1,120 matches
-
anticipa sursele eminesciane ale liricii românești. Ideea relecturii o întâlnim de altfel la majoritatea poeților reprezentativi. Semnificative în acest sens sunt câteva direcții ale reflectării catalitice eminesciene în modernitatea românească: neoromantismul bacovian, metaforismul ontologic blagian, cristalizările hermetice barbiene, alchimizările lexicale argheziene, romantismul permanent al lui Philippide, vocația autohtonismului tradițional la Voiculescu sau Pillat, până la ceea ce am numit periheliul eminescianismului, reprezentat de Nicolae Labiș și mai ales de Nichita Stănescu, în mod paradoxal acesta fiind și momentul de apogeu al influenței catalitice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
onirice cu accente baudelairiene și nervaliene, cum ar fi Iar fața ta e străvezie. Sub influența lui Cioran m-am întors, într-un timp, la Rugăciunea unui dac și la alte poeme la care negația lumii atinge dimensiuni metafizice. Blestemele argheziene m-au trimis, din nou, spre Eminescu și cu ce uimire am descoperit în Mureșanu și Gemenii, mai ales în ultimul poem, forța imprecației romantice, blestemul ca discurs magic extins asupra întregului univers! Un Eminescu nebănuit, cu o imaginație colosală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Elogiu, pe care îl reproduc parțial: O carte citită / Cu răbdare și interes / Pentru ai pătrunde / înțelesurile, / a fost și este / o îndeltnicire plăcută / și folositoare / pentru cei ce doresc / săși lărgească orizontul cunoașterii / și săși înnobileze sufletul. / Inspirata butadă argheziană: / Carte frumoasă, / cinste cui tea scris / este un elogiu / adus creatorilor de cărți bine scrise și purtătoare de învățăminte. / Din îndepărtate vremi, / cărțile au însoțit / viața oamenilor, / leau fost sfetnic / și călăuză, / leau luminat mințile / și leau încălzit inimile. / Vertiginoasele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
pe ilustrul nostru profesor și director Vasile Fetescu, diligent și atent „vâslaș în luntrea vieții” (titlul unei alte minunate cărți ce-i aparține), pentru această scriere densă, cu pronunțat caracter autobiografic, nu pot încheia fără a apela la cunoscuta remarcă argheziană: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
pe față tainele !”. Nu numai arhiva, ci, în ciuda titlului, însuși romanul neterminat. Între poezie și lirism La centenarul lui G. Topîrceanu Pe la 12 ani am avut prin Topîrceanu revelația lui Arghezi. Răsfoind Parodiile originale am dat de cea a Blestemelor argheziene. Firește, nu puteam la vârsta aceea, fiind și în totală necunoaștere a lui Arghezi, să gust parodia ca atare, dar m-a încântat grozava inventivitate în materie de ultragiu. Copiii, sau poate numai unii copii, printre care m am numărat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
dar care nu are la îndemînă un talent caricaturistic grandios. În schimb E. Lovinescu e un bun anecdotist, compunând mici scene dramatice valabile în mimica și râsul conținut, precum e aceea având ca obiect pe Vlaicu. TUDOR ARGHEZI Valoarea poeziei argheziene stă în primul rând în adâncimea perspectivelor interioare. În Testament se începe cu ideea legăturii între generații, se accentuează asupra sforțării pe care o depune natura spre a obține un rezultat, apoi ochiul are o viziune de sus a germinației
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tine Prin râpi și gropi adânci, Suite de bătrânii mei pe brânci, Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă, Cartea mea-i, fiule, o treaptă. După aceea poemul apare ca o estetică, plină de probleme și de puncte: arta argheziană e făcută din "veninuri", "înjurături"; veninul s-a preschimbat în miere, lăsîndu-i-se puterea: Am luat ocara, și torcând ușure Am pus-o când să-mbie, când să-njure. Procesul concentric e infinit. Unii au voit să insinueze că poezia lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fel. Proza lui Tudor Arghezi intră în sfera liricului și ar fi nedrept s-o judecăm altfel. O mare parte din compuneri sunt pamflete sterilizate, fără direcție reală. Slujindu-se de nume fictive, umflând realitatea, intrând în plin fantastic, diatriba argheziană depășește într-atît intenția de a vulnera, încît rămâne o construcție valabilă în sine, expresie cel mult a unei gratuite înverșunări de imagini. Este evident că în Icoane de lemn sunt zugrăvite figuri reale din clerul român contemporan cu tinerețea scriitorului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Stelian Constantin face "pasteluri petrolifere", Alexandru Tudor-Miu pune în versuri emoția contabilului care mînuie cifre "scînteind precum stelele". ALȚI POEȚI Fabulele lui Vasile Militaru au o mare răspândire, ele sunt însă triviale. V. Ciocîlteu rimează ironic pe tema dualității argheziene noroistele, A. Pop Marțian colectează ecouri din Camil Baltazar, Pillat, Blaga, Gh. Tuleș schițează natura moartă (fructe) în stil ortodoxist, Tudor Măinescu se distrează în genul Cincinat Pavelescu, George Voevidca scrie sonete și versuri în stil popular, G. St. Cazacu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
