4,262 matches
-
scrutează din perspectiva libertății care i-a permis să se întoarcă, în 1994, în România. Romanul dublei experiențe, pentru că, în cele din urmă, scrierea lui Pora poate fi socotită un roman, mizează, în toate cazurile, în grade diferite, pe experiența biografică a autorilor. Aș spune că la Pora această experiență este cel mai abrupt asumată. Forma clasică a scrisorii este utilizată aici tocmai pentru a da greutate confesiunii. Toate „manevrele” epice la care recurge autorul nu fac decât să îmbogățească aparent
Cronica unui eșec existențial by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/3548_a_4873]
-
aproape de granița salvării, cea cu Iugoslavia, ideea evadării devine tot mai frecventă. Se produce însă o sufocare „prin ricoșeu”, pentru că aceea care dorește brusc să vadă Parisul, cu biletul de voie obligatoriu de la Securitatea atotputernică, este soția autorului-narator, Monica. Elementele biografice se împletesc cu imaginea orwelliană a unei Românii ajunsă la mâna unor scelerați. Privind retrospectiv, imaginea „conducătorului” este subiect de ironie amară. Golit de pasiunea și tensiunea contemporaneității, portretul lui Ceaușescu este al unui om mic în toate sensurile, mic
Cronica unui eșec existențial by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/3548_a_4873]
-
accepte un joc cu o regulă simplă: dacă o face să râdă, mai primește un an de viață. Structura narativă amintește de filmul mut: scenele întâlnirilor cu moartea separă între ele cele șase role, tot așa cum inserturile delimitau imaginile. Decupajele biografice aduc în broderia confesiunii aspecte patetice: sărăcia din copilărie, nepăsarea tatălui și nebunia mamei, pasiunea pentru o artistă de circ, semnele talentului vizibile pentru cine știe privi, călătoria în America. Episoade mărunte luminează cât de cât secretul actorului și depozitul
Revelații italiene by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3702_a_5027]
-
vreme autorul nu a beneficiat de o atenție sau o prezentare mai largă în timpul vieții. Acest corpus de trăsături și contururi va stimula totuși puterea de sugestie a memorialiștilor și biografilor ulteriori, interesați să fixeze mai bine, mai veridic, identitatea biografică a autorului Amintirilor, fie și prin repetarea unor detalii, care nu fac decât să confirme impregnația unui adevăr sau altul în percepția contemporanilor. Nu puține dintre aceste păreri și formulări aparținând inventarului inițial vor fi luate de-a gata de
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
stereotipe ce deschid spre imaginar resursele discursului, propulsându-l spre legendă și mit. În privința imaginii unui scriitor, putem aduce în atenție câteva trăsături proprii dinamicii și evoluției sale, aplicabile la Creangă: I. Mărturiile contemporanilor rămân cele mai importante pentru imaginarul biografic al unui subiect. Ele spun mult, dar nu spun totul. Cercetătorul trebuie să recurgă și la alte surse, ca să- și poată definitiva opinia (corespondență, acte oficiale, fotografii, însemnări ocazionale etc.); II. Orice imagine a autorului oferă o deschidere de
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
