1,448 matches
-
stilistic-rafinate, făcută prin vizorul unei soprane absolute. Pentru că, Mariana Nicolelesco a depășit și așa rarul Fach de soprană dramatică de coloratură - aceste imprimări o demonstrează cu claritate pătrunzând cu putere în lumea și mai exclusivă a absolutului în operă. De la baroc la belcanto, de la romantism la verism, de la opera franceză până la opereta vieneză, de la registrul de soprană lirică, spintă sau dramatică până la cel neașteptat de mezzosoprană, totul pare și este tangibil în arta Marianei Nicolesco. Porțile măiestriei se deschid larg și
“Mariana Nicolesco în România” by Costin Popa () [Corola-journal/Journalistic/13909_a_15234]
-
uniformă", "toate vocile" ,"printre toți începu a trece panglica neîntreruptă a unei melodii", "Toți ochii se muiase ușor... Armonia uneori se umfla", "Voci îngemănate", "trupul unic al celor ce erau vii în biserică" etc. În cel mai pur spirit baroc (baroc e însuși elementul de surpriză creat prin izbucnirea neașteptată a polifoniei în plină liturghie ortodoxă), Coralul lui Bach dezvăluie celor prezenți imaginea palpabilă a abisurilor lor sufletești, a ființei lor disociate între futile și vinovate pasiuni lumești și o idealitate
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
virgin al paginii "în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de încîntări"? Structura eminamente barocă a operei înclină cumpăna spre varianta secundă. Extrag în treacăt din Adrian Marino (Dicționar de idei literare, I, 1973) cîteva trăsături ale barocului: echilibru instabil, mobilitate, metamorfoze, predominare a decorului și iluziei, tendință spre disonanță și contrast; conștiință estetică; intuiția corespondenței artelor, imaginilor, senzațiilor; efecte de surpriză, noutate, varietate; hedonism estetic, anticipări ale ideii de "joc" și "gratuitate"; creație intelectuală, lucidă, opusă inspirației
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
a Corului Academic Radio, aflate sub bagheta lui Tiberiu Soare. Încă de la început se poate afirma cu certitudine că această lucrare a lui Bach se înscrie printre capodoperele vocal-simfonice de tip religios din istoria muzicii, reflectând o anumită concepție a barocului muzical privind sacralitatea. Partitura este încărcată de simboluri sacre, folosind într-o derulare excelent gândită părțile importante ale messei catolice din biserică. La 27 iulie 1733 Bach a înaintat curții regale poloneze și electorale saxone din Dresda, muzica unei messe
Missa ?n si minor cu Orchestra Na?ional? Radio by Mihai-Alexandru CANCIOVICI [Corola-journal/Journalistic/83488_a_84813]
-
de complicată și dificilă. Programarea repertorială a Missei în si minor de Bach în apropierea sărbătorilor pascale reprezintă, într-adevăr, un frumos cadou făcut de formațiile muzicale Radio publicului avid de audiții- eveniment. Trebuie să mărturisim că această capodoperă a barocului se cântă foarte rar datorită dificultăților sale de execuție și mai ales a necesității de a găsi o echipă de soliști adecvați. Fără îndoială că interpreții din această variantă s-au străduit cât au putut, de a citi partitura cu
Missa ?n si minor cu Orchestra Na?ional? Radio by Mihai-Alexandru CANCIOVICI [Corola-journal/Journalistic/83488_a_84813]
-
după vorba lui Camil Petrescu, luată din gura lui Cațavencu: Ťsă avem și noi faliții noștri!ť, vorbă ce ne poate apăsa fie și în subconștient" (p. 1008). Contestă posibilitatea de a găsi în literatura română precedențe ale Renașterii și Barocului numai de dragul de a ne sincroniza retrospectiv, apreciind că "protocroniștii noștri par a sări dincolo de cal", anulând specificul evului mediu românesc. Se întreabă în 1987, intrigat de această extindere naționalistă, revendicativă, a protocronismului înspre origini: "De unde își vor mai lua
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
