7,814 matches
-
cîțiva nasturi de chiloți, alții de pantaloni - tot felul de nasturi... Nici n-ai fi crezut că pentru un singur schimb de Îmbrăcăminte e nevoie de atîtea proptele. Nasturi pentru vestă; nasturi pentru cămașă; nasturi pentru manșete. Apoi, cataramele bretelelor. Bietul corp omenesc e făcut din bucăți, ca o păpușă; dacă-l desfaci, te alegi cu o lădiță plină de catarame, copci și nasturi asortați! Pe fundul lădiței mai găsiră o pereche de ghete vechi, cu niște ținte mari, tocite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
client, umflându-i nota de plată. Dădea apoi șefului de sală o parte din sumă. Acesta dădea mai departe, la responsabil. Iar acesta, la rândul lui, îl plătea pe cel care-l numise, de la partid sau de la minister. Iată cum bietul client hrănea o întreagă ierarhie. Azi, la PSD se face la fel, o dijmuire a banilor negri și a resurselor generale, în care fiecare are partea lui. De aceea, corupția este foarte greu de combătut, fiind risipită pretutindeni. [...] corupția s-
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Dacă individual înțelepciunea poate atinge culmi, ea este inerție ca fenomen colectiv. Poporul românesc este cel mai înțelept popor din lume (Europa); dar nu din spirit, ci din lipsă de curaj și de afirmare. Nu este vremea supt om, ci bietul om supt vremi» este o catastrofă pentru neam. Și când te gândești că această maximă este un simbol, este cheia destinului nostru! Orice proverb, orice reflexie populară românească exprimă aceeași timiditate în fața vieții, aceeași nehotărâre și resemnare. Va trebui să
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Dar voi dansați, că sunteți tineri, în puteri, frumoși, ca noi, haideți, dansați, în ring cu voi! Așa! Mai iute! Mai cu spor! Mai strâns! La dreapta, înainte, stânga, capul sus! Mișcați-vă pe veci, furtuni înflăcărând! Dansați, de dragul unui biet bătrân! (Iar eu mă voi retrage, cu sfială, sub pământ, dacă mi-e-ngăduit. E noapte deja și am obosit. Adio, dragii mei, adio, voi lua cu mine muzica-n urechi; și iată plec, târșâind tălpile-mi pe pardoseli străvechi, în urma mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Watchtower. Suna oribil. Oribil. Ce puteam spune? Mona era violonistă și prietena mea - și încercase să-mi facă o plăcere, bănuiesc. Dar fiind violonistă, nu putuse să mă trezească sugându-mi pula, cum mi-aș fi dorit, ci chinuise piesa bietului moș, încercând să sune ca Hendrix. Nu reușise. Era cam șapte și un sfert dimineața. Eram furios. - Bine, mișto, am îngăimat, trăgându-mi pătura peste urechi. - Zău? - Da, da... - Am mai învățat ceva, zise ea, pocnind de veselie. - Bravo, Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Popeștii își dădură seama că nu era de glumit și o luară la fugă strâmbându-se la mine. - O să vin la părinții voștri, am urlat eu după ei, după care am luat pisoiul în brațe și am pornit către casă. Bietul animal tremura, sângera, se pișa pe el, vomita, făcea ca toți dracii. Ajuns în casă, l-am spălat, l-am reparat, i-am dat de mâncare, i-am pus o coroană de aur pe cap, l-am așezat pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
I-ar trebui un tată, iar mie mi-ar trebui un bărbat... - Dacă asta e tot ce trebuie, se rezolvă numaidecât, am zis. Am aruncat țigările pe fereastră și i-am aplicat doamnei Popescu un sărut interminabil. Mai-mai să leșine biata femeie, de bucurie, de fericire, de plăcere. - Unde este băiatul? am întrebat-o. - Vai, ce sărut... e în camera lui (arătă cu mâna înspre o ușă), se uită la televizor... Am intrat în camera puștiului, care se uită la niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
important. Pentru Camil, ce era important era și interesant și viceversa. Textul era o povestire de John Updike, A&P. - Și cum e? Nu l-am citit, zise Gina. - Merge. Camil era evaziv, având de gând s-o impresioneze pe biata fată în timpul orei cu niște remarci inteligente, profunde, sensibile. Ceea ce nu avea să se întâmple, deoarece o secretară intră în sală și anunță că „Dna Profesoară e bolnavă, și nici săptâmana viitoare nu vine“. - Bem o cafea jos? propuse Camil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
