1,186 matches
-
săptămânii, Ieși de la (se pronunță numele celui suferind), din unghii, din obraz, din șale, din picioare, din creierii capului, și tot așa ca la descântecul de deochi, de durere de cap . Se sting apoi câțiva cărbuni, care, cu cât vor bolborosi mai zgomotos, cu atât descântecul va avea mai bun leac. Pe urmă pacientul bea apa descântată în care au fost stinși cărbunii, din ceea ce a rămas, cu o parte se spală bolnavul pe față, restul se pune într-o sticlă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
cărări, ci doar că avea În el o sămânță de ceartă, ca toți din neamul nostru, și nu se prea dădea În lături la o adică și nu se lăsa călcat pe coadă. Neamu’ nostru, lumea asta proastă, o auzeam bolborosind pe Motănica, În timp ce reproșul din privirile surorilor ei aluneca instantaneu În compasiune, o compasiune din care ai fi putut Înțelege că-i mai mult fratele ei decât al lor. Motănica era gravidă cu Laur pe vremea aia și-l pomenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-ntoarse spre Andrei. Și dacă-nțepeni ăsta, Îi iei tu locu’, părințele. Deja te-a-nfiat moșu’ pe statu’ de plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe pâine și-ai să moștenești Unitatea, părințele. Da’ ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
străină și inutilă, de o nebulozitate toxică, a cărei menire unică era aceea de a mă Împiedica să respir. Neamurile mele bune și neamurile mele vitrege, cei vii și tot șirul morților mistuindu-se În neantul memoriei, toți colcăiau și bolboroseau amarnic În penumbra prelinsă din ochiul de geam de sub tavan. Aveam perspectiva unui gang de curte interioară, o fâșie aproape la fel de lată ca aceea a drumului meu. După o jumătate de metru de pământ cu iarbă uscată, creștea un zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de anevoie se urnea tovarășul meu de lângă București, pe atât de iute Îl vedeam Însuflețindu-se la pregătirea mesei. N-aș fi făcut decât să-l Încurc Încercând să-i dau o mână de ajutor. Apa din căldarea cu porumb bolborosea În jurul unei rezistențe de cupru meșterite de el, de care nu m-am mai atins după ce a dat cu mine de pământ În câteva rânduri. Doar el se pricepea s-o bage-n apă și s-o scoată fără să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Reșou’, Andrei, reșou’! se rățoiește Leontina. Ai văzut cât a plătit coerentu’ Victor luna trecută. — Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău... — Reșou’, reșou’, bolborosește stăpâna noastră cu furie Îndurerată. — Luna trecută a plătit fiindcă am sudat mult, dadă Leontino. Acuma lasă-mă să-mi tihnească. Întinde-mi brațele Tale, Doamne! Și du-te și uită-te la contoar, dadă Leontino, să vezi că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vino și te sălășluiește Întru noi și ne curățește de toată Întinarea și mântuiește-ne, Bunule, sufletele noastre, cinșpe mii pă puțin, cinșpe mii, cinșpe mii. Până unde dracu’ ajungem cu cinșpe mii doi inși, sfinte Dumnezeule? Trezește-te, părințele. Bolborosea cu ochii Închiși, cu fruntea căzută peste mâinile Împreunate În dreptul sticlei de rom, pradă unui extaz Înfricoșător, roagă-te, Relule, roagă-te, și mă rugam Împreună cu mama și fruntea mea și fruntea tatălui meu asudau și se răceau și pulsau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nu mai e timp de pierdut. Țâșni În picioare trăgându-și pantalonii și sări Între birou și fereastră cu țeava ridicată În chip de sabie și măciucă, gata să desființeze tot ce-i stă În cale. — Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, bolborosea Îngrozit, ăsta s-a ascuns aicea... Vino Relule-ncoace. Era acolo, chircit cu genunchii la gură, Îndesat și Înghesuit sub birou, moș Victor, da, după Laur— ăsta, Încât de-acum n-am mai fi avut decât să așteptăm să mai apară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
