1,112 matches
-
altele, iar eu am aruncat frîna de mînă care, sudată prost, cedase și ea. Vreme de cîteva clipe, n-am mai văzut decît forma estompată a cirezii de vaci care zburau de-o parte și de alta a noastră, În vreme ce biata Poderosa prindea viteză coborînd un deal abrupt. Printr-un miracol absolut, am reușit să zdrelim doar un picior al ultimei vaci din turmă, dar mai În față se auzea vuietul unui rîu, cu un mare potențial de Înspăimîntare. Am virat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
puțin normali și regina adunării, Doña Rosita, care era cam nebună. Conversația se desfășura În jurul unei Întîmplări macabre la care asistase Rosita; se făcea că ea - și numai ea - văzuse cum un bărbat cu un cuțit mare o Înjunghiase pe biata ei vecină. — Și vecina țipa, Doña Rosita? — Și normal că țipa, cine n-ar fi țipat! O jupuia de vie! Și asta nici nu e tot. După, a dus-o pe țărm și a tras-o pînă la marginea mării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
indieni erau proprietarii cailor; ei treceau călare prin fața casei locotenentului guvernator, iar el le-a luat caii și ni i-a dat nouă. Unul dintre recruți, proprietarul calului meu, străbătuse șapte leghe pentru a se plînge de serviciul militar, iar biata bătrînă locuia În direcția opusă de cea Înspre care ne Îndreptam noi. Am făcut ce ar fi făcut orice persoană decentă - am descălecat și ne-am continuat drumul pe jos, ghidul din fața noastră cărînd În spinare toate lucrurile noastre. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
se liniștiră treburile gospodăriei și conu’ Mișu se retrase în dormitor ca să doarmă puțin, Tata stătu preț de câteva ore de vorbă cu Alice, expunându-i convingerile lui cu privire la viața de dincolo de moarte, convorbiri ce erau un balsam pentru sufletul bietei mame îndurerate... și tot cu același scop, am vizitat-o odată împreună cu Ariadna Luscalov, o prietenă și totodată o „coreligionară“ a Tatei. Era o cucoană aparent foarte oarecare, dar indiscutabil dotată cu deosebite calități mediumistice. și ea îi vorbi Alicei
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
parte din spitalele României. Prin urmare nici detergenți, nici mănuși de protecție. Așa că mama punea cenușă în recipiente și îndepărta cu ajutorul unei cârpe toată acea mizerie umană care i-a îmbolnăvit ficatul și i-a otrăvit zilele. Sărmană femeie chinuită! Biata de ea! Vă dați seama de câtă umilință a fost în stare o femeie care vorbea la perfecție șase limbi, care putea comunica direct și integral cu reprezentanții a șase națiuni din Europa? O femeie cu o inteligență sclipitoare, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
infirmierelor din Franța. Una dintre ele vorbește dezinvolt reporterului TF1 despre la situation ubuesque în care se găsește profesiunea lor în acest moment din cauza guvernului care etc etc. Restul nu mai interesează; una dintre grevele cu care este greu încercată biata Franță an de an. Mă gândesc însă că va mai curge multă apă pe canalizata Dâmboviță până când una din matroanele asistente din spitalele românești, cu buzunarul lărgit de mulțimea bancnotelor jegoase de plastic primite ca șpagă pentru a schimba cearșaful
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
să-i tragă de urechi și de perciuni. Asta numai cînd făceau vreo poznă, bine înțeles, pentru că tovarășea nu-i bătea niciodată pe degeaba. Tova rășea avea mereu dreptate. Copiii erau răi și nespă lați, fapt pe care-l observa biata de ea de fiecare dată cînd îi trăgea de urechi sau de păr ; cînd termina operațiunea, se ștergea scîrbită de bănci și le spunea respectivilor să-și mai curețe jegul, că a ajuns de un chintal pe ei. Dănuț nu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
m’a rugat să-ți comunic caldele lui salutări, în orașul spre care, ca orice român, râvnește. În afară de această telegrafică înșiruire, o explozie de plâns de dor, în fața Mariei. Trec printr’o fază ingrată de îngrijorare și dor, amândouă acute. Biata Maria care nu știa ce să facă îmi mărturisia că ea tocmai se bucura văzând ce curagios iau viața, cu muncă și resemnare. În momentul de față, pe piață iar o criză de numerar ca la plecarea ta - și o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dens, și o clipă, o străfulgerare, gura e gură, părul are moliciunea lui aspră și culoarea caldă de cărbune în care mai pâlpâie jarul, și ochii buni, magnifici și îndurerați îmi dau o lumină în fața căreia îmi vine să îngenunchiu.[...] Biata mea Monica, prin câte ai trecut; bietul meu pumnișor de energie, demnitate și dârzenie izbindu-se de toate energiile deslănțuite, mica mea prințesă cerșetoare cu babouchii ferfeniță, cerând bani! În ce colț de minte strămoșească va fi dăinuit acest grăunte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
