2,289 matches
-
lui Ion Creangă Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb (particularități de construcție a protagonistului) INTRODUCERE: Personajele basmului cult Unul dintre paradoxurile basmului este faptul că forța lui magică nu încetează, chiar dacă subiectul este simplu, linear, iar personajele se încadrează în câteva arhetipuri sau „funcții“, cum le numește Vladimir Propp. Basmul cult preia tiparul consacrat prin eposul popular, remodelând însă structurile stereotipe, conform opțiunilor estetice ale scriitorului și viziunii sale artistice. Astfel, în Povestea lui HarapAlb (1877), eposul miraculos și personajele sunt puternic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nu în maniera clasică a lui FătFru mos din basmul popular. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă în construcția personajului ales Urmărind destinul lui HarapAlb în relație cu arhetipul eroului din basmele popu lare, mi se pare evident faptul că personajul lui Creangă este original prin evoluția lui de la etapa juvenilă la cea a maturității. Consider că argumentul principal este chiar tema inițierii și a maturizării treptate a eroului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nimic esențial pentru reîntregirea țării, din pricina uriașei spaime față de Rusia, cultivată cu tenacitate de Soviete, de la Săptămâna Roșie până la mandatele de președinte ale lui Vladimir Voronin și mai departe. Spaima de Basarabia lui Yarrow e atât de mare, încât singurul arhetip uman românesc capabil să i se opună, întruchipat cu asupra de măsură eminesciană de către Paul Goma, a rămas același alungat din Țară, condamnat să rămână apatrid până la sfârșitul biologic, foarte probabil. Așa se face că sub ochii de stăpâni ai
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
DRĂGAN, Gheorghe. Poetică eminesciană. I. Temeiuri folclorice. Iași: Junimea, 1989, 204 p. (Eminesciana; 49) * STREINU, Vladimir. Eminescu. Ediție îngrijită, prefață, note și indice de nume de Mihai Drăgan. Iași: Junimea, 1989, 271 p. (Eminesciana; 50) * CIOPRAGA, Constantin. Poezia lui Eminescu: arhetipuri și metafore fundamentale. Iași: Junimea, 1990, 278 p. (Eminesciana; 51) * ZISU, Aurelian. Corespondența lui Eminescu: exerciții de lectură intertextuală. Iași: Junimea, 1996, 212 p. (Eminesciana; 52) * MUREȘANU IONESCU, Marina. Eminescu și inter-textul romantic. Iași: Junimea, 1990, 303 p. (Eminesciana; 53
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
francezul este întotdeauna mai sobru, mai măsurat și mai discret, germanul este mai excesiv, mai particular, mai viu și mai puțin conformist. Din acest motiv, cultura franceză, care își arogă statutul unei demnități universale, se impune altora ca model, ca arhetip ce trebuie luat ca atare, însă cultura germană nu se recomandă neapărat ca un model, ci propagă apelul de a se dezvolta fiecare potrivit propriei firi. Prin asemenea trăsături, influența franceză este preponderent modelatoare, iar cea germană este preponderent catalitică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
macrocosm", un fel de Eu atotcuprinzător în care se oglindește Umanitatea. Ca atare, la nivelul expresiei operează hiperbola, paradoxul, fabulosul reacții prefigurând insurgența. A trăi plenitudinar în clipă e un mod de a sfida Marea Trecere: "Nu veșnicia rece și arhetipul, ci clipa vie ce-mi sculptează chipul / mă fac zi de zi biruitor". În lipsa omului-faptă plăcut poetului (Omul cu compasul), grandoarea universului ar fi un non-sens! Un solitar într-un turn, lângă un "divin orologiu" (Orologiul de gheață), aspiră să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aproape. NICHITA STĂNESCU UN GLADIATOR TANDRU Creator de prim rang, bântuit de mirajul cuvântului memorabil, răsturnător de noime și deschis cântului universal, pășind printre turnuri și abise și contemplând (melancolizat) limitele condiției umane, autorul Elegiilor și-a construit personalitatea pe arhetipuri remodelate, pe urcușuri și năruiri, pe alternanțe innumerabile. Pentru a ți-l apropia, contactele cu integralitatea operei sunt obligatorii; nici o categorie poetică nu-l cuprinde îndeajuns. Succesiv sau simultan, iată-l jucându-și nu rolul, ci rolurile: transparent ori ermetic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Doină (Țara -nenoroc), și o Doină (Țara de miraz), Doina (negură) și Doina (Groază); sunete grave emană din Doina (Pax Magna) și Doina (Moartea peste tot). Câteva texte cu subtitlul "oralități" sunt niște cantilene în registre stilistice consacrate, păstrând linia arhetipurilor, dar depărtându-se de simplistul lamento: "Nu-l mai plângeți pe acela / care vecinic singur nu e, / plângeți-l pe cel ce n-are / Moartea și Moldova lui" (Doină Dorul de Moldova). Partituri ca aceasta, în prelungirea tiparelor populare, se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Într-un Psalm (I) de Ana Blandiana figurează o suplicație specifică: "Dar, Doamne, îmi făgăduiești / Că în tăcerea aceasta / Îmi vei păstra nemoarte cuvintele?". Tăcerile ei, interludii grave între elegie și psalm, sunt, practic, instrumente de autocunoaștere, orientând uneori spre arhetipuri și simboluri, stimulând alteori miraje și transcendențe sau favorizând un mod distinct de luciditate. Cuvântul se vrea când logos sacru, când reculegere tandră, când componentă a Cântului universal. Mișcându-se în halouri albe, dominată de melos, căutătoarea de înțelesuri devine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
