1,151 matches
-
umbră asumate, obsedat de sensul păcatului. Credința i-a fost mereu reper și suport vital, dar nu una fadă și bigotă, ci una plină de întrebări și îndoieli, dar și cu certitudini fundamentale, așa cum ni-l dezvăluie acest fragment aproape anarhic, dintr-o scrisoare către Sollers, din 1944: Sunt bolnav de Nietzsche. Ce om! Ce disperare să nu fii decît ființa jalnică care ești. Singura scuză a omului de litere este suferința sa, renunțarea la "onoruri". Aș vrea ca, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
statul, departamentele și comunele nu organizează un serviciu de aprovizionare și magazine de rezervă? Acestea ar vinde la costul de producție și poporul, săracul popor ar fi eliberat de tributul pe care îl plătește comerțului liber, adică egoist, individualist și anarhic. Tributul pe care poporul îl plătește comerțului este ceea ce se vede. Tributul pe care poporul l-ar plăti statului și agenților săi, în sistemul socialist, este ceea ce nu se vede. În ce constă acest pretins tribut pe care poporul îl
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
al disciplinei relațiilor internaționale. Astfel că politica puterii în versiunea sa internațională nu este o problemă antropologică, ci una socială (Herz 1950). Ea apare pentru că nu există o instituție normativă stabilă, cum ar fi un guvern mondial. Într-un sistem anarhic, securitatea nu poate fi asigurată de nimeni în afară de actorul însuși. Contextul pune în mișcare "inevitabila" natură a politicii puterii. Comparativ cu explicațiile bazate pe prima imagine, o astfel de fundamentare a disciplinei relațiilor internaționale oferea două avantaje. În primul rînd
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
anumite evenimente empirice unor modele prestabilite. Astfel că așa-numita dezbatere polaritate - stabilitate este un bun exemplu pentru această etapă. Punctul de plecare este dilema securității și asumpțiile sale. Statele vor să supraviețuiască. Ele trebuie să concureze într-un sistem anarhic, în care nu există nici un arbitru. Dar modelarea respectivă nu se împiedică de acest fapt, ci continuă prin a distinge mai multe tipuri de sisteme anarhice, în funcție de distribuția puterii. Scopul științific al acestui demers este construirea unei teorii parțiale a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și asumpțiile sale. Statele vor să supraviețuiască. Ele trebuie să concureze într-un sistem anarhic, în care nu există nici un arbitru. Dar modelarea respectivă nu se împiedică de acest fapt, ci continuă prin a distinge mai multe tipuri de sisteme anarhice, în funcție de distribuția puterii. Scopul științific al acestui demers este construirea unei teorii parțiale a comportamentului internațional. Deși nu se pot prevedea evenimentele particulare, este totuși posibilă prezicerea unei scheme de comportament în interiorul unui anumit tip de sistem internațional. În același
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
un impact specific asupra calculului rațional al agenților (statelor) și care face sistemul să fie stabil sau nu. Avem aici o judecată cauzală de felul următor: dacă există bipolaritate și date fiind asumpțiile raționalității și urmăririi propriului interes în sistemul anarhic, efectul calculului rațional al actorilor se va structura în așa fel încît va apărea o probabilitate crescută de (in)stabilitate. Stabilirea acestei structuri permite analiștilor să deducă ipoteze care pot fi testate pe cazuri empirice ulterioare - și acesta este cel
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a afla dacă dilema securității domnește în toate regiunile lumii; cîteva relații subsistemice, cum ar fi Europa Occidentală, pot fi considerate ca formînd o "comunitate de securitate" (Deutsch ș.a. 1957). Aceste nuanțări ale dilemei securității prin distincții între diferite sisteme anarhice au o profundă însemnătate teoretică. Ele arată că anarhia nu creează aceleași imperative și, prin urmare, nici aceleași efecte în toate sistemele internaționale. Distribuția puterii este așadar insuficientă pentru a caracteriza sistemele internaționale. În schimb, folosind o altă distincție, cea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
spuse, nu mai rămîne nimic din generalizarea pustiitoare conform căreia, în practică, națiunile conduse de interesul național definit în termeni de securitate tind să promoveze o politică de securitate uniformă și, în consecință, imitabilă" (Wolfers 1962: 156). Atenuarea anarhiei: "societatea anarhică" Dacă anti-idealismul este un criteriu definitoriu pentru a fi realist, așa numita școală engleză a relațiilor inter-naționale temperează în mod sigur acest lucru. Mai mult, Hedley Bull, probabil autorul cel mai reprezentativ, argumentează că însuși punctul de plecare al realismului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
