1,720 matches
-
grija creștină raportată la iubirea aproapelui este o grijă altruistă, și nu una grija egoistă, interioară, Întoarsă către mine dintr-o neliniște ontologică, existențialistă, care mă Închide și Îmi arată că sunt singur, Împingându-mă către disperare. Prin grija pentru aproapele meu, Eu am datorii morale și sufletești față de celălalt, la fel ca și acesta față de mine. Apare astfel un sentiment de siguranță, care anulează singurătatea. În comuniunea prin iubire, relația dintre un Eu și un Tu nu mai are caracter
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
durată este nevoie de persoane special instruite, pregătite În această direcție, cu aptitudini psihologice, morale și sociale speciale. Aceste aptitudini sunt: aă Aptitudinea de a acorda ajutor, considerată ca o datorie conștientă, ca o responsabilitate morală, materială și sufletească față de aproapele aflat În suferință, bă Aptitudinea de a persevera În acțiunea de ajutorare a persoanelor cu dificultăți, indiferent cine sunt acestea și care sunt dificultățile lor, că Aptitudinea de a putea face față dificultăților cu care se confruntă ceilalți, de impunere
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pământ, prin dragoste. Marea poruncă a iubirii Mântuitorul Iisus Hristos, a rezumat cele zece porunci la două îndemnuri: „ Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În aceste două îndemnuri este cuprinsă toată Legea. Un bun creștin iubește și pe vrăjmașii săi: „Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștrii, binecuvântați pe cei ce vă bleastemă, faceți bine celor ce vă
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
mai ales despre drepturile copilului este bine de văzut cum își pot uni forțele sociologii, pedagogii și psihologii, terapeuții și educatorii pentru a reintegra în sfera de normalitate Iubirea față de ceea ce altă dată a fost Mama Natură, precum și cea față de Aproapele nostru. Ori, observând că lucrurile sunt identice atât pentru mare cât și pentru mic; atât pentru Cosmos, cât și pentru Pământ, modelul fiind același așa cum am văzut mai sus va fi același atât pentru cel de lângă mine, cât și pentru
ROLUL EDUCAŢIEI PLASTICE ŞI A EDUCATORULUI DE ARSMATETICĂ ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE EŞEC ŞCOLAR SAU DE CE AVEM NEVOIE DE DESEN CA DISCIPLINĂ DE STUDIU. In: Arta de a fi părinte by Geanina Luminiţa Vatamanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1419]
-
cu mine. Am dreptul să mustru? Da, cât timp nu am nici un interes personal, nu manipulez și singurul meu scop este, să fiu celuilalt de folos. Pot să dojenesc, când nu sunt în situațiile menționate în Biblie. Nu-ți judeca aproapele: Să arunce primul piatra, cel fără de păcat: Ce se întâmplă când mustrăm pe cineva? Dacă certăm într-un moment nepotrivit și într-o formă inadecvată, cel mustrat este agresat profund. Sufletul și spiritul i se închid și poate rămâne cu
CE ÎNSEAMNĂ A FI PĂRINTE. In: Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
a relației cu divinitatea, stricată de comunism, o compensare, dar și un efect al nesiguranței într-o societate care a anulat relațiile de apartenență existente până atunci, nepunând mare lucru în loc. Nu este suficient să-i spui cuiva „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” sau „Procedează astfel” - trebuie să-i dai și o explicație de ce să o facă, nu numai să-l emoționezi. Preoții au fost întotdeauna recunoscuți ca fiind și terapeuții sufletului, însă ei sunt îngrădiți de metodă. Omul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