economie, fiindcă banii sunt, ca peste tot, foarte scumpi și de negăsit; de când ai plecat, n-a avut decât două perechi de ciorapi, și închipuie-ți că au ținut-o 7 luni și mai bine: erau ciorapi de mătase vegetală. Biata Ly are încurcături, dar, pricepută cum este, s a descurcat până acum destul de bine. Aici, întreținerea casei a crescut mult, pe februarie ne costă 3 300 lei, și combustibilul încă 3 000, ceea ce înseamnă că trebuie să scot din buzunar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o trimit niciodată. Venirea ta n-ar schimba nimic; n ai mai găsi pe nimeni dintre cei pe care i ai căuta la Mihăiță, căci nimeni nu e de găsit; cei care se întorc păstrează o tăcere înspăimântătoare, cum face biata Mary, pe care o aveai la Sion și pe care am revăzut-o ieri după o absență de trei luni. Cât despre încetarea corespondenței, n-am ajuns încă până acolo, din moment ce scrisorile vin; la un moment dat, soseau într-o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
speranțe, dar și cu o afecțiune numai a mea, nu cu frânturi minuscule ca resturile care i se aruncă unui câine flămând. Himere, himere. Te iubesc, fetița mea, sper ca următoarea scrisoare să fie mai luminoasă; îmi întind către tine biata mea față boțită, ochii triști, gura cu colțurile lăsate: învață-mă să zâmbesc, să trăiesc. II 8 septembrie [1948], miercuri dimineață E de dimineață sumbru și înnorat. E ziua plecării tale. În casă niște tufănici roșii ca vinul pe biurou
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
torturează cu aerul lor victo rios, la tot pasul; întorc capul, prefăcându se că nu te văd, ca pe urmă să dea raportul despre tine. Și încă atâtea, atâtea altele. [...] Ești copil dacă îți închipui că îi pasă cuiva de biata țara asta încătușată; am fost azvârliți ca hrană unor sălbatici și o să rămânem prada lor. Ne crezi îndoctrinați, dar nu suntem decât terorizați, batjocoriți, amenințați la tot pasul. Uite, muzica de afară îmi arată cât de mare este distanța, ruptura
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
neîngrijirii, strălucitoare, datorită tablourilor. Nu, refuz să-ți descriu amănunțit acea înspăimântătoare dezordine, acele canapele și divanele desfundate, covoarele uzate sau scoase, parchetul ascuns sub un strat de praf și, în același timp, acea inexplicabilă eleganță care domina totul, în ciuda bietelor lor rochii pătate, greșit în cheiate și de o curățenie îndo ielnică. Nu știu prin ce stranie asociație de idei îmi vine în minte pen siunea Vauquer a lui Moș Goriot. Nici un fel de grijă pentru cochetăria feminină. Pica povestește
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe cei bătuți de soartă și că acum ce mai vreau, să-și dea și viața pentru asta? La care pur și simplu n-am avut replică. — Cred că e o femeie foarte singură, o aud pe mami zicând visătoare. Biata de ea, să fie singură-singurică, în cine știe ce chichineață de apartament. Are măcar vreo pisică, să-i țină de urât? — Mami... Mă iau la propriu cu mâna de cap. Elinor nu stă într-o „chichineață de apartament“. Stă într-un duplex
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lifting facial? — Ei, unul! Așa că să nu abordezi subiectul ăsta, OK? Așteptăm ca tati să își predea și el paltonul, și văd că mintea lui mami procesează intens; face eforturi să digereze această nouă informație, să-i găsească un loc. — Biata femeie, spune brusc. Trebuie să fie îngrozitor să te simți atât de nesigură pe tine. Cred că traiul în America nu-i priește deloc, biata de ea. Ne apropiem de sofa, Elinor ridică iar privirea și gura i se întinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mami procesează intens; face eforturi să digereze această nouă informație, să-i găsească un loc. — Biata femeie, spune brusc. Trebuie să fie îngrozitor să te simți atât de nesigură pe tine. Cred că traiul în America nu-i priește deloc, biata de ea. Ne