trecutului (caracterul sau "istorist"), poziția critică față de structuralism (prin reluarea dialogului cu textul pe care acesta îl întrerupsese), aspirația spre o lume care să stea sub semnul, plăcerii "narativității", ironiei, pluralismului și, nu în ultimul rând, al "formelor deschise". Asemeni barocului, posmodernismul refuză "închiderea", "delimitarea", lăsând, tot timpul, "lista deschisă". Și pe bună dreptate: nu spunea oare Flaubert, în epistola sa către Louis Bouilhet, că nu există prostie mai mare decât dorința de a încheia ("la bêtise consiste à vouloir conclure
"Principiul textelor comunicante" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18051_a_19376]
-
din uz, dar definitorii pentru tiparele de gîndire ale unor epoci anterioare, cum ar fi cele retorice cu scop fie persuasiv, fie dialogic, disputational, teatral în ultimă instanță. Cartea lui Gabriel Mihăilescu plasează problemă barochismului lui Cantemir în contextul conexiunilor barocului din sec.al XVII-lea și al XVIII-lea cu rolul crescut al elocintei, respectiv al retoricii, în reprezentările sociale, în arhitectură complicată a constituirii unei imagini publice, a impunerii și susținerii ei, arta (literatura) devenind din ce in ce mai mult un mijloc
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
imaginar, teza autorului devine tot mai convingătoare și mai interesantă pentru că, fără a încerca nici un moment să reducă importantă și caracterul unic al operei lui Cantemir, o arată și o analizează că pe un produs firesc al epocii, al epocii barocului european în general și al barocului estic ("oriental") în special, în condițiile concret-istorice ale educației scriitorului și ale fericitelor convergente occidental-orientale în persoana să, extreme care nici ele nu se manifestă întîmplător în acel moment de cumpănă, de cotitură în
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
convingătoare și mai interesantă pentru că, fără a încerca nici un moment să reducă importantă și caracterul unic al operei lui Cantemir, o arată și o analizează că pe un produs firesc al epocii, al epocii barocului european în general și al barocului estic ("oriental") în special, în condițiile concret-istorice ale educației scriitorului și ale fericitelor convergente occidental-orientale în persoana să, extreme care nici ele nu se manifestă întîmplător în acel moment de cumpănă, de cotitură în destinul istoriei și al culturii românești
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
lucrurilor să devină evidență" (p.63). Toată această evoluție a conceptelor și obișnuințelor culturale ale omului secolului al XVII-lea explică rolul crescînd al alegoriei și funcția să alternativă, de creare a iluziei dar și a deziluziei, esențială pentru dialectica barocului; înțeleasă că un releu al comunicării sociale, ca un cod literar, alegoria este un procedeu de bază și totodată formă generală de manifestare a intențiilor autorului Istoriei ieroglifice, observație mai veche și utilizată cu rezultate notabile de autori anteriori, între
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
poezia legionare erau mereu aduse în discuție ca unice valori ce pot mântui neamul românesc. Mircea Streinul definea poezia publicată în revista "Iconar" prin "credință, moarte, universalism" și considera că dimensiunile fundamentale ale artei și poeziei bucovinene ar fi două: barocul (reprezentat de poezia lui Ghedeon Coca, Gh. Antonovici și a lui însăși) și goticul moldovenesc (sau unanimismul, reprezentat de George Drumur, Iulian Vesper și, parțial, de Ion Roșca). Întreaga poetică iconară este de fapt "consubstanțială expresionismului", deoarece creația bucovineană rezidă
Iconarii pe înțelesul tuturor by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/11935_a_13260]
-
