KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

care îl ridică pînă sub buza de jos a copilului, șoptind: Dacă nu papi, chem ursul; un urs mare, mare; îți papă codița și-i crește lui codiță, lungă, lungă... Vrei să chem ursul? Copilul pare convins: cască gura, se apleacă, ia mîncarea din șervețel și-o mestecă încet, înghițind-o cu greu. Oricum, cei de la televizor nu-s draci împielițați, gemeni, cui naiba or fi semănînd, că-n familia mea... În familia ta, spune bărbatul nu numai că n-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu greu copilul, îi trage pantalonii peste flaneluță și-l urcă alături de celălalt, pe genunchi, încercînd să-i amăgească pe rînd cu cîte o bucățică de carne. Ce bădăran! șoptește bătrîna cu ochelari, lăsînd o clipă împletitul, să se poată apleca spre urechea bătrînei cu cățelușa, care s-a aciuat la masa lor și-i arată în direcția bărbatului cu cei doi copii pe genunchi. Ce n-am putut să sufăr: bărbații prost crescuți. Uite-așa era bărbatul dintîi al fetei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Paulei o întîlnește pe-a lui Radu, înfruntîndu-i-o cu calm, dincolo de care se poate ghici surîsul incisiv, gata să izbucnească într-un rîs ironic, plin de satisfacție. Mă duc alături să dau un telefon spune Radu ieșind. Sigur-sigur! rîde Runca, aplecat peste coala albă, pe care notează schema de tratament. Sărutări de mîini din partea mea adaugă cu glas tare cînd aude ușa închisă. Ce chestie! bombăne de unul singur. A avut zile, asta-i. Să nu mi-o scapi din mînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dacă așa mi-i soarta, măcar să știu cine m-a turnat cu pocherul. Tu și pocher! face un gest de lehamite profesorul, depărtîndu-se, aruncînd iarăși privirea spre cele două bătrîne, sorbind din ochi cărțile așternute pe masă. Mă iertați! se aplecă el spre stăpîna cățelușei soțul dumneavoastră n-a fost profesor universitar? De ce? Dumneavoastră ați predat Latina și Franceza. Nu-mi amintesc să vă fi avut elev. Mă iertați! spune profesorul, retrăgîndu-se. Nu vor să vă dea și dumneavoastră în cărți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că o femeie ca ea ar suporta o asemenea brută?! Tatăl copiilor, întors de la bucătărie cu un făraș și o mătură, se abate pe lîngă cățel, să vadă dacă nu a pățit ceva. Auzind-o pe bătrîna cu ochelari, se apleacă spre ea: Cine-i brută? Dumneata răspunde în șoaptă, apăsat, femeia. Dar dumneavoastră, mamele, care dați drumul fetelor în lume fără să le învățați și altele decît cum să-și calce rochiile, ce sînteți? Oricum, nu accept să se dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
țigara. Spune tu de ce, eu nu știu saltă ea dintr-un umăr a indiferență, cufundîndu-se în moliciunea fotoliului, aruncîndu-și din nou, cu dezinvoltură, piciorul stîng peste dreptul, dezgolind genunchiul cît o bucată de jar, peste care trebuie doar să-ți apleci răsuflarea... "Lungesc discuția inutil gîndește Mihai încins de fierbințeala genunchiului înfipt în centrul acestei încăperi. N-am să aflu de ce a venit la mine, căci, observ, soarta Doinei n-o prea doare. În schimb, ce n-au putut face gesturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
buza sîngerîndu-i, în loc să-1 lovească cu palmele peste obraz, cum intenționase, i-a luat mai întîi căciula, aruncîndu-i-o, apoi a întins brațele lung, pe lîngă gîtul lui. Ar vrea și acum să o facă, dar nu reușește decît să se aplece spre copil și, printr-o atingere a buzelor de obrazul acestuia, să-și reverse întreaga patimă. Aveți o nepoțică superbă, doamnă l-a auzit pe bărbat și, dintr-o dată, cuvîntul "nepoțică" a trezit în ea întregul calvar al ultimilor trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stătea Săteanu. Sărut mîna! i-a spus încet. Am auzit de necaz, toți sîntem nemulțumiți de ce-a pățit dom' profesor, dar... M-am gîndit că-n oraș nu se găsește mîncare... a strîns bărbatul din umeri și s-a aplecat spre un ungher al terasei de unde a luat în mîini două traiste mari, vărgate și le-a băgat în hol. Mîine seară i-a șoptit cu aceeași răsuflare mirosind a țuică transport combustibil la niște unități, în deal. O să arunc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o privire în interiorul camerei și nu vede pe altcineva, întreabă în șoaptă, mai mult din privire: Ești singur? Mihai se dă într-o parte, invitînd-o. Un moment, zice el, după ce închide ușa vreau să fiu sigur că-s treaz. Se apleacă spre chiuvetă și-și spală îndelung fața cu apă rece, se șterge, apoi, dintr-o mișcare scurtă, specific bărbătească, își bagă cămașa mai bine în pantaloni. Acum pot zice că-s treaz, deși îmi vine să cred că visez încearcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