disciplinei relațiilor internaționale. Dar realiștii au criticat și analogia cu echilibrul neoclasic al pieței, conform căreia piața și echilibrul ei corespund echilibrului puterii, iar tendința spre maximizarea utilității corespunde urmăririi interesului național, exprimat în termeni de putere. Într-un context anarhic, lipsit de un mecanism central de sancționare, instinctul de supraviețuire împinge actorii să-și maximizeze puterea, cel puțin ca scop intermediar, putere ce poate fi apoi convertită în alte scopuri finale. Astfel, pentru teoria neoclasică, puterea este comparabilă cu banii
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
serie întreagă de explicații diferite, care este restrînsă de modelele subsecvente. De aceea, explicațiile excluse de modelul actorului rațional ar trebui să nu se dovedească posibile, din perspectiva celorlalte modele. Totuși, aceasta din urmă este o posibilitate. Presupoziția unui sistem anarhic este aceea că statele care nu urmează calea cea mai bună (politica rațională) vor avea de suferit. Presupunînd că deciziile de politică externă pot fi rezultatul unui proces nonrațional, nu mai este chiar evident că o deviere de la așa-numitul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
științifici, ci se bazează sistematic pe cei specializați în privința unei zone sau a unei țări, este o indicație că practicienii se încred în modelul I mai puțin decît unii observatori. Ceea ce rezultă din această argumentare nu este că sistemul internațional anarhic stabilește raza de acțiune a opțiunilor raționale, adoptate în ultimă instanță de politicile externe, ci invers, interacțiunea tradițiilor din politica externă instituie raza de acțiune a opțiunilor raționale individuale. Acest argument, aparent banal, are o importanță capitală. Disciplina era conștientă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
teoriilor. Întregul studiu modifică rolul explicațiilor realiste, cel puțin al celor bazate în exclusivitate pe dilema securității, care este o teorie sistemică în care comportamentul statului este determinat în primul rînd de efectele interacțiunii strategice dintre state, în cadrul sistemului internațional anarhic (modelul I). Cel mai important pentru disciplină este că realismul apare ca o teorie între altele. Nu se mai poate spune despre realism că ar fi o înțelegere suficientă a evenimentelor internaționale. Realismul este contestat de politica internă și guvernamentală
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în contextul unei anarhii internaționale, gînditorii realiști timpurii credeau că cunoașterea distribuției internaționale a puterii este suficientă pentru a explica comportamentul statului (pentru aceasta și pentru ceea ce urmează, vezi capitolul 3). Domeniul internațional a fost ulterior caracterizat ca o societate anarhică sau ca diferite contexte descrise așa cum a făcut-o Wolfers, prin poli ai puterii și poli ai indiferenței. Cutia neagră a luării deciziilor la nivel guvernamental a fost deschisă de analiza politicii externe (capitolul 5). Abordările din perspectiva conexării continuau
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
similare în ce privește puterea, trebuie să existe cauze structurale pentru comportamentul statului. Rezultatul este o teorie clasică a balanței puterii. Waltz definește o structură prin trei parametri. Primul este principiul organizator al unui sistem. În concepția lui Waltz, acesta este fie anarhic, fie ierarhic. De aici rezultă că ceea ce distinge în mod paradigmatic sistemul internațional de alte sisteme și ceea ce conferă acestei structuri internaționale forță cauzală este caracterul său anarhic. Nimeni nu este îndreptățit să comande, nimeni nu este dator să asculte
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
principiul organizator al unui sistem. În concepția lui Waltz, acesta este fie anarhic, fie ierarhic. De aici rezultă că ceea ce distinge în mod paradigmatic sistemul internațional de alte sisteme și ceea ce conferă acestei structuri internaționale forță cauzală este caracterul său anarhic. Nimeni nu este îndreptățit să comande, nimeni nu este dator să asculte" (Waltz 1979: 88). A doua caracteristică este specificația funcțiilor diferitelor unități. Din moment ce sistemul internațional este anarhic, fiecare stat trebuie să aibă singur grijă de toate funcțiile sale esențiale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sisteme și ceea ce conferă acestei structuri internaționale forță cauzală este caracterul său anarhic. Nimeni nu este îndreptățit să comande, nimeni nu este dator să asculte" (Waltz 1979: 88). A doua caracteristică este specificația funcțiilor diferitelor unități. Din moment ce sistemul internațional este anarhic, fiecare stat trebuie să aibă singur grijă de toate funcțiile sale esențiale: nu există o diviziune a muncii în cadrul sistemului mondial al guvernării. Altfel spus, funcțiile sînt diferențiate doar în cadrul sistemelor ierarhice, cum sînt statele, dar nu și în sistemul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