Ateneu (despre care a scris, cu emoție, Marina Constantinescu în România literară nr. 36). Antonini evocă începuturile din '85, cu greutăți și prietenie, cu șansă care i-a surîs acestei formații de nișă. Nu spectaculosul a fost miza lor, deși barocul, poate, într-acolo duce. Reprezentația de la București a stat pe teme de tremolo al omenescului, în plînsul Mariei, deopotrivă la Monteverdi și Ferrandini (ale cărui compoziții, spune Antonini, i-au fost mult timp atribuite lui Händel). Patimile filtrate prin suferința
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6920_a_8245]
-
cădeți în cursă: sînt ironică!) în sfărșit liberi... pe Dunăre în jos, pe un mal frumos, pîlcuri de ciuperci prin burnița călduță, cîntînd mergem fericiți ca nomazii la Hundertwasserhaus, (Casa Hundertwasser) care înghite în hohotul ei de rîs pantagruelic tot barocul Vienei. Bem lapte cu rom. Mergem la muzeul Arsenalului, vedem limuzina neagră și tunica cu urme de sînge a Kronprințului Franz Ferdinand după atentatul de la Sarajevo, mergem în Prater, ne ciocnim în mașinuțe, intrăm cu trenulețul în Castelul vampirilor, țipete
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
Unul singur: să cauți continuitatea vechii civilizații în urmele tuturor secolelor. Această continuitate o voi găsi pretutindeni. La o oră de tren de München: Augsburg. Un sâmbure de palate din Renaștere, fie în linii sobre, fie în cascadele ornamentale ale Barocului. Aci în centru amintirea familiei Függer e peste tot. Bancheri și proprietari de țesătorii, atotputernici, creditori ai tuturor regilor creștini, ai împăraților Maximilian I și Carol Quintul, Augsburgul e o creație a lor, mai mult decât este Florența operă medicee
Un text necunoscut al lui Petru Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/3179_a_4504]
-
ale bibliotecii. Echelle en bois de bambou, scară a lui Iacob pe care cohorte de îngeri ar fi putut descinde pe pămînt și urca spre paradis". Și nu în ultimul rînd mînuitorul cuvintelor contemplă cuvintele, surprinzînd natura lor fantastă, degustînd barocul lor apt a ornamenta un ceas tîrziu al boemei: "Un operator de cinema, pe care abia de-l cunoșteam, mi-a vorbit îndelung, în fața unei sticle de vin, despre o noapte petrecută de el, cu două săptămîni mai devreme, în
Caietele unei vieți by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11928_a_13253]
-
Au urcat trei etaje, apoi Mira a ciocănit de patru ori și a deschis ușa. Au intrat în sufragerie, unde se aflau lampadare de alamă cu becuri multicolore, sticle albastre din Hebron, împletituri beduine pe pereți, perne pe podea - acel baroc pseudo-oriental care îi displăcea lui Ratvich. Gerda intră și Mira făcu prezentările. A bănuit că avea peste patruzeci de ani, însă era imposibil să precizeze cât. Era trasă la față, palidă, cu un păr brun, lipsit de luciu și purta
Yosef Hayim Yerushalmi G I L G U L – fragment – by Adriana Gurău () [Corola-journal/Journalistic/3971_a_5296]
-
progressive metal inteligent de pe «Cantafabule». De atunci, nimeni nu a mai reușit o combinație atât de bună între muzică și text, pentru care meritul le apartine poeților Șerban Foarță și Andrei Ujică. Pro Musica a încercat ceva cu rock-ul baroc și a fost pe aproape de a se impune cu acest stil pe care și l-a însușit și căruia i-a imprimat o notă de originalitate. Abra ne-a dat un folk rock cu ușoare accente de progressive datorate, în
Agenda2006-11-06-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284861_a_286190]
-
romanticilor, ia apărarea curtezanei, înfățișată ca victimă a societății, care își salvează sufletul printr-o dragoste sinceră. LUNI, 28 NOIEMBRIE GIAN LORENZO BERNINI În 1680 a decedat arhitectul, sculptorul și pictorul italian Gian Lorenzo Bernini. Acest reprezentant de seamă al barocului italian s-a născut în 1598 la Napoli și a făcut carieră strălucită la Roma în slujba a opt suverani pontifi. Dintre lucrările sale menționăm catedrala, galeria și fațada Castelului Gandolfo, Palatul Chigi - Albano, Piața San Pietro, fântâna fluviilor din
Agenda2005-48-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/284437_a_285766]
