8,738 matches
-
nu mai apare. Tu nu poți păți asta, adăugă el liniștitor trăgând cu urechea la ușă. - Cred că asupra mea cocaina nu acționează, spusei eu brusc. Eram surprins eu însumi de acest lucru și simțeam atâta mulțumire și bucurie la auzul glasului meu curat, de parcă aș fi spus ceva nemaipomenit de inteligent Mik traversă camera ca să mă bată îngăduitor pe umăr. - Asta să i-o spui lui Mutu, îmi zise el. Și, răsplătindu-mă cu un zâmbet neplăcut, se apropie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu Pohoață pe munte și să cerceteze zona în care acesta credea că se rătăcise șoferul camionului. Cine știe, poate că-i dădeau de urmă ori găseau un indiciu. Ce faceți, domnule Toma? Nu vă simțiți bine? Cristi tresări la auzul întrebării și se întoarse să vadă cine vorbise. Ileana, fiica lui Pop stătea rezemată cu spatele de zidul casei și îl privea. Ba da, spuse el, vorbind repede, de ce să nu mă simt bine? Nu știu, răspunse ea foarte serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de șale, încrucișându-și brațele pe piept. Pufăia tăcut din lulea, așteptând ca cei doi să înceapă conversația, să spună ce îi adu sese acolo. Cum merge treaba? întrebă Vasilică, arătând cu capul spre zlătarii din apă. Starostele tresări la auzul întrebării. Privea nedumerit de la unul spre celălalt. Bănuia că șeful este Cristi, dar tânărul agent era în uniformă de polițist și reprezenta autoritatea. Iese ceva? salvă Toma situația, care observase dilema bătrânului. No, cât să ne ducem zilele, domnule ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reușească. Trebuia să se miște repede, să nu le lase timp să se adune. Așa cum pe el întunericul îl împiedica să-și vadă agresorii, nici ei nu puteau să știe cu precizie unde se afla Strugurel. Cu toții se bazau pe auz și așteptau un zgomot din partea celuilalt. Se lăsă în jos, și se sprijini cu mâinile de pământ, gata să se repeadă în direcția unde credea că se află breșa în lanțul format de tâlhari. Sub vârful degetelor simți o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
focul, asta în ipoteza că nu se stinsese între timp. Ar fi vrut să știe cât este ceasul dar nu putea să vadă cerul ca să-și dea seama în ce moment al nopții se afla. Oftă adânc și tresări la auzul propriei lui respirații. Își stăpâni cu greu o înjurătură deoarece, pentru o clipă, uitase să se controleze. Speriat, se opri și ciuli din nou urechile. Întunericul rămânea mai departe tăcut. Asta era bine, urmăritorii nu erau prin preajmă. Porni iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum. Distingea din nou brotăceii din pădure care se bucurau de umezeala căzută de sus din belșug. Nu mai era atât de încordat, dacă iar fi spus cineva cu numai o zi în urmă cât va fi de bucuros la auzul orăcăitului unor broscuțe, nu l-ar fi crezut în ruptul capului. Își simțea picioarele amorțite și făcu câțiva pași ca să-și revină. Zgomotul tălpilor pe prundișul de pe drum îl făcu să tresară. Se opri imediat gândindu-se că nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pericole. După ce se pierduse într-o mulțime de aluzii îi ceruse să renunțe și, ca să nu fie în pierdere, îi făcuse chiar o ofertă de cumpărare a mărfii. Prețul era infim și Mihailovici se simțise de-a dreptul ofensat la auzul sumei. Nu reușea să-și acopere nici măcar cheltuielile darmite să mai scoată ceva profit. Refuzase sec și închisese telefonul nervos. Uitase de incidentul respectiv, îl considerase o încercare a concurenței de a-l face să piardă afacerea. Conversația îi reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
colosală a greutății ei pe piatra muntelui, scrâșnetul rocii măcinate și susurul apei din pânza freatică din adânc. De o parte și de alta, pădurea se întindea întunecată, pierzându-se în depărtare. Țârâitul timid al unui greiere îi gâdilă plăcut auzul. În clipa aceea îl și văzu. Un gândăcel negru, pitit sub un smoc de iarbă, frecându-și piciorușele de elitrele lucioase. Un fâșâit urmat de pași ușori îl speriară și cântecul insectei se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe cărările numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu-i deloc ușor, fiule! Pămîntul atrage orice corp, pînă și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpîni să nu izbucnească În rîs la auzul acelei cugetări și-și zîmbi În barbă. „Dacă ai ști să zbori precum cugeți“, Îi zise mucalitul, „acum ai fi În cerul de sub nori“. „E mai ușor să cugeți decît să zbori, recunosc“, zise Simon cu tristețe-n glas. „Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el Își Închipuia lumina, Își Închipuia frisonul frigului și dorea cu Înfiorare să mai fie tulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu-l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