depusă de a găsi acul în carul cu fân (citește limba română !), eminescologul Nicolae Georgescu ne îndeamnă să reînvățăm zborul spre noi înșine, spre cultura noastră de fond. Gestul editorial prin cartea de acum - Scrisul, ca o taină (titlu vizibil arghezian) - îl situează pe autor în linia specialiștilor de marcă, prea bine cunoscuți de unii dintre noi, filologi, lingviști, stilisticieni. Numai că Nicolae Georgescu trece lejer - atunci când este cazul! - frontierele acestor discipline, spre filozofie, antropologie, folclor, psihosociologie, istorie, geografie etc. Mi
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
iar viața personajelor are consistentă suprarealista din tablourile lui Marc Chagall. Că în poemele lui Leonid Dimov, plonjonul oniric e favorizat de spațiile închise: frizeria devine un neașteptat circ fatasmagoric; cancelaria liceului, un laborator grotesc de biologie, proiectat urmuzian (sau arghezian), iar un bâlci fantastic își întinde picioroangele într-un compartiment de tren. Odată viziunea deprinsa, celelalte române aduc noutăți de orchestrare naratologica. În L´Amour, l´amour (1982) - român a cărui prima versiune a fost tradusă în românește în 1994
TANASE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
lemn”, „talangă sfădăușă”, „boi în umblet leneș și cu priviri blajine”, „claia cu fragedă mireasmă” etc.), nu fără contrapunctări cu tentă simbolistă („Hai, toamnă, prin spitalul amurgului de-acum”, „Coboară via tristă și veștedă-n pământ”) ori cu mici note argheziene, bacoviene, voiculesciene și mai ales cu zvâcniri de sensibilitate romantică, trimițând la poemele lui Al. A. Philippide: „Sălbaticele umbre - tăcerea de-nceput / Și le gonea năvalnic și-adânc prin anotimpuri, / Simțindu-se cum cerul în vastele răstimpuri / Foșnește stins de-
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
în continuă schimbare dintre modernism și tradiționalism. Fără să îi minimalizeze pe ceilalți, și pentru S. poetul cel mai apreciat este Tudor Arghezi, a cărui creație a comentat-o adesea, începând cu volumul Cuvinte potrivite. Singular e considerat geniul verbal arghezian, de o forță hugoliană, „de o materialitate copleșitoare”, iar o atenție deosebită e acordată poeziei de inspirație religioasă. Criticul îl așază pe Arghezi alături de Paul Valéry, R. M. Rilke, T. S. Eliot, Giuseppe Ungaretti, în lirica românească socotindu-l „cel
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
mulți poeți ai exilului, Ț. proiectează imaginea unei Românii simbolice, atemporale. Registrul grav, emoția spiritualizată, solemnitatea, religiozitatea vor caracteriza de multe ori și textele ce alcătuiesc volumul Din crucea pădurii (1955). În general, autorul stilizează poezia populară, versul sunând deseori arghezian: „Mohorât și cu zâmbre la gură/ de-atâta clacă și umblătură/ Mă-ntorceam la miezul nopții din sat/ ca un pui de satană-nțărcat” (Ucigă-l toaca) sau: „Unde mi-am încropit eu culcușul/ A venit și-a stuchit spiridușul/ Că
ŢOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290211_a_291540]
-
prieten nici un om./ S-o cânt, prietenia ta o caut./ Înclină crengile albastrului tău pom.../ Ajută-mă să tai un flaut”. În ciclul care dă titlul volumului tonalitatea melancolică alternează cu elanurile urieșești, adesea nesusținute stilistic. Revolta, una de tip arghezian, de proporții cosmice, dar conotată ambiguu, posibil social, are pe alocuri și o latură baudelairiană, în sensul apropierii de estetica urâtului: „Vreau inimii văpaia de sânge în nămol...” (Surdină). Textele din Cântece de galeră (1946) vor miza tocmai pe dezlănțuirea
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
rasismul și intoleranța religioasă. Deși se subintitulează „roman”, aici este, în fond, o colecție eterogenă de schițe, pamflete, parabole și utopii negative. Modelul formal îl reprezintă Tablete din Țara de Kuty, însă lui T. îi lipsesc stilul și amplitudinea viziunii argheziene. Inconvenientul cel mai vizibil al acestor texte este tezismul, care se observă începând cu narațiunea titulară, unde un muritor de foame ar vrea să se refugieze într-un adăpost pentru câini, dar răspunsul directorului îi taie orice speranță: „Domnule, aici
TITA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290198_a_291527]
-
mânuirea procedeelor farsei și vervă. „Cronica gastronomică”, „Însemnări pe șervet”, „Gastronomice”, presărate de-a lungul timpului în reviste literare și de tip magazin rămân, dincolo de performanțele lor în materie, opera unui estet al bucătăriei și al cramei. Ca și pamfletele argheziene, unde virtuozitatea și alchimia limbajului distrag atenția de la pretextul real și de la injustețea caracterizărilor, cronicile lui culinare interesează în primul rând ca artă literară. Se regăsesc aici principalele virtuți ale scrisului practicat de T.: jovialitatea molipsitoare, erudiția țintind finalitatea ludică
