1,180 matches
-
Cu toată nostalgia sa, Antoine Compagnon scrie această carte cu luciditatea celui care știe că literatura și-a Încheiat o viață. Dar În nici un caz n-a murit. În capitolul final el parează diverse obiecții posibile, cu o modestie foarte anglo-saxonă (mă gîndesc acum la concluziile trase de Robert Darnton În Marele masacru al pisicii). Una dintre acestea ar fi de ce pentru fiecare din cele șapte categorii analizate investigația bibliografică se oprește cel tîrziu În anii ’80?: “ Pourquoi ne pas poursuivre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și șocant al copilăriilor de mahala. Dacă tot vorbește de exhibiționism, atunci criticul nu trebuia să-l uite, aici, pe Michel Houellebecq, amintit mai la vale. Trecem de “romanul polițist angajat”, reciclator modest și conformist la Îndemnul literaturii de gen anglo-saxone. Poate chiar și titlul este o exagerare (să-l remarcăm aici pe Jean-Patrick Manchette). Îi lăsăm În urmă și pe tradiționaliștii școlii “de la Brives”, provincialistă, pe cei șapte “imagiști” și “mitologizanți” eleganți grupați acum mai bine de zece ani (deși
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură, aceea care o suprapune fără rest funcțiilor estetică și didactică. Din acest punct de vedere, “falsele autoficțiuni”, cele contemporane, sînt, cred, niște texte hibride care fac trecerea de la acea literatură estetică la... (la Catherine Millet?). Termenul are o origine anglo-saxonă, conform lui Mounir Laouyen, și anume cuvîntul-valiză faction, rezultat prin telescopaj din fact și fiction. Dar și semantic se pare că avem de-a face cu o noțiune telescopată, rezultată din Întîlnirea paradoxală a unui “protocol modal ficțional” (specific romaelor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
femei În relația lor cu bărbații, ci alături de bărbați”. Așa se face că, publicîndu-și memoriile de sex, Catherine Millet devine amendabilă de către feministe În numele demnității de gen. De altfel, punctul acesta al corectitudinii etice, mult discutat mai ales pe piața anglo-saxonă de idei, mi se pare spinos. Se știe că Michel Houellebecq a fost dat În judecată pentru ofensă adusă musulmanilor și credinței islamice, acuzația fiind urmată, cum era și firesc, de corul celor care denunță reînființarea cenzurii și-l sfătuiește
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
abstractă, laolaltă cu muzica ușoară franceză, la chanson franșaise, primul fiind Înlocuit de o gîndire tot mai politică sau de derivații ale fenomenologiei, apoi de pragmatismul teoriilor culturale, iar a doua Înghițită de jazz-ul, pop-ul și rock-ul anglo-saxone. Pe de altă parte, anticomunismul sau liberalismul n-au reușit să-și găsească voci carismatice. Nici Furet, nici Aron, al căror succes relativ se produce În deceniul nouă, poate tocmai datorită atitudinii lor echilibrate, n-au avut susținerea publică de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vorba despre un microclimat artificial: omul n-a reajuns la măsura lumii, dacă nu pentru a o recuceri, măcar pentru a i se readapta. Decalată cu un deceniu și avînd surse străine - filmul și muzica societății spectacolului promovată pe filiere anglo-saxone - apare abia apoi literatura caldă, poate chiar fierbinte pentru pielea cititorilor sensibili, a unei lumi care redevine umană numai În măsura În care este conținută de individ: În trup și În memorie. Interiorul ca apartament se resoarbe, În anii 1990, la Tanguy Viel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mult, al modelului francez de civilizație. Colapsul „romanului național” francez este unul aparent și dureros pentru galul obișnuit să se considere membru al celui mai celebru club artistic național din lume. Din punctul meu de vedere, cred că victoria culturală anglo-saxonă nu trebuie socotită o Înfrîngere a marii culturi europene, ci pur și simplu semnul unei epuizări de experiență estetică corelativă resurecției altora. V.3. CÎțiva minimaliști Jean-Philippe Toussaint CÎștigător al premiului Médicis În 2005 cu romanul Fuir, Jean-Philippe Toussaint (belgian
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să-l piardă În anii 1990. Premiile literare franceze contează tot mai puțin În afara Franței, ceea ce dovedește o inadcvare dintre gustul juraților și sensibilitatea contenporană. Încurajarea literaturii francofone nu dă Încă rezultatele excepționale pe care le au cărțile scrise de anglo-saxoni imigranți ca Salman Rushdie. People-izarea literaturii franceze tinde să se provincializeze, referințele ei fiind foarte puțin cunoscute În afara granițelor naționale. Beigbeder a publicat romanul 99 F la momentul oportun: un roman francez care vorbește despre „ontologia publicității” a Încetinit puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În mod evident, și de constarea unui eșec, fără de care aprecierea „supralicitării” nu-și avea rostul. Astfel putem explica de ce romancierii apăruți În anii 1980, mulți publicați la Minuit, au primit eticheta de “minimaliști”. Ori altceva se Întîmplase În cultura anglo-saxonă. John Barth, « La littérature du renouvellement », in Poétique nr. 48/1981. Titlul original este The Literature of Replenishment, publicat În numărul din ianuarie 1980 În mensualul american The Atlantic. Este vorba despre o replică pe care Barth și-o dă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nici Șăineanu și nici Candrea nu-l înregistrează.24)La nu puțini li se pare absurd, apoi, emistihul „...