1,367 matches
-
este la standarde NATO și pot fi folosite toate tipurile de lovituri existente, inclusiv proiectile cumulative sau perforant subcalibru, stabilizate cu aripioare, cu manșon detașabil. Armamentul secundar constă într-o mitralieră coaxială de calibrul 7.62 mm și o mitralieră antiaeriană de calibrul 7.62 mm manevrată de către comandant. Blindajul tancului C1 este din oțel. În partea frontală a carcasei blindate și în partea frontală și laterală a turelei a fost folosit un blindaj compozit pentru a mări protecția tancului în
Ariete () [Corola-website/Science/323823_a_325152]
-
armament și muniții a fost militarizată, fiind protejată inițial de un pluton și jumătate de infanteriști organizați în șase grupe. Începând cu luna iunie a anului 1940, paza militară era asigurată de o companie alcătuită din 90 de soldați. Protecția antiaeriană era asigurată în luna iunie a anului 1941 de către o subunitate a armatei germane formată din patru posturi (trei tunuri antiaeriene de calibrul 20 mm și un reflector). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzinele Concordia au continuat să
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
cu luna iunie a anului 1940, paza militară era asigurată de o companie alcătuită din 90 de soldați. Protecția antiaeriană era asigurată în luna iunie a anului 1941 de către o subunitate a armatei germane formată din patru posturi (trei tunuri antiaeriene de calibrul 20 mm și un reflector). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, uzinele Concordia au continuat să fabrice tunuri antitanc de calibrul 47 mm model 1936, depășind numărul din contractul semnat cu firma de armament Schneider pentru a
Tun antitanc Schneider calibru 47 mm model 1936 () [Corola-website/Science/323169_a_324498]
-
Tunul antiaerian Rheinmetall, calibrul 37 mm, model 1939 a fost denumirea versiunii de export a seriei de tunuri antiaeriene germane FlaK 36/ 37. Firma Rheinmetall a acordat în 1938 uzinelor Astra din Brașov licența pentru fabricarea a 360 de tunuri de acest
Tun antiaerian Rheinmetall calibru 37 mm model 1939 () [Corola-website/Science/323306_a_324635]
-
Tunul antiaerian Rheinmetall, calibrul 37 mm, model 1939 a fost denumirea versiunii de export a seriei de tunuri antiaeriene germane FlaK 36/ 37. Firma Rheinmetall a acordat în 1938 uzinelor Astra din Brașov licența pentru fabricarea a 360 de tunuri de acest tip. Concernul german Rheinmetall a vândut licența pentru 360 de tunuri antiaeriene de calibrul 37 mm uzinelor
Tun antiaerian Rheinmetall calibru 37 mm model 1939 () [Corola-website/Science/323306_a_324635]
-
export a seriei de tunuri antiaeriene germane FlaK 36/ 37. Firma Rheinmetall a acordat în 1938 uzinelor Astra din Brașov licența pentru fabricarea a 360 de tunuri de acest tip. Concernul german Rheinmetall a vândut licența pentru 360 de tunuri antiaeriene de calibrul 37 mm uzinelor Astra în anul 1938. Până în luna mai a anului 1941 fuseseră fabricate și livrate doar 102 de exemplare. În luna octombrie a anului 1942 rata de producție a tunurilor antiaeriene de 37 mm era de
Tun antiaerian Rheinmetall calibru 37 mm model 1939 () [Corola-website/Science/323306_a_324635]
-
licența pentru 360 de tunuri antiaeriene de calibrul 37 mm uzinelor Astra în anul 1938. Până în luna mai a anului 1941 fuseseră fabricate și livrate doar 102 de exemplare. În luna octombrie a anului 1942 rata de producție a tunurilor antiaeriene de 37 mm era de doar șase exemplare pe lună.