numai ochi și cîrpe rupte, îmbrobodită ca o babă. Din nas îi curgeau două lumînărele pe care ea, mereu, și le ștergea cu dosul mînecii. De la brîu în jos, pînă în vîrful papuceilor de cîrpă, era udă fleașcă. M-am aplecat spre ea, așa, să fac un gest. Ochii ăia mari parcă mă înghițeau; o clipă am avut impresia c-o am în față pe bunică-sa teribilă clipă! Am luat-o în brațe. Ea a întins mîinile mici, a atins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
grăbindu-se să părăsească bucătăria. Ajungînd în sala restaurantului, îl zgîlțîie pe Radu, arătîndu-i spre ceas că-i ora șase, apoi pleacă în fugă spre grupul sanitar. Blochează ușa de la intrare cu un scaun, încuie cu zăvorul ușa cabinei, se apleacă spre ovalul porțelanului alb și aruncă din el, aproape înecîndu-se, tot ce are în stomac. Trage de mai multe ori apa, se spală îndelung pe mîini la chiuveta de pe sală, se șterge cu batista și vrea să se întoarcă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Filozofia, să... Maria e-o parșivă, și-a bătut joc de mine atunci... Ar trebui s-o strîng de gît... De gît..." Creanga stejarului îl lovește mai puternic, apropiindu-se de el, parcă chemîndu-l. Iar dincolo de trunchiul gros, care se apleacă și el, ca un om ucis, în neantul alb, profesorul zărește trupul diafan, feciorelnic, al Mariei sprijinită de capătul patului, rugîndu-l să nu rîdă de emoția ei... pentru că el e primul... Apoi, femeia cu aer de animal hăituit, ieșită de după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ieșită de după paravanele din holul Universității, mîna lui eliberîndu-se violent..., anii..., anii... Își scoate încet cureaua "lungă, tăticu', lungă; cu asta poți și să te spînzuri la nevoie" și rămîne cu ea în mînă, îngrozit de trupul stejarului ce se apleacă încet sub vîntul tot mai aprig. De dincolo de zid, din sala restaurantului, răzbate scheunatul prelung al cățelușei. Bateți de mult? întreabă Mihai, frecîndu-se la ochi. Acum. Urcam spre birou și mi-am zis că trebuie să fi adormit răspunde Ștefănescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
disponibil, vă trebuie unul de la reanimare, vă rog să mă credeți! Va merge tovarășa asistentă Stoica -: arată el spre femeia din ușă -, este cea mai bună, vă asigur. Vlad mulțumește, înclină capul în fața femeii în semn de salut, apoi se apleacă și ia de pe un scaun tubul și masca de oxigen. În drum spre microbuz, se oprește și se întoarce către femeia de lîngă el, abia atunci înțelegînd cine-i: Vă rog să mă iertați! N-am călătorit odată împreună în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
documentez și-am să-ți spun... S-o crezi tu că te mai las să te apropii de mine! i-o taie Maria, ridicată deja într-un cot, pe care și-l sprijină pe pieptul lui Mihai, spre care se apleacă și-l mai sărută o dată: Cea mai minunată pernă pe care am pus vreodată capul. Poate fi a ta pentru totdeauna... Prostule... îi lovește palma femeii obrazul ușor, ca o alintare, apoi mîna se întinde, ia de pe un raft pachetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

naște, trăiește, crește, procreează și sfârșește după prima aversă de primăvară - sau, în cazul lui Dan, după prima aversă de Lamot. Dan era genul care-și bea mințile, un bețiv care se trântește în genunchi pe mese și care se apleacă de mijloc, scuipând porcării despre o fată din Leighton Buzzard pe care o iubise cândva. Genul de bețiv care vomită copios la mijlocul perorației. Și - atenție - genul de bețiv care nu-și amintește niciodată și sub nici o formă că nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
în orice situație cotidiană, cam la fel cum întunericul pândește automatul de colo. Și a arătat înspre un automat din partea întunecoasă a vagonului. Un fluierat izbucni și apoi se stinse, iar trenul porni din nou, zguduindu-se. Își mișcă șezutul, aplecându-se într-o poziție didactică, de profesor. — Știi poezia aceea a lui Roethke, cum e? „Toată sila plicurilor maronii și mucozitățile, /dezolarea din igienicele toalete publice...“ Nu, nu e chiar așa. Dar înțelegi ce vreau să spun... Fața i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