și-am început să-l strig”. Ei nu cunosc, desigur, despărțirile paroxistice de cei morți, ci doar pe cele - ca-n filmele anglo-saxone - pretins decente. în sate, dar uneori și la orașe, rudele celor morți încă mai obișnuiesc să-l strige, în bocete, pe defunct: „Trezește-te, Ioane (Gheorghe,Vasile), auzi..., vezi...!” însă, în ciuda simplității, poemul lui Bacovia duce către o idee cutremurătoare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mare de grupuri de protecție și de promovare cu caracter asociativ, în timp ce, în general vorbind, entitățile comunitare și chiar asociațiile dependente se erodează. Mișcarea este generală. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, America și celelalte țări anglo-saxone erau singurele națiuni în care se poate spune că asociaționalismul prinsese rădăcini. Acesta s-a răspândit apoi în democrațiile liberale vestice în a doua jumătate a secolului XX. O dezvoltare similară are loc și în alte părți, chiar dacă este lentă
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
majoritare și cele proporționale. Există totuși un număr de subdiviziuni ale ambelor tehnici care duc la rezultate destul de diferite. Prima metodă este cea mai simplă: candidații sunt aleși pe baza majorității simple. Acesta este sistemul first-past-the-post, frecvent folosit în țările anglo-saxone, în special în Marea Britanie, SUA, Canada și multe țări din Commonwealth, dar abandonat în Noua Zeelandă în favoarea RP; în Italia a fost introdus în 1993 alături de reprezentarea proporțională. Deoarece acest sistem pare adesea prea aspru cu minoritățile, poate fi modificat în
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
introduce un număr mare de controale. Problemele tind să fie mai puțin serioase în sistemele liberal-democratice dezvoltate, deși birocrația este în acest caz mai numeroasă, dar există diferențe între țări. Acolo unde obiectivele guvernamentale sunt tradițional acceptate, ca în țările anglo-saxone, problemele ce țin de control nu sunt considerate a fi foarte serioase, controalele interne părând să fie suficiente. Unde acceptarea normelor democratice este mai recentă sau mai puțin răspândită, ca în multe țări continentale europene controlul tinde adesea să fie
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
măsură în ultimii ani, se putea face o distincție între așa-numitele țări "militariste" (precum Germania și Japonia) și națiunile cu o atitudine mai "civilă" și în care forțelor armate nu li se acorda o poziție prioritară (spre exemplu țările anglo-saxone). Unele țări precum Franța s-au situat, se pare, între aceste două extreme, ierarhia militară și cea civilă aflându-se mult timp în conflict. Aceste diferențe sugerează că nivelurile intervenției armatei în politică pot fi strâns legate sau chiar dependente
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
aceasta se crede a fi purtătoarea adevăratei misiuni civilizatoare în rîndul sălbaticilor, al barbarilor, al înapoiaților, alimentînd mitul kiplingian privind superioritatea albilor, dintre care se disting cei mai superiori dintre cei superiori, impozanții arieni blonzi. Acest rasism, inițial de sorginte anglo-saxonă, apoi germanică, dezintegrează dintr-odată orice solidaritate europeană, fapt demonstrat de exacerbarea naționalismelor și de rivalitățile din acest moment dezlănțuite cu privire la colonii, piețe, materii prime, "spații vitale". La polul opus al naționalismelor, al căror caracter războinic se manifestă din ce în ce mai mult
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
totul străine. Se creează istorii naționale în sînul istoriei europene a filozofiei, a literelor, a artelor; acestea sînt într-o relație osmotică unele cu altele, însă fiecare își are propriile trăsături dominante sau propriile sfere de excelență. Astfel, tradiția filozofică anglo-saxonă este mai curînd empiristă, cea franceză, mai curînd raționalistă, cea germană, mai curînd idealistă; însă în fiecare țară există contracurente puternice, pluralism, devieri. Astfel, Rusia nu a încetat să întrețină în ea însăși o dialogică între despotism și populism, între
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
obiceiurilor și credințelor triburilor germanice înainte ori în timpul convertirii la creștinism. Poemul oferă cititorului modern o reprezentare a culturii populare a popoarelor nord-europene între secolele al VIII-lea și al X-lea d.Hr. Adus în insulele britanice de triburile anglo-saxone, poemul a fost probabil consemnat în ma-nuscris de către un călugăr. Compus la origini în dialectul provinciei Mercia (centrul Angliei actuale), a fost rescris în dialectul saxon vestic (corespunzător sud-vestului Angliei), în care s-a consemnat aproape toată literatura engleză veche