se încarcă pentru mine cu o senzualitate atât de profundă, încât nu-l pot pronunța fără un frison). Apropiindu-se de centrul scenei, liniile tind să se răsucească, să devină sinuoase, ca fumul de la un vas cu jeratic, unde ard bietele arome, relicve ale unei drogherii armenești a cărei faimă - uzurpată de localul în care se fuma opium - provocase mulțimea, care voia să răzbune bunele moravuri, s-o jefuiască; liniile se răsucesc, ca o coardă invizibilă care ne ține legați, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
băiatului să-l bată cu un băț mopani până ce a implorat îndurarea? Asemenea pedepse nu duc la nimic, ci doar sluțesc persoana care le aplică. Dar astea erau chestiuni generale, iar problema ei imediată era de unde să pornească căutarea acelui biet american mort. Și-l imagina pe Clovis Andersen clătinând din cap și spunându-i: „Ei bine, Mma Ramotswe, te-ai potcovit cu o anchetă ajunsă într-un punct mort în ciuda sfaturilor mele în acest sens. Dar, de vreme ce tot ai acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care-l dăduse copiilor. Fie ce-o fi, acum erau copiii lui. Va discuta cu Mma Ramotswe și-i va explica că viitorul Botswanei depinde de copii și că ar trebui să facă tot ce puteau să-i ajute pe bieții copii lipsiți familie. E o femeie cu suflet bun, știa asta, și era sigur că-l va înțelege și că va fi de acord cu el. Da, așa o să facă, dar, probabil, nu imediat. CAPITOLUL UNSPREZECE Tavanul de sticlă Mma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
domnului Andersen. Discută despre intuiție. Intuiția ne spune lucruri pe care le știm în adâncul sufletului, dar pentru care nu putem găsi cuvinte. — Și ați simțit intuiția asta acolo, spuse Mma Makutsi ezitând. Și ce v-a spus? Unde-i bietul băiat american? — Acolo, răspunse Mma Ramotswe cu glas scăzut. Tânărul ăsta-i acolo. Tăcură amândouă câteva clipe. Mma Makutsi puse ceainicul pe tăblia mesei din melamină și-i puse capacul. — Încă trăiește? Acolo? — Nu, răspunse Mma Ramotswe. E mort. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să doarmă cea mai mare parte a timpului. Oare l-ar sfătui cineva să slăbească? Lui Mma Ramotswe i se părea că un astfel de sfat ar fi total inutil și, probabil, n-ar duce decât la nefericirea persoanei respective. Bietul om ar involua de la a fi o persoană grasă, care doarme confortabil la umbra unui copac, la o persoană slabă, fără un șezut pe care să șadă și, probabil, din cauza asta, incapabilă să doarmă. Și cu ea cum rămâne? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
prima persoană care le întreabă. Vei vedea, menajera aia o să-ți spună tot. Iar tu-i vei spune domnului Badule. — Asta-i partea care n-o să-mi facă plăcere, mărturisi Mma Makutsi. Restul nu mă deranjează, dar să-i spun bietului om că are nevastă rea de muscă, asta nu-mi va fi ușor. Mma Ramotswe o încurajă. — Nu-ți face probleme. Mai totdeauna când noi, detectivii, trebuie să le dăm o veste proastă clienților, aceștia știu deja despre ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
detectivii, trebuie să le dăm o veste proastă clienților, aceștia știu deja despre ce-i vorba. Noi doar le furnizăm dovada de care au nevoie. Ei știu deja, nu le spunem nimic nou. — Chiar și așa, îl căină Mma Makutsi. Bietul om! Bietul om! — Da, poate, adăugă Mma Ramotswe, dar ține minte, la fiecare nevastă din Botswana care-și înșală soțul, sunt cinci sute cincizeci de bărbați care-și înșală nevestele. Mma Makutsi fluieră. — Ce cifră impresionantă, se minună ea. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să le dăm o veste proastă clienților, aceștia știu deja despre ce-i vorba. Noi doar le furnizăm dovada de care au nevoie. Ei știu deja, nu le spunem nimic nou. — Chiar și așa, îl căină Mma Makutsi. Bietul om! Bietul om! — Da, poate, adăugă Mma Ramotswe, dar ține minte, la fiecare nevastă din Botswana care-și înșală soțul, sunt cinci sute cincizeci de bărbați care-și înșală nevestele. Mma Makutsi fluieră. — Ce cifră impresionantă, se minună ea. Unde-ați citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de mult încât trebuie să stea întinsă în dormitor mult timp, să-și recapete puterile. Cea tânără izbucni în hohote de râs. — Aaa, daaa, confirmă ea. Se odihnesc mult în dormitorul ăla. Iar el o ajută să-și odihnească picioarele. Biata femeie! Râsul