KorAP: Find »[drukola/base=aurel & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...114 >

2,845 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

vorbea lui Felix ca și când ar fi fost vorba de vreo problemă importantă pentru G. Călinescu toată lumea. Iată despre ce era vorba: Aglae avea unele bijuterii, brățări de aur îndeosebi, cam demodate, dar, în orice caz, de o valoare materială indiscutabilă. Aurica le socotea, întotdeauna, ca destinate ei. De la o vreme, Aglae găsea că în casă sunt o mulțime de "boarfe" care încurcă odăile. Vându unele mobile, o mășină de cusut și era pe cale să scape și de altele. Aurica ținea la

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
materială indiscutabilă. Aurica le socotea, întotdeauna, ca destinate ei. De la o vreme, Aglae găsea că în casă sunt o mulțime de "boarfe" care încurcă odăile. Vându unele mobile, o mășină de cusut și era pe cale să scape și de altele. Aurica ținea la toate lucrurile din casă ca fiind, virtual, zestrea ei. Împuținarea lor o umplu de spaimă. Se simți părăsită, trădată, și plânse ceasuri întregi pe înfundate. Aglae n-avea nici un fel de ostilitate împotrivă-i. Dar, pe de o

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Și cum îți zisei: soacră-mea strânge bani. Mi se pare mie că vrea să cumpere o casă pentru Titi, să-l instaleze cu nevasta pe care i-o găsi-o și să stea și ea cu ei. Ei bine, Aurica, bănuind-o, a urmărit-o și i s-a părut că mă-sa umblă pe la bijuterii să vândă ceva. Atunci a desfăcut, cu un ac de cap îndoit, scrinul, unde știa că sunt brățările și a văzut că lipsesc. A

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
s-a părut că mă-sa umblă pe la bijuterii să vândă ceva. Atunci a desfăcut, cu un ac de cap îndoit, scrinul, unde știa că sunt brățările și a văzut că lipsesc. A fost scandal mare, să nu spui nimănui. Aurica a plâns, a țipat, soacră-mea a pălmuit-o că umblă la scrin, și celelalte. Acum s-au împăcat. Foarte bine. Cine știe ce învoială au făcut împreună?! Însă, eu acum vin să te-ntreb: frumos e asta? Dar Olimpia, ale cărei

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
asta. Ție-ți trebuie o femeie de lume, cu bani, care să te ajute în carieră. Câtă vreme am avut copilul, am tăcut. Acum însă văd că nu mai merge. Nu vreau să te am pe conștiință. Mă retrag cu Aurica. Puținul cât îmi trebuie să trăiesc am." Tot în închipuire, Stănică încerca să protesteze patetic: "Nu, nu, nu se poate să te las. Tu ești mereu mama copilașului nostru, a lui Relișor. Doar dacă tu nu ești fericită cu mine

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
o vedea. Otilia n-avea nici un fel de fiere și uita repede răutățile altora. Consultă din ochi pe Felix și zise că niciodată n-a fost supărată, ceea ce determină pe preagrăbitul Stănică să dispară numaidecât și s-o aducă pe Aurica. Toată extraordinara revoluție sufletească a lui Felix, la apariția ca din vis a Otiliei, începu să fie amărâtă de aceste întrevederi, care îi răpeau ceva din drepturile lui. Otilia intui nemulțumirea lui Felix și-l mângâie repede și pe furiș

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
începu să fie amărâtă de aceste întrevederi, care îi răpeau ceva din drepturile lui. Otilia intui nemulțumirea lui Felix și-l mângâie repede și pe furiș pe o mână, în sensul că de el va avea ea grijă mai târziu. Aurica intră în odaie aproape umilită, sărută pe Otilia pe amândoi obrajii și păru să nu mai aibă nimic din răutatea ei. Slăbise și mai tare, gropi mari, vinete îi înconjurau ochii, și era o mizerie s-o vezi vopsită violent

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
fiindcă simțea lipsa până și a răului dacă se obișnuise cu el, revederea verișoarei o bucură. Îi mulțumi de cartea poștală și de scrisoare, făcînd-o să-și lase capul în jos, și atunci Stănică și Felix își dădură seama că Aurica scrisese pe furiș o scrisoare Otiliei. Scoase din geamantan niște nimicuri, o sticluță de parfum, un guler scrobit de broderie (se purta atunci) și le dădu generos Aurichii, deși nu avusese intenția aceasta, și lucrurile le cumpărase pentru ea. Aurica

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Aurica scrisese pe furiș o scrisoare Otiliei. Scoase din geamantan niște nimicuri, o sticluță de parfum, un guler scrobit de broderie (se purta atunci) și le dădu generos Aurichii, deși nu avusese intenția aceasta, și lucrurile le cumpărase pentru ea. Aurica începu să plângă, urîțindu-și toată fața. Nu plângea de căință, ci din nervozitate. Dacă s-ar fi analizat, ar fi descoperit că invidia pe Otilia ca întotdeauna, însă acum invidia se prefăcuse în sentiment de înfrîngere, în casa ei. Apăsând