București, 1993-2002 (în colaborare cu Monica Lovinescu, Alexandru George și, de la vol. III, Margareta Feraru), Memorii. Aqua forte, București, 1998; Mihail Sebastian, Jurnal, pref. L. Volovici, București, 1996. Repere bibliografice: Ion Minulescu, poet al marilor tiraje, RL, 1975, 36; Cornea, Aproapele, 226; Alexandru George, O memorabilă restituire, LCF, 1998, 26; Nicolae Manolescu, Spiritul critic și insectele, RL, 1998, 29; Alexandru George, De-ale editării, LCF, 1998, 30; Teodor Vârgolici, Memoriile lui E. Lovinescu, ALA, 1998, 427; Săndulescu, Constelații, 169-175; Z. Ornea
OMAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288532_a_289861]
-
lui Mihail Sadoveanu: o femeie însoțită de fiul ei își caută bărbatul iubit, emigrat cu mai mulți ani în urmă la Paris. Romanul angajează aceeași problemă: cine este omul de lângă tine („omul torturat de demonii săi se răzbună inconștient pe aproapele lui”) și posibilitatea transformării omului într-un animal straniu, într-un agresor inocent (este vinovat un animal că atacă sau că se apără?) - soluție de a se salva sau de a uita agresiunile la care a fost el însuși supus
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
zăpadă e un text analitic ce prezintă cazul unui intelectual (Haralambie Quintus) care, nedreptățit o vreme, nu își poate reveni, chiar după ce are câștig de cauză moral, trăind mai departe sub mania persecuției și cu sentimentul ratării. Și alt roman, Aproapele nostru, aproape (1973), conceput aproape ca un reportaj, avea același prea-plin de dramatism și sentimentalism, evidențiind noblețea solidarității umane din timpul inundațiilor. Multe din romanele lui P. au conflicte interesante, însă rezolvările sunt adesea teziste ori cel puțin melodramatice, iar
PARDAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
București, 1964; Monolog, București, 1965; Vânătoare interzisă, București, 1967; Pasărea vine la noapte, București, 1968; Suceava, București, 1968; Planete albastre, București, 1970; Scara lui Climax, București, 1970; Ore de dimineață, București, 1972; Moartea lui August, București, 1972; Acasă, București, 1973; Aproapele nostru, aproape, București, 1973; Decembrie în Cuba, București, 1973; Ciudata mișcare a inimii în aprilie, București, 1974; Mergând prin zăpadă, București, 1974; Cercul, București, 1975; Conversații patetice, București, 1976; Cu ochii dragostei, București, 1976; Minunata poveste a dragostei preafericiților regi
PARDAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
București, 1977 (în colaborare cu Anca Dovăncescu); Fernando Medina Ferrada, Morții sunt din ce în ce mai nesupuși, București, 1981 (în colaborare cu Anca Dovăncescu). Repere bibliografice: Mircea Iorgulescu, „Scara lui Climax”, RL, 1971, 3; Nicolae Manolescu, Biografii contemporane, RL, 1973, 6; Sorin Titel, „Aproapele nostru, aproape”, RL, 1973, 34; Constantin, A doua carte, 220-223; Sorin Titel, Cazul de conștiință, RL, 1974, 39; Petroveanu, Traiectorii, 278-281; Roxana Sorescu, Platon Pardău, un fabulist contemporan, VR, 1975, 9; Barbu, O ist., 413-414; Ciobanu, Incursiuni, 175-182; Culcer, Citind
PARDAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
ca arhiepiscop al Constantinopolului 1, plină de ironie vitriolantă la adresa colegilor de sinod (toți „ortodocși”)? Dojenindu-i pe cei care se revendicau a fi membri ai aceleiași Biserici, nici unul n-a pierdut pe drum porunca iubirii de vrăjmași sau de aproapele. Împreună cu acești dumnezeiești Părinți și „mari dascăli ai lumii”, credincioșii se roagă la fiecare liturghie pentru dregători, pentru suflarea creștină și pentru toți episcopii Bisericii - răi sau buni, nevrednici sau luminați, străini de Scripturi sau chiar „drept învățând cuvântul adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sub dictatura constrângerilor sociale și economice. Biserica sârbă a luat inițiativa traducerii Sfintei Liturghii în limba rroma. Chiar dacă majoritatea țiganilor cunosc limba