Tun antiaerian Rheinmetall calibru 37 mm model 1939 () [Corola-website/Science/323306_a_324635]
-
a fost un tun antiaerian de origine britanică folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tunul nu a fost acceptat de către armata britanică și a fost exportat de firma Vickers pe scară largă în anii 1930. În luna ianuarie a anului 1935, guvernul Regatului
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
anii 1930. În luna ianuarie a anului 1935, guvernul Regatului României a anunțat oficial demararea unui program de înzestrare a armatei cu tehnică modernă. În luna martie a anului 1936, guvernul a achiziționat licența pentru fabricarea a 100 de tunuri antiaeriene Vickers de calibrul 75 mm. Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
redactat începând cu luna ianuarie a anului 1936 de către Direcția Tehnică și Inspectoratul General Tehnic al Armatei, în colaborare cu reprezentanții uzinelor Vickers. Reprezentanții Ministerului Apărării erau generalii Gelu Petrescu, Aristide Tănăsescu, Vasile Negrei și maiorul Valerian Nestorescu, comandamentului Apărării Antiaeriene a Țării era implicat prin generalul Gheorghe Popescu, iar Uzinele Reșița au trimis directorul general și conducătorul secției de armament. Lucrările începute în luna ianuarie 1936 au fost finalizate în august, când caietul de sarcini avea deja 200 de pagini
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
reduse pentru a ține pasul cu viteza de deplasare din ce în ce mai mare a avioanelor. Ministerul Apărării nu a găsit însă un înlocuitor pentru acest aparat și a decis să accepte acest model. Toate predictoarele Vickers au fost realizate în Anglia. Tunul antiaerian Vickers Model 1936 a necesitat fabricarea a 5200 de piese (organizate în 24 de ansambluri cu 1880 de repere), cu o greutate de 3450 de kilograme plus 620 de kilograme ale accesoriilor. În procesul de fabricație au fost realizate 36
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
din Marea Neagră. Până la începutul primului război mondial "Regele Carol I" a deservit linia Constanța-Constantinopol-Dardanele-Smirna-Pireu-Alexandria. În octombrie 1916, la Sevastopol, SMR "Regele Carol I" a fost transformat în crucișător auxiliar, prin montarea a patru tunuri de 101 mm, a două tunuri antiaeriene de 63 mm, două proiectoare și instalație pentru transportarea și exploatarea a două hidroavioane. În martie 1917 a intrat în componența diviziei de crucișătoare rusești, care a bombardat coasta anatolică și a păzit Bosforul. Dupa declanșarea revoluției ruse, nava "Regele
SMR Regele Carol I () [Corola-website/Science/324135_a_325464]
-
de puitoare de mine aflate în dotarea Marinei Române, a dus la rechiziționarea navei SMR "Regele Carol I" și transformarea sa în puitor de mine, puntea principală permițând această operație. Au fost montate două tunuri de 120 mm, 4 tunuri antiaeriene de 37 mm, instalații de lansat mine antisubmarin, instalații de lansat și aruncat grenade antisubmarine și două nave antiparavan antimine. Capacitatea de încărcare era de aproximativ 200 de mine. În perioada 16-19 iunie 1941, NMS "Regele Carol I" a executat
SMR Regele Carol I () [Corola-website/Science/324135_a_325464]
-
piesă de artilerie fabricată de Regatul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectat atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp, tunul Reșița utiliza elemente de la tunurile de fabricație sovietică de calibrul 76,2 mm, tunul antiaerian britanic de calibrul 75 mm Vickers Model 1936 și tunul german antitanc PaK 40. Piesa a fost folosită atât pe Frontul de Răsărit, în timpul Bătăliei pentru România, cât și pe Frontul de Vest. Considerat a fi o realizare tehnică de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
cu două fălcele) moderne: Polonia și Franța nu s-au dovedit a fi însă interesate de vânzarea noilor tunuri de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă întrebuințare: antiaeriană/de câmp (tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
era eficient împotriva tancurilor grele KV-1. La mijlocul anului 1942, când trupele române au întâlnit în număr mare tancurile medii sovietice T-34 și cele grele KV-1, singura armă capabilă de a perfora blindajul acestora s-a dovedit a fi tunul antiaerian Vickers-Reșița Model 1936 de calibrul 75 mm. În decembrie 1942, în timpul bătăliei de la Stalingrad, tancurile sovietice au ocupat aeroportul militar românesc din Tazinskaia. Folosind tunurile antiaeriene Vickers-Reșița, trupele române au reușit să distrugă cinci tancuri medii sovietice în timpul acelor lupte
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
