KorAP: Find »[drukola/base=ascuțit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...256 >

6,399 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

or fi acolo înăuntru, cine a pus bomba asta, se întrebă primarul. Se auzeau deja aproape sirenele mașinilor de pompieri, urletele înfiorătoare, mai mult ale cuiva care implora ajutor decât ale cuiva care venea să-l dea, erau tot mai ascuțite, dintr-un moment în altul aveau să irumpă de după un colț. Prima mașină apăru când primarul își croia drum prin aglomerația de oameni care alergaseră să vadă dezastrul, Sunt primarul, spunea el, sunt primarul, lăsați-mă să trec, vă rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
dau cuvântul meu că, în mai puțin timp decât vă imaginați, veți avea vești despre lucrările comisiei, Între timp, vom umbla pe aici pe bâjbâite, orbește, se plânse președintele. Tăcerea a fost din acelea care ar toci lama celui mai ascuțit dintre cuțite. Da, orbește, repetă fără să-și dea seama de apăsarea generală. Din fundul sălii, se auzi vocea liniștită a ministrului culturii, La fel ca acum patru ani. Roșu la față, ca și cum ar fi fost jignit printr-o obscenitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
ca sigur, una dintre cele murdare sau extrem de murdare, murmură el. Apoi se gândi că avea toată ziua la dispoziție, putea să facă ce voia. Stabilise sarcini de serviciu, inutile sarcini aveau ele să fie, pentru inspector și pentru agent, ascunși, la ora asta, în cadrul vreunei uși sau după vreun pom, cu siguranță stăteau deja de planton în așteptarea primei persoane care avea să iasă din casă, fără îndoială, inspectorul prefera să fie tânăra cu ochelari fumurii, în ce-l privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

mi-a spus: — Laptele e foarte gustos, mai ales dacă pui și o picătură de coniac în el, dar vaca domestică se bucură din plin să scape de el. Un uger umflat e foarte incomod. Rose Waterford avea o limbă ascuțită. Nimeni nu era în stare să spună răutăți mai bine decât ea. Dar pe de altă parte nimeni nu știa să spună lucruri mai fermecătoare. Mai era și altceva care-mi plăcea la dna Strickland. Știa să-și aranjeze elegant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
plângă, deoarece își luase o provizie suficientă de batiste. I-am admirat prevederea căci, privind retrospectiv, lacrimile ei păreau poate mai puțin înduioșătoare. Nu puteam stabili precis dacă dorește întoarcerea soțului pentru că-l iubește sau pentru că se temea de limbile ascuțite ale bârfitorilor. Și eram tulburat de suspiciunea că acest chin al dragostei călcate în picioare era împletit în inima ei frântă cu junghiurile vanității rănite care, minții mele tinere, i se părea sordidă. Încă nu învățasem cât de contradictorie este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
modelele care trândăveau pe scara lui Bernini din Piazza di Spagna, fără să fie impresionat de pitorescul lor evident. Iar atelierul lui era plin de pânze pe care făcuse portrete de țărani cu ochi mari și mustăți lungi, cu pălării ascuțite, copii ai străzii în zdrențe foarte pitorești și femei cu fuste colorate. Uneori ședeau lenevos pe treptele unei biserici, iar alteori se plimbau printre chiparoși pe fondul unui cer fără nori. Uneori stăteau îmbrățișați ca îndrăgostiții lângă o fântână renascentistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
față de Strickland nu poate fi susținută decât cu un efort vizibil. Mi-am recunoscut slăbiciunea morală, dar vedeam că dezgustul meu cuprinde totuși o latură de poză și știam că dacă eu o simt, cu siguranță că și instinctul lui ascuțit a descoperit-o. Nu încăpea îndoială că râdea de mine pe sub mustăți. I-am lăsat ultimul cuvânt și mi-am căutat refugiul într-o atitudine nepăsătoare și taciturnă. XLI Am ajuns la casa în care stăteam. N-am vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra căreia îmi atrăsese atenția tot ceea ce auzisem în ultima vreme despre Strickland. Aici pe insula asta îndepărtată s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