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
sentiment de înfrîngere, în casa ei. Apăsând, fără tact, pe partea cea mai dureroasă a sufletului ei, Stănică îi declamă aceste inepții: - Aurico! Nu mai plânge, că Stănică veghează. Viitorul tău abia acum începe. Am pentru tine niște partide strălucite. Aurica, însă, încetase numaidecât să plângă și examina cu lacomă curiozitate obiectele Otiliei. Acum fu ea aceea care aruncă o vorbă neplăcută: - Și când sunteți deciși să faceți nunta? întrebă în mijlocul unui oftat cu tril, ca după plâns. - Nuntă? Cu cine

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
aruncă o vorbă neplăcută: - Și când sunteți deciși să faceți nunta? întrebă în mijlocul unui oftat cu tril, ca după plâns. - Nuntă? Cu cine? întrebă mirată Otilia, observând paloareasubită a lui Felix. G. Călinescu - Cu... Pascalopol! zise, cu o reală nevinovăție, Aurica. - Ah, se supără Otilia, m-ați înnebunit cu Pascalopol ăsta!Am început să-l urăsc, săracul! Cine v-a spus că mă mărit cu Pascalopol? E o vorbă fără sens. Înainte nu vă mirați deloc când Pascalopol mă ținea pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
foarte bună impresie, din cauza atenției cu care privea toate. Obișnuită cu bogăția, ea găsea interes în orice lucru, oricât de ridicol, și, parte dintr-o modestie înnăscută familiei ridicate de jos, parte din lipsă de gust, nu făcea observații jignitoare. Aurica se extazia înaintea ei, și Titi rămase prostit. Asta făcea plăcere lui Stănică, firește. Mai puțin interes stârni fetei Titi, ferindu-se totuși de orice reacțiune. Stănică era indiferent, în privința asta, întrucît adusese pe fată în vederea lui Felix. În fundul sufletului

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
familia lui, prin Lili. Vesti dar pe Aglae că ține ca fata să cunoască pe Felix și că acesta a consimțit să vină. Ca să se înlăture orice neânțelegere, ajutând astfel și la împăcarea dorită cu moș Costache, era bine ca Aurica sau Titi să se ducă să-l cheme pe Felix. Titi ridică din umeri încăpățînat, Aglae îi dădu ghes, și Titi plin de rea-voință se ridică în sfârșit. Ieși în sală, apoi în curte și se opri. Pe Felix nu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pe Aglae, Stănică se scandaliză. - Nu se poate să nu fie aici! Nu se poate. Domnul Felix eun tânăr serios. Când a spus o vorbă, e vorbă. Cel mult dacă s-a dus pentru puțin timp. Aurico, du-te tu! Aurica s-ar fi dus, fiindcă ar fi fost încîntată ca Felix să ia pe altcineva, așa ca Otilia să vadă că nu este numai ea pe lume. Însă se crezu datoare, față de o domnișoară străină, să dea dovezi de o

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
sunt niște proști, ieși în curte bombănind, mai intră în bucătărie, apoi fără nici o grabă trecu în curtea vecină. Aglae, aflând accidentul lui moș Costache, căpătă deodată fizionomia aspră a unui căpitan de vapor care comandă în timp de naufragiu: - Aurica, strigă ea, vino repede, că i-a venit rău luiCostache! Chemă-l și pe Titi. Treceți dincolo, să nu fure vreunul ceva. Marino! tu aleargă iute la Stănică. Să vie și el, și Olimpia și să aducă doctorul pe care

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
el. Ah! tocmai acum l-a găsit și pe Costache. Sunt sfârșită. N-am pus nimic în gură de azi de dimineață. Aglae bău, la repezeală, puțină cafea și apoi trecu dincolo, înconjurată ca de o gardă de Titi și Aurica. Bătrânul era mult mai limpezit și privea numai îngrijorat spre mobilele din casă. - Ce-i cu tine, Costache? întrebă mai mult arogant decîtcomiserativ Aglae. Te-a pus dracul să cari cărămidă, să faci casă, parcă n-aveai casă. Așa e

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
așa de rău de oboseală și zbucium, încît Felix o trase lângă fereastră și o strânse afectuos de braț. - Fii tare, Otilia, sunt prietenul, sunt fratele tău! Stănică, văzîndu-l, făcu cu ochiul celorlalți, cu adânci înțelesuri. - În definitiv, mamă, zise Aurica, noi ce mai stăm aici? Trebuie să fie ceasul trei, nimeni n-a mâncat. Moș Costache stă și singur, doar e aici Otilia, e Marina, domnul Felix. Aglae luă o figură solemnă. - Aici e casa fratelui meu, și eu sunt

