1,257 matches
-
exista absolut nimic. Picioarele i se ondulau Într-o arcuire perfectă de linii, iar Între ele, sus, la rădăcina trunchiului, nu se afla nimic. Ca-ntr un desen nevinovat de copii. Ia uitați-vă, băi, n-are puță!, zise Goanță amuzat și râse prostește, uitând parcă pentru moment ce era cu el acolo. Dar nimeni nu-l luă În seamă. Nu putem să-l lăsăm aici, Îngăimă Libelula... Trebuie să facem ceva. Cred că e mort! Mi-am lipit urechea de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Mânia din propria voce mă ia pe nepregătite și-l văd pe Richard tresărind. Deci, unde a ascuns Paula porcăria aia de sită? Richard pare dintr-odată mai bătrân. Linia Încruntată dintre sprâncenele soțului meu, cândva un semn de exclamare amuzat, s-a adâncit și s-a transformat Într-o ușă cu zăbrele fără ca eu să observ. Minunatul și glumețul meu Richard, care mă privea cândva așa cum Dennis Quaid o privea pe Ellen Barkin În Polițiști corupți, iar acum, după 13
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și mă pupă scurt și uscat pe obraz cam În același timp cu privirea lui Chris, care mi se Înfige ca un harpon Între umeri. În partea cealaltă a biroului, Îl văd pe Robin Cooper-Clark apropiindu-se cu un zâmbet amuzat, de parcă el ar fi episcopul, iar eu un tânăr și grozav ajutor de paroh. —Iar În a treia zi a Înviat, Îmi spune Robin. Măi, măi, măi, doamnă Reddy, cine zice că Paștele și-a pierdut complet semnificația? Știe. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să zboare În fiecare zi cu un banner pe deasupra Residenciei. Lecții de tenis gratuite, ore de gimnastică aerobică, masaj și aromaterapie, chestii de-astea... Elizabeth Shand Îi zîmbi lui Hennessy, care Îi ducea servieta la mașină. Părea și el la fel de amuzat, zîmbind pe sub mustață, nerăbdător să se alăture distracției. — Pliante și bannere? Nu prea cred, spuse Elizabeth, așezîndu-se pe banchetă și aranjîndu-se comod În budoarul de mătăsuri. După ce Mahoud Închise portiera, ea se Întinse pe fereastră și mă strînse de mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
autori care, În parte, au respirat și ei, măcar În tinerețe, aerul tare al Parisului, s-au delectat cu „formele” culturii moderne, ba chiar le-au implantat pe sol românesc o dată Întorși acasă? Pe de altă parte, aceeași Îngăduință superior amuzată se Întrevede și atunci când tot ei descriu fără nici o nostalgie trecutele vremi: anii ’20-’30 ai veacului lor. Iată-l, de pildă, pe Ion Ghica În Introducțiune la epistolarul cu Vasile Alecsandri 2. Ne-am putea Întreba unde i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dreptate, Barbey d’Aurevilly. Sau, de altfel, orice tip de societate burgheză care vrea să Își stabilizeze statutul. O asemenea lume (dar și cea aristocratică În curs de dispariție) Îi Îngăduie pe dandy cu un amestec de fascinație și uimire amuzată, pentru că simte (dar și știe) că forța de contestare a acestora nu e devastatoare. Temeliile sistemului nu vor fi niciodată surpate de dandysm. „Revolta dandy-lor subversionează inutil regulile economiei burgheze, se joacă puțin și la fel de zadarnic cu ierarhiile stabilite, demască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
acceptată unanim, dar În stiluri diferite. Autenticii revoluționari sunt dezamăgiți: faptul că un dandy se dovedește inofensiv politic sau social e blamabil. Nu și-l vor face decât accidental aliat. Îl vor respinge cu vigoare. Ordinile instituite sunt, În schimb, amuzate și Îngăduitoare. Faptul că un dandy e inofensiv politic și social nu poate fi decât confortabil. Se vor alia cu el rareori. Îl vor respinge condescendent. Dar și pentru unii, și pentru alții, gratuitatea Întregii conduite a unui dandy, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o să încercăm să trecem rapid săptămâna asta prin toate scenele în care apari. După aceea, voi lua o hotărâre. —Mulțumesc, spuse Violet, cu atâta umilință încât o și vedeam făcând o plecăciune. —Mulțumesc, Philip, pentru pledoarie, zise MM, cel puțin amuzată. Philip Cantley, neștiind cum să reacționeze, alese cale bunului simț și nu făcu nimic; Violet părea complet absorbită. Știu textul ca pe apă, spuse ea cu mândrie. —Ți-ai învățat replicile în taxi, pe drumul de la aeroport? Sugeră Hugo. —Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