apropiem de sofa, Elinor ridică iar privirea și gura i se întinde cu trei milimetri, ceea ce e ehivalent cu un surâs. — Bună ziua, Rebecca. Și felicitări pentru logodnă. O veste cu totul neașteptată. Ce naiba vrea să zică cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cea mai genială sugestie posibilă. Haidem. În clipa în care se așază, îi remarc broșa cu două verighete încrucișate, încrustată cu diamante. — Îți place? spune Robyn. Am primit-o de la Gilbrooks, după ce am organizat nunta fetei lor. Ce mai dramă! Bietei Bitty Gilbrook i s-a rupt unghia în ultima clipă și a trebuit să-i aducem manichiurista cu elicopterul... Se oprește, copleșită de amintiri, apoi revine brusc în prezent. Deci, tu ești norocoasa! Îmi zâmbește larg și nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aveai de gând. Își examinează o unghie. Nu există o clauză despre asta în contractul ei? — Glumeam! Făceam și eu... o glumă... — Mă întreb dacă pe Robyn ar amuza-o gluma asta. Îmi aruncă cel mai drăgălaș zâmbet cu putință. Biata de ea! Să vezi ce față o să facă atunci când o să audă că Becky Bloomwood nu dă doi bani pe recepția pentru care se străfoacă ea. Că mironosița Little Miss Perfect, clienta ei preferată... o să-i tragă clapa! Trebuie să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu sunt gata să mă așez la casa mea. Tom și Lucy au încercat să se așeze la casa lor prea repede și uite ce-au pățit. Îl ador pe micul Ernie, dar când mă gândesc prin ce-a trecut biata Suze... Mi-am dat seama că nu sunt încă gata să fac un copil. Nu încă. Îl privesc cu teamă. Luke, sunt atât de multe lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. N-am călătorit aproape deloc. N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu mâinile... Așa ochi mari și așa mânu- șițe mititeluțe !” (II) „- Și totuși, cu așa capete colosale, omenirea va sfârși prin a fi nebună. Nebunia va fi odinioară starea normală a minții omenești ! Planeta noastră va fi un vast balamuc ! Biata ome- nire ! După atâta prostie, frumos sfârșit ! În fine, alți înțelepți pretind că scurtimea vieții se datorește numai și numai sis- temei democratice, care tinde a egaliza, a nivela pe toți muri- torii : să trăiască toți, puțin, dar egal !” (III
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
familie modestă, care avea să numere opt copii, eu fiind al șaptelea pe listă. Chiar din start aveam să fiu încercat de viață, în primele săptămâni dând peste mine o dizenterie care mă adusese în așa hal că mă întorcea biata mama cu cerceaful, de frică să nu mă dezintegrez. Cu descântecele și ierburile unei țigănci, încet-încet m-am înzdrăvenit. M-aș fi făcut bine mai repede dacă frații și surorile mai mari, în grija cărora mama mă lăsa când pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
au trecut repede, lăsând în urmă încrustat cu un cui pe teracota sobei din celulă un text ce mi-ar putea servi la CV-ul de dizident: "Deținut V.M., octombrie 1962. Trăiască libertatea!" Nu mai spun de spaima trasă de biata mama, care, venind la Botoșani să-și vadă odrasla, s-a trezit cu mine la "vorbitor", adus de la arest de un soldat cu arma la spate. "Băiețelul mamei" era galben ca turta de ceară, după cele 2 săptămâni de dizenterie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
degetele (obișnuite să palpeze câinii vii sau animale de pluș) În blana lor maronie și aspră. Din când În când erau scoși Într-un colț al grădinii pentru a fi bine bătuți ca să iasă praful din ei și aerisiți, iar biata Mademoiselle, apropiindu-se de ei din direcția parcului, scotea Întotdeauna un țipăt de groază când zărea cele două fiare sălbatice așteptând-o În umbra mobilă a copacilor. Pe tata nu l-a pasionat deloc vânătoarea, deosebindu-se mult În această
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
despre care știam de la ea la fel de multe lucruri câte știau ei despre noi. Pentru a arăta că nu se cuvenea să fim astfel tratați, am pus imediat la cale repetarea palpitantei reprezentații din urmă cu un an, când fugisem de biata Miss Hunt la Wiesbaden. De data aceasta tot ținutul din jurul nostru era o pustietate Înzăpezită și este greu de imaginat care ar fi fost exact ținta călătoriei plănuite de mine. Tocmai ne Întorseserăm din prima noastră plimbare de după-amiază cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]