nu spun totul. Cercetătorul trebuie să recurgă și la alte surse, ca să- și poată definitiva opinia (corespondență, acte oficiale, fotografii, însemnări ocazionale etc.); II. Orice imagine a autorului oferă o deschidere de informație și de sens, atât spre semnificantul biografic, cât și spre interpretarea operei. Obiectivul final este profilul personalității creatoare, unde detaliile sunt adesea hotărâtoare; III. Valoarea unei reprezentări de imagine este cu atât mai distinctă, cu cât generează o mai mare vivacitate ficțională. De altfel, se poate spune
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
Simona Vasilache Abstracțiunile modernismului, la noi, ca și aiurea, s-au hrănit mai curând din teorie decât din biografie. Cu foarte cunoscutul vers „poetul, ca și soldatul, nu are viață personală“, neomodernismul lui Nichita Stănescu a dizolvat biograficul din nou în literatură, însă într-un fel care-l depersonalizează: „Mai ales feriți-vă să-i spuneți un lucru adevărat/ Dar și mai și, feriți-vă să-i spuneți un lucru simțit”. Adică, nici trăire, nici adevăr, doar poezie
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
este, dimpotrivă, prea îmbibat de propria-i rețetă. Dărnicia fără sistem nu poate să nu obosească. Și sentimentul, la lectură, e că inventatorul unor asocieri care uimesc își forțează, de la un punct încolo, norocul. Oricum, iubirile lui, care prin preschimbarea biograficului de care vorbeam devin bun comun, în ceea ce au ele electrizant și energic, nu în nepotriviri și căderi, ceea ce face din euforia aproape perpetuă a universului poetic al lui Nichita Stănescu un soi de wishful thinking al cititorului, sunt gigantești
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
după norme periferice. |sta să fie misterul scrisului? Dincolo de anecdotica propriuzisă, se ridică, am senzația, o întrebare cu plafon mai larg: cum se poate face, totuși, o portretistică literară cinstită? Cu alte cuvinte, una care să nici nu măsluiască adevărul biografic, prin idealizare grosolană, dar nici să nu devină spectacol de mahala, printr-o grosolănie idealizată. Un răspuns mai mult decât credibil oferă prozele lui Alexandru Vlad, publicate nu demult sub titlul Măsline aproape gratis. E drept că romancierul clujean nu
Cu supușenie, Scardanelli by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3735_a_5060]
-
cît din aceste mărturii poate trece în lumea artei, spre a căpăta mai multă notorietate? La prima vedere răspunsul e afirmativ: totul dintr-o biografie poate fi ecranizat, la fel cum totul poate fi romanțat. În realitate, ficțiunea de origine biografică are o limită a cărei cauză e dublă: 1) schimbarea unghiului de evocare și 2) condiția creatorului de ficțiune. La primul punct nu poți să nu-ți amintești de rezerva cu care G. Călinescu privea încercările de romanțare a biografiilor
Biografii neromanțate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3737_a_5062]
-
are ca erou omul comun. Altfel spus, ca să scrii o biografie trebuie să urmărești împlinirea unei calități de excepție în cadrul unui destin rar, în vreme ce romanul cere înfățișarea unui tip omenesc, de obicei mediocru și cel mai adesea negativ. O evocare biografică nu merită decît o persoană care s-a remarcat printr-o virtute deosebită (Eminescu, Newton sau Napoleon), în vreme ce romanul poate suporta ca subiect o ființă cît de anodină, cu condiția să fie întruparea unui caracter pregnant: ambițiosul, gelosul, invidiosul etc.