s-o coboare și unul care s-o tragă dintr-o parte în alta. —Mamă, da’ complicat mai e, suspinai eu. Și eu care credeam că-n zilele noastre totul se face pe computer. —Ba pe naiba! Bez părea foarte amuzat. —Costă o căruță de bani și s-ar strica tot timpul. Singurul loc unde au sistem computerizat e la Covent Garden, sau cam așa ceva, și-ți zic eu că-ți dă niște bătăi de cap cumplite. Când auzi ce povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
O să ne iasă o minunăție, îi spuse el. — Deci, scuzați-mă că vă stric distracția, zisei eu, dar pe mine de ce m-ați chemat? Sau aveați nevoie de spectatori pentru momentul vostru de geniu? Spre surprinderea mea, MM mă privi amuzată. —Voiam să te întrebăm dacă Tabitha încape în spatele unui mobil ca atare sau dacă e nevoie să faci unul puțin mai mare. O măsura din ochi pe Tabitha. —E destul de mică... Cum se procedează? Se sting luminile mai întâi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în mână. Zice: „O secundă, băieți, să termin treaba cu margarita asta“. După care pune jos receptorul, se apleacă către fata care stă la bar și zice: „Deci, Margarita, ce faci diseară?“. Mai ești supărată pe mine? adăugă el, pufnind, amuzat. Proastă sincronizare, zisei eu. Ar fi trebuit să aștepți până terminam cu râsul ca să mă întrebi asta. Oi fi emoționat, zise Hugo, cu răceală. Dumnezeu știe de ce. Poate, dacă mă gândesc mai bine, e pentru că știu că ești în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nu se dădu învins. S-a refugiat la Málaga, și-a adunat credincioșii în jurul lui și a pus la cale o revanșă împotriva fiului. Regatul era de acum împărțit în două principate vrăjmașe, care aveau să se sfâșie sub privirea amuzată a castilienilor. „Uite, s-au făcut deja șapte ani de război civil, își zicea maică-mea, șapte ani dintr-un război în care fiul își ucide tatăl, în care fratele își sugrumă fratele, în care vecinii se bănuiesc unii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
departe de Moscheea cea Mare, ca să facă rămășaguri: de câte ori avea să-și rostească șeicul expresia favorită în timpul predicii? Cifrele variau de la cincisprezece la șaptezeci și cinci, iar în tot cursul ceremoniei, unul dintre tinerii conspiratori ținea conștiincios socoteala, schimbând cu ceilalți ocheade amuzate. Numai că la asediul Granadei, nimeni nu mai făcea haz pe seama pornirilor lui Astaghfirullah, continuă taică-meu, gânditor și perplex la amintirea vechilor ștrengării. Șeicul a apărut, în ochii marii mase a oamenilor, drept un personaj venerabil. Nu-și abandonase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
striga: Sara! Sara cea Bălțată. Auzeam încă deseori vorbindu-se despre evreică, dar trăsăturile ei nu-mi mai spuneau nimic. — Dumnezeu în persoană te trimite pe meleagurile astea, gâfâi Salma când o ajunse din urmă. Sara își luă o înfățișare amuzată: — Asta o spune mereu și rabinul nostru. Dar eu nu sunt chiar așa de sigură. Totul mi se părea ciudat la ea, veșmintele ei de toate culorile, râsul ei în hohote, dinții ei din aur, voluminoșii ei cercei, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în urma sultanului, nu-i aruncă acestuia nici o privire, se așeză pe prima pernă liberă și începu să recite tare, cu glasul lui dogit, versetele cuvenite evenimentului. Câteva buze se mișcau în ritmul rugăciunii, altele încremeniseră într-o mutră visătoare, uneori amuzată, iar altele sporovăiau neîntrerupt. În sala rezervată bărbaților, doar Khâli plângea. Parcă îl văd și acum, de parcă ar căpăta consistență în fața mea. Mă văd în amintire și pe mine, așezat tot pe jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al camerei; peste CĂLĂU se răstoarnă rafturi putrede cu cărți și obiecte incerte.) Taci! (CĂLĂUL încearcă să se ridice de sub lucruri.) Stai acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi acasă... ARTUR (Naiv, amuzat, aerian; către GARDIAN.): Hi-hi! Ce urât te porți! Du-te-ncolo! GARDIANUL: Mi-a ajuns până-n gât! M-am săturat! CĂLĂUL (Scâncind.): Și mie... Și eu... ARTUR (Ridică o carte din morman.): Ce-o fi asta? GARDIANUL: Nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
GARDIANUL: Nu plânge. Așa e el. ARTUR (Scormonind către CĂLĂU.): De ce plângi? CĂLĂUL: Mă doare în adâncul inimii... ARTUR (Către GARDIAN): Îl doare în adâncul inimii... CĂLĂUL (Către ARTUR.) Domnule, sunt un prost... Sunt mai rău decât un câine... ARTUR ( Amuzat ca un înger.): Da? CĂLĂUL: Da, da... Am vrut să vă îmbrobodesc... Credeam c-o să-mi iasă și de data asta... ARTUR: Asta voiai? (Către GARDIAN.) Asta voia. CĂLĂUL: Sunt un mizerabil... Am vrut să vă omor... ARTUR: Mai spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
