1,120 matches
-
de unde forța de impact care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor structuri armonice în straturile de adâncime ale textului, semn sigur al deplinei stăpâniri a materiei poetice. Anii de după apariția cărții Stelele fixe aduc o tot mai accentuată intruziune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
rasismul și intoleranța religioasă. Deși se subintitulează „roman”, aici este, în fond, o colecție eterogenă de schițe, pamflete, parabole și utopii negative. Modelul formal îl reprezintă Tablete din Țara de Kuty, însă lui T. îi lipsesc stilul și amplitudinea viziunii argheziene. Inconvenientul cel mai vizibil al acestor texte este tezismul, care se observă începând cu narațiunea titulară, unde un muritor de foame ar vrea să se refugieze într-un adăpost pentru câini, dar răspunsul directorului îi taie orice speranță: „Domnule, aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290198_a_291527]
-
ca director pe V. Demetrius. Redacția i se datorează însă cu precădere lui Tudor Arghezi (oprit, ca monah și diacon la Mitropolie, să practice gazetăria), poetul folosind aici pentru prima oară pseudonimul devenit apoi celebru. Sub semnătura Redacțiunea, grifa scrisului arghezian se recunoaște chiar în cuvântul introductiv, A.B.C..., care se referă expres la o conducere colectivă a revistei, vorbind despre „prietenii grupați în direcțiunea ei”, cu privirile înălțate către același ideal. Preambulul nu asumă explicit un program, ci numai crezul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
fie spurcat, ci nu senin?” Fără o compartimentare pe rubrici, revista publică, în succesiune aleatorie, literatură și asigură, în primele patru numere, o secțiune finală de „Note”, în principal cu recenzii de carte. Poezia e ilustrată prin apariția câtorva dintre arghezienele Agate negre (36, 3, 31, 21, 32, 4, 41), adevărat blazon al publicației, și numeroase poeme reflexive de V. Demetrius. Pentru proză, piesele de rezistență sunt Îl osândesc jurații?, mostră de literatură cu țărani nonidilică și conflictuală, Scrisori către Simforoza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
1968, apoi la Editura Litera. Cartea de debut se intitulează Oglinda cu lebede (1968). Titlul sugerează, desigur, reflectarea artistică, planul secund, pe ale cărui volute estetice evoluează o vreme poetul. Creația sa reține în cercuri concentrice, de acumulare treptată, influențe argheziene sau blagiene, repede depășite. Versul cu tente expresioniste și tonalitate de incantație arhaică îi devine caracteristic. În ciuda aparenței de improvizație, poemele lui C. pornesc de la preocupări de estetică și filosofie. Placheta Saturnala (1969) este pusă sub semnul lui Heraclit: „...muritori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
ediții din operele unor scriitori români, comentarii despre personalități importante ale culturii românești (C. Brâncuși) și studii de folclor (Folclor în Țara Zarandului, în colaborare cu Ioan Șerb). În Arghezi și folclorul, lucrare considerată o contribuție importantă la bibliografia critică argheziană, C. nu caută să depisteze „influențe” directe, „izvoare” precise, probate factologic, ci relevă analogii între câteva modalități de construcție proprii marelui poet și cele proprii speciilor folclorice (de la doină la blestem, descântec, ghicitoare). Următoarele două volume sunt de „critică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
este în limitele plauzibilului, ale realului [s.n.]5. În schimb, depășirea datului material al experienței obișnuite rămâne însă o condiție sine qua non a poeticii barbiene. Din această cauză, autorul "Jocului secund" respinge, pentru a da un exemplu, formula poetica argheziana, - de care "ființă tremurătoare a artei, marea linie, marea intensitate"6 trebuie să se țină cât mai departe - , si pe care o caracterizează drept "[p]oezie tristă de însăși tristețea materiei, aruncată din orbitele stelelor comunicatoare ocolește sori negri, degradați
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
depusă de a găsi acul în carul cu fân (citește limba română !), eminescologul Nicolae Georgescu ne îndeamnă să reînvățăm zborul spre noi înșine, spre cultura noastră de fond. Gestul editorial prin cartea de acum - Scrisul, ca o taină (titlu vizibil arghezian) - îl situează pe autor în linia specialiștilor de marcă, prea bine cunoscuți de unii dintre noi, filologi, lingviști, stilisticieni. Numai că Nicolae Georgescu trece lejer - atunci când este cazul! - frontierele acestor discipline, spre filozofie, antropologie, folclor, psihosociologie, istorie, geografie etc. Mi
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