culme / Peste golul în care va-ncepe să-noate..." Muntele, observa Dan Botta în Unduire și moarte (1995) -, fusese considerat "de mii de ani un templu tragic, un sediu al iluminației" (Spiritul munților). La Nietzsche, la Eminescu și Blaga, muntele, arhetip al grandorii și treaptă spre celest, e învestit cu atribute sacre. La Ileana Mălăncioiu, Urcarea muntelui (1985), act de transcendere, presupune analogii de subtext cu ascensiunea pe Golgota: Și-acum când ninge cât de trist îmi pare". Simbolistica din Dormeam
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
muntelui / Acoperit de nea. Ochii tăi mări albastre. / Palmele tale arăturile noastre. / Respirația ta / Nor / Din care curg ploi / Peste câmp și oraș..." Putem citi aici o atitudine sacralizantă cu caracter larg-uman. Prin "mama personală cred antropolgii ni se transmite arhetipul mamei universale, aceasta simbol matricial fundamental, mamă a lumii (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionnaire des symboles, 1982, p. 145). O mamă de necuprins în concepte! Mama astfel percepută, mamă-geniu, circulă în marginea mitului. Se ajunge, progresiv, la o mamă suprapersonală
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
consonanța tematică dintre sculptura mai vârstnicului Ion Irimescu și echivalențele în registru poetic la Grigore Vieru vizând maternitatea, candoarea copilăriei și muzica. Mijloace de expresie diferite dar câmp stilistic comun! Analogii cu alți poeți probează, în subtext, comuniunea cu aceleași arhetipuri, cu o similară vibrație în autohtonie. La Grigore Vieru, în momente faste, lumea pare o cântare: "Locuiesc la marginea unui cântec..." Metafora e luată de la Blaga ("Locuiesc într-un cântec de pasăre" Lăcaș) și întâlnită la Nichita Stănescu ("Locuiesc într-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
București, Editura Cartea Românească, 1973. Personalitatea Literaturii române, Iași, Editura Junimea, 1973; (Versiune în limba franceză, 1975; versiune engleză, 1981); Ediție revăzută și adăugită, Iași, Institutul European, 1997. Mihail Sadoveanu Fascinația tiparelor originare, București, Editura Eminescu, 1981. Poezia lui Eminescu (Arhetipuri și metafore fundamentale), Iași, Editura Junimea, 1990. Perspective, Iași, Editura Junimea, 2001. Redactor: Simona Modreanu Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Bd. Carol I, nr.3-5, cod 700506, tel./fax: 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA * Dreptul la poezia "pură
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lumea de dincolo, traducere de Gabriela și Andrei Oișteanu, Prefață și note de Andrei Oișteanu, Cuvînt înainte de Lawrence E. Sullivan (în românește de Sorin Antohi). Autorul folosește, printre primii în domeniu, intertextualitatea. Călătoriile lui Culianu nu sunt justificate nici de arhetipurile lui Jung, nici de pattern-urile lui Eliade, ci prin așa-numita "transmitere cognitivă", care nu e chiar transmisie culturală, dar ar reprezenta "cel mai flexibil model de difuziune". Culianu analizează tot felul de extaze mistice, unele provocate, altele întîmplătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
contempla tiparele fie ele permanente ori schimbătoare, îngropate în vîrtejul de trăiri ori impuse acestuia -, pe care filosofii au considerat-o cel mai înalt atribut al omului" (Puterea ideilor, Humanitas, București, 2012, p. 301). Prin urmare, înapoi la sufluri, la arhetipuri. La fel, ne putem întreba ce determină mișcarea sistemelor economice ? Cum se explică succesiunea de regimuri economice în timp și diversitatea lor în spațiu ? Putem împărți numeroasele opinii pe acest subiect în două mari categorii: una care explică evoluția economico-socială
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
fericit cu acoperirea comercială totală a lumii. Volatilitatea investiției directe devine regulă de aur. De îndată ce avantajul comparativ era redus de factori interni sau externi (monedă, stabilitate politică sau avansuri sociale), întreprinderea își deplasează sursele de producție (Nike este, dacă vreți, arhetipul acestui nou tip de întreprindere "fără uzine"). Legătura cu statul de origine devine astfel din ce în ce mai slabă ; * a capta cercetarea acolo unde ea se găsește : superioritatea în materie comercială o va decide capacitatea întreprinderilor de a oferi clienților cele mai bune