Biografii neromanțate by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3737_a_5062]
-
lui Ion Creangă și Mihai Eminescu sunt fundamentale și, desigur, demne de a fi uzitate cu încredere. Epistolele pe care le-a scris și le-a trimis confraților și unora dintre contemporanii săi se constituie în excelente surse de informații biografice, bibliografice sau de altă natură și, astfel, toate, contribuie la redescoperirea imaginii cărturarului de la Piatra-Neamț. Literatura sa epistolară, diversă și imensă, din care s-a publicat 2 doar un fragment, se impune a fi cercetată, adunată, adnotată și restituită în
Completări la biografia lui G.T. Kirileanu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5184_a_6509]
-
import, nici fastuoasa degustare a zaharicalelor de după festin. Ceea ce m-a captivat a fost însă amestecul de dramatism și pariu existențial nestrămutat ce răzbate din răspunsurile date lui Dan C. Mihăilescu mai tânărului său partener de ping-pong conversațional. De la amănunte biografice răscolitoare, începând cu copilăria care l-ar fi condamnat să devină (ca să folosesc limbajul de azi) un „boschetar”, la adolescența petrecută în condiții de-un dramatism inimaginabil chiar în condițiile comunismului românesc, la obsesia evadării dintr-un prizonierat ce părea
Critica electrică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3480_a_4805]
-
construiește și spasmele entropiei, și învierea. Iar atunci cînd în prim plan este subiectul, persoana I e expresia unui eu supraindividual, generic, care a trăit Experiența. Totul se situează sub semnul exemplarității, chiar atunci cînd experiența coboară pînă spre frontierele biograficului. Tonul polemic al unora dintre poeziile lui Liviu Georgescu vine tocmai din această nevoie de a proiecta experiența dincolo de biografic, în simbolic și exemplar, și dincolo de metalingvistic. Și, mai mult, de a propune o salvare. Ca la romanticii de odinioară
Proiectul unificator by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3500_a_4825]
-
supraindividual, generic, care a trăit Experiența. Totul se situează sub semnul exemplarității, chiar atunci cînd experiența coboară pînă spre frontierele biograficului. Tonul polemic al unora dintre poeziile lui Liviu Georgescu vine tocmai din această nevoie de a proiecta experiența dincolo de biografic, în simbolic și exemplar, și dincolo de metalingvistic. Și, mai mult, de a propune o salvare. Ca la romanticii de odinioară, cuvîntul instituie lumea, face istoria; înregistrînd atrocitatea, poetul gîndește tot timpul în viitor. Vede chiar atrocitatea drept o condiție a
Proiectul unificator by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3500_a_4825]
-
Înrudită, oarecum, cu poezia livresc meditativă a echinoxiștilor Adrian Popescu sau Ion Mircea și, mai pe departe, cu ceremonialurile lui Cezar Baltag, copios alimentată de tradiția liricii religioase europene, dar tot mai deschisă, cu trecerea timpului, spre real și experiența biografică directă, poezia sa reflexivă și ceremonială tinde să cristalizeze, mai nou, într-un proiect unitar, într-o „Carte singură” care ar putea-o, eventual, relansa. Autorul are grijă să ne avertizeze, de la bun început, că n-a avut în vedere
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
legăturii subterane dintre atracția traducătorului pentru Cervantes și Baltasar Gracian, pe care ni i-a redat în versiuni cvasicomplete, și metafizica „barocă” a poetului Sorin Mărculescu. S-ar putea vorbi, de asemenea, despre tehnica anamorfozelor din aceste secvențe în care biograficul capătă un caracter liturgic. Proliferarea divagantă, labirintică amintește, oarecum, „visătoria” întortocheată a unui alt poet hipercultivat - M. Ivănescu, de care autorul Cărții singure se diferențiază, printre altele, prin dimensiunea biblicoreligioasă. Riscînd un joc doar aparent forțat de cuvinte, aș spune
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
neagră. Scriitorii și închisoarea, București, Cartea Românească, 2013, 256 pag. Sigur că recentul studiu al profesorului Mircea Anghelescu reprezintă, în primul rând, o importantă contribuție de istorie literară. Nimeni până la el nu s-a gândit să panorameze o temă (deopotrivă biografică și ficțională) suficient de frecventă și suficient de fertilă ca prilej de reflecție. În fond (aceasta este premisa autorului) literatura carcerală are, în România, o tradiție mai veche de două decenii și jumătate (cât au trecut de la prăbușirea comunismului și
Locuri fără memorie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3575_a_4900]
-
mai clare exemple), sunt reconstituite detalii de atmosferă și (și cutumele juridice cărora li se datorează), sunt forate cuvinte vechi, din care astăzi a mai rămas doar pojghița (pușcărie, borfaș, mofluz). Nimic din ce este extraestetic (adică istoria, politica, psihologicul, biograficul) nu scapă acestei cărți. Dar, pe de altă parte, nimic din ce e în această Poartă neagră nu trece fără a fi atent monitorizat estetic. Mircea Anghelescu știe exact unde, în ce celulă valorică adică, e locul fiecărui autor.