trecându-și degetul peste incizii. - Eu nu, dar servitorul meu, da. Știe să citească scrierea părinților lui. Mecanicul se Îndepărtă pentru scurt timp, după care reveni Însoțit de un tânăr de o statură mijlocie, cu pielea măslinie și cu trăsăturile ascuțite ale cuiva chinuit de foame și de ranchiună. - El e Amid, capturat În largul coastei egiptene. L-am salvat de la vâsle când am descoperit că se pricepea la prelucrarea metalelor. Dar nu știu dacă Îmi poartă recunoștință pentru asta. Bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
florentini afurisiți. Poate că se va găsi un colț de pâine și pentru mine. Mă aflu aici pentru a-mi oferi serviciile. - Cui anume, dacă se poate ști? - Oh, mereu există câte cineva care să aibă nevoie de o limbă ascuțită sau de o mână iute. Dar tu, mai degrabă... și Cecco Îi făcu din nou cu ochiul, dându-i și un cot În coaste. Zi-mi despre operele tale. Ce se pregătește să ofere lumii prințul poeților toscani? Am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui. Se pare că vreți să vă luați la Întrecere cu francezii În privința Îngâmfării, spuse sienezul, arătând spre zidurile noului Dom ce se clădea În spate la Santa Reparata. Acolo se clădesc catedrale imense, cu vârfuri Înalte și cu bolți ascuțite și nemăsurate. Parcă ar vrea să-l ia pe Dumnezeu cu asalt, În loc să Îl cheme printre noi cu umilință, ca În bisericile noastre. La această ultimă observație, Dante avu o tresărire. - De urcat până la Dumnezeu... Da, aici e problema... - Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
bănuit nimic? Îl zori poetul. - Nu. Dar nu e ceva neobișnuit ca un călător să Își ascundă identitatea. Din cele mai diferite motive. - Anume care? - Ca să eludeze autoritatea guvernului, dacă sunt În dispută cu facțiunea aflată la guvernare. Sau privirea ascuțită a răufăcătorilor, dacă duc cu ei ceva de preț. Dante strânse din buze, gânditor. Bigarelli era un ghibelin Înrăit, aflat În trecere printr-un oraș guelf. Cu siguranță, aceea putea fi o explicație. - Și poate... poate că acesta era cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
delictul a fost urzit În preajma victimei, poate de cineva cunoscut, cu siguranță de cineva apropiat. Tovarășii de călătorie ai mortului: Într-acolo mă poartă instinctul, și rațiunea pe care acesta o ascunde. - Așadar, interoghează-i, cu toată forța minții dumitale ascuțite. - La ce ar sluji? Aș obține un amestec vâscos de adevăr și minciună În care lumina celui drept ar fi coruptă de artificiul celui vinovat. N-am darul de a pătrunde În mintea lor. - Pari fără speranță, priorule. - Nu, replică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că și-a greșit socoteala. Ceva n-a mers cum trebuie și s-a pomenit victima propriului sale ticluiri. Dumnezeu cel drept le vede pe toate și nu bate cu parul. Poetul se aplecă din nou peste trup, fixând trăsăturile ascuțite ale chipului, care parcă Își păstraseră o expresie teribilă de uluire, În Întunecimea cavităților golite prin arderea globilor oculari. Apoi Îl răsuci cu fața În jos, continuând să Îl examineze. - Așa s-au petrecut lucrurile, cum ți-am zis eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
vie a orașului. - Papa, binefăcătorul nostru și Înaltul ocrotitor al orașului Florii, cere, prin glasul său, un ajutor din partea Comunei pentru acțiunile sale. Iar nouă ne cere să fim cât se poate de vigilenți În supravegherea dușmanilor săi, vădiți sau ascunși. - Fii mai lămurit. Papa Caetani se referă la florini? Sau ne mai pretinde și altceva? Antonio privi În jur, căutând solidaritatea colegilor. Însă, cu excepția lui Lapo, care continua să Îl fixeze chiorâș pe Dante, ceilalți trei priori Încercau să Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
argintate, Înșfăcase un polonic mare și arăta către prior. Manevrând pe cele două laturi ale mesei, grupul se mișca În așa fel Încât să o Încercuiască. Dante săgeta cu privirea de jur Împrejur, căutând o cale de ieșire. O durere ascuțită Îi cuprinse mâna ce Îl ținea pe bălăior, care Își Înfipsese dinții În carnea lui. Îl izbi violent cu mâna liberă, azvârlindu-l În trepiedul din centrul Încăperii. Vasul cu jăratic se Înclină și se prăbuși zgomotos, răspândind un nor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
zei. Amara luă În mână regele negru și Îl așeză În centrul tablei, fixându-l pe Dante, ca pentru a verifica dacă era atent la mișcările ei. Îndreptă degetul arătător asupra micii statuete, pe capul căreia ieșeau În relief vârfurile ascuțite ale unei coroane. Între timp, Își mișca buzele ca și când ar fi Încercat să pronunțe un nume. - Un rege? o Întrebă Dante. Amara clătină din cap, iar apoi atinse de mai multe ori coroana piesei. - Coroana. Simbolul puterii? Imperiul? mai Încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
limpede masa unui trup În spatele lui și, din instinct, se smuci Într-o parte, Încercând să scape din strânsoare. O lamă sfâșie din spate gluga improvizată, alunecându-i pe umăr. Simți răceala oțelului trecându-i peste grumaz și o durere ascuțită urcând dinspre baza gâtului. Apoi atacatorul Își retrase arma ca să lovească din nou. Între timp, cu o smucitură puternică, izbutise să se elibereze; Își roti orbește brațele În față, căutând să Își lovească Într-un fel sau altul agresorul. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