o diviziune a muncii în cadrul sistemului mondial al guvernării. Altfel spus, funcțiile sînt diferențiate doar în cadrul sistemelor ierarhice, cum sînt statele, dar nu și în sistemul internațional. "Sistemele ierarhice se schimbă dacă funcțiile sînt definite și distribuite diferit. În sistemele anarhice, criteriul schimbării sistemului, derivat din a doua parte a definiției, lipsește, pentru că sistemul este compus din unități asemănătoare" (Waltz 1979: 101). A treia caracteristică și cea mai importantă pentru analiza internațională actuală este faptul că o structură este definită de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
rămîne extrem de consecvent în această privință. Chiar mai mult decît cu un deceniu în urmă, el s-a referit (Waltz 1969 [1967]: 312, nota 18) la structură ca la o "schemă potrivit căreia este distribuită puterea". Definind structura internațională ca anarhică, Waltz poate dezvolta o teorie directă și clasică a balanței puterii. Această teorie își asumă pe față foarte puține lucruri. Asumpția sa fundamentală este că, deși statele ar trebui să vrea o mulțime de lucruri diferite, toate vor, în esență
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Această teorie își asumă pe față foarte puține lucruri. Asumpția sa fundamentală este că, deși statele ar trebui să vrea o mulțime de lucruri diferite, toate vor, în esență, să supraviețuiască. În afară de aceasta, teoria mai presupune că, dat fiind caracterul anarhic al domeniului internațional, lupta pentru supraviețuire va duce la o dilemă a securității și își va găsi exprimarea într-un sistem general în care fiecare se ajută pe el însuși. Deși un astfel de sistem nu conservă în mod necesar
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
așteptări sau ipoteze și a le verifica" (Waltz 1979: 16). Dacă aplicăm acestea teoriei lui Waltz, constatăm că el își deduce ipotezele dintr-o serie de legături cauzale de bază. Teoria sa presupune că la nivel sistemic există o structură anarhică, iar la nivelul actorului există scopul supraviețuirii. Pe baza acestor două asumpții, Waltz deduce două tipuri de așteptări, la nivelul acțiunii colective, respectiv la nivelul acțiunii individuale. La nivelul consecințelor colective, așteptarea este în general ca, date fiind aceste constrîngeri
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nu doar a unuia, ci a două efecte diferite. De aici încolo, teoria lui Waltz pune în discuție o dublă cauzalitate. În primul rînd, se consideră că structura internațională operează ca o cauză (Waltz 1979: 89). Date fiind caracterul ei anarhic și distribuția particulară a puterii la nivelul ei, este de așteptat ca statele care au o putere comparabilă și se află într-o poziție asemănătoare să se comporte la fel, indiferent de motivațiile și tradițiile lor sau de alte atribute
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
versiunea Morgenthau-Kaplan, balanței puterii îi corespund piața și echilibrul ei. Eforturile de maximizare a utilității, care pot fi exprimate și măsurate în termeni de bani, merg în paralel cu interesul național (securitatea), exprimat în termeni de putere. Într-un context anarhic, fără un mecanism central de sancționare, instinctul de supraviețuire determină actorii să maximizeze puterea, cel puțin ca scop intermediar. De aceea, se spune în continuare, puterea devine comparabilă cu banii din teoria neoclasică. Agregarea străduințelor individuale pentru putere duce la
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
putea să replice că argumentul anterior asupra definiției politicii constituie o analogie nepermisă cu treburile interne, adică un transfer al gîndirii de la structurile interne, care sînt ierarhice și diferențiate din punct de vedere al rolurilor, la domeniul internațional, care este anarhic. Dar această obiecție se bazează pe supoziția implicită că relațiile internaționale se referă în principal la securitate (militară). În alte privințe, diferențierea rolurilor este un lucru comun în sistemul internațional actual. Într-adevăr, o întreagă dezbatere asupra teoriei stabilității hegemonice
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
într-o ordine economică internațională liberală care funcționează. Acest lucru este susținut de teoria stabilității hegemonice. Aceasta și alte abordări similare iau foarte în serios analogia internă subînțeleasă, din cadrul analogiei cu piața pe care o propune Waltz: într-o lume anarhică, fără reguli, nu poate exista o instituție atît de complexă cum este piața. Waltz însuși scria că firmele sînt "unități care-și poartă singure de grijă" (1979: 98). Aceasta înseamnă că simplul fapt că aceste unități își poartă singure de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
diferențele de putere și nu distribuția egală a puterii sînt cele care asigură stabilitatea. Bull folosește această asumpție pentru a descrie domeniul internațional ca fiind diferit de starea de natură postulată de Hobbes și pentru a deduce ideea de societate anarhică (vezi capitolul 3). Cea mai concisă expresie a acestei orientări a oferit-o Waltz (1969 [1967]: 312): "Egalitatea extremă este asociată cu instabilitatea extremă". Chiar dacă acceptă ideea că unele bunuri, benefice pentru mulți, nu pot fi furnizate de sistemul internațional
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]