2,280 matches
-
deja o știință a acestor iluzii și că progresia pe care o exprimă succesiunea lor este o analiză critică tot mai aprofundată a ceea ce ar dezvălui explicitarea reprezentărilor inconștiente care însoțesc sentimentul iubirii”. De altfel, din perspectiva însăși a metodei, Banchetul și Phaidros fac figură aparte, și aceasta tocmai din pricina subiectului tratat. În general, dialogurile platoniciene se regăsesc, cele de mai târziu în cele anterioare, cel puțin în anumite puncte și cu siguranță în metoda de „progresie dialectică” pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
subiectului tratat. În general, dialogurile platoniciene se regăsesc, cele de mai târziu în cele anterioare, cel puțin în anumite puncte și cu siguranță în metoda de „progresie dialectică” pe care o respectă cel mai adesea. Nu este cazul, am spus, Banchetului și dialogului Phaidros. Problema, la nivelul Banchetului, este de a ști dacă Platon ajunge cumva la adevărul iubirii așa cum vrea el să-l construiască. Faptul este mai mult decât plauzibil și trece prin cele cinci „discursuri-martor”. Le punctez pe scurt
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
regăsesc, cele de mai târziu în cele anterioare, cel puțin în anumite puncte și cu siguranță în metoda de „progresie dialectică” pe care o respectă cel mai adesea. Nu este cazul, am spus, Banchetului și dialogului Phaidros. Problema, la nivelul Banchetului, este de a ști dacă Platon ajunge cumva la adevărul iubirii așa cum vrea el să-l construiască. Faptul este mai mult decât plauzibil și trece prin cele cinci „discursuri-martor”. Le punctez pe scurt. a. discursul lui Phaidros. Ca personaj, Phaidros
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cumva la adevărul iubirii așa cum vrea el să-l construiască. Faptul este mai mult decât plauzibil și trece prin cele cinci „discursuri-martor”. Le punctez pe scurt. a. discursul lui Phaidros. Ca personaj, Phaidros nu este ales la întâmplare. La vremea Banchetului are aproape 35 de ani și e, în toată puterea cuvântului, un snob sadea, „o victimă predestinată a oricărei mode culturale”. Phaidros spune că iubirea te face curajos, iar relația erastes-eromenos procură areté (sub forma curajului). Este dat exemplul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
deloc constituie pentru Platon un mod de a-și înfățișa propriile idei”. Pe scurt, Diotima este strategia onomastică a lui Platon. Se pare că ipoteza potrivit căreia Diotima e purtătoarea de cuvânt a lui Socrate capătă consistență în chiar interiorul Banchetului. Să vedem și cum. Agathon vorbește de iubirea în sine și Socrate îl ia peste picior făcându-l să recunoască faptul că Eros este iubirea pentru cineva, de ceva, nu iubire de ea însăși. Este foarte important de spus că
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a jucat Agathon în dialogul cu Socrate (și Agathon a ieșit șifonat din dialog!). Mai este o problemă: Socrate nu doar joacă rolul lui Agathon, el se comportă ca Agathon! O precizare de natură cronologică e de făcut: acțiunea din Banchetul poate fi plasată în anul 416 (Socrate avea 53 de ani); în 430, după consemnarea lui Tucidide, a fost marea ciumă din Atena de care a murit și Pericle un an mai târziu (429). Urmează că în anul molimei Socrate
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
după consemnarea lui Tucidide, a fost marea ciumă din Atena de care a murit și Pericle un an mai târziu (429). Urmează că în anul molimei Socrate avea 39 de ani, aproape de vârsta pe care Agathon o are în momentul Banchetului. Iată un scurt dialog Socrate-Agathon: Agathon: „Nu mai sunt în stare, Socrate, să-ți stau împotrivă. Fie cum zici tu”. Socrate: „Nu, iubite Agathon. Nu mie nu-mi poți sta împotrivă, ci adevărului. Să-i stai împotrivă lui Socrate nu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
din Mantineia, Diotima”. De acest cândva e vorba. De ce? Pentru că Diotima începe prin a-l combate pe Socrate, numai că este vorba despre acel Socrate din timpul molimei și părerea lui de atunci e identică părerii lui Agathon din momentul Banchetului (ceea ce vrea să spună că Socrate însuși se rafinează trecând de la dialogurile de tinerețe la acelea de maturitate, inclusiv Phaidros și Banchetul). În felul acesta devine foarte limpede ce nu crede Socrate despre Eros și cum e cu sine ironic
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
despre acel Socrate din timpul molimei și părerea lui de atunci e identică părerii lui Agathon din momentul Banchetului (ceea ce vrea să spună că Socrate însuși se rafinează trecând de la dialogurile de tinerețe la acelea de maturitate, inclusiv Phaidros și Banchetul). În felul acesta devine foarte limpede ce nu crede Socrate despre Eros și cum e cu sine ironic când pune în ordine pe Agathon (de fapt, cronologic, se pune pe sine în ordine); nu la fel de limpede este și la ce
