52,493 matches
-
Constantin Țoiu Iașul e o confuzie fermecătoare... Orașul cel mai spiritual al țării, dacă ne gândim la treimea clasică: Eminescu, Creangă, Junimea, nepunându-i la socoteală pe ceilalți. Unii, de aici, spun... haos artistic. Mă rog. Ca străin, nu mă bag. Nu merg până acolo. Rămân la mijloc. E ceea ce ține de o anumită lipsă de precizie, un... lasă, că nu dau turcii... Ceva contrar spiritului de dincolo de Milcovul secat dintr-o sorbire, - ager
Balaurul în cârje (25, 26, 27 mai a.c.) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11631_a_12956]
-
în suflet rezonanța melodiilor interpretate la taragot de Dumitru Fărcaș, cuvintele devin fără rost... În ceea ce o privește pe moderatoarea emisiunii, Iuliana Tudor, aceasta a fost o prezență discretă și agreabilă în contextul unui spectacol într-adevăr de înaltă ținută artistică. Și, dacă tot suntem la "momentul" folclor: atât pe mine cât și pe prietenul Haralampy, ne-a impresionat în ultima vreme și profesionalismul cu care diriguitorii canalului de televiziune Etno și realizatorii majorității emisiunilor muzicale ale acestuia, au reușit să
Folclor și alte povestiri televizate - din pădurea românească by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11641_a_12966]
-
ai maximei creativități s-au suprapus, în cazul lor, ultimului și celui mai terifiant deceniu ceaușist, vîrsta maturității li s-a "vărsat" și consumat în cei cincisprezece ani de maturitate postrevoluționară, în care poezia a lăsat loc publicisticii, și contemplația artistică - implicării civice. Dezertarea de pe frontul literar a ajuns să constituie regula pentru această generație atât de promițătoare, și care pare și astăzi încremenită într-o poză de grup juvenil, cu ochii arși de speranță într-un viitor ce va să
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
a Anei Blandiana, nu e un calificativ prea măgulitor pentru nici un practicant al genului. Și totuși, cel puțin la fel de frecventă este și greșeala contrară, aceea de a pune pe hîrtie tot ce-ți trece prin cap, fără un minim control artistic, într-un fel de dicteu automat smuls avangardiștilor și făcut accesibil, în chip democratic, tuturor veleitarilor. Cred că nițel creier nu strică nici unui vizionar. Sînt atâtea volume fără un proiect coerent și o idee, măcar, urmărită de dragul cititorului, dacă nu
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
șarjă anti- și apoetică, savuroasă: "Cearceaf? Cearceaf. Mînă? Mînă./ Transpirație? Transpirație. Păr negru și rar? Păr negru./ Ochi urduroși? Limbă-ncărcată? Acid/ Uric? Acid". Avem aici fațeta umoristică a unei concepții cît se poate de serioase asupra poeziei, asupra rezoluției artistice a acesteia. Dacă Nichita Stănescu și ceilalți autori de vîrf ai modernismului postbelic fac poezie din tot ceea ce ating, folosindu-și degetele ca pe niște baghete magice, Alexandru Mușina și congenerii săi "optzeciști" își parcurg experiențele și își trăiesc viața
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
parcurg experiențele și își trăiesc viața în poemele pe care le scriu. Distanța dintre realitate și text dispare, poezia se transformă dintr-un substitut al biografiei într-o variantă versificată a ei. Personalizarea, tonul familiar, prozaismul au așadar o justificare artistică, la vie en prose însemnînd mai mult decît autentismul dubios prin care cîțiva tineri scriitori ("poeți" și "prozatori", deopotrivă) își încearcă, azi, norocul literar. Din remarcabila antologie a lui Alexandru Mușina (în care ne zgîrie urechea numai două-trei poeme din
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
pe zi", semnată de tineri critici care s-au remarcat în revistele literare (Iulia Popovici, Cătălin Sturza, Paul Cernat). Jurnaliștii acoperă întreaga arie culturală, se recurge și la colaboratori "cu nume", iar știrile sînt redactate corect, vădind familiarizarea cu domeniile artistice. Nu lipsesc nici polemicile și replicile lor. Adresîndu-se unui public eterogen ca nivel de instruire, dar pe a cărui inteligență se scontează, articolele trebuie să conțină explicații în stil limpede-atrăgător, să dea cheia de înțelegere a unei cărți, a unui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11642_a_12967]
-
ajunge inevitabil la cumințenia prozatorului, vecină cu inocența. Dacă alți "optzeciști" dovedesc mari subtilități textuale și rafinamente narative, Cristian Teodorescu nu face decât să scrie o proză, cum să zicem mai bine?, cuminte... Numai într-o discuție asupra mijloacelor, procedeelor artistice este acceptabil un asemenea epitet. Și chiar și atunci, ar fi o mare eroare să condiționăm valoarea estetică a unei opere de noutatea tehnicii de asamblare epică. Pe această linie logică, se poate ajunge la concluzia că ilizibilul, dar novatorul
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
totuși, pentru porția de ratare, depășită (de tot, oare?) cu greu, care li s-a servit unor generații. Nuvela" propriu-zisă face pereche, în volum, cu cinci proze (foarte) scurte, un fel de fotografii la minut, incomparabil mai neclare decît cele "artistice", dar așa de bune cînd te grăbești... Toate amintesc ("vina" o poartă, probabil, aerul timpului) de falsele "declarații" ale lui Costache Olăreanu, de scurtul dialog despre viața privată ca privare de viață: " ŤAtît de săracă? ť ŤViața unui om obișnuit
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
