3,311 matches
-
Sau atunci când se lasă pe lăbuțele din față și Își menține partea din spate În aer. Atunci, imediat ce Îl vezi, trebuie să Îl recompensezi. Esmé Îl privise pe Harry plimbând pe la nasul lui Cuțu-Cuțu ceva bun, iar câinele Își ridica botul pentru a adulmeca. Pe măsură ce Harry legăna bucățica În sus și-n jos și dintr-o parte În alta, nasul lui Cuțu-Cuțu o urmărea, ca și cum ar fi fost legat cu o ață invizibilă. Se mișca În sus când bucata Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
diamant. Pantofii și cizmele, mai ales, erau la mare căutare, parcă nimeni nu-și dădea seama că aceleași chestii se vindeau și-anul trecut, doar că mai ieftine și cu altă formă. Venise rândul unei mode ciudate, care făcea din botul încălțămintei un soi de melc răsucit, ridicat sfidător în aer, cu vârful în sus: îți venea să-l tai cu cuțitul și să aduci pantoful la dimensiunea lui firească. De aspect, nici nu mai putea fi vorba; când puneai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-tău, când făceai optișpe ani și-ți zicea să ai grijă de ei. Toamna, când începeau ploile, îi dădeai cu cremă de ghete „Guban“, neagră (maro nu se găsea), după care îi lustruiai cu-o perie imensă, ovală, ca un bot de cal. La cusături se turna untură, dintr-o cutie mică, rotundă, metalică: o întindeai ușor, cu degetul, să intre-n găurele fără să lase vreo pată. Când tropoteai iarna la ușă, îi curățai de zăpadă pe preș, cu-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
facă pliuri și cute; nodul cravatei să fie plat și drept (nu gros cât pumnul, ca la partid); dunga șlițului să vină în prelungirea liniei nasturilor cămășii; ciorapii să se asorteze la curea (nu la cămașă!); pantofii să iasă cu botul lucios, proaspăt lustruit. Îl și-auzeam, cu explicațiile lui clare și metodice: „Pantofii sunt cartea de vizită a unui om. Când o arăți, trebuie să strălucească!“ Avea întotdeauna dreptate, chiar și când greșea; de-aia îți venea să sari pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
indicat să aflu), s-a închis în baie, cu tot cu haine. Bineînțeles că a lăsat ușa crăpată: vedeam doar ce mi se arăta, prea puțin ca să mă simt flatat, suficient cât să mă intereseze. Tocurile înalte ale cizmelor din piele întoarsă (botul ascuțit, feminin, după care mă omoram, mi-era interzis). Partea de jos a fustei în carouri, puțin deasupra genunchilor. Bluza albă, desfăcută, cu gulerele scoase peste puloverul lila (se purta combinația). Puteam să completez liniștit spațiile libere: dresurile negre, calde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căprui, talie-ngustă, da’ niște picioare de nu te-apropii.“, am continuat să inventez. „Văd c-ai notat detaliile. Te pomenești că te dădeai și tu-n vânt după ea?“, a tatonat Mihnea. „Pitar Moș, Edgar Quinet: stradă-n stradă, bot în bot. Academicieni amândoi. Lipsea doar nunta, ai?“ „Mai scutește-mă cu «ai» -ul tău! Dă textu’ mai departe.“ Degeaba mă chinuiam să-mbrac masca sihastrului carpatin sau a rebelului sandinist; cu cât îmi proiectam mai mult fantasmele-n decoruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-ngustă, da’ niște picioare de nu te-apropii.“, am continuat să inventez. „Văd c-ai notat detaliile. Te pomenești că te dădeai și tu-n vânt după ea?“, a tatonat Mihnea. „Pitar Moș, Edgar Quinet: stradă-n stradă, bot în bot. Academicieni amândoi. Lipsea doar nunta, ai?“ „Mai scutește-mă cu «ai» -ul tău! Dă textu’ mai departe.“ Degeaba mă chinuiam să-mbrac masca sihastrului carpatin sau a rebelului sandinist; cu cât îmi proiectam mai mult fantasmele-n decoruri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de adevăruri, amestecate cu invenții exacte, pe care mintea mea le ducea mai departe, imprecis și febril. Scenele se dizolvau în pasta acidă și contradictorie a sentimentelor, pentru-a se recompune în forme și trupuri reale, umplute cu emoția momentului: botul alungit al Boeing-ului, ridicându-se de pe Otopeni odată cu bagajele mamei și holograma unei amintiri; picăturile de ceară, scurse pe gât și pe umeri dintr-o lumănare, în timp ce bărbatul brunet și țigănos o încalecă brutal; cuțitul de pe noptiera altui bărbat; perechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bagajele mamei și holograma unei amintiri; picăturile de ceară, scurse pe gât și pe umeri dintr-o lumănare, în timp ce bărbatul brunet și țigănos o încalecă brutal; cuțitul de pe noptiera altui bărbat; perechea de ghete negre, „depeșare“, cu talpă groasă și bot metalic; răceala zăpezii din spatele cabanei „3 Brazi“, resimțită pe fundul gol; tramvaiele de pe „Bucureștii Noi“, forfecând aerul dimineții ca niște raci; grădinile Pajurei, umflate de trandafiri, dovleci și floarea-soarelui; cafeniul zilnic al blocului 66; certurile din bucătărie, plutind în arome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