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în sine o viziune tragică a istoriei 6. Însă aceasta nu este lipsită de promisiuni fericite. Și alte episoade biblice, precum povestea lui Rut, aduc un răspuns uman și liniștitor la suferință. Rut, eroina cărții care-i poartă numele, este arhetipul celei care-l întărește pe suferind. Povestea evocă sentimente umane, ajutorul și sprijinul pe care o ființă umană le poate oferi alteia în vreme de nenorocire. Noemina părăsește Betleemul, lovit de foamete, împreună cu soțul și cei doi fii ai ei
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
cuprinde primele două secole ale erei noastre, prevalează imaginea profetului-martir suferind sub jugul unui tiran străin. Profetul pus la încercare de Dumnezeu, ca Avraam și Isaac, este de asemenea un motiv curent. Iar Midrash-ul evocă frecvent poveștile profeților-martiri biblici, veritabile arhetipuri, ca Ieremia, Urie, Daniel și adepții săi18. Fiecare profet suferea sau murea, iar fiecare martir se găsea astfel în posesia unor puteri profetice, și unul, și celălalt fiind ridicați la rangul de figuri angelice. Creștinismul a adoptat modelul evreiesc, idealul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
dar și caracterul providențial al evitării acesteia. Precedată de un post, ea amintește, chiar dacă istoricitatea ei se pretează la controverse, de salvarea miraculoasă obținută de Estera și de vărul ei Mardoheu în momentul când Aman, vizirul regelui persan Artaxerxes și arhetip al persecutorului evreilor, hotărâse uciderea lor. Ea arată cum o soartă nefastă a putut fi răsturnată în chip fericit. Această sărbătoare prilejuiește distracții de tot felul și un carnaval, iar consumul de vin este recomandat. Ceea ce o face paradigmatică este
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
martirologică a modelat totuși realitățile și concepțiile culturale, sociale și antropologice ale iudaismului așkenaz în Evul Mediu. Comportamentul comunităților renane la persecuțiile din timpul Cruciadelor s-a impus ca o normă. El a rămas mult timp în memorie ca un arhetip de suferință și furnizează materie primă unei istorii de suferință reîmprospătate periodic de alte evenimente, citite de fiecare dată prin prisma experiențelor trecute, pentru a deveni un întreg în care suferința prima asupra istoriei. Cristalizarea în jurul martiriului voluntar nu este
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ansamblul umanității, "niciodată să nu se mai întâmple așa ceva"? Gândită în afara istoriei, Soluția Finală se transformă într-o tragedie care se sustrage oricărei comparații, oricărei analogii: o gaură neagră, fără trecut și viitor, anihilând toate modelele explicative, inclusiv simbolurile și arhetipurile tradiționale care le permiseseră evreilor să se confrunte cu suferința. Desigur, în ciuda aspirației spre excepționalitate, noua religie se vede constrânsă să preia treptat o parte a materiei și a formelor ei culturale din vechile modele teologice evreiești. Dar, paradoxal, nu
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
au fost actori ai istoriei și au participat pozitiv, la nivelul lor, la civilizație. A-i închide în privirea unui Celălalt antisemit și în respingerea lui este un mod de a-i scoate din istorie, de a-i transforma în arhetipuri ale victimei absolute, căreia, ce-i drept, îi revin în societatea noastră mai multe drepturi decât îndatoriri. Este totodată un mod de a goli viața evreiască de esența ei, de bogăția internă, care se dezvoltă în interacțiunea cu Celălalt. Ne
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
se priva de orizont. El contribuia, peste tot în lume unde trăiau evrei, la crearea unei comunități nu de practică evreiască, ci de împărtășire a unei istorii de durere care avea ca fond numai suferința de la Auschwitz. Făcea din evrei arhetipul omului care suferă, de fapt un model de suferință incomparabil și inegalabil. Iudaismul era de acum "modelat în emoțiile extreme de groază și triumf", cum scrie Jacob Neusner 30. El le cerea evreilor să se imagineze constant în camerele de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de față nu este locul pentru a studia aspectele acestei bogate teologii, dar ea merită comparată cu teologiile, religioase ori laice, elaborate de evrei. Și putem cel puțin s-o abordăm prin simbolistica pe care a produs-o, pornind de la arhetipuri existente, în jurul suferinței necesare și al suferinței nemeritate. Evreul s-a erijat, de fapt, în modelul robului care suferă. Iar unele curente creștine chiar s-au străduit să dea o semnificație creștină genocidului, conceput asemenea tainelor creștine ale răstignirii și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pe care le-am creat și care sunt prea subtile ca să le înțelegem. Asta ne e tragedia fundamentală. "Realitatea" a devenit prea subtilă pentru noi. Mai bine ne retragem înapoi în vis, în poveste. Spiritul timpului ne trimite înapoi la arhetipuri; între care există măcar un acord minimal. De ce să nu facem loc unor oameni noi, ceva mai indigo? Paul Ricoeur spune că ar fi devastator să ne resemnăm în fața dezvrăjiri lumii. Dar de ce nu? Un dezastru mi se pare chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]