Locuri fără memorie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3575_a_4900]
-
memorialistului Nichifor Crainic (1889-1972), la patru decenii de la trecerea sa în lumea umbrelor, continuă să fie necunoscută, denaturată sau, pur și simplu, inventată de unii dintre contemporanii săi a căror probitate științifică și morală e discutabilă. O sursă de informații biografice, literare, culturale și politice o constituie, desigur, corespondența trimisă de Nichifor Crainic, timp de șase decenii, familiei și unora dintre confrații săi. Remarcabile, sub cele mai diverse aspecte, sunt epistolele pe care le trimite lui Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga, Lucian
Câteva contribuții la bibliografia lui Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5651_a_6976]
-
necesar în adâncuri” (Cezar), la „nu suntem altceva decât corpuri în lume” (Hans), citim cum postistoria face loc unei noi conștiințe, eliberate. Iată ambiția lui Nicolae Stan. Nu încape îndoială că discursul - din care nu lipsesc, trebuie spus, și accente biografice, unele resentimentare - urmează fidel strategiile impuse de Eco, peste care se pulverizează, însă, mult prea mult balast textualist. Astăzi, greu digerabil. Dar foarte ofertant ca interpretare. Dacă v-ați întrebat ce e cu titlul cărții, atunci trebuie urmate sugestiile aceluiași
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
contenește să lase deoparte elementele care nu corespund adevăratului care există în el. Tocmai acest lucru trebuie să încerce să-l privească oricine are dorința de a înțelege această operă ciudată, care este pentru mulți fie un șir de trăncăneli biografice „artistic” corectate, ca o sticlă colorată, fie un șir de versuri răzlețe „frumoase” , ca o oglindă spartă pe podea. Interpretările poemelor nu sunt obligatorii pentru nimeni, iar ideea unui singur om despre operele de artă nu poate să fie corectă
2013 – Anul Kavafis La aniversare by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/3608_a_4933]
-
Nicolae Manolescu și Eugen Negrici. Colaboratorii permanenți ai revistei, Gabriel Dimisianu și Gheorghe Grigurcu publică pagini interesante din Jurnalele lor. Iată ce notează la un moment dat faimosul locuitor al „amarului târg” despre un alt târg de care este legat biografic: „În preumblările mele solitare pe ulițele Tîrgu-Cărbuneștilor (încă o zonă cu preponderență rurală, țărănimea reprezentînd cel puțin trei sferturi din mentalitatea, graiul, manierele localnicilor), prind inevitabil frînturi de conversație. Am constatat că cele mai multe se referă la trei subiecte: spitalul, înmormîntarea
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3803_a_5128]
-
și prin gesturi de o rară noblețe a sufletului său. Într-o scrisoare către Romain Rolland, din Nisa, la 22 martie 1923, ca răspuns la cererea scriitorului francez de a-i însoți debutul în revista "Europe" cu o succintă prezentare biografică, Panait Istrati semnează aceste rânduri: "Je suis né ŕ Braďla, le 24 (?) aoűt (11, ancien style) 1884. J'aurai 39 ans l'été qui vient. Mes papiers ne mentionnent pas le nom d'un pčre. Ils me déclarent simplement "fils
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Memoirs/7501_a_8826]
-
pe care-l considera instanța morală supremă. Drama sa constă în imposibilitatea de a trăi în minciună și crimă politică. Mitul scriitorului umanist Romain Rolland se autodemolase pentru el. Depășind interpretările psihanalitice în manieră lacaniană și derridiană eșafodate pe datele biografice cunoscute, vom constata că, la începutul secolului XXI se reiterează interpretarea etnicistă a operei și biografiei scriitorului cu dublă origine, încercându-se o anexare la spațiul literar grecesc. Încă din anul Centenarului nașterii lui Panait Istrati, revista "Periplous" deschidea o
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Memoirs/7501_a_8826]