apar, probabil pentru prima oară într-o istorie literară, referiri la literatura de rezistență scrisă în țară și, de asemenea, la operele scriitorilor români din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintilă Horia, Ștefan Lupașcu și Alexandru Busuioceanu. Admirația pentru poezia argheziană, vizibilă prin aplecarea asupra universului autorului Cuvintelor potrivite, pe care îl recomandă cu stăruință cititorului italian, acuzând cu severitate tălmăcirile aproximative realizate de Salvatore Quasimodo, nu domină, așadar, lucrarea sa istoriografică. În Poesia romena moderna raporturile literare sunt altfel intuite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288937_a_290266]
-
decelează omul de gîndire și studiu concentrat. Pentru Ion Barbu versul era echivalentul cuvîntului în poezie, fapt ce-l reproșează lui Tudor Arghezi, care n-a păzit acest adevăr: Părțile simple ale unei poezii nu sînt cuvintele, ci versurile. Reușitele argheziene, cîte sînt (Niciodată toamna, Psalm 21, Inscripție pe un portret, Inscripție pe un pahar) puține, crede, pentru un volum de 100 de poezii; e drept, veritabile insule, de azur esențial, le considera, prin exagerare simple manifestațiuni ale jocului numerelor mari
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
e mai întîi un act de speranță; că teoria e așteptare și mediațiune. Rîndurile noastre își dau ca unică țintă provocarea celor cîtorva minți, autonome îndeajuns pentru a regîndi judecăți literare clasate. Punctul ideal de unde ridicăm această hartă a poeziei argheziene se așează sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic în versuri, unde sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate poți ridica orice proză la măsura
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sincera adorație însă - și singura vrednică de poet, credem că nu se poate baza decît numai pe o adîncă înțelegere a operei, care la rîndul ei reclamă cunoașterea acelei vieți spirituale, de interdependență între om și creator". Este amendată ignoranța argheziană, evidențiind cu citate ilustrative pauperismul de conștinți ale domnului T. Arghezi despre Eminescu. Cînd publicarea acestor pagini fantasmagorice, sîntem atenționați, "se face sub semnătura și cu garanția unui Tudor Arghezi - oricum un nume, integral sau parțial bun în paginile de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Eminescu, - nu-i reproșăm - aplică belferilor T. Maiorescu, A. D. Xenopol, I. Scurtu, G. Ibrăileanu, G. Bogdan-Duică, Leca Morariu, D. Murărașu, G. Călinescu, C. Botez etc. epitetele de ignari și proști și veninoși și analfabeți, cîtă aristocrație sufletească în eleganța lexicului arghezian pentru subiectul Eminescu! -, și catadixește să poruncească tot altora: Ne trebue un Eminescu corect! (I.E. Torouțiu)". Avem parte de o execuție fără drept de apel a unui nu mai puțin redutabil polemist, T. Arghezi. Poetul Florilor de mucigai are un
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pare scrisă de un Arghezi mai tînăr cu un sfert de veac. O nedeslușire calculată, un simbol cu mai multe straturi, o metaforă ascunsă în niște versuri ce curg limpede. Cine este îngerul căzut în noroi, năzuind, ca abstracta ființă argheziană, spre o lumină inaccesibilă? Poetul, creația, iubirea, existența? Alecsandri atinge în acest fragment o nesperată profunzime. O figură nouă se deschide în lirismul lui explicit: figura indeterminării ambiguității, proprie poeziei moderne". Spitalul amorului, ultimul și cel mai extins capitol (al
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
În al doilea rând, pentru că poezia unui poet-călugăr nu poate fi înțeleasă fără o cultură și o trăire religioasă profundă. Se poate afirma că A. continuă „linia” ortodoxismului, dar nu într-o manieră tocmai „ortodoxistă”: pe lângă influențe gândiriste, apar inflexiuni argheziene, alteori voiculesciene ori barbiene. Modalitatea în care interpretează - într-un excepțional articol inserat în volumul Din spumele mării, 1995 - Sonetele lui V. Voiculescu poate oferi cheia de lectură pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experiențelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
dată ortodoxismului de E. Lovinescu. Mai puțin sigur, mai concesiv se arată comentatorul în aprecierea operei unor scriitori de la „Gândirea”. Poezia lui Nichifor Crainic sau proza lui Cezar Petrescu constituie, de pildă, pentru el adevărate modele. În schimb, experiența poetică argheziană îl găsește nepregătit, mărturie stând reacția sa, în linii mari negativă. De luat în seamă prin acuitatea și pertinența comentariului și, adesea, a obiecțiilor sunt și articolele în care urmărește diverse aspecte ale vieții literare și culturale din anii ’20-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287579_a_288908]
-
În numărul inaugural al publicației, L. semnează articolul Curentul nou la noi, prilej de a-și face cunoscută simpatia față de tendințele moderniste din literatura franceză și din cea română, trecând în revistă parnasianismul și simbolismul și recunoscând totodată importanța poeziei argheziene ca etapă valorică nouă în discursul poetic românesc. L. este, de asemenea, membru al redacției revistei „Versuri și proză” (1915). Colaborează cu articole politice, sociale, culturale la „Adevărul literar și artistic”, „Curier israelit”, „Gazeta politică și literară”, „Informația Bucureștiului”, „Mântuirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