banii... — Ai zis că nu mai faci! Nu mă face să mătur cu tine p-aicea toate sticlele astea și s-o trezesc și pe ea și copilu’ și să scol tot blocu’ ăsta În picioare. — Ie banii noștri, vere, bolborosește Laur tot Într-o șoaptă precipitată, care tu, cu dovleacu’ ăla de căpățână cât toate zilele, nu vrei să Înțelegi. Amândoi stăm aicea cu pula la cur pentru jafu’ ăla, și mai avem și-o mortăciune-n cârcă, ca mâine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și noi o cruciuliță, să ți-o pui la gât”, spune o femeie către fetița de 10-12 ani care o însoțește și nu înțelege prea bine de ce mama sa este aproape așezată în genunchi lângă bărbatul bărbos și pletos ce bolborosește cuvinte greu inteligibile. Privindu-l cum împărțea borcanele cu ulei și vorbe bune pentru toți cei din jur, m-am întrebat dacă nu cumva el îndeplinea rolul preoților Bisericii „oficiale”, întotdeauna distanți, niciodată suficient de apropiați de oamenii atât de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
gândirea abstractă a concretului este dovada certă a acestui concept, haosul echivalând în scrieri cu neliniștea ce tinde spre armonia Marelui Arhitect al Universului. Așa se scurge viața, în mârșava cântare-a bacantei istovite. Eu merg, plin de neliniști, înainte, bolborosindu-mi marșul funerar. Lângă brahmanici elefanți regali și-n josnica rumoare de clocot mercurial, urări cioplind în stâncă -, perechile cum curg, purtând o cruce-n gură, ca un uitat amurg. Așa se scurge viața de Sfincși orchestră vastă, Ce-și
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
bătrân numai piele și oase, bolnav și gângav la vorbire. Defecțiunea nu o avea din naștere, ci din cauza suferințelor îndurate. Distrofia era evidentă. L-am oblojit și am început să vorbim cu dânsul. Nu putea deschide gura complet, mai mult bolborosea sau șuiera cuvintele printre cei câțiva dinți care-i mai rămăseseră. Acest cadavru viu era profesorul universitar dr. Topa, ortoped, somitate a medicinii românești, descendentul unei familii de macedoneni. Avea multe lucrări și inovații în tehnica operatorie ortopedică, era cunoscut
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
jos la batista înroșită. Și o clipă am rămas împreună în tăcere, ca și cum am fi contemplat, cu răsuflarea tăiată, un uriaș eveniment care tocmai avusese loc. Pe urmă, asemenea oamenilor care într-un moment de criză vorbesc la întâmplare, am bolborosit cu repezeală: — M-ai văzut și înainte, m-ai văzut pe stradă, poate că nu m-ai recunoscut? — Da. Te-am văzut acum vreo trei săptămâni. Te-am recunoscut. Nu te-ai schimbat. Nu am avut forța să-i răspund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru totdeauna. Aceasta este cea dintâi zi a noii noastre lumi... nu-i așa? Oh, Hartley. A încercat, greoi, să se înalțe, sprijinindu-și spatele de perete, și continuând să se ascundă sub pătură. Apoi bâigui pe un ton mormăit, bolborosit: — Trebuie să mă duc acasă. — Hartley, nu începe din nou. — Am venit fără poșetă, fără nimic. N-am fardurile la mine și nimic altceva. — Doamne, ca și cum asta ar avea vreo importanță! Mi-am dat seama însă că pentru ea avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mi-a devenit fiu, l-am adoptat. — Cum? — Da. — Ce-ai spus? Mi-am dat seama, cu și mai mare satisfacție, că Ben era puțin surd, oricum mai surd decât mine, și că zgomotul îl supăra. E drept că-mi bolborosisem cuvintele. Acum am repetat, cu o claritate răspicată, insultătoare: — Ea e... aici. Titus e... aici. Amândoi rămân... aici. — Am venit s-o iau acasă. — Ascultă-mă, nu crezi cu adevărat că Titus e fiul meu, nu-i așa? Te asigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să stau de vorbă cu voi. — Vrem să te ajutăm, interveni Gilbert. — Du-te-n... — Te rog, rămâi un minut, se amestecă și James. Titus dorește să-ți spună ceva. Nu-i așa, Titus? Titus, cu obrajii ca para focului, bolborosi fără să se uite la mine: — Cred că ar trebui să-i dați drumul mamei mele să plece acasă. Aici este casa ei. — Să fim serioși, bătrâne... începu Peregrine. — Nu am nevoie de sfaturile tale. Nu v-am invitat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ales în ultimele perioade, aforisme. Volume publicate Poezie: Un trandafir învață matematica (1968); Trei nori (1969); Râul incinerat (1971); Salută viața (1972); Înflorirea lucrurilor (1973); Apologii (1975); Rigoarea văzduhului (1978);Contemplații (1984);Cotidiene (1986); Oglinda și vidul (1993); Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului (1996); Nimic n-ar trebui să cadă (1997); Amarul Târg (1997); Dealul purtat de scripeți (1999); Spațiul dintre corole (2000); Acul și steaua (2001); De unde până unde (2002); Natură moartă și vie (2003); Un trandafir învață matematica, ediție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