lui Mma Makutsi se alătură râsetelor lor. Își dădu seama pe loc că îi va fi mult mai ușor decât anticipase. Ca de obicei, Mma Ramotswe avea dreptate; oamenilor le place să vorbească și, în special, le place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o să le cumpere haine noi. Ca de obicei, orfelinatul fusese generos și le dăduse zestrea de haine aproape nou-nouțe, dar asta nici nu se compara cu plăcerea de-a avea propriile haine noi, cumpărate dintr-un magazin. Își închipuia că bieții copii nu se bucuraseră vreodată de așa un lux. Nu mai despachetaseră niciodată, să le probeze, haine din ambalajul original de la fabrică, nu mai simțiseră niciodată în nări mirosul acela specific, pătrunzător, de stofă nouă. O să-i ducă cu mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cămin, răspunse el. Da, le-am promis asta. Pe neașteptate se simți din nou stăpân pe sine. Nu făcuse nimic rău. Nu furase nimic, nu omorâse pe nimeni, nu comisese un adulter. Doar se oferise să schimbe viețile a doi bieți copii, care n-aveau nimic și care acum vor fi iubiți și îngrijiți. Dacă lui Mma Ramotswe nu-i plăcea treaba asta, ei bine, nu mai putea face nimic acum. Fusese impetuos, dar impetuozitatea lui fusese pusă în slujba unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
veți primi ajutor. Logic, nu? Pe față îi înflori un zâmbet batjocoritor; era încântat că-i reușise un calambur. Foarte bine, Rra, spuse Mma Ramotswe. Ați putea să mă ajutați sau, mai curând, ați putea s-o ajutați pe acea biată americancă. Este mamă. Ați avut și dumneavoastră o mamă. V-aș putea spune: Gândiți-vă la suferința acelei mame, dar știu că unei persoane ca dumneavoastră nici că i-ar păsa. Nu vă pasă de femeia aia. Și asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
un criminalist în jurul balabustei și al celor doi creatori, încerc să nu-mi scape nimic. Buricul închis într-un soare ca o moară de vânt, penisul zâmbăreț roș-albastru, ce indică direcția spre versurile lui Tavi, degetul lui Anatol înspre public. Biata fată, mâzgălită, împopoțonată cu tot felul de hârtiuțe și decupaje din ziare, arată ca o corcitură între o paparudă și-un caloian bun de dus cu alai în Jijia. Într-un colț, Mat bate într-o cutie de tablă ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a închis două bătrâne în beci și-a cerut răscumpărare. L-au arestat pentru că una a murit de inimă. Cea de-a doua însă l-a apărat cu îndârjire: „Nu m-am mai distrat așa din ’35... Ce vină are bietul om că a murit doamna Cati? Dar a murit cum îi place ei, de când visa să ajungă la ziar, măcar o dată...”. Într-o buturugă de fag, un țăran din Neamț a găsit chipul Mântuitorului. Au apărut libărci mutante care rod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
le arunc la coș. Nu nimeresc din prima. Dar mă gândesc, totuși, dacă n-ar fi bine să aduc ceva în loc, vreuna dintre pancartele de la meci, „Moldoveni cu limba lată/ Mai picați în C o dată”, de exemplu. Să nu intre bieții oameni în sevraj fără gazetă de perete. *** Ceardașul. SMS de la Adrian. „Ești în deal? Hai la I. De povestit.” Cred că pe azi mi-am încheiat cu brio socotelile cu Instituția-mamă, nu mai are nimic să-mi șoptească și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
din vedere... - Dacă mai stai și o vezi cumva că se-arată pe-aici, să-mi dai de știre. Trebuie să intervenim, dragă! Să nu pună piciorul aici! Cum, să stea aia alături de doamna Pârvulescu? Nici acum să nu aibă, biata femeie - hohotește discret - ...biata femeie liniște? Nu-i ajunge cât i-a mâncat sufletul, cât i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace în suferința ei, pramatia aia cu pretenții, dragă... Bine că n-a mai trăit să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
stai și o vezi cumva că se-arată pe-aici, să-mi dai de știre. Trebuie să intervenim, dragă! Să nu pună piciorul aici! Cum, să stea aia alături de doamna Pârvulescu? Nici acum să nu aibă, biata femeie - hohotește discret - ...biata femeie liniște? Nu-i ajunge cât i-a mâncat sufletul, cât i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace în suferința ei, pramatia aia cu pretenții, dragă... Bine că n-a mai trăit să dea divorț, să se vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]