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dialoguri, de la Charmides la Menon, nu primește (în sensul de a le accepta) obiecții de la cei mulți în legătură cu Formele (de altfel atitudinea aceasta e clasică în ceea ce-l privește pe Socrate din perspectiva metodei). Pe de altă parte, Socrate din Banchetul pune întrebări, are nedumeriri, mai mult de unul singur, pentru că știe că ignoranța celor mulți în privința Formelor invalidează în bloc și convingerile lor morale; atenienii sunt de o moralitate servilă și curajoși din lașitate. Socrate, spun, nu ignora relația, și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
inaccesibile simțurilor (Phaidon, 65d); - Formele nu pot suferi absolut nici o schimbare (Hippias Maior, 292e); - Formele sunt incorporale (Sofistul, 246c); - Formele există în sine și prin sine (Phaidon, 65e-66a; 78d). Locul excelent în problema care interesează aici e de regăsit în Banchetul, 211a-b. Înaintea acestui loc, Diotima atrage atenția lui Socrate: „încearcă acum să mă asculți cu cea mai mare luare aminte”. Urmează apoi textul invocat adineauri care, în opinia lui Vlastos, cuprinde patru argumente (mai curând descriptori): două negative, două afirmative
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sine în Nomoi. Așa rămâne Platon un fiu risipitor, măcar că e unul incomplet (ceea ce, la o adică, nu e chiar deloc puțin lucru)! 4. Politica seducției. Erosul socratic și erosul platonician (sau despre cum nu are dreptate cel sedus) Subtitlul Banchetului este peri érotos. Iubirea despre care se vorbește în dialog este iubirea homosexuală, mai exact o subspecie a acesteia: paid-erastia. Amintesc că relația paid-erastică era dublată de una paid-agogică, adică o relație erotică decompensată de una educativă era, să spun
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lumea promisă de Diotima; iubirea este, pentru el, vorba lui Robin, o „dialectică ascendentă”, e adevărat, dar una empirică, încât e greu de acceptat, în cazul lui Socrate, transformarea mișcării erotice într-o experiență metafizică. Și cum trecerea aceasta, în Banchetul, există, ea nu poate aparține decât lui Platon. Aspectul moral, pe filieră platoniciană, e în subordine; pentru Socrate acest aspect este esențial și dacă el există, poate să-i urmeze orice, nu importă, căci orice i-ar urma nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
târziu, într-o altă noapte de beție, Alcibiade a mutilat statuile lui Hermes din întreg orașul, zdrobindu-le chipul și organele genitale”. Și întreg cuvântul lui Alcibiade se învârte în jurul chipului lui Socrate! Alcibiade ajunge târziu acasă la Agathon, gazda Banchetului. Socrate își încheiase deja cuvântarea, încât Alcibiade nu a auzit nimic din ea. Ce spune Alcibiade în contul lui? Că Socrate „își petrece viața făcând pe prostul și zeflemisindu-i pe oameni”, „își petrece viața eirōneumenos și glumind cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dacă Diotima este mască a lui Platon și-i legitimează acestuia diferența ontologică, atunci pe Alcibiade încearcă Platon să și-l facă aliat în ceea ce numesc „diferență de contact” (îi va reuși numai pe jumătate și tot în defavoarea lui). În Banchetul, Alcibiade doarme cu Socrate, îl acoperă cu haina lui, se vâră sub manta, îl cuprinde în brațe și petrece întreaga noapte alături de el. Spune Alcibiade celor care-l ascultau: „la trezire, când m-am ridicat de lângă Socrate, nu se petrecuse
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acest caz din rațiuni exclusiv morale. Ele sunt de regăsit în: - Memorabilia, II, 6, 22: îndrăgostitul trebuie să reziste impulsului pentru „farmecul băieților în floare” tocmai pentru a nu-i îndurera pe cei care au a fi feriți de durere; - Banchetul, VIII, 19 (lui Xenofon): cel îndrăgit (eromenos) este folosit pentru satisfacerea unilaterală a plăcerii îndrăgostitului, încât maturul (erastes) rămâne cu plăcerea, băiatul cu rușinea; băiatul rămâne un simplu spectator al beției dezlănțuite a celuilalt; - Phaidros, 241d: „Îndrăgostitul îl îndrăgește pe