sârbească, traducerea celei mai importante slujbe religioase în idiomul rromani reprezintă un act de respect și iubire față de aproapele. Pentru a cuceri o inimă se cuvine să-i deprinzi mai întâi graiul. Îndeobște, o limbă ascunde o întreagă lume. Între scripturile creștine, Faptele Apostolilor ne sugerează că, dacă ar fi fost prezenți la Ierusalim, Duhul le-ar fi vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rupă slugarnic din pomana morților, ci ca să se înfrupte, alături de ceilalți credincioși, din merindele duhovnicești ale unei mari sărbători creștine? Integrarea țiganilor în trupul viu al Bisericii reprezintă marele pariu pe care ortodoxia românească îl poate juca, din dragoste față de aproapele, în următorii treizeci de ani. Așa cum alții s-au jertfit, părăsindu-și meleagurile natale pentru a le vesti Evanghelia, românii ortodocși pot resimți astăzi sarcina incomodă față de minoritatea țigănească. Mizând pe resursele infinite ale iubirii care „pe toate le nădăjduiește
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
amenințat, reprezintă totuși un caz rar. O conștiință amorală care socotește delațiunea un drept fundamental, dacă nu cumva o vocație, este candidat sigur la meseria de satrap, zbir sau călău. Istoria ne arată că oamenii capabili de a-și trăda aproapele fără ezitări ori scrupule, încarnând astfel esența rece și parazitară a răului metafizic, sunt puțini la număr. Cinic inflexibil și delator entuziast, un asemenea personaj n-a avut mult de așteptat sub comunism până să devină un lider politic zelos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
n-ar trebui să lase vreun echivoc. Turnătoria nu este doar o eroare circumstanțială, o slăbiciune psihologică sau un eșec al moralei stoice a datoriei. Judecat în termeni teologici, gestul reprezintă un păcat împotriva poruncii care spune: „Iubește-l pe aproapele ca pe tine însuți” (Levitic 19, 18; Matei 12, 31, unde Hristos o alătură de comandamentul iubirii lui Dumnezeu). Păcatul turnătoriei este păcatul lui Iuda. Pentru un creștin, gestul delațiunii implică renunțarea la imperativul transparenței 1, al curajului 2, al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
obiectivă a lumii nu coincide cu cronologia vetero-testamentară a creației. La fel, pentru cei mai mulți, marginile geografice ale lumii noi ar fi fost de neconceput. Modernitatea însă avea să releve un păcat mult mai grav, contractat printr-un prost contact cu aproapele. Foarte mult timp, interesul pentru neamurile străine de Evanghelia lui Hristos n-a avut în spate decât un calcul politic. Dorința de convertire a păgânilor la religia oficială a Imperiului nu s-a remarcat decât rareori prin smerenie și inocență
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu prieteni și vrăjmași laolaltă; demonii, în același timp, își revendică cât mai multe suflete, fragmentându-le unitatea lăuntrică prin sămânța îndoielii, a ignoranței și uitării. Slujitorii lui Hristos sunt cei care se uită pe sine din dragostea nebună pentru aproapele și lumea întreagă. Slujitorii diavolului uită de aproapele și ignoră lumea pentru a-și sluji lor înșiși în chip nestingherit. În rugăciune și faptă, creștinii contemplă lumea ca pe o totalitate subiectivă. Istoria umanității, prin creația, căderea și restaurarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
timp, își revendică cât mai multe suflete, fragmentându-le unitatea lăuntrică prin sămânța îndoielii, a ignoranței și uitării. Slujitorii lui Hristos sunt cei care se uită pe sine din dragostea nebună pentru aproapele și lumea întreagă. Slujitorii diavolului uită de aproapele și ignoră lumea pentru a-și sluji lor înșiși în chip nestingherit. În rugăciune și faptă, creștinii contemplă lumea ca pe o totalitate subiectivă. Istoria umanității, prin creația, căderea și restaurarea lui Adam, este solidară cu biografia fiecărui sfânt și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