timp se făcuse comod în bucătărie, cu un ness și o țigară, tocmai îi spunea lui Carol: — E foarte tânăr, dar, dacă i s-a luat, Carol dragă, ăsta poate fi un moment de răscruce pentru el. Dave 2 se aplecă peste masă și apucă delicat, între degetul mare și arătătorul mâinii sale uriașe și presărate cu pistrui, brațul delicat al lui Carol. Era unul dintre gesturile sale caracteristice și, ca de obicei, a fost însoțit de o coborâre a vocii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
și doar 80 la sută din compliment se datora dorinței lui de ajunge la locul unde creștea chestia. Geena și Carol discutaseră despre șofat tot drumul spre Harrow Road. Odată ajunse, vorbiseră puțin despre Carol, apoi despre Geena. Aceasta se aplecă ușor înainte, sprijinindu-și palmele pe genunchii osoși, a căror formă se desena prin pantaloni. De o parte și de alta a scaunului ei erau niște măsuțe joase, acoperite de bibelouri prăfuite. Într-un colț fumegau bețișoare parfumate. Geena se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
puțin asta credea Carol văzându-și imaginea reflectată, de la mijloc în jos, în ușa de sticlă a dulăpiorului pentru CD-uri pe care îl construise Dan. Se plimbă prin camere, răsucindu-și șoldurile, cu picioarele depărtate și fesierii încordați. Se aplecă spre ușă, încercând veselă câteva croșee. Afară se auzeau roțile grele ale tomberoanelor pline cu deșeurile din Melrose Mansions huruind pe asfalt spre camionul de gunoi. Carol înlemni. Poate, se gândi ea, poate ar trebui să ies să mă vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
picioare și m-am împleticit spre ușă, trăgându-mi chiloții și pantalonii. Peronul era plin de pasageri ce coborau. Mi se părea imposibil ca nici unul dintre ei să nu fi privit încoace, să nu fi văzut plecarea profesorului. M-am aplecat în afară, sprijinit pe treaptă. Și l-am zărit, îndepărtându-se în grabă. Avea întocmai pasul ferm și mic pe care i l-aș fi recomandat eu însumi într-o astfel de situație. Crezi că m-am dus la poliție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
poate de confortabil și corect. Păi... cred că e expusă, acută și foarte sensibilă. — Cum? întrebase vinovat Margoulies. Atunci când se freacă de ea cracul de la pantaloni, doctore... Vocea lui Bull își recăpătase nuanța interogativă. Numai că Margoulies nu auzi. Era aplecat, făcându-și de lucru cu vaginul. Chiar era cea mai drăgălașă fofoloancă pe care o văzuse vreodată... Cum adică? Margoulies se admonestă în gând pentru această lipsă de profesionalism. La naiba, doar văzuse mai mult decât suficiente în anii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
se trezise că se uită la un strat gros de grăsime îngălbenită și firimituri aflat chiar sub aragaz în timp ce Juniper făcea toată treaba. Vaginul lui Juniper îi prinsese bietul penis cu încăpățânarea unui mason aspirant. Figura lipsită de bărbie se aplecase asupra lui Bull, atât de aproape că-l luase amețeala. — Alo? — Juniper, sunt John. — John? — John Bull. — John Bull? Ce glumă mai e și asta? Bull se enervase. — Nu e nici o glumă. Mă cunoști, redactorul de divertisment de la Get Out

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
atât de puternic și de protector! El era cel care controla această ciudată procedură de seducție și nu se putea opri să nu râdă. Hohotul de râs îl propulsă din scaunul pe care stătea și acum râdea din toată inima, aplecat cu o solicitudine dubioasă asupra nefericitului redactor de divertisment. Într-un târziu, se calmă și spuse: — Nu, John, nu e vorba despre cancer, nu e nimic de genul ăsta. Ai o oglindă mare în casă? Trebuie să-ți arăt ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
era unul bine ales, căci Meyer își ținea gura în chestiuni profesionale. Alan o rugă să-i telefoneze lui Naomi din partea lui, să-i ceară scuze și să-i spună că va ajunge acasă curând. Când închise telefonul, Bull era aplecat deasupra lui în hol. Plafoniera îi lumina capul, astfel încât părul de culoarea ghimbirului căpătase aspectul unei aureole. — O să te mai văd vreodată? Bull era timid, aproape că roșise. — John, trebuie să merg mâine la o porcărie de Competiție Educațională. — Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]