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
zici, mamă-soacră, mirosea a varză la dumneata azi. - Păi, am făcut niște sarmale cu varză nouă, acrită! - Bravo, ura, să vie! strigă nebunește Stănică; aducînd-șiînsă aminte de bolnav, coborî glasul: Oare credeți că-l supără gălăgia? Doctorul dădu din umeri. Aurica scoase farfurii și tacâmuri din bufet și așeză masa, liniștită, ca pentru un festin. Aglae dădu instrucțiuni Marinei să ceară mâncările de dincolo. Felix, scârbit, plecă și el sus, în căutarea Otiliei. La jumătatea scării se răzgândi, ieși în stradă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ciocolată pentru Otilia. Comesenii începură să mănânce cu poftă, clipocind furculițele. Odaia se umpluse de miros de varză acră și de bâzâitul conversației mărunte, care se părea că tulbură pe bolnav, deoarece se mișca înspre perete. - Oare lui moșu, întrebă Aurica, cu gura plină, nu-i dămnimic de mîncare? - Nimic deocamdată, dimpotrivă, ar trebui... (doctorul lăsăfraza în gol). - Mâncarea prea multă strică, demonstră Stănică, bineînțeles, de la o anumită vârstă. Eu îmi mai dau zece ani de viață normală, și pe urmă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
întoarse cu gura spre farfuria ei. Bolnavul, iritat de zgomot și de mirosul de mâncări, gemu. Aglae întoarse capul și, cu gura plină, zise: - Ce ai, Costache? Te doare ceva? Aurico, du-te tu și-i îndreaptă punga de gheață. Aurica se duse lângă bătrân, care o privi fix, cu ochi dușmănoși și aproape limpezi, fără să spună totuși nimic. Cu mâna liberă cercetă pe sub pernă și-și trase cheile mai aproape. După ce se asigură de prezența lor, întrebă încet: - Fe-Felix

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
dacă joci. Aruncă colocartea, vorbi Aglae. - Uite-o, dă-o la naiba, partida asta am pierdut-o. Baremde aș trage vreun folos de unde știu eu. Acum toți suntem la ordinele mamei-soacre, ea e cloșca cu pui. Nici nu mai joc. Aurica se văietă: - Vai, dar de ce nu mai jucăm, ce vrei să facem? Ne plictisim să tot păzim atâta. Stănică schiță cu buzele mai mult decât pronunță: - Îți păzești zestrea ta, fetițo. Mama-soacră ne umple debani, dacă... mă-nțelegi. Aglae îi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
mă duc la băi, la Pucioasa. Odată și odată, când oi scăpa de necazurile astea, tot am să mă duc. Stănică: Parc-aș mânca ceva bun, ceva rar. Îmi vine un miros cunoscut în nări, de la bufetul ăsta, și nu știu ce. Aurica: Dacă n-ai noroc, e degeaba. Poți să fii frumoasă, poți să ai zestre, poți să ieși în lume, și bărbații nu se uită la tine. Pentru asta trebuie să te naști. Mai sper și eu câtăva vreme și, pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
altuia îi pică moștenirea de-a gata. Aglae: În familia noastră, toți au fost strângători și au ținut la neamuri. Numai Costache nu știu cui a semănat că a fost tăcut, secret cu rudele, de nu știe nimeni cum stau lucrurile lui. Aurica: Frumusețea nu e totul, sunt femei urâte care plac bărbaților, e și luxul, însă pentru asta trebuie să ai bani. Titi: Nu mai joc, m-am plictisit, mă duc mai bine să mă legăn. Aglae: Olimpia, și tu, Aurica, să

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
lui. Aurica: Frumusețea nu e totul, sunt femei urâte care plac bărbaților, e și luxul, însă pentru asta trebuie să ai bani. Titi: Nu mai joc, m-am plictisit, mă duc mai bine să mă legăn. Aglae: Olimpia, și tu, Aurica, să fiți cu ochii în patru, să nu ia cineva vreo hârtie, vreun lucru, nici un cap de ață, aici eu răspund, ca unica rudă mai de aproape. Vasiliad: Toate îngrijirile, în caz de astea, de apoplexii, de tromboze, le găsesc

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să doarmă în salonul cu scrinul, Aglae în sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnată să se culce la intrare, pe prag. Astfel, după terminarea mesei, care dură foarte mult, toată casa fu ocupată militărește de cele șapte persoane (Stănică, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea), încît nici o mișcare nu era cu putință fără trecerea prin odaia cuiva. Lămpile rămaseră aprinse micșorat, peste tot. Aproape toți adormiră însă curând așa de adânc, că toată casa se umplu de sforăituri. Numai Stănică umblă

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]