3,559 matches
-
studiile calitative dezvăluie prezența memoriei colective de lungă durată (Zonabend, 1980). Dinamica transmiterilor intergeneraționale, În cursul vieții adulte și pe termen lung, este generată atât de transmiterile descendente, cât și de cele ascendente. În plus, dinamica transmiterilor generaționale este fundamental articulată pe procese de schimbare socială și pe ritmul acestora. Micromecanismele schimbării se produc la nivelul interacțiunilor generațiilor. Schimbările valorilor sociale, noile comportamente dezirabile și noile concepții despre lume sunt introduse În sânul familiei lărgite de către tânăra generație, mai receptivă la
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
acestor raporturi, identitatea generațională se construiește permanent (apud Attias-Donfut, 2000, 675). Fiecare generație se definește - sau este delimitată - simultan atât de generația anterioară, cât și de cea care-i precede. În Înlănțuirea generațiilor, fiecare se Înscrie În centrul unui ansamblu articulat de trei generații. Dialogul Între două generații este, Întotdeauna, marcat de prezența simbolică a generațiilor anterioare și mai puțin de o a treia generație (Attias-Donfut, 2000, 676). După cum arată studiul efectuat de Attias-Donfut și Segalen (1998), raporturile dintre generații implică
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
a) schimbările intrafamiliale au rolul de mediatori și amortizează schimbarea socială. Dinamica transmiterilor intergeneraționale, În cursul vieții adulte și pe termen lung, este generată atât de transmiterile descendente, cât și de cele ascendente. În plus, dinamica transmiterilor generaționale este fundamental articulată pe procese de schimbare socială și pe ritmul acestora. După cum demonstrează datele anchetelor sociologice, alături de tineri, femeile sunt cei mai importanți actori ai schimbării, ele reprezentând totodată și centrul de greutate al mobilității sociale a copiilor lor; b) succesiunea moștenirilor
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
în „Povestea vorbei”, suplimentul revistei „Ramuri”, în 1966. Colaborează la „Ramuri”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Orizont”, „Transilvania” ș.a., semnând și Ion Viespan, D. Dacian-Bradu. Debutează editorial în 1972, cu placheta Munte. Traduce din poezia chineză și din poeți sovietici. Poezia lui P.T. articulează un proiect ambițios: crearea unui univers coerent, crescut din imaginarul mitologiei autohtone. Acestei voințe constructive i se asociază în mod obișnuit o gesticulație solemnă, o respirație epică amplă, saturată de un imagism abundent, o semantică elaborată, alcătuită din figuri cu
PACHIA TATOMIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288603_a_289932]
-
exercițiu literar, desfășurat în subterană, ale cărui dimensiuni pot fi doar bănuite. Un fapt rămâne însă incontestabil, și anume că, după un debut lipsit de relief și fără consecințe vreme îndelungată, P. intră în actualitatea literară cu o lirică bine articulată sub aspectul expresivității stilistice, mărturisind o tăioasă voință de a se exprima. Este o aspirație specifică ființelor pentru care pudoarea, agorafobia au constituit întotdeauna obstacole greu de depășit. Pulsiunile, aparent dezordonate, ale unui univers structurat fastuos sub aspect metaforic fac
PAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
să nu-ți fie rușine [...]. Iar de vei face judecată fățarnică, tu cugetă când să va lua judecata de la tine și se va da altuia”, au ca sursă și tradiția politică bizantină, dar și o anumită omenie românească. Cum se articulează acest fond cu viziunea teologică din paginile cărții? Limpezirea acestei relații este capitală pentru calificarea umanismului profesat de N. B. și, după el, de alți cărturari români din prima jumătate a secolului al XVI-lea și de mai târziu. Într-o
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
al II-lea, Elisabeta, văduva lui Kazimierz al IV-lea al Poloniei) - ce dezvoltă teme din seria Oglinda principelui (Gottfried von Viterbo sau Giraldus Cambrensis). N. B. se desparte - cu deosebire în cele treisprezece „cuvinte” ale părții a doua, secțiune armonios articulată într-un „ce întreg și complet” (B.P. Hasdeu) - de atemporalismul posibilelor sale surse medievale. Deși aveau, în majoritatea cazurilor, niște destinatari bine precizați, parenezele bizantine trăiau dincolo de vreme, aproape indiferente la timpul când fuseseră create, stabilind cu cititorul relații de
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
pe deportați se adună în pagini de coșmar halucinant, scrise cu forță epică. Elementul vizual domină evocarea, macabrul instituindu-se ca singură realitate. Altă carte, Și astăzi, și mâine, mereu... (1998), înscrisă în același orizont al holocaustului, nu se mai articulează în jurul unui narator și personaj epic unic, care să fie liant în istoria destinelor rememorate. Unii eroi, precum Mati, fac parte din universul tensionat al primului memorial, la fel și adolescentul, „voluntar în Transnistria”, care se „predă” jandarmilor spre a
PALTY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288636_a_289965]
-
