1,123 matches
-
avea măgari și hrană de la peșteri. Auta păli. - Cum? De unde? - De la peșteri! repetă robul. Ceilalți poate au și venit de când am plecat eu. - Și cine te-a trimis la mine? întrebă în sfârșit Auta. - M-a trimis căpetenia noastră, neîntrecutul arcaș Mai-Baka. Auta își încordă fălcile ca să nu i se vadă tulburarea. Știa că din acești oameni cinstiți tibbu, porecliți de vecinii lor așa, adică oameni de piatră, nu numai pentru că trăiau aproape de munții de piatră, ci și pentru firea lor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zicând cu voce blajină: - Ridică-te, Mai-Baka!... Sau nu mă mai cunoști? Mai-Baka își înălță încet capul și nevăzând făpturile ciudate cu capete sticloase și săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am văzut întîi. Dar sunt oameni de treabă. - De ce au capul de sticlă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am văzut întîi. Dar sunt oameni de treabă. - De ce au capul de sticlă? Întrebarea arcașului îl încurcă. Auta socotea nefolositor să înceapă a-i spune tot ce nici el nu pricepea bine. Știa că Mai-Baka îi va socoti zei pe acești străini și va fugi sau va muri de spaimă. Totuși, cu atât mai mult
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ulcioare de sticlă viorie... Mai-Baka îl privi cu neîncredere. Zise: - Atunci trebuie să fie zei! Auta își mușcă buza: - Unde ai mai auzit să se plimbe zeii cu un rob negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă arcașul îngrijorat. Auta își strânse dinții de ciudă că nu mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă arcașul îngrijorat. Auta își strânse dinții de ciudă că nu mai știa cum să vorbească. - Nu sunt negustori de robi, Mai-Baka. La ei în țară nu sunt robi. - Dar atunci cine muncește pentru ei? Întrebarea era foarte grea pentru Auta, deoarece
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
robi. - Dar atunci cine muncește pentru ei? Întrebarea era foarte grea pentru Auta, deoarece pentru Mai-Baka ar fi fost prea greu răspunsul. Auta zise nehotărît: - Ei singuri... Sunt meșteșugari foarte buni și au unelte minunate... - Atunci sunt zei! îl întrerupse arcașul. De unde ați venit? Am auzit parcă o voce care mă striga, dar mi s-a părut că tună muntele ca de obicei și de aceea mi se năzare. Dar nu v-am văzut venind din pădure. Cum ați venit aici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis mai bine la început: sunt zei! Auta, mulțumit că ajunseseră la o oarecare încheiere mai înțeleaptă, se sculă de pe stâncă și-l chemă pe arcaș: Dar Mai-Baka se scutură, îngrozit. Auta îi cuprinse umerii cu brațul: - Mă mir de tine, Mai-Baka. De Puarem nu te-ai speriat, de oastea atlantă nu ți-a fost frică, pe Muntele de Foc stai ca la tine acasă printre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pietre, ca să râdă și ei în voie. Mai-Baka se simțea stânjenit. Se fâstâcise. Nu știa ce să facă și apropiindu-se puțin de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte de capră? Auta îl privi mișcat și primi. Arcașul alergă spre peșteră. - Văd că tu te-ai obișnuit cu noi mai repede, și nici bătrânul tău nu părea așa de sperios ca omul acesta, spuse străinul cel vârstnic. - Acesta e rob! îi răspunse Auta. El n-a putut ști
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
casa robilor... deocamdată nu știu cum să-l ajut să plece. - Zeii aceștia nu vor? - Nu pot nici ei, Mai-Baka, pentru că nu sunt zei! Mai-Baka îl privi dezamăgit. Dar în mintea lui Auta se schimba ceva. Răspundea la întrebări, însă chiar și arcașul văzu că se gândește la altceva. Și deodată Auta sări în picioare și-l îmbrățișa pe Mai-Baka. Arcașul la început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pentru că nu sunt zei! Mai-Baka îl privi dezamăgit. Dar în mintea lui Auta se schimba ceva. Răspundea la întrebări, însă chiar și arcașul văzu că se gândește la altceva. Și deodată Auta sări în picioare și-l îmbrățișa pe Mai-Baka. Arcașul la început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi ar fi bine dacă l-ai aduce. Dar ce să fac cu armele atlanților? Avem câteva, dar sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să se roage zeilor puternici și buni care i-l aduseseră pe Auta. Apoi deodată îl fulgeră un gînd: dacă și Auta e zeu și numai s-a prefăcut în om
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mulțimea Ntombi. Ea strigase. Văzând marea de oameni care se urca spre ei, cei douăzeci și nouă se speriară, dar îndată Mai-Baka îi liniști, spunîndu-le că erau fără îndoială alți robi care fugiseră și se urcau acum din văi. Și arcașul le ieși înainte, deschizând gura să strige de bucurie. Dar în clipa aceea cineva îi puse mâna pe umăr. Mai-Baka se întoarse și înlemni. Apoi se azvârli cu fața la pământ. Dinaintea lui stătea zîmbindu-i Auta și-i făcea semn să se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vă iubiți, vă prăsiți mai bine și vă vând cu preț bun!" Dar pe Valukaga l-au luat alții și nu l-am mai văzut. Căpetenia ne-a vândut unui negustor de piei de leopard. Negustorul a aflat că sunt arcaș iscusit și m-a cumpărat ca să-i vânez leoparzi. Am vânat mulți. Apoi negustorul a vrut să se culce cu Ntombi. Dar Ntombi s-a zbătut și l-a mușcat de nas, aproape că i l-a rupt. Negustorul a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întoarse capul spre el și îngăimă, parcă trezit din visare: - Cine a mai văzut robi să stea alături de zei? Sau am înnebunit eu și tot ce mi se pare că văd numai mi se năzare! - Nu ți se năzare nimic, arcașule, decât un singur lucru: ți se năzare că suntem zei. Noi suntem oameni ca și tine! Apoi văzîndu-l pe Mai-Baka tot uimit, se întoarse spre Ntombi s-o întrebe cum a izbutit băiatul s-o aducă. - Pare dibaci! zise el