Tudor Arghezi, Laurențiu Fulga), reconstituirea orizontului vast al imaginarului în propria lui dialectică (Zaharia Stancu). Cu un instrumentar critic mai complex, I. a elaborat, în Ochiul ciclopului. Tudor Arghezi, prozatorul (1981), cea dintâi exegeză de dimensiuni mai ample a prozei argheziene. Aici sunt puse în evidență individualitatea fiecărei lucrări, dar și imaginea caleidoscopică a artei de prozator a lui Tudor Arghezi. Forța scriitorului ar consta în extraordinara însumare de perspective multiple ce se deschid privirii sale „ciclopice”, într-o viziune ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
se confruntă cu răul, mai ales social, și pare să-l înfrângă prin înțelegere și detașare. Și aici se apelează la procedeul narativ dificil al relatării la persoana a doua, autoarea realizând o „narațiune în oglindă” (Costin Tuchilă). În tradiție argheziană par să se înscrie tabletele despre virtuți, ispite și fericire din Geografie cu îngeri (1997), un fel de „pravilă de morală practică” pe cont propriu, în care îngerii sugerează rezistența bunelor idealuri. Diversitatea micilor eseuri reclamă o dispoziție de reangajare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
2003. Repere bibliografice: Ion Vlad, Critica tematică, TR, 1977, 13; Valeriu Râpeanu, Un debut de calitate în critica literară, SPM, 1977, 334; Cornel Ungureanu, Maturitatea debutului, O, 1977, 25; Nicolae Ciobanu, Analize critice, LCF, 1977, 31; Sultana Craia, Traseele prozei argheziene, LCF, 1981, 21; Dumitru Micu, „Ochiul ciclopului. Tudor Arghezi, prozatorul”, LL, 1981, 3; Ilie Guțan, Un nou studiu despre Arghezi, VR, 1982, 7; Ion Vlad, Lecturi temeinice, TR, 1986, 1; Ilie Guțan, Zaharia Stancu într-o riguroasă viziune critică, T
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
imaginea fiarelor cu „căscate guri”, „giunci și tauri”, lei, „ce apucă și zbiară”, sau într-o viziune grotescă, terifiantă, a clevetirii („Mă-mprohită cineș mă zărește, / Buze mișcă, cu capul clătește”). Asupra „păgânilor” se rostogolește impetuos imprecația, vigoarea lexicală anticipând sonorități argheziene. Sunt conjurate, spre pieirea „ticăițească” a vrăjmașilor, inutilitatea apei vărsate, slăbiciunea arcului „moale”, focul ce „topește” ceara, soarele ce arde culbecii, vântul care „seacă” păduceii. Într-o altă tonalitate, profund elegiacă, precum într-o recunoaștere a mitului, presimțind întoarcerea celui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
dar care nu are la îndemînă un talent caricaturistic grandios. În schimb E. Lovinescu e un bun anecdotist, compunând mici scene dramatice valabile în mimica și râsul conținut, precum e aceea având ca obiect pe Vlaicu. TUDOR ARGHEZI Valoarea poeziei argheziene stă în primul rând în adâncimea perspectivelor interioare. În Testament se începe cu ideea legăturii între generații, se accentuează asupra sforțării pe care o depune natura spre a obține un rezultat, apoi ochiul are o viziune de sus a germinației
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tine Prin râpi și gropi adânci, Suite de bătrânii mei pe brânci, Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă, Cartea mea-i, fiule, o treaptă. După aceea poemul apare ca o estetică, plină de probleme și de puncte: arta argheziană e făcută din "veninuri", "înjurături"; veninul s-a preschimbat în miere, lăsîndu-i-se puterea: Am luat ocara, și torcând ușure Am pus-o când să-mbie, când să-njure. Procesul concentric e infinit. Unii au voit să insinueze că poezia lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fel. Proza lui Tudor Arghezi intră în sfera liricului și ar fi nedrept s-o judecăm altfel. O mare parte din compuneri sunt pamflete sterilizate, fără direcție reală. Slujindu-se de nume fictive, umflând realitatea, intrând în plin fantastic, diatriba argheziană depășește într-atît intenția de a vulnera, încît rămâne o construcție valabilă în sine, expresie cel mult a unei gratuite înverșunări de imagini. Este evident că în Icoane de lemn sunt zugrăvite figuri reale din clerul român contemporan cu tinerețea scriitorului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Stelian Constantin face "pasteluri petrolifere", Alexandru Tudor-Miu pune în versuri emoția contabilului care mînuie cifre "scînteind precum stelele". ALȚI POEȚI Fabulele lui Vasile Militaru au o mare răspândire, ele sunt însă triviale. V. Ciocîlteu rimează ironic pe tema dualității argheziene noroistele, A. Pop Marțian colectează ecouri din Camil Baltazar, Pillat, Blaga, Gh. Tuleș schițează natura moartă (fructe) în stil ortodoxist, Tudor Măinescu se distrează în genul Cincinat Pavelescu, George Voevidca scrie sonete și versuri în stil popular, G. St. Cazacu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]