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lui să se arate”. Numai că Alcibiade nu a fost păcălit de Socrate, s-a păcălit singur, și încă el mai abitir decât ceilalți tineri care credeau că Socrate urmărește, fără ironie, „floarea frumuseții” lor. E ales Alcibiade în finalul Banchetului pentru că este exemplar dintr-un punct de vedere cu nimic special: în scena seducției, și încă mai înainte, Alcibiade înțelege că Socrate îi respinge propunerea (caz în care Socrate nici nu disimulează, și nici nu se preface în sensul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la loc sigur, pe munte. Și când păstorul află oaia rătăcită are mai multă bucurie de ea decât de cele 99 care nu se rătăciseră (Matei 18, 12-14; Luca 15, 4-10). 5. Calvarul seducției (sau despre neamul prost) De regulă Banchetul, se spune, și chiar așa este, e completat în comentarii de Phaidros. S-a afirmat că Phaidros e doar o prelungire a Banchetului, că Platon spune aici același lucru, doar că altfel (Perceval Frutiger, Les mythes de Platon, Félix Alcan
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se rătăciseră (Matei 18, 12-14; Luca 15, 4-10). 5. Calvarul seducției (sau despre neamul prost) De regulă Banchetul, se spune, și chiar așa este, e completat în comentarii de Phaidros. S-a afirmat că Phaidros e doar o prelungire a Banchetului, că Platon spune aici același lucru, doar că altfel (Perceval Frutiger, Les mythes de Platon, Félix Alcan, Paris, 1930), după cum s-a spus (Robin) că Phaidros precizează gândirea lui Platon asupra iubirii prin strategii adiacente (nemurirea sufletului, în cazul de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Frutiger, Les mythes de Platon, Félix Alcan, Paris, 1930), după cum s-a spus (Robin) că Phaidros precizează gândirea lui Platon asupra iubirii prin strategii adiacente (nemurirea sufletului, în cazul de față). Există chiar un paralelism în desfășurarea dialogurilor: „discursurile-martor” din Banchetul sunt corelate în Phaidros cu discursul lui Lysias și critica socratică a acestui discurs. Brès vorbește în acest loc de „soluția platoniciană la problema iubirii” și o vede în trecerea de la iubire la Logos, de la contemplația iubirii (Banchetul) la logica
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
discursurile-martor” din Banchetul sunt corelate în Phaidros cu discursul lui Lysias și critica socratică a acestui discurs. Brès vorbește în acest loc de „soluția platoniciană la problema iubirii” și o vede în trecerea de la iubire la Logos, de la contemplația iubirii (Banchetul) la logica iubirii (Phaidros). Mai întârzii aici asupra unui ultim aspect, unul tehnic și pe care îl văd născut în alegoria atelajului. Socrate trece de la nemurirea sufletului la felul lui de a fi, și pentru că o asemenea descriere presupune iscusință
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
in Plato’s Political Thought, Cambridge: Cambridge University Press, 2002. Index locorum Euthyphron 5d 6d Philebos 16c 24c 25a-b Timaios 19b 23b-c 26e 27b Criton 47e 51 a Phaidon 65d 81e 100b Menon 80e 100b Alcibiade 109 c Critias 109b-c Banchetul 175a-e 175e 177d-e 178a-180c 180c-185e 183d-e 184c-d 185c 186a-189a 186c de două ori 186d 189a-194e 189a-c 189c 191a-b 191e 192a 193b-c 194e-197e 197e 198c 198c-199b 199c-201c 199e 201c-d 201d de două ori 210c 210e de două ori 210e-212b 211a-b 216c
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Vaclav Belohradsky „Sur le sujet dissident”, publicat în Le Messager Européen, nr. 4/1990, Ed. Gallimard. Cf. Michel Foucault, Istoria sexualității, Ed. de Vest, Timișoara, 1995, p. 272. Erotica filosofică substituie curtării și onoarei problematica adevărului și a ascezei. Cf. Banchetul, 183d-e și Phaidros, 231a-233a. Cf. Banchetul, 192a. Explicarea pasiunii amorului: jumătatea masculină rezultată din tăierea androginului iubește femeia; jumătatea feminină iubește bărbatul. Cele care-au rezultat din tăierea femeii nu dau nici o atenție bărbaților, iar cei care provin din despicarea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
publicat în Le Messager Européen, nr. 4/1990, Ed. Gallimard. Cf. Michel Foucault, Istoria sexualității, Ed. de Vest, Timișoara, 1995, p. 272. Erotica filosofică substituie curtării și onoarei problematica adevărului și a ascezei. Cf. Banchetul, 183d-e și Phaidros, 231a-233a. Cf. Banchetul, 192a. Explicarea pasiunii amorului: jumătatea masculină rezultată din tăierea androginului iubește femeia; jumătatea feminină iubește bărbatul. Cele care-au rezultat din tăierea femeii nu dau nici o atenție bărbaților, iar cei care provin din despicarea bărbatului iubesc pe bărbați. Aceștia din
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Librairie Hachette, Paris, 1888. Tomul cel dintâi prezintă în cartea a VII-a doctrina despre eros (pp. 301-318). Nu pot să nu observ că autorul nostru e cam grăbit când conveniențele îi cer să nu întârzie asupra locurilor „disputate”. Cf. Banchetul, 201d. Cf. ibidem, 210c. Cf. Lysis, 212d și 219e. Cf. Aristotel, Etica Nicomahică, VIII, II, 1155b 30. Cf. Banchetul, 222b. Cf. Michel Foucault, op.cit., p. 281. În felul acesta citesc spusa potrivit căreia „Platon ar fi fost scandalizat de ceea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]