venit degeaba? A lăsat capul în jos, a tăcut un timp, apoi a răcnit: — Te lași curățat? — Mă las. — Spune cum trebuie. — Mă las curățat. — Spune de trei ori. Am spus. Era mulțumit. A închis ochii și a început să bolborosească, în transă, cuvinte fără sens. Se ruga pentru mine. Mă curăța. A terminat brusc și m-a întrebat: — Vrei să-l auzi pe Dumnezeu? Sigur că voiam. Imediat, părintele Ulise a scos dintr-o geantă jegoasă un minicasetofon, pe care
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
rup inima, așa cum mi s-a întîmplat mie azi, mergînd pe Calea Mărășești, principala arteră a orașului. O blondă emaciată, scheletică, tunsă scurt, purta pe piept, ca pe un scalp, propriul păr, făcîndu-și loc printre oameni cu o nuielușă și bolborosind vorbe ciudate. „Scalpul” atîrna ca o eșarfă, însă mie mi s-a părut un steag căzut, semnul unei înfrîngeri dureroase, ireversibile. Dincolo de figură, ceea ce ne impresionează la astfel de oameni, chiar dacă n-o știm, e „povestea” lor. O enigmă, a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mămucă dragă, lasă că te descânt eu și o să vezi cum are să-ți treacă îndată... Creangă repide înșfacă o ulcică, o umple cu apă, pune doi cărbuni aprinși și începe a freca pe bătrâna femeie pe la gât și tâmple, tot bolborosind: <<Sulică, mulică, tot în sus mi te ridică, de ț-a trece, nu ț-a trece, vie altul să te frece>>, iar... bătrâna femeie adormi sub mângâietoarele cuvinte ale lui Creangă. Se vede lucru că credința babei a fost așa
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
Precizez că mă aflam singur cu el, într-o încăpere total improprie pentru anchetă, mai exact, în camera în care erau depozitate corpurile delicte. Omul s-a ridicat de pe scaun, orb de furie, și, privind parcă hăituit prin încăpere, a bolborosit: „Cu ce să-ți dau în cap?!”. Și, slavă Domnului, avea destule în jur. Nici acum nu-mi pot da seama cum de am avut puterea să-l întreb, cât mai calm cu putință: „Și cum e cu luminița divină
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
se întinse, ca și când trupul ar fi vrut să se lase într-o rână pe pământ. Apoi dispăru în porumb cu un strigăt gros și speriat. Jonas coborî pușca și ascultă. Se auzeau niște bufnituri înfundate, un grohăit oribil și vorbe bolborosite pe jumătate, ca și cum cineva ar fi vorbit în somn. Își croi cu grijă drum printre șiruri, simțind muchiile tăioase ale frunzelor crestându-i picioarele, până când ajunse deasupra trupului care acum zvâcnea încet printre tulpini. Așteptă până îl văzu încremenind, apoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
Barza, bradul, biciul, banul, Brâul, corbul, bărbi cărunte, Buburuza și borcanul Au pe ,,b’’ exact în frunte. Bubuie bezmetic toba Sau bocancul ritmul bate; B’’, isteț, își poartă roba, Că le știe el pe toate! O băbuță, bâlbâită, Sare și bolborosește, De-oboseală biruită, Că pe ,,b’’ ea nu-l iubește. Câți de ,,b’’ dorit-au, oare, Pe aici să se strecoare? E cuminte-acela care Rezultatul bun îl are. Coco-ți dă acum din coș Un covrig ce-i delicios. N-
ALFABETUL by CĂTĂLINA ORŞIVSCHI () [Corola-publishinghouse/Journalistic/529_a_927]
-
năucise iminența (precum a unui infarct psihic) de-a deveni GÎNDACUL, formidabil!... de a-l urma orbește pe Kafka, ușurel, pe nesimțite, în infernala-i și mortala, în final, aventură. I-am spus cuiva apropiat: tu nu simți nimic? Ce?, bolborosi el... Păi, nu observi că eu, Doamne, iartă-mă!... am un aspect suspect... că miros a chitină... că-mi clefăie mandibulele... că am cam prea multe picioruțe când pornesc pe trotuare?! Că sunt GÎNDAC? |la, om citit și el, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
ei era paralizată; au făcut toți ce au putut timp de nouă ani. Apoi au obosit! Au închis-o într-o bucătărie de vară și fiul ei a lăsat-o să moară de foame și de sete. Bătrâna gemea și bolborosea, dar nimeni nu a deschis ușa. E vina fiului? Și a mai cui? Scrisoarea 35 — Hai în garaj! mi-a spus într-o zi un bătrânel de vreo 70 de ani venit la Concetta să vândă carne. Se gândea să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]