Ciubâncan. Ar merita să dăm și alte detalii, și alte nume din caseta tehnică, pentru că acest volum cu adevărat excepțional ca realizare, la care au participat toate compartimentele, este o operă monumentală ce încorporează un efort intelectual, critic, istorico-literar, tehnic, artistic, fizic, financiar - de-a dreptul imens, iar coordonarea este perfectă dintre aceste paliere. Proiectul Academiei Române, conform planului editorial anunțat în final, cuprinde 23 de volume, în care vor fi facsimilate toate manuscrisele eminesciene (ceea ce înseamnă 15.478 de pagini), într-
Manuscrisele eminesciene în facsimil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11675_a_13000]
-
creației contemporane (în poezie, în proză, în publicistică). Dacă arghezianismul ar fi continuat în spirit ar fi o dovadă de vitalitate. Blaga și Bacovia au continuatori în poezie, fie și în forme difuze, Arghezi și Ion Barbu - nu, par experiențe artistice definitiv încheiate. Ultimii mari poeți care au valorificat un filon arghezian sunt Leonid Dimov și Mircea Cărtărescu, dar până la limita anilor ´80. În timp ce blagieni și bacovieni avem și la începutul mileniului III. E o simplă constatare. Pare clar că nu
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
două. Pe prima am anticipat-o, ceva mai sus. Recitind poezia argheziană, am constatat că reducția psihologică a eului poetic arghezian la un "homo duplex" este profund păgubitoare. Eul poetic multiplu, ca realitate internă a poeziei, trebuie disociat de personalitatea artistică multiplă a lui Arghezi, adică de ceea ce se numește în mod frecvent, motivat, proteismul scriitorului. Sunt planuri complet diferite. Această idee necesită o argumentație mai largă (o parte din ea am desfășurat-o într-un capitol din volumul meu Revizuiri
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
ea. Lentilele ei se deschid către lume". De altfel și Lumičre și-a informat succesorul că el nu consideră filmul mai mult decât o curiozitate științifică. Adică nu credea că inovația sa ar putea fi pusă în slujba vreunui scop artistic. Cel care a preluat ștafeta a fost Georges Méličs. Compania lui, denumită modest Star Film, și-a început producția în 1896. Între această dată și 1912 Méličs a făcut sute de filme și și-a întemeiat filiale în Londra, Barcelona
La început a fost fotografia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11659_a_12984]
-
antirealistă în care a dus producția cinematografică. Direcție pe care a adoptat-o nu doar ca "artă poetică", ci și ca strategie de marketing. Încă din 1897, în primul prospect al companiei, el își anunța specializarea în "scene fantastice sau artistice, reproduceri ale unor scene de teatru". Nu s-a ferit niciodată de basme ecranizate și a fost primul care a explorat proprietățile mediului într-un mod sistematic. Anecdota spune că pe unele le-a descoperit din greșeală: filma piața operei
La început a fost fotografia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11659_a_12984]
-
lui George Oprescu din 1957. Personalitate ce a influențat decisiv evoluția istoriei artei în România în primul rînd prin fondarea, în 1941, a Institutului de cercetări în domeniu, George Oprescu este probabil cel mai important colecționar român de artă. Evenimentul artistic atestă pregnanta cu care intelectualitatea din România interbelică era ancorată, la cel mai înalt nivel, în lumea culturală europeană: Colecția Oprescu, constituită în anii '30, provine din achiziții de pe piața pariziana și mai ales londoneză și este compusă în mare
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
ca și expoziția, au fost îngrijite de Marco Chiarini - fostul director al Palatului Pitti, unul din cei mai rafinați cunoscători ai desenului italian post-renascentist - și de Cătălina Macovei, director al Cabinetului de desene și stampe al Academiei Române. Acest dublu eveniment artistic: publicarea catalogului și expoziția, scoate din anonimat un valoros patrimoniu care, desi studiat ocazional de istorici de artă de renume, nu intrase în circuitul internațional de specialitate. Multe dintre opere au căpătat cu ocazia cercetărilor premergătoare evenimentului noi atribuții, poate
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
București și în colecția Muzeului de la Lille, (prezentată la Pitti în 1991 într-o expoziție similară acesteia). Operele școlii florentine reprezintă însă cel mai unitar corpus din expoziție: Florența a fost orașul unde desenul a fost întotdeauna baza oricărui demers artistic (prima Academie de Arte a fost înființată la Florența în 1563 și a purtat numele Accademia del Disegno). în ciuda lipsei cîtorva maeștri de necontestat, precum manieriștii importanți (cu excepția lui Baccio Bandinelli și a lui Văsari) și a primilor reformatori în
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
la un artist precum Giovanni da Șan Giovanni sau Îl Volterrano, singurul artist florentin baroc, prezent în expoziție cu nu mai puțin de patru desene. Dincolo însă de calitatea rarisima a unora dintre piese și, ca urmare, de valoarea lor artistică, expoziția scoate la iveală și desene care documentează opere pierdute (un desen de Girolamo da Carpi după o friza de Polidoro da Caravaggio de pe un palat român) sau constituie studii pregătitoare pentru gravuri (Salvator Roșa) sau pentru ansambluri de pictură
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
este o revelație estetică datorată calității desenelor expuse; pentru specialiști ea are meritul de a scoate la iveală opere care își găsesc locul în istoria artei italiene, îmbogățind corpusul de desene cunoscute, permițînd atribuții mai precise și documentînd etapele creației artistice. Deși limitat de posibilități financiare reduse, Oprescu a reușit, grație unei intuiții artistice deosebite, să constituie o colecție ce surprinde orice cunoscător ce vizitează Palatul Pitti în această primăvară.