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ceilalți sunt neliniștiți? - Nu știu, Mai-Baka. Am fost chemați grabnic în țara Haru. Să vedem când vom ajunge! - Dar cum, zeii nu știu tot ce se petrece? stărui Mai-Baka. Neliniștea neobișnuită îl făcuse pe Auta supărăcios. Se întoarse spre sărmanul arcaș și-i vorbi înțepat: - Zei nu se află nicăieri, Mai-Baka, și rău faci că nu mă crezi. Zeii sunt numai în închipuirea oamenilor proști. Aceștia sunt oameni de pe altă lume, de pe un fel de stea, cum e și pământul nostru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
culeagă flori și să alerge după fluturi. Dar nu alergară mult. Auziră strigăte vesele dinspre pădure: era Mai-Baka, venind cu o căprioară pe umeri și cu o sarcină de crengi. Femeile izbucniră și ele într-un strigăt de bucurie, și arcașul fu mândru și mulțumit. Curăță cu cuțitul o creangă dreaptă și o puse în două crăcane, apoi se apucă să jupoaie ciuta, pentru frigare. - Fă focul, Ntombi, și să-i poftim și pe zei! porunci el. Ntombi adună un rug
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înțelept, Hor, însă nu cunoști pămîntul: nu toți oamenii sunt oameni! Hor în sfârșit îi dădu arma albastră. Înainte de a se despărți, după obiceiul văzut pe pământ, Hor îi îmbrățișă pe cei doi care plecau: pe Auta și pe Mai-Baka. Arcașul vru întîi să îngenuncheze, însă Hor îl cuprinse cu brațele, și atunci fostul rob își simți deodată moale trupul de carne de piatră și își lăsă capul pe umărul străin. Nu mai știa dacă Hor era zeu sau într-adevăr
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce caută aici unde nu e graniță dușmană. - Îndrăznesc să te mai întreb, spuse iarăși arcașul, de ce nu ne-am dus cu luntrea prin văzduh? - Ca să nu ne creadă zei. Văzîndu-ne oameni ca toți oamenii, așa cum suntem, nu se va feri nimeni. Asta-i tot! CAPITOLUL XXXII Pe țărmul răsăritean al Mării dintre Pământuri erau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la urechea lui Auta. Parcă l-am mai văzut eu undeva. Și lui Auta i se părea că-l mai văzuse. Omul din Sumer însă dădu să plece, apoi se întoarse iarăși. - Vrei să cumperi ceva de la noi? îl întrebă arcașul. Poate ai îndrăgit pielea asta de lup și n-ai ce să dai în schimb! Ia-o fără să-mi dai nimic. Dar omul din Sumer nu piei dorea. Întrebă nehotărât, uitîndu-se mai mult spre Auta: - Tu, omule străin, n-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strîngîndu-și și el cuțitul. Auta înțelese primejdia și își dădu seama că nu mai era de ales. Cu mâini înfrigurate își căută arma albastră în hainele de sub tufe, și când cei trei vânători de robi erau la câțiva pași de arcaș, ridică arma în dreptul privirii, apăsă, și cel dintâi mănunchi de raze nevăzute țâșnit din țeavă prăvăli la pământ într-o clipită pe unul din ei. Ceilalți doi, nepricepând ce s-a petrecut, alergară spre Auta, socotind că acesta aruncase vreo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar acum intrau în Psagot, o așezare evreiască cocoțată pe un deal, care se zărea deasupra orașului palestinian. Pe Maggie o surprinse simplitatea tuturor locurilor acestora. Era aproape medievală. Fortărețe pe vârfuri de dealuri, ca și cum ar fi fost pline de arcași gata să trimită o ploaie de săgeți peste dușmanul de dedesubt. O făcu să se gândească la Franța și Anglia sau la Irlanda, de ce nu. Castelele dispăruseră sau erau în ruină acum, dar cu câteva secole în urmă locurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
luat forma mai puțin grațioasă, dar mai eficace din punct de vedere militar, a tunurilor. Cinci ani după aceea, când, conduși de un alt rege, francezii s-au Întors și au cucerit ducatul, Leonardo a asistat la o scenă teribilă: arcașii gasconi luau ca țintă armăsarul său Înalt de șapte metri, lucru care ne permite să ne facem o impresie și asupra preciziei războinicilor În cauză. În fața comisiei, Leonardo da Vinci a plâns, povestind cum a părăsit ducatul, plecând spre alte
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvîntați pe Domnul! 10. Voi, care călăriți pe măgărițe albe, voi, care ședeți pe covoare, și voi, care umblați pe drum, cîntați! 11. Arcașii, din mijlocul adăpătoarelor, să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, binefacerile cîrmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s-a coborît la porți: 12. "Trezește-te, trezește-te, Debora! Trezește-te, trezește-te și zi o cîntare! Scoală-te, Barac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
atunci când știi că dreptatea e a ta. Așa că m-am Întors eu primul cu spatele, mergând pe cât puteam de potolit, cu pași rari, de stăpân ce-și Îmbrățișează cu privirea meleagurile Întinse. Nu mă grăbeam - știam bine că dacă vreun arcaș sau sulițaș de-al lui Scept m-ar fi dat Umbrei acum, totul avea să fie În folosul meu. Mi se făcu ciudă Însă când trecui pe lângă Logon care, de acum, pe lângă privirea aceea pe care nu contenea să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]