singura armă capabilă de a perfora blindajul acestora s-a dovedit a fi tunul antiaerian Vickers-Reșița Model 1936 de calibrul 75 mm. În decembrie 1942, în timpul bătăliei de la Stalingrad, tancurile sovietice au ocupat aeroportul militar românesc din Tazinskaia. Folosind tunurile antiaeriene Vickers-Reșița, trupele române au reușit să distrugă cinci tancuri medii sovietice în timpul acelor lupte. Tunul antiaerian nu putea fi însă folosit în luptele antitanc precum cel german de calibrul 88 mm FlaK 36 fiindcă era mult prea greu, nu putea
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
Model 1936 de calibrul 75 mm. În decembrie 1942, în timpul bătăliei de la Stalingrad, tancurile sovietice au ocupat aeroportul militar românesc din Tazinskaia. Folosind tunurile antiaeriene Vickers-Reșița, trupele române au reușit să distrugă cinci tancuri medii sovietice în timpul acelor lupte. Tunul antiaerian nu putea fi însă folosit în luptele antitanc precum cel german de calibrul 88 mm FlaK 36 fiindcă era mult prea greu, nu putea trage dacă era în poziție de marș, punerea în baterie dura prea mult, avea o siluetă
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
german de calibrul 88 mm FlaK 36 fiindcă era mult prea greu, nu putea trage dacă era în poziție de marș, punerea în baterie dura prea mult, avea o siluetă mare și nu avea scut de protecție. În plus, tunul antiaerian avea 5200 de piese. Procesul de fabricație fiind complicat, rata de producție era de 5 exemplare pe lună în octombrie 1942. Între anii 1944-1945 s-a încercat montarea tunului antiaerian pe un afet Bofors cu două punți și folosirea unui
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
mare și nu avea scut de protecție. În plus, tunul antiaerian avea 5200 de piese. Procesul de fabricație fiind complicat, rata de producție era de 5 exemplare pe lună în octombrie 1942. Între anii 1944-1945 s-a încercat montarea tunului antiaerian pe un afet Bofors cu două punți și folosirea unui scut de protecție, însă proiectul nu s-a concretizat, tunurile antiaeriene fiind vitale pentru apărarea rafinăriilor de la Ploiești. Ministerul Armamentului și Marele Stat Major a decis pe 2 iunie 1942
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de producție era de 5 exemplare pe lună în octombrie 1942. Între anii 1944-1945 s-a încercat montarea tunului antiaerian pe un afet Bofors cu două punți și folosirea unui scut de protecție, însă proiectul nu s-a concretizat, tunurile antiaeriene fiind vitale pentru apărarea rafinăriilor de la Ploiești. Ministerul Armamentului și Marele Stat Major a decis pe 2 iunie 1942 proiectarea unei noi piese de artilerie, care să poată fi folosită atât ca tun de câmp, cât și ca tun antitanc
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
cu redactarea unui referat în care să fie prezentate caracteristicile noului tun și mijloacele prin care acesta urma să intre în procesul de fabricație. Colonelul Nestorescu fusese implicat în realizarea tubării amovibile a vechilor tunuri de câmp, în producția tunului antiaerian Vickers-Reșița și asimilarea aruncătorului de mine sovietic de calibrul 120 mm de către industria locală de armament. Nestorescu a sugerat utilizarea celor mai bune trăsături ale tunurilor antitanc germane și sovietice pentru a evita un proces îndelungat de dezvoltare. Noul tun
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
au fost aduse toate modelele de tunuri care au fost considerate a fi utile în proiectarea noii piese. Trei prototipuri au fost construite din piesele originale sau modificate ale tunurilor sovietice Model 1936 și Model 1942 (76.2 mm), tunului antiaerian Vickers-Reșița Model 1936 și ale tunului german PaK 40. Scopul principal al lucrărilor de proiectare era creșterea semnificativă a energiei cinetice la gura țevii în vederea obținerii unor performanțe balistice superioare în lupta antitanc. Cele trei prototipuri au fost testate în
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
PaK 40. Piesa de artilerie era prin urmare mult mai simplu de construit. De la tunul sovietic împrumuta afetul, roțile, fălcelele, mecanismul de recul și tragere. Țeava tunului, ghinturile (în număr de 24, constante) și camera tubului cartuș era similare tunului antiaerian Vickers-Reșița Model 1936. Scutul de protecție, frâna de gură și camera proiectilului erau copiate de la tunul german PaK 40. Scutul de protecție avea forma unei jumătăți de hexagon, fiind construit din două foi de tablă de oțel cu grosimea de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
fost transformate în crucișătoare auxiliare, fiind, cu echipajele lor, puse la dispoziția marinei imperiale rusești după cucerirea Dobrogei de către Bulgari și Germani, sub comanda generalului Von Mackensen. Nava a fost atunci echipată cu patru tunuri de 101 mm, două tunuri antiaeriene de 75 mm, precum și două hidroavioane. Nava și-a păstrat echipajul civil român, dar avea la bord și echipaj militar rus. Comanda era deținută de un ofițer al marinei imperiale. În 1917 a luat parte la asediul asupra portului otoman
SMR Dacia () [Corola-website/Science/324248_a_325577]