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
de a scoate la iveală opere care își găsesc locul în istoria artei italiene, îmbogățind corpusul de desene cunoscute, permițînd atribuții mai precise și documentînd etapele creației artistice. Deși limitat de posibilități financiare reduse, Oprescu a reușit, grație unei intuiții artistice deosebite, să constituie o colecție ce surprinde orice cunoscător ce vizitează Palatul Pitti în această primăvară.
La Palatul Pitti Colecția de desene a lui George Oprescu by Ioana Măgureanu () [Corola-journal/Journalistic/11683_a_13008]
-
un infractor a cărui dovedire nu reprezenta decît o chestiune de timp, generează un șir de episoade care se înscriu involuntar în cea mai pură dintre ficțiuni și în cel mai eficient scenariu de conversie a banilor murdari. Declarația bunurilor artistice, fără o expertiză prealabilă, nu are nici o valoare pentru că: 1) nenumăratele falsuri, puse în circulație în ultimii ani, care, în esență, au fost plătite cu bani puțini, dar care indică, prin numele autorilor, valori de piață impresionante, compromit atît idea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11664_a_12989]
-
încă o săptămână. A meritat oare efortul? Fără îndoială că da. Cu toate că nu este unul dintre cele mai puternice debuturi din ultimii ani (volumele scoase de Ruxandra Novac, Teodor Dună, Marius Ianuș sau Claudiu Komartin având o mai mare pregnanță artistică), e unul dintre cele care contează; cel puțin, pe o anumită linie și într-un anume registru din scara de sunete milenariste. Poezia anilor 2000 mizează, de regulă, pe anarhie socială și fractură individuală, insul revoltat fiind prototipul ei uman
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
subiective, dramatismul stărilor-limită, perspectiva inocentului confruntat cu spaima morții. Sensibilitatea morală ultragiată ca problemă esențială a omului îl apropie pe Vladimir Beșleagă, în stilul psihologic al prozei sale, de Augustin Buzura. Vladimir Beșleagă are, în Zbor frânt, o rară capacitate artistică de a sugera stările de conștiință prin imagini recurente (lăstunii în zbor amenințător, apa învolburată a Nistrului, orizontul aprins, sângeriu). Nimeni în literatura basarabeană nu are fraza arborescentă a lui Vladimir Beșleagă, o frază cu numeroase ramificații, interogativă, tatonantă și
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
substanță sonoră și nu voința de a ancora alcătuiri formale heterotrofe, aflate în simbioză atît cu substanța, cît și cu respectivul concept. Compozitorul legiferează conceptualismul sonor atunci cînd ideea unui opus sechestrează realitatea propriu-zisă, mijloacele de exprimare confiscînd însuși mesajul artistic. Fenomenul muzical conceptual vizează astfel fixarea creatorului în concepția, în ideea operei, fiind efectul propunerilor estetice ale unei civilizații care, vorba lui Victor Crăciun, "a pierdut sensul vieții și începe să fie tot mai mult obsedată de sensul în sine
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
adăugăm fantezia lexicală, spectacolul limbajului care însuflețește și destramă, susținând sau încheind o anumită serie imaginativă, vom ajunge ușor la concluzia că textualismul pur, Noul Roman ca loc unde nu se întâmplă nimic, se află pe cu totul alt meridian artistic. Autorul nostru nu are nici umorul prozatorilor postmoderni americani, (auto)ironia voioasă prin care opera își atinge și își devoră, cu un surâs, coada. Propensiunea ludică îi e străină acestui scriitor încercănat de propriile viziuni, obsedat de marile teme, raportându
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]