KorAP: Find »[drukola/base=azvârli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...42 43 44 ...93 >

2,305 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

alte preocupări. De pildă, abia așteptam să vină câte un mort la biserică. După slujbă și toate cele de cuviință, alaiul ieșea cu sicriul și Îl Îndrepta către cimitir. De cum trecea de clopotniță, rudele mortului băgau mâna În buzunar și azvârleau În sus bănuți de fier. Ne aruncam În țărână pe palme și genunchi, ne Împingeam și ne loveam ca să ajungem la mărunțișul acoperit de pulberea groasă. Ne murdăream ca niște porci, umpleam de murdărie până și fundele Înnodate la gât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
se taie ori să se Înțepe (am suferit enorm din pricina tălpilor mele cu piele mai gingașă: n-am izbutit niciodată să merg fără Încălțări - și-mi dădeau lacrimile când tata, ca pe un papă-lapte ce eram, mă obliga să-mi azvârl sandalele și să joc mingea pe vreo pajiște - mă răneau toate, chiar și firele moi de iarbă crudă); ăl de n-avea unghiile negre, bătături În palme, julituri În coate și genunchi, pielea arsă de soare; ăl de nu știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
În lanurile de floarea-soarelui din Balta secată de comuniști, picaserăm vreo cinci inși zdraveni, pe nepregătite - tractorul care trăgea remorca de albine furioase se Împotmolise Într-o băltoacă - În casa stuparului. Femeia tăiase la repezeală un pui cam slăbănog și azvârlise În tigaie cele câteva ouă pe care le găsise În cuibare. Eram mulți și mâncarea puțină. Nici pâine nu aveam, că În vremurile alea țăranii trebuia să alerge la oraș ca să-și cumpere ori să-și spargă capetele când venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
o perdeluță la care trăgeau cu ochiul rubedeniile și vecinii din jurul gogoșilor și al paharelor cu vin. Mie, pentru că v-am spus că nu beau alcool, Îmi adusese un sifon care cam răsufla și-un castron cu miere În care azvârlise un pumn de mieji de nucă ca să Înting În el. Vinul mărise nerăbdarea mesenilor. Până la urmă, Coman s-a ridicat cu pieptul Înainte și s-a Îndreptat către perdeluță. „Ia să vedem, domnule, ce avem noi aicea?” a zis el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
tatălui altuia i se furaseră caii - și nici măcar nu erau ai lui, ci ai CAP-ului, Încurcătură mare, Îi căutase cu Miliția până și prin oalele și tigăile țiganilor - nimic!; un părinte se opărise când explodase cazanul de țuică și azvârlise În jur borhot fierbinte și aburi Încinși - să fie clar: era vorba de un cazan de stat, nu de unul ilicit; altuia Îi stricaseră niște ciobani venetici fâneața necosită și umbla prin judecătorii: avea nevoie de un mic sprijin moral

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
de tot pașnice, așa cum zăceau tăcute pe platformă și Își Încălzeau străvechea tăblărie la acel soare pașnic și binevoitor. De soldați nu se sinchisea nimeni, În afară de bucătăreasă, care asuda deasupra oalei de ciorbă și a crătițoiului cu orez, În care azvârlise și câteva felii de slănină ce Începuse să râncezească. După câteva zile, pe Înserat, soldații sătui de somn - leneviseră toată ziua - văzură cum, pe furiș, din magazie În bucătărie erau cărate coșuri de nuiele acoperite cu ștergare. Locul bucătăresei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Miazăzi. Nici În acel singur ceas soarele nu atingea fundul Văii: oamenii lăsaseră să crească acolo În neorânduială o grămadă de tufe dese și țepoase, tecari cu spini cât degetul, cuiburi de cucută rău mirositoare, bozii și lipani. Mulți Își azvârleau acolo gunoaiele, Împuțiciunile și mortăciunile de prin curte. Se prăsiseră fel de fel de jigănii: șerpi, broaște, șobolani, gâze nemaivăzute, șopârle, salamandre otrăvite, păsări pașnice ori prădătoare de zi și de noapte; unii se juraseră că văzuseră chiar vulpi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