de proză - Furtună sub Detunata (1957), amplă „povestire istorică” de evocare a unui episod din lupta minerilor din Zlatna, la câteva decenii după răscoala lui Horea -, P. a dat un ciclu romanesc format din cinci volume care, relativ independente, se articulează într-o ambițioasă frescă social-istorică: Labirintul (1974; Premiul Uniunii Scriitorilor), Timpul și furtunile (1978; Premiul „Ion Creangă” al Academiei RSR), Tatuajele nu se lasă la garderobă (1982), Geneza (1983) și Întâlnirea (1989). Prozatorul a desemnat, la un moment dat, sintagma
PACURARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288604_a_289933]
-
pildă, în Mărturisiri II („Un ceas va dezghioca ora din prestidigitația nopții / Vei închide ochii vei dormi vei dormi / somn cules cu lingurița pleoapelor”), unde imaginarul e opus aspirațiilor formulate în manifestul Coliba lui Moș Vinea. Gustul pentru suav se articulează pe asocieri obscure, alteori realitatea prozaică pătrunde într-un flux al dicteului automat, totul însă sub hegemonia reveriei transparente. Domesticul își are locul său privilegiat, printr-o perspectivă naturistă și onirică stilizată: „Cerșetori de azur de alge minunate / Stați acasă
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
universală), tăcerea, lumina, ochiul (orb). Un fel de Blaga - Stănescu - Barbu postmodern transpare în poeme unde cuvinte tehnice, neologisme din sfera biologiei, fizicii, filosofiei etc., aluzii livrești, ironice, ludicul, toate se altoiesc pe un imaginar („înalt”) modernist, încercând să se articuleze într-o tramă pseudoepică, orientată spre epifania inefabilului: „Jucam cu iubita mea șah/ sub razele Roentgen: în întunericul lor anatomic/ organele noastre erau piesele șahului./ Mai ales serile mi-aduc aminte de mine. Cum spune Char:/ «frunza trece prin copac
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
unei trupe de mercenari în scopul sabotării unei baze atomice de pe teritoriul unei puteri militare adverse. Finalul este pacifist-moralizator. Asupra calităților de prozator ale lui M. a atras atenția abia romanul Haimanaua (1994), mostră de realism dur, frust și furios, articulat din perspectiva intenției de a da o replică realității oficiale din ficțiunile perioadei 1947-1989. Narațiunea se încheagă din confesiunea pe sărite a unui marginal, Radu Tristu, crescut într-o casă de copii și adoptat apoi în familia unui înalt demnitar
MLADIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288195_a_289524]
-
ar putea numi hermeneutică și comparatistă. Hermeneutica lui Mircea Eliade este o carte de reacție și un gest provocator, care repune în circuitul cultural al normalității o personalitate intelectuală exemplară, făcând breșă în tăcerea instituită de comunism în jurul savantului. M. articulează într-un convingător studiu de caz datele intelectuale eteroclite ale unui personaj proteic și controversat. Ceea ce îl interesează pe critic sunt tehnicile de investigație brevetate de el, desemnate prin sintagma generică „hermeneutică militantă”. El publică, de asemenea, în Franța o
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
urmăreau profesorii perorând despre criza diferitelor alianțe parlamentare sau coaliții guvernamentale. Mult mai rari au fost cei capabili să asume demn și, prin urmare, public aceste poziții de partizanat. Or, virtutea dialogului matur ține de capacitatea omului educat de a articula o poziție teoretică cu argumente la vedere. În cazul Bisericii, noțiunea de sinodalitate invită la această practică deschisă, imună față de umorile pasagere și idiosincraziile personale. Semi-clandestinitatea comentariului de chibiț nu ar trebui să aibă efecte mai puternice decât dezbaterea transparentă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
seculare, această origine sacrală s-a estompat. Păstrând totuși termenii analogiei, pe lângă un savant, prezența gazetarului e la fel de indispensabilă ca aceea a unui diacon pe lângă preot sau episcop. Din alt punct de vedere, majoritatea proiectelor moderne de anvergură par să articuleze simbolic tensiunea dintre religiozitatea de tip agrar - sedentară, conservatoare, defensivă - și fondul mitic pastoral, care recunoaște necesitatea altoirii, a comerțului, a curiozității ofensive. Sunt două atitudini arhaice care se regăsesc în matricea „creștinismului cosmic”: pelerinajul la „locurile sfinte” apare ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
distribuie medieval anateme către autorii înfășurați în mantaua sfâșiată a modernității. Asceza trezviei nu se confundă cu trufia sentințelor inchizitoriale, fără drept de apel sau cale de întoarcere. În creștinism, judecata publică și privată nu se susțin decât atunci când sunt articulate de o sensibilitate liturgică față de soarta aproapelui. Etica iubirii nu interzice juridic manifestarea păcatului, ci îi descoase ițele. Răul nu e substanțial, ci un joc consimțit de aparențe. De aceea, nu de o revoluție de tip islamic și nici de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