academii ar fi un lux meschin dacă n-ar atrage după sine exercițiul compasiunii comunitare, al ascezei individuale și al deciziei politice. Ne ascundem prea adesea demisiunea morală sub pretextul unor preocupări birocratice pentru ca pilda ecumenică a „iubirii nebune pentru aproapele” dată de câteva femei exemplare ale veacului trecut (precum Simone Weil, Maica Tereza de Calcutta sau Maria Skobțova) să nu ne convingă că n-am făcut niciodată destul. Medicament împotriva nesimțirii și a nepăsării mediocre - despre care Sf. Ioan Scărarul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care impune fără să umilească. Figura sa molcomă ne cheamă întrucât nu iscodește, ne luminează pentru că nu răscolește. Părintele Teofil personifică harul bucuriei (nulla dies sine laetitia). Senin, spontan și uneori ironic, părintele Teofil e un zoon gelastikon slujindu-și aproapele. Surâsul îi este de copil, nostalgiile nevinovate, iar naivitatea candidă. Repetatele succese citadine se datorează numai neîntreruptei sale dăruiri către celălalt, fără calcul, fără temere, cu gratuitate neselectivă. Părintele acționează mereu complementar: sfaturile sunt însoțite de o mimică deferentă, sancțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deopotrivă prilejuri de mulțumire și inevitabile deziluzii. O concluzie din amurgul vieții? „Este mai ușor să fii intelectual decât creștin.” Ca duhovnic, părintele Teofil a încercat să cultive acea sfințenie și înțelepciune care știe să nu strivească. A trezi în aproapele smerenia nu presupune neapărat recursul la un act de umilire publică. Marii sfinți ai Patericului, de pildă, au știut să fie exemplari fără să-și sufoce ucenicii. A fi discret și iertător pare să fie regula de aur a părintelui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate fi înțeleasă. Părintele Zaharia ne atrage atenția că taina mărturisirii este taina restaurării principiului ipostatic în om. Aceasta implică integrarea ființei noastre în liturghia cosmică a Bisericii. Sensul vieții umane se descoperă numai în relația constitutivă de iubire față de aproapele și departele - iar aceasta se petrece într-o dimensiune temporală cu extensie eshatologică. Împăcarea omului cu Dumnezeu este un act de reconciliere a omului cu sine și de restaurare a trupului Bisericii. Mărturisirea, în tradiția ortodoxă, este condiționată de acceptarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
două premise funcționează și comunitatea monastică întemeiată de părintele Sofronie; lipsită de o regulă monastică în genul celor redactate de Sf. Pahomie, Sf. Vasile cel Mare ori Sf. Benedict, comunitatea trăiește armonios în ritmul rugăciunii și al slujirii neobosite față de aproapele, căutând să respecte charismele unice și, prin urmare, libertatea fiecărei persoane chemate de Hristos, dar și porunca dragostei necondiționate, în care se descoperă și smerenia fără margini a Domnului. Numai în libertate omul poate iubi și atinge desăvârșirea. Numai iubind
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bietul Zaheu să creadă că ar poseda cu adevărat vreo putere, charismă, independență și demnitate. Simpla apariție a umbrei lui Hristos îl face pe Zaheu să-și descarce conștiința. De ce oare Zaheu promite ștergerea tuturor datoriilor omise și comise față de aproapele? Pentru că, întâlnindu-L mai întâi pe Domnul, Zaheu s-a lăsat răscumpărat de cel îmbrăcat, ca Dumnezeu, în hainele smereniei. Spovedania vine apoi de la sine, în fața tuturor. Cinstea lui Zaheu este de a fi gazdă Domnului, care i-a mișcat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]