să coborâți împreună". Am înlemnit, mai ales că nu știam ce să mă fac cu ea
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
să se scuze din privire. În același moment, J.P. s-a ridicat aproape brusc, și-a șters lacrimile cu dosul palmei și m-a bătut în trecere pe umăr, șoptindu-mi: "Ai grijă de ea, bătrîne!" Cei doi martori au amuțit, ca si mine Nu-mi venea să cred că mi-o lăsa mie. Cât de indecis poți fi in viata asta ca să o implori să rămână cu tine și, când ea se hotaraste, sa te răsucești și să nu o
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mi-a căzut cerul în cap. A început să-mi tremure bărbia. Omul care ne ajuta era pedofil. Nu se potrivea cu capacitatea mea de înțelegere. S-a prins că nu mi-a picat bine ce am văzut, pentru că am amuțit. Mă uitam când în lungul holului, când la el și nu-mi venea să cred. M-am întors în cameră cu viteza melcului. Când m-a văzut prăbușit, Vero mi-a spus că nu-i nevoie să merg la ambasadă
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
adică nimeni) că eu (adică eu) nu sânt capabil. Nu știu cât ar mai fi continuat cearta și când i-aș fi spus adevărul, dacă salvarea mea nu ar fi venit, de fapt, de la o catastrofă. Am auzit bătăi în ușă, am amuțit amândoi, ea, de frică să nu fie cumva la ușă el (adică eu) și eu, de frică să nu fie la ușa ea (adică iubita mea din vremea aceea). Și ce mai bătea, cioc, cioc, cioc... am dus degetul la
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Era atât de straniu și plin de taine acest sclav... Nu era mult de când soldatul se bucura că știe totul despre el și acuma tovarășul său de drum, pe care nu-l speria nici deșertul, nici răgetul leului, nici moartea, amuțise pe neașteptate și părea speriat. Și pentru o stea, tocmai el care se spune că le cunoaște pe toate! - Spune-mi, Auta, ce fel de stea e aceea? murmură soldatul, nemaiputând răbda nici tăcerea, nici taina. Și sclavul răspunse cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trăiești poți nădăjdui. Poate că robia nu e veșnică. Poate că poți să scapi o dată de ea. Numai mortul nu mai poate nădăjdui nimic: după moarte nimeni nu mai face nimic, decât putrezește. Și aș mai spune ceva... Văzîndu-l că amuțește, Agbongbotile căută să-i dea curaj: - Spune, străinule, ce ai vrut să spui. De noi să nu te temi! - Uneori mă gândesc... nu știu cum să spun. Unii zic că omul se naște să fie rob sau om. Eu nu cred... Oare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dacă iei tulpini bătrâne mai multe și le legi și le întărești, poți înjgheba o luntre ușoară de râu. Dar mai cu seamă din cozile de vacă, la care tu te uiți cu dispreț, se fac cărți. - Cărți?! Și Iahuben amuți cu gura deschisă. Aerul răcoros al nopții era jilav și înmiresmat. Îl respirau amândoi cu plăcere. Se apropiaseră de tabără. Câțiva soldați stăteau în jurul unui foc. Unul cânta. Ceilalți murmurau după cântăreț. Cântecul era trist: le era dor de Atlantida
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și în sfârșit mâna întreagă. Se pregătea să repete jocul, dar se opri deodată speriat. Omul negru nu mai râdea ca adineauri și se uita la mânuța de pe bila de piatră cu niște ochi holbați care pe copil îl înspăimîntară. Amuți cu totul. Apoi își luă repede bila și împiedicîndu-se în iarbă fugi spre păstori. Dar Auta nu-l mai vedea, se întorsese spre răsărit și privea soarele și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele și-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cineva stăpânul unui om ca... al unei haine, sau... Eu am încercat să-i lămuresc, dar ei tot n-au priceput și au râs. Ajută-mă, slăvite stăpâne, să pot fi mai înțelept și să-i fac să priceapă. Auta amuți, fulgerat de privirea Marelui Preot. Tefnaht îl întrebă: - Ei n-au robi? - N-au, stăpâne... - Și cine muncește pentru... - Taci! se răsti Marele Preot, pironindu-l pe Tefnaht cu privirea sa înghețată. Tu, Auta, nu le mai spune despre asta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un semn pe Tefnaht. Preotul intră și se așeză pe un scaun, apoi când văzu că unul din străini (cîrmaciul) se duce în față și începe să miște anumite mânere, bănui ceva și se mută pe scaunul de lângă el. Auta amuți de mirare văzîndu-l atât de liniștit, lăsîndu-se legat în curele fără a crâcni (de fapt, Tefnaht se lăsă legat văzând că asta se întîmplă și cu toți ceilalți) și urmărind mâinile cârmaciului cu cea mai desăvârșită luare aminte. Sclavul se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acolo. - Ele au cercetat aerul, căldura, alte câteva lucruri și ne-au spus ce-au aflat, printr-un fel de raze puternice. Acum toți se uitau numai în jos. Mulțimile de robi treceau printr-o vale verde. Cârmaciul și Hor amuțiseră. - Ce multe ierburi aveți voi... și câte păduri, câte păduri! strigă vrăjit al treilea străin. La noi fiecare tufa e mai prețuită decât la voi aurul. - Cum, voi n-aveți ierburi verzi ca acestea? se miră Auta. - Ierburi avem, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de soldați, sclipind în lumina lunii. - Vii cu mine, Nefert? o întrebă Auta cu voce grăbită. - Să fugim, să nu ne ucidă... Nu trebuia să