1. La rădăcina acestei maladii se află dezangajarea civică a credinței în Evanghelie și raportul de indiferență stabilit între ierarhie și credincioșii bisericilor locale 1. Cu câteva abateri de la regulă, relațiile între episcopi și uriașele eparhii ale Bisericii Ortodoxe sunt articulate imperativ, iar nu deliberativ. Adeseori nu ascultarea filială, ci și comanda la supunere în stil islamic par să reprezinte adevăratul modus vivendi al ortodoxiei postcomuniste. Cândva, libertatea comuniunii în har, curajul profetic al mărturisirii și ospățul Cuvântului euharistic erau razele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii să se lase convinse de apartenența formală a majorității țiganilor din România la ortodoxie. Nimeni n-ar mai putea să mizeze, în zilele noastre, pe conservarea cutumei, adică pe litera legii. Nu asistența pasivă și nedumerită la slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o mărturisire toantă a Crezului nicean. Dacă ortodoxia este radicală și paradoxală, atunci slujitorii Bisericii ar trebui să se preocupe de cultivarea rădăcinilor și contrarierea prejudecăților. Fără să fie aduși la izvoarele sfințeniei, nici românii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Este greu de spus cum anume o revendicare religioasă integrală nu va duce - ca astăzi în Cașmirul populat de musulmani și hinduși - la încăierări tribale (care au preexistat și succedat epoca iluministă)1? Răspunsul la aceste întrebări nu se poate articula decât din interiorul unei teologii politice. În acest punct, este neclar dacă H.-R. Patapievici acceptă sau nu provocarea modernității seculare, care cere izolarea discursului religios în sfera privată, sau dacă, dimpotrivă, el își imaginează un spațiu public capabil să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o dificultate majoră datorată metodologiei husserliene: obligația de a investiga câmpul antepredicativ cu instrumentele limbajului categorial. Neomogenitatea a două registre, cel afectiv - indicat în protologia percepției de conceptul „impresionabilității”, evocat, la rându-i, de „impresia originară” (Ur-impression) - și cel discursiv - articulat de limbajul conceptual, construit pe opoziții, al rațiunii -, face din această sondare regresivă o chestiune aproape aporetică. Husserl acceptă că depășirea acestei dualități se face în registrul pasivității nonintenționale a subiectivității. Pasivitatea radicală exclude pentru pacient (am numit ego-ul) orice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apel. În fața evenimentului (care personifică cutumele tradiționale ale generozității), interpretul trăiește tensiunea între cunoaștere și neînțelegere sau, dimpotrivă între necunoaștere și înțelegere. Acest raport e măsurat doar de adâncimea experienței mirării. Aceasta nu imită muțenia clocotitoare a stupefacției, ci se articulează ca fond de receptivitate pentru orice paradox. Mirarea, ca efect al unei spontane reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mirabil, reușesc să găsească în scrierile Părinților deșertului mai ales repere pentru o istorie a ideilor (cum ar fi istoria conceptului de trup, a sexualității, a ascetismului etc.) și mult mai puțin o demonstrație a noutății proprii unei opere teologice articulate pe trunchiul Evangheliei și plasate în matricea spirituală a Bisericii creștine 4. A tăgădui ori a nesocoti faptul că Evagrie a fost înainte de toate un monah al Bisericii apostolice, un apologet al Crezului de la Niceea, un duhovnic al deșertului egiptean
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
filologie și congenialitate” (Ioan I. Ică jr.). Este timpul să ne reamintim, poate, că unitatea de sens a Scripturii a fost mereu captată de ochiul tradiției Bisericii printr-o deschidere specifică sfințeniei lui Dumnezeu. Sub idealul unității lăuntrice 1 se articulează și vocația oricărui autentic monachos, cuvânt grecesc care traduce solitudinea contemplativă, desemnată în ebraică prin expresia „a fi unul” sau „a fi singur” (cf. Psalmi 85, 10) și echivalat în literatura protocreștină siriacă prin substantivul care îl desemnează pe „cel
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Scripturii (Iezechiel 3, 2), interpretarea ca cină euharistică, înțelegerea ca interiorizare și absorbție a sinelui în viața veșnică a Cuvântului; pentru a înțelege însă consecințele acestui polinom hermeneutic, trebuie să percepem multiplele acorduri între textul și Cuvântul scripturistic. Cum se articulează consensul semantic în interpretarea și restituirea unității transcendentale a Bibliei? Pentru primii creștini, Scripturile erau un ansamblu organic ieșit din pântecele nevăzut al Bisericii. Ca revelație, Scripturile sunt opera lui Hristos. Ca autor al revelației, El se întrupează în cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al autodefinirii - al situării -, indispensabil atunci când lucrezi în mediul universitar, cu deosebire în domenii socio-umane, mă readuce la experiența istorică pe care o cunosc cel mai bine și nu încetez s-o studiez: Lebenswelt-ul natal și formativ, în care am articulat primele idei, primele concepții și viziuni despre sine, Celălalt și lume. 3. Mulțumiritc "3. Mulțumiri" Am mulțumit la momentul și locul cuvenite persoanelor și instituțiilor care au prilejuit ori au făcut de-a dreptul posibil fiecare dintre textele acestui volum
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]