carte. Editor va fi Asociația surdomuților din Petersburg. (Este greu de dovedit dacă aici se ascunde o anume simbolică.) Textul lui Krușevan va stîrni patimi și nedumeriri, dar pînă la urmă va cădea pe un teren fertil și va destupa auzul unui pustnic, care, În sihăstria sa din Țarskoe Selo, aștepta semne cerești și pregătea pentru tipar revelațiile sale mistice. Părintele Serghei -, căci așa i se spunea -, va găsi În Conspirație consfințirea propriilor sale nedumeriri În privința decăderii credinței și a Îndatoririlor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Mă privi asemenea cuiva care se trezește subit, fără să mă vadă. — Mă numesc Daniel Sempere. Tatăl dumneavoastră mi-a dat adresa cu ceva timp În urmă și mi-a spus că mi-ați putea vorbi despre Julián Carax. La auzul acestor cuvinte, expresia de visare se risipi de pe chipul ei. Am intuit că menționarea lui taică-su nu fusese o mișcare nimerită. — Ce anume doriți? mă Întrebă ea bănuitoare. Am simțit că, dacă nu Îi cîștigam Încrederea chiar În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de urechi, Am depășit vârsta, domnule ministru, Dacă vreodată veți fi ministru de interne, veți afla că pentru trageri de urechi și alte corecții n-a existat niciodată limită de vârstă, Să nu vă audă diavolul, domnule ministru, Diavolul are auzul atât de bun că nu are nevoie să i se spună lucrurile cu voce tare, Atunci să ne păzească dumnezeu, N-are rost, ăla e surd din naștere. Așa s-a terminat conversația clarificatoare și scânteietoare dintre ministrul de interne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și gomora, și la fel cu adma și cu țeboim, arse până la temelii, deși despre aceste două cetăți nu se vorbește atât de mult ca despre primele, ale căror nume, poate din pricina muzicalității lor irezistibile, au rămas pentru totdeauna în auzul oamenilor. Astăzi, întrucât au încetat să se mai supună orbește poruncilor domnului, trăsnetele cad numai unde au ele chef și a devenit evident și neîndoielnic faptul că nu se va putea conta pe ele pentru a readuce pe calea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
singur, își pierduse, practic, darul folosirii cuvântului. Comisarul retrăia conversația pe care o avusese cu soția medicului și soțul ei, chipul unuia, chipul celuilalt, câinele care se ridicase mârâind când l-a văzut intrând și se culcase din nou la auzul glasului stăpânei, o candelă de alamă galbenă cu trei fitiluri care-i amintea de una la fel din casa părinților, dar care dispăruse, nimeni n-a aflat cum, amesteca aceste amintiri cu ceea ce auzise adineauri din gura inspectorului și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
meu și nici nu am vreun casetofon ascuns, în afară de asta, vă mărturisesc că memoria mea nu mai e ce era, uită ușor, mai ales când nu-i spun să înregistreze ce aude, Nu știam că memoria aude, Este al doilea auz, cel de afară servește pentru a conduce sunetul înăuntru, Atunci, ce doriți, V-am spus, aș vrea să vorbesc cu dumneavoastră, Despre ce, Despre ceea ce se petrece în acest oraș, Domnule comisar, vă sunt foarte recunoscătoare pentru că ați venit ieri-seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
avea nici o îndoială, ar fi trecut pe cealaltă parte a străzii dacă l-ar fi întâlnit în drumul lui. Tot restul timpului, ore și ore în șir, dimineața și seara, îl petrecea așezat lângă telefon, așteptând, și chiar când dormea, auzul veghea. Avea certitudinea că ministrul de interne avea să sfârșească prin a telefona, altfel n-ar fi fost de înțeles de ce ar fi vrut să epuizeze, până la ultimele minute sau, cu o expresie și mai potrivită, până la ultima picătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
oraș. Auzi din zbor un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare cineva pe Brandan la Toulouse? Se răsuci pentru a căuta din ochi chipurile cunoscute. Mai Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu păru să Îi bage În seamă. Era istovit, cu veșmintele leoarcă de o sudoare insalubră. Continuară o ultimă bucată de drum, până la poarta de la San Piero. În fața mânăstirii, rezemați de coloanele de la intrare, doi străjeri dormitau. Se dezmeticiră la auzul pașilor, Înaintând alarmați, cu lăncile Întinse spre dânșii. - Sunt priorul Comunei, zise Dante pe un ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o strângea În mână. Dați-vă la o parte! După un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
schimb de comentarii zeflemisitoare cu glas scăzut. Dante se rezemă iarăși de perete, continuând să bea cu Înghițituri mici. Reușea să deslușească doar câte un cuvânt pe ici, pe colo, scufundat În rumoarea tavernei. Dar, oricât și-ar fi Încordat auzul, Înțelesul spuselor Îi scăpa În continuare. Simți cum crește În el furia Împotriva acelei gloate de pervertiți care se tot rotea În jurul său. Cum Își permiteau să Împiedice lucrarea justiției cu pălăvrăgelile lor desfrânate? Când avea să coboare mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aleg pentru mine pe al treilea, din această treime. Și fierul, ca să fie al nostru. Cât despre lumină, să-i rămână toată a Împăratului. Nu asta caută el? - Am aflat de ceilalți. Vor fi cu toții la abație. Dante Își Încordă auzul până simți că-i plesnesc timpanele, ca să prindă orice amănunt din acea conversație nelămurită, cu teama că zarva se va porni din nou, zădărnicindu-i strădania. Mai că nu simți mâna ce Îi atingea ușor grumazul. Omul care se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se petrecea. Era sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]