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
eroi mitici. Deși, potrivit legendelor, Arthur a luptat împotriva anglo-saxonilor cu scopul de a-i alunga de pe teritoriul Marii Britanii, el devine în mod paradoxal eroul anglo-saxon prin excelență, în unele versiuni ale legendei fiind chiar liderul luptei pentru unirea triburilor anglo-saxone. Această adaptare a legendelor poate fi explicată prin larga lor popularitate în acea vreme, datorită combinării în text a elementelor cavalerești, romantice și magice, pe gustul epocii medievale. Tiparul "cavalerului" se poate stabili ușor pornind de la trăsăturile comune ale regelui
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
cele patru tipologii ale eroilor pe care Burke le prezintă ca descendente ale bravului "cavaler", "războinicul" este cel care pregătește cel mai bine calea spre supereroul secolului XX. Transplantat în America de către emigranții europeni, în special de către cei de origine anglo-saxonă, tipul "războinicului" a răspuns de minune unor mituri nou create, în care americanii încă mai cred. În articolul său "Songs of the Unseen Road", Robert Reich 53 descrie opt mituri, pe care le consideră "credințe fundamentale" concept împrumutat de la Nachbar
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
tânără uneori decât propriul fiu. Iconografia Fecioarei este în mod clar diferită de modelul real, atât în ceea ce privește vârsta, cât și culoarea părului și a pielii. În Europa occidentală, ea este imaginea tipică a idealului de frumusețe aristocratică franțuzească, italienească sau anglo-saxonă. În Europa estică, ea seamănă mai mult cu originalul, fiind pictată cu părul negru și uneori cu tenul mai închis la culoare. Tinerețea rămâne însă o constantă a tuturor reprezentărilor iconografice, indiferent de perioadă 117. Madonna Lactans (artă florentină, sec
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
care trebuie să consacre un capitol culturii și fenomenelor de socializare; sau în numerele speciale ale revistelor de popularizare (cf. Sciences humaines, 2000); sau chiar în manualele de filozofie care fac apel, în mod sistematic, la părinții fondatori ai antropologiei anglo-saxone (Tylor, Malinowski, Benedict, Linton și alții). Spiritul cărții de față Prin urmare, această carte are rostul de a umple un gol și o lipsă, pentru a răspunde la cererea miilor de studenți, profesioniști, amatori deschiși către studiul fenomenelor culturale. Scopul
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
niște convenții (Capitolul 13) 1. Partea întâi Bunurile Capitolul 1 La originile unei sociologii a bunurilor culturale Cercetarea asupra bunurilor culturale își are izvorul, cronologic, în trei tradiții: filozofia germană a secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, antropologia anglo-saxonă din secolele al XIX-lea și al XX-lea și marile sisteme explicative din aceeași epocă (marxism, pozitivism). Tradiția intelectuală germană Tradiției germane îi datorăm inițierea analizei, atât asupra ideii de cultură ca normă colectivă, cât și asupra faptului cultural
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
făcând din cultură un sistem de sens particular. Dacă orice cultură se manifestă prin probe obiective (precum limba) în sânul unei națiuni identificate, ea are nevoie pentru a exista de intenția actorilor săi; cel de-al doilea, inițiat de antropologia anglo-saxonă din secolul al XIX-lea, este strict empiric, descriptiv și relativ. El caută să descopere semnificațiile obiectelor (materiale și ideale) unei culturi particulare legându-le de funcțiile, între-buințările, afilierile lor, precum și de practicile care le pun în aplicare în viața
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Bastide, 1977; Heinich, 2001; Péquignot, 1993, despre evoluția istorică a sociologiei artei). Capitolul 2 Calificarea "culturală" Am arătat, până aici, că exista o pluralitate de căi de acces spre tema culturală: filozofia germană, care insistă pe aspectul său ideal; antropologia anglo-saxonă, care privilegiază abordarea descriptivă a elementelor materiale și simbolice; sociologia, în formare, care analizează tipurile de relații cu societatea. Dar aceste tradiții rămân încă prizonierele unei prejudecăți substanțialiste. Astăzi, contextul intelectual este complet schimbat: ne întrebăm prin ce proces anumite
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
muzicii] lui este întregul" (Adorno, 1995, p. 41). Artiștii își croiesc propria cale în afara cercurilor academice datorită negustorilor care se intercalează între ei și noul public (White, 1991); dezvoltarea unei opinii publice care îi eliberează de legăturile alienante. Istoricii (majoritatea anglo-saxoni) insistă pe rolul presei (Chatelus, 1991; Wrigley, 1993) și al expozițiilor publice (Crow, 1985; Haskell, 1986) pentru a înțelege resorturile autonomizării artistice; ca urmare a Revoluției și a bulversărilor socioeconomice din secolul al XIX-lea, o altă transformare în viața
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]