bătăturii cu câte un șarpe amețit, plecat orbește În căutare de căldură. Dacă era prea mic, Îl omorau cocoșii; dacă era destul de mare, păsăretul făcea hărmălaie ca de uliu și gospodarul știa: venea cu o sapă, tăia pe nepoftit și azvârlea În Vale bucățile care Încă mișcau. Știau până și copiii că șerpii, oricât de zdrobiți ar fi, nu mor de tot decât după asfințit. În rest, n-aveau a se teme decât cei care se Încumetau să străbată hățișurile În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Înfrânează. Pe urmă trebuie să-l scoți, să-l ții În motorină sau gaz. Mai mare paguba.” Apoi tot el venise cu ideea să-l spargă și să-i scoată bilele de oțel - cele mai bune gloanțe care puteau fi azvârlite cu praștia. De-acolo Îi trăsnise prin minte și vânătoarea de pe Valea Puțului. Blondului nu-i păsa că fusese păcălit. Până la urmă, chiar era dreaptă Împărțeala. El nu era un așa de bun țintaș și ar fi irosit bunătate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
de piper apărea și pierea cu repeziciune o pieliță subțire și străvezie. „Dă-l Încoace!” făcu vânătorul, mulțumit de prada lui. Apucă vietatea În care inima dădea să spargă pieptul, Îi răsuci de două ori capul, Îl smulse și-l azvârli pe jos. Apoi aruncă În traistă trunchiul ce dădea din aripi. Blondul rămase trăsnit, cu gura căscată și mâinile Însângerate Încă Întinse. Privirile nu i se dezlipeau de căpățâna aruncată În buruieni. Căscase ciocul de Încă două-trei ori. Ochii Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
autobuzele au fost nevoite să oprească În stația cea nouă. Oamenii i-au Înjurat la Început pe șoferi. A doua zi, s-au strâns tot În curbă. În stația Înălțată cu atâta dăruire au Început să apară murdăriile. Cineva a azvârlit Înăuntru o găină moartă, apoi din ce În ce mai mulți și-au făcut acolo nevoile. Cine trecea pe drum trebuia să se țină de nas. Oameni foarte ai dracului, ăștia de pe la noi: nu-i putuseră ierta veneticului de la primărie că nu rămăsese În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ca să vadă ce făcea și cum acționa vigilentul Împotriva elementelor dușmănoase, i-a tras și el o mamă de bătaie - ca să nu se mai joace așa ușor cu vorbele -, după care l-au trimis la județ, l-au judecat, condamnat, azvârlit la muncă prin Deltă ca să taie stuf pentru fabricile de hârtie ale țării. Cu o zi Înainte să izbucnească furtuna iscată de maior, Mișu cel gângav și fără de simțul gustului făcuse un lucru care ne mișcase pe toți. Și trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Încercări, o adusese la o formă cât de cât convenabilă. Titel stătea În vârful căsoiului de baloți, Îi arăta zburătorului cum să strângă În palme și să Înfășoare capetele de sfori, Îi ținea pânza Într-un anume fel și o azvârlea cu măiestrie când ăla Își dădea drumul. Cum era și normal, costa trei lei cursa pentru copiii obișnuiți și un leu pentru prieteni. La fiecare zece salturi aveai dreptul la unul pe daiboj. Puteai și pe veresie, dar nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
crăpa. În timp ce hărăbaia se rostogolea, chiar am avut timp să mă simt indignat și nedumerit. Însă după cum bine vedeți, am apucat ani mulți după aceea. Și nu numai eu: toți, domnule. Pe ăi din cabină, forța centrifugă, inculților, i-a azvârlit pe marginea drumului. Pe noi, cei din spate, În șanțul În care se Împiedicase dobitocul de Oaie. Numai că, așa, ca un fel de capac, peste noi s-a prăvălit ditamai camionul, proțăpit cu roțile-n sus. Eram prinși ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
de care s-ar fi rușinat și un purcel abia Înțărcat. Prin burtă și coaste i-ar fi răsucit șurubelnițe, limba i-ar fi scos-o cu un clește și s-ar fi ușurat pe ea, după care ar fi azvârlit-o la câini. Privit de afară, trebuie să fi fost un spectacol al naibii de pasionant: Oaie, cu mutra lui de urangutan roșcaliu, suduind de unul singur și lovind cu sălbăticie În camionul ce zăcea cu roțile În sus. De asemenea priveliște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
se arunce din vârful până la cer al șirei de paie cu o parașută cusută de el dintr-o pânză imprimată cu zeci și sute de embleme ale căilor ferate. Mihai Enin nu știa de unde se născuse obiceiul ăla de a azvârli măscări În timpul plutirii. Ar fi zburat și el - pregătise un pumn de monede Într-un fund de buzunar -, dar nu se simțea În stare să intre În jocul Înjurăturilor. Chiar dacă, prin regulile fraților Titel și Onel, avea dreptul să ardă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
se simțea În stare să intre În jocul Înjurăturilor. Chiar dacă, prin regulile fraților Titel și Onel, avea dreptul să ardă trei șuturi celui ce l-ar fi jignit, asta nu-l ușura cu nimic de povara vreunei vorbe de batjocură azvârlite Împotriva lui. Ceilalți, Însă, păreau să se Înveselească la culme și de măscări, și de șuturile care urmau. Mai mult, Titel - proprietarul parașutei - le lua o taxă suplimentară celor care voiau să râdă răutăcios de alții. Afacerea mergea strună: era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