strig. Știam că ai să vii să mă iei, am simțit. Dar am... Glasul îi amuți. Soldații erau aproape. - Fugi cu ei, Nefert! îi șopti Auta arătîndu-i pe cei doi străini. Vin și eu! Fata alergă spre Hor, care o luă de mână. Dar străinii nu puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l prindem noi!... Un bătrân din mulțime zâmbi. Leprosul tăcu câteva clipe, să-și tragă suflarea, apoi urmă: - Iar cât despre tunetul uriașei lui puteri, cine poate să-l înțeleagă? - Eu pot să-l înțeleg! răsună o voce puternică. Leprosul amuți, uimit. El nu punea întrebarea ca să aștepte răspuns. Lumea se întoarse către locul de unde a răsunat glasul. Din mulțime ieși un om cu fața întunecată și părul alb: era bătrânul care zâmbise. - Cine ești tu care înfrunți cuvântul Domnului și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar fără a mai întoarce fila. Când ajunse în Petroșani, luna se ridicase pe cer iar razele ei abia pătrundeau prin ceața care s-a lăsat. Era una dintre acele nopți cu lumină lăptoasă și fluidă. Pe stradă, toate zvonurile amuțiseră, doar din când în când câte unul, care parea venit din mari îndepărtări. Printre crengile copacilor negura, ca un fum, parcă se ridica în sus. Ajuns în colțul străzii pe care locuia, vântul îl înfășura violent în poalele lui reci
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
00000000000000000000000 Maltratat, distrus, lipsit de viață și.... Carole! 0000000000000000Bărbatul despre care credeai că e tatăl tău. Se ghemuiește plângând lângă trupul fiului lui. Mama ta n-a sosit Încă. Tatăl tău se uită la tine și arată cu degetul. Sătenii amuțesc de parcă s-ar Împăca cu cuvintele lui. Știi ce are de gând să zică, așa că nu te șochează, sau poate că ești deja În stare de șoc pentru că totul pare că se mișcă cu Încetinitorul, iar oamenii par puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
a Întors. Miroase frumos. Nu ca spitalul. Nu ca vagabondul. Nu ca mine. — Mi-aș dori să ai pe cineva cu care să stai, spune ea, atingându-mă pe Încheietura mâinii. Nu sunt niciodată cu adevărat singur, dar vocile au amuțit. Deocamdată. Zâmbesc și Îl urmez pe taximetrist. Mi-aș dori să fi avut pe cineva cu care să pot sta000000000 Te-ai dus să staica oamenii adevărați. De parcă aș fi foscu bunica ta În Penicuik. Ea nu femeie ciudată. Măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
descoperit în curând că raportul de aur, simbolul pitagoreic absolut al frumuseții și raționalității, era un număr irațional. Pentru a nu li se permite să distrugă doctrina pitagoreică, aceste oribile numere iraționale au fost păstrate secrete. Toți membrii confreriei au amuțit - nu mai aveau voie nici măcar să ia notițe -, iar incomensurabilitatea rădăcinii pătrate a lui doi a devenit secretul cel mai adânc și cel mai întunecat al ordinului pitagorician. În schimb, spre deosebire de zero, numerele iraționale nu puteau fi ignorate așa de
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
lui cu huiduieli și strigăte inventiv aluzive de Vive Jeanne D'Arc. Netulburat, Eduard l-a salutat pe Loubet în franceză și i-a spus că este fericit să pășească din nou pe pămînt francez. Auzindu-i vorbele, mulțimea a amuțit. În timpul celor trei zile, Eduard s-a întrecut pe sine în a cîștiga simpatia francezilor din toate stările sociale. La recepția oferită la Primăria Parisului, luînd cuvîntul într-o franceză impecabilă, Eduard le-a declarat convivilor că le va vorbi
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
și-ar număra banii, Hoțul, care l-ar vedea, ar putea face un Aparteu în timpul acestui calcul. Adaug chiar că este necesar să fie introdus așa ceva în aceste întâlniri, pentru că nu există mai mare defect în Teatru decât să-l amuțești; și orice-ai face, trebuie să fie totdeauna cineva care să vorbească." 4.3.3. Motivarea povestirii Versul, recurgerea la monolog și aparteul, forme care nu există în conversație, nu sunt singurele care să pună în pericol verosimilul. Povestirile, care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cum demult n-a mai fost. Fumul din hogeag, învăluit de vântoasă, părea să-l bage înapoi în vatră. Norii grei fugeau rostogolindu-se pe cer, în straturi tot mai goase, dinspre miazănoapte, aducând zăpezi. Gheorghe TESCU 60 Clopotele au amuțit dintr-o dată, aerul însă continuă să vibreze, făcând punți lungi peste văi. Bătrânului Chiuariu, i se făcu frică, acum îi era chiar frică,... o frică, stranie, de neînțeles... Era pentru întaia oară, în viață, când cunoștea frica. Deodată, tresări și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
77, când satele aproape că se goliseră de bărbați, rămăseseră la vatră numai bătrânii și unii despre care nu se putea spune dacă sunt tineri ori vârstnici, căci erau betegi ori sufereau de ceva, aveau fețe chinuite... Satele se urâțiseră... Amuțiseră. Rar mai cânta câte cineva... și atunci, ori era beat ori nebun. Încleștările morții s-au dezlănțuit. Atunci, răsări peste câmpiile pustiite o altă stăpână ce-și înfingea ghearele sale crude în sufletul omenesc. Era deznădejdea, cu chipul ei hidos
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]