gropii cu sertare, încep să fie aruncate obiectele pe care, de obicei, le aflăm în sertare - mănuși, batiste, sticluțe de parfum, creioane, jucării, cărți, uriașe bucăți de indigo, vârfuri ascuțite care nu folosesc la nimic, mici fâșii smulse de pe fața amuzată a unui om, diferite flacoane cu sudoare și mici dispozitive de încălzit aerul, în interiorul conservelor goale, aparate pentru măsurat calitatea piciorului de a fi stâng sau drept, gloanțe minuscule pentru împușcat animale invizibile etc). VOCEA LUI GRUBI: Ce mizerie! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cartofii într-un vas.): Acuma mâncăm. MACABEUS: Zi măcar o jumătate de sunet. PARASCHIV (Lângă MACABEUS.): Cască gura! (Pauză; PARASCHIV îl va hrăni pe MACABEUS; îi va introduce în gură cartofii fierți, la început cu oarecare grijă, apoi tot mai amuzat, apoi tot mai sadic.) PARASCHIV: Îți place? MACABEUS (Molfăind.): Nu simt nimic. PARASCHIV: Am să ți-i sărez. (Aduce sacul cu sare.) Așa e bine? MACABEUS (Molfăie.): Sunt fierbinți. PARASCHIV: Simți tu că sunt fierbinți? MACABEUS (Molfăind.): Da. Mă frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aici... (Perfid, pe măsură ce simte apropierea lui PARASCHIV, se încordează; între mâinile sale bandajate încearcă să prindă o bucată de lemn.) PARASCHIV (Îi pune mina pe gură.): Cască! MACABEUS: Aaaa... (Lovește brusc, într-un gest caraghios de zvâcnire.) PARASCHIV (Primește lovitura, amuzat, îi smulge bucata de lemn și-l împinge pe MACABEUS, cu piciorul, din nou, la locul lui.): Ia te uită! (Hohot de râs.) De asta m-ai chemat! MACABEUS (Urlet dement, se repede cu toată forța sa în direcția în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar, își culege arcușul de pe scaun și reîncepe să cânte netulburat.) BĂRBATUL CU ZIARUL (După ce așteaptă încremenit câteva secunde.): A, nu, că asta e prea de tot! BĂTRÎNUL CU BASTON (Pe jumătate amuzat.): Înseamnă că e pornit rău. DOAMNA CU VOAL: Oricum, parcă sună mai bine acum. BĂTRÎNUL CU BASTON: Sună tot-ca dracu’. BĂRBATUL CU ZIARUL: Poate că n-a-nțeles ce i-ați spus. BĂTRÎNUL CU BASTON: Mie mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Nu-i așa, Bruno, că sunt zile întregi când nu scoți o vorbă... și când minți? De ce minți, Bruno? (Din nou, atrasă de violența replicilor, apare, de câteva ori chipul IOANEI, la ferestre și în spatele balcoanelor; fața IOANEI este ușor amuzată, ușor obosită, ușor nerăbdătoare; IOANA se va mișca asemeni unei năluci; personajele intră într-o oboseală comună.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Îmi pare rău... atât de rău... (Chinuit. Încercând să scape de cei doi.) Poate că nu trebuia... să vin aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de piatră.) Auziți? Auziți cum sună? Domnule! Acest peron e mai subțire decât o foaie de hârtie! E atât de subțire, încât mă tem uneori să nu-l înfășoare vântul... ca pe un cearceaf... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ascultă tot mai amuzat; din când în când are scurte iluminări în ochi.): Ce frumos! (Înveselit.) Hi, hi... E atât de frumos... ȘEFUL GĂRII (Radiind de fericire.): E amuzant, nu? Ha, ha... Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și atunci... dacă e moartă... Dumneavoastră ce faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-te aici... Așază-te... Mai e puțin și plecăm... IOANA (Strângându-și pătura în jurul trupului își vede mâinile.) Ia te uită! Mi s-au înnegrit degetele! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! Ție, Ioana? IOANA: Da, da... Acum am văzut. (Amuzată, privindu-și degetele.) Ce negre sunt! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îi strânge degetele în palmele.): Trebuie să ți le speli în mare... Numai dacă ți le speli în mare, se fac din nou albe... HAMALUL (Fericit.): Și ale mele? CĂLĂTORUL PRIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
acuz de superficialitate, ci doar să-ți atrag atenția că, de multe ori, În spatele hazardului se pot ascunde mecanisme și explicații neașteptat de logice și de riguroase În enigmatica lor aparență de fortuit, atât. Vocea profesorului nu mai era la fel de amuzată și de jucăușă cum Îmi păruse la Început, o undă de melancolie ostenită se simțea dincolo de curgerea sa egală, modelată În ore lungi de catedră. Nu se schimbase foarte mult față de anii În care umplea amfiteatrele cu elocința, umorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]