la zbor, și nu la circ. Mihai Enin, băiatul fără poreclă, fusese și el de aceeași părere. Numai că nu știuse de obiceiul cu Înjuratul În timpul plutirii cu parașuta. Degeaba pusese la fereală bănuț peste bănuț, că nu se putea azvârli din vârful șirei care Împungea cerul. Dacă intra În joc, s-ar fi putut găsi vreun tâmpit care să se ia de el sau de familia lui. Ceilalți se Înjurau cu voioșie și stăteau cuminți să-și primească șuturile. Taxa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
jumătate de gură, ca să nu piardă un așa de gras client: „Vezi, bă, dracu’, să nu dai foc pe-acilea, că cine știe ce se Întâmplă...”. „Mă piș pe paiele tale”, venise răspunsul. Titel nu-l pierdea din ochi și, de câte ori ăla azvârlea mucul de țigară, marele meșter se grăbea să-l scuipe, să-l strivească bine sub călcâi și să-l astupe cu țărână. Odrasla plătea zburători și le spuneau ce măscări să arunce În aer și cui. Năimiții erau bucuroși că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
paie din șiră. Vârteje se iscau din mișcările lui largi; răvășeau văzduhul și-l murdăreau cu resturi ridicate din țărână. „Da’ eu n-o s-o iau dacă n-o să fie fată mare...” Palma uriașă Îl apucă pe prostovan și-l azvârli spre soare. Lui Mihai Enin Îi rămăsese sânge Între degete. Se șterse cu un șomoiog de paie. Titel strângea parașuta, băieții plecau la casele lor, răvășiți de vorbele lui Odraslă. Scăpase și de data asta nebătut. Mihai Enin nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
știau Îi uitaseră glasul; se speriau atunci când o auzeau scoțând vreun cuvânt. La Eleșteu, Marin Purcaru Își scălda turma În nămolul călduț, putred și Împuțit ca s-o scape de rapăn, căpușe ori păduchi. Copiii atâta așteptau. Când porcii se azvârleau În apă să se răcorească, băieții, goi, Își alegeau câte un animal, se cățărau pe spinarea lui și Îl apucau zdravăn de urechile clăpăuge. Tare se mai speriase În primele săptămâni la primărie. Trebuia să se Îngrijească de tot soiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
marginea Eleșteului. Din mijlocul apei izbucni o coloană tulbure În vârful căreia se lăfăi câteva clipe În soare o lighioană cu trup de pește, cu rămășițe, pe burtă, de mâini și picioare omenești și cu căpățână de năpârcă. Dihania se azvârli apoi În adâncurile nesfârșite ale nămolului. Apa de deasupra Își potolea valurile. De sub cireșul amar de pe fața spână a coastei se ridicară din somn cei câțiva băieți. Odată cu visul lor se topi În Apa Morților și conacul de pe culme, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
a luat-o prin curtea Îmburuienată, a dărâmat cocioaba, cotețul, a spart iarăși gardul, s-a răsturnat Într-un lan de porumb timpuriu și a luat foc. Soldatul șofer scăpase căci, atunci când văzuse că nu mai putea stăpâni camionul, se azvârlise din cabină. Își rupsese o mână care-i atârna, bleagă, din umăr. Foiște scăpase și el, ca prin minune, ieșise dintre dărâmături Înveșmântat numai În niște chiloți cu găuri și petice frumos colorate. Mamă-sa, tușa Tinca, norocoasă și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
zbucni și-mi dărâmă din temelii sălașul. Cu mine ce se-ntâmplă destulă vreme nu știi. Ce noapte! Două morți Îmi plămădise: cea fericită, blândă și cea hâdă, neagră. Cu greu Îmi deschisei obositele pleoape, cu greu galbena țărână o azvârlii din nas și din amara gură. Nobilu-mi raft cu tomuri Înțelepte se dovedise iar prieten statornic: mă apărase, căzând peste mine, de zidul ce se prăvălea, nevolnic, sub apriga călcare a monstrului de fier. Am năvălit la aer din jalnica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
cu respect și vă mulțumesc anticipat. Semnat: prof. Marin Foiște, om de cultură și artă.” Ăi de la Armată și Miliție trebuie că și-au sucit nițel mințile cu declarația oficială și olografă a păgubitului. Unul dintre ei, mai isteț, a azvârlit necazul În ograda Securității statului. Adică ce voia să spună declarantul cu „cel ce l-a trimis pe cel ce l-a trimis” ș.a.m.d.? Nu cumva făcea aluzie și Îl Învinovățea pe Însuși Comandantul suprem al Armatei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]