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
în fața instinctelor sale și, auzind cum miorlăie o pisică, a rupt-o la fugă, după ea. Pisica vulgaris sau pisica spitalicensis neștiind ce grad de colonel de Securitate are tovarășul Corbu, s-a înfoiat, l-a stupit (vezi celebrul blestem arghezian stupi-l-ar mâțele) și l-a și zgâriat. Tovarășul Corbu s-a întors rănit la tovarășul său de arme, adică la primul bolnav al țării, cu firișoare roșii pe fond negru, privindu-l tovărășește în ochi. Vezi ce fac
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
numi „direcția critică a revistei”. Exercițiul lui critic are ecou în presa vremii, între cei care l-au remarcat numărându-se Dan Petrașincu. În poezii, F. vădește un tip de sensibilitate apropiat de acela bacovian, dar versurile înregistrează, paradoxal, influențe argheziene și blagiene. Acordurile inițiale conțin tonuri care se vor dovedi constante peste decenii, când scriitorul, la deplina maturitate artistică, recuperându-și adevărata identitate lirică, le va recunoaște prezența statornică. Câteva poeme de la această primă vârstă sunt simptomatic intitulate În marginea
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
trâmbițați imnuri triumfale, sărbătoriți grandoarea eternei primeniri.” Această retorică juvenil-teribilistă reflectă, în felul ei, acel climat de depășire a simbolismului programatic înspre iconoclastia avangardei. Majoritatea versurilor anonime adăpostite de revistă atestă însă confuzia „talentelor” care își exhibă precaritatea artistică. Ecouri argheziene, minulesciene, bacoviene etc. se întâlnesc în mod obișnuit; poezia cu care se deschide primul număr se intitulează Psalmii unui analist, alta e o „rugă”, iar sub titlul Pagini nouă și cu un semnificativ moto din poemul Stihuri este înseilată o
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
se intitulează Psalmii unui analist, alta e o „rugă”, iar sub titlul Pagini nouă și cu un semnificativ moto din poemul Stihuri este înseilată o seamă de „note” ce constituie una dintre primele prezentări integral elogioase referitoare la universul poetic arghezian, așa cum se contura el după 1910. Tonul uneori ditirambic poate șoca, dar intuițiile pe care le reflectă acest patetic „cult” arghezian, într-un moment de confuzie a criteriilor de evaluare estetică, nu pot fi trecute cu vederea. Unele reflecții de la
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
Stihuri este înseilată o seamă de „note” ce constituie una dintre primele prezentări integral elogioase referitoare la universul poetic arghezian, așa cum se contura el după 1910. Tonul uneori ditirambic poate șoca, dar intuițiile pe care le reflectă acest patetic „cult” arghezian, într-un moment de confuzie a criteriilor de evaluare estetică, nu pot fi trecute cu vederea. Unele reflecții de la rubricile „Prin ganguri de idei” și „Frondări” sau din alte texte cu asemenea implicații sunt emfatice și redundante (Moartea filosofului, Timpul
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
propensiune către alegorie și parabolă. Modelul limbajului biblic este și acum urmat și parodiat simultan. Barabas este un hagiu dintr-un Isarlâk de cartier bucureștean, un Iisus la mâna a doua, ratat, un profet bețiv al timpurilor noastre, acel tâlhar arghezian, dar nu revoltat, ci nouăzecist, abulic, un profet indiferent și iresponsabil - totuși nu mai puțin profet. Demitizarea temei religioase (mai degrabă în sensul unei coborâri în mundan, în cotidian) este paralelă cu mitizarea propriului limbaj. G. încearcă să atingă, în
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
modul său atât de simplu și atât de sofisticat totodată, oniricul D. se raportează - cu o ironie tandră, întoarsă exclusiv asupra lui însuși - la tradiție; mai întâi numind-o, apoi scăpându-i și, finalmente, predându-i-se. Revenind la Testamentul arghezian, se poate remarca imediat că atmosfera e cam sumbră, că străbunii sunt cam crunți, în primitivismul lor arhaic și în durerea „surdă și amară” pe care au trebuit s-o îndure. Zdrențele, veninul, ocara, cenușa morților, bubele, mucegaiurile și noroiul
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
de netă vine poate din faptul că tradiția este, acum, una culturală. Trecutul este poezie. Cât de mult îl provoacă acest „trecut” poetic pe oniricul D., se poate vedea și din insistența cu care el îl actualizează, folosind anumite tipare argheziene. Este vorba, mai întâi, de acea sincopare a versurilor (sparte în propoziții scurte, gâfâite) care dă, la poetul „cuvintelor potrivite”, o inconfundabilă notă de dinamism și totodată oralitate. Se întâlnesc, apoi, tehnica savantă a intercalării dialogului în descriere (cu neașteptate
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]