așa de mic încât drumurile ajung întotdeauna să se intersecteze. De fiecare dată, îmi scoateam pălăria. Iar ea îmi răspundea la salut plecând puțin capul și zâmbind. Totuși, într-o zi am văzut ceva diferit în ochii ei, ceva tăios, ascuțit, care semăna cu o rafală de pușcă. Era într-o duminică, în frumoasele ore dinainte de lăsarea serii, în primăvara lui 1915. Aerul mirosea a flori de măr și salcâm. Știam că micuța învățătoare își făcea duminica plimbarea în care ajungea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
micuța fusese purtată în brațe de o rudă îndepărtată care locuia în orașul nostru și care, la vremea Cazului, mergea pe 80 de ani. Adălaïde Siffert, așa o chema. O femeie înaltă și ciolănoasă care avea un chip cu trăsături ascuțite și picioare de măcelar, fată bătrână - și mulțumită că era fată bătrână -, dar o persoană generoasă. Timp de patruzeci de ani făcuse înscrisurile primăriei, fiindcă știa să mânuiască pana și cerneala cu grație, fără să facă greșeli și fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
și-a aranjat pălăria și m-a privit drept în ochi, și cred că era prima oară când mă privea astfel, sau în orice caz, când mă privea cu acea sclipire răutăcioasă. Dar dumneavoastră, îmi spuse deodată, cu o voce ascuțită, ca un reproș, unde erați în noaptea aceea? Am rămas împietrit în fața lui. Clèmence a venit imediat lângă mine. Am privit-o. Era la fel de frumoasă, transparentă, dar atât de frumoasă. Ce-i puteam spune lui Despiaux? Îmi aștepta răspunsul. Stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

mirosul!, deblochează memoria, creează emoții, povești, nu?... Neli intră cu fânul, cu roșii, salate și câțiva ardei iuți, trece discret spre bucătărie, acolo spală ardeii și îi aduce la masă, pe o farfurie, Lori se simte o clipă minunat, unghiurile ascuțite ale feței se îndulcesc, transpiră de fericire, se vede că am servitoare, să afle și ăștia, mai ales Cezarina, că tot am plâns pe umărul ei, studenția întreagă, că nu mă ia Maestrul de nevastă, că se desparte de mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
le lasă în chiuvetă, era rolul Maestrului să le spele, totdeauna, în casa lor, el spăla vasele. Oftând, el se și ridică, traversează livingul spre bucătărie, se apleacă spre Loredana - vrea liniște în casă, cu femeia asta alcătuită din unghiuri ascuțite știe ce să facă și, când e un pericol, o duce la mare, face un interviu la TV în care se uită galeș la ea, aranjează ușor pentru un premiu de Perechea Ideală în România de Azi și... totul merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ce n-are viața și Moldova lui, mai fredonează el, fără să mai știe de ceilalți, ca și cum, sub pleoapele lui căzute, singurătatea ar fi ros încontinuu, se duce spre Tara și o smotocește, o mănâncă tata pe ea!, câinele schelălăie ascuțit, ca și cum ar fi în sârma unui hingher, actorul o trage cu adevărat de blană, înțelege tot ce spune câinele ăla, asta e ca muierile, glumește el, țipă, dar sare pe mine!, e ca o femeie hoață, voi vedeți ce privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]