-
Utopizează o „unire religioasă (...) mondială”. Rămâne și un particular, unul „crescut într-o tradiție mai spiritualizată a religiei”. Și-n filosofie deschide la maximum compasul doctrinar și, ca-n orice creație, începând de la aceea literară, agreează elanul combinativ, unificator, aproape „baroc” și ambiguu. Mihai Șora, apreciat și aprop(r)iat, face „sinteză între existențialism, marxism și neotomism”. Literatura și religia dețin pentru Nemoianu o relație majoră, mereu prezentă, dar mai cu seamă cu vechime de neignorat. Pentru literatură. Dar istoriile literaturii
Virgil Nemoianu și implicările religiei by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/4185_a_5510]
-
Un reabilitat, contra lui G. Călinescu și Al. Piru, Eufrosin Poteca (1786-1858) - „acest romantic este și un prudent iluminist” -, ajunge, iată, ilustrativ pentru două grele paradigme culturale. Romantismul Biedermeier, numit în mod curent „îmblânzit”, aici e fixat în sinonimul „strunit”. Barocul oratoriei sacre franceze este constat la E. Poteca, arhimandritul „exilat în Oltenia de Vest”, la Mănăstirea de la Gura Motrului, romanticul și iluministul, un autor complex, iată, aproape complet ignorat nu doar ca atare, dar oricum. Nemoianu crede că nici în
Virgil Nemoianu și implicările religiei by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/4185_a_5510]
-
un punct de vedere unitar. Ni se propune, în primul rând, o sistematizare delimitând două accepții ale termenului 1. perioadă istorică; 2. constantă stilistica de-alungul istoriei muzicii. În primul caz este vorba despre perioada de trecere dintre Renașterea culminanta și Baroc; deși își intitulează chiar un capitol "Secolul manierist, Cinquecento" autoarea nu este convinsă de valabilitatea acestui perimetru temporal. După ce parcurge argumentele pro și contra periodizării - subliniind că nu este posibilă o suprapunere cronologică cu predominantă esteticii manieriste din alte domenii
Ceea ce nu este evident by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17898_a_19223]
-
ori doar cu acoperire statistică. Astfel, sistematizarea problematicii legate de construcția temei de fugă ori a travaliului aferent dezvoltărilor unei forme contrapunctice imitative monotematice din Tratatul de contrapunct și Fuga de Marțian Negrea și, mai ales, din Formele muzicale ale barocului în operele lui I. S. Bach (vol. II) de Sigismund Toduță devine la Dan Voiculescu litera de lege, contribuind la o sinteză analitică unică în peisajul muzicologiei contemporane. însuși dezideratul autorului comporta acuitatea și elocvența acelor demersuri teoretice cu totul
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9662_a_10987]
-
numai dacă ne gândim la motet și ricercar, la tiento, caccia și canon. Istoria genului e survolată cu acribie și, am putea spune, cu implicare afectivă din care nu lipsesc accentele valorizatoare: "Ajunsă la un moment de mare strălucire în Barocul înalt, când noul gust muzical caută deja alte scopuri și mijloace de expresie, fuga va cunoaște apoi perioade alternative de umbră și revigorare, atingând momente de nostalgie a unui timp revolut sub forma unui stile antico (s.a) (la Haydn
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9662_a_10987]
-
risc, folosind două instrumente diferite. Unul are, mai degrabă, consacrarea unei arme: ironia (când benignă, îngăduitoare, moale, când acidă și greu de suportat) la adresa literaturii grele și a scriitorilor ,de mare tonaj". Obsedantele probleme ale romanului politic, transfigurările și arhetipurile, barocul, călcătura grea a romancierului abisal sunt prinse în câte un fragment malițios și savuros. Biet scriitoraș de schițe și povestiri, Victor Testiban (și, citim în filigran, Costache Olăreanu) nu se poate compara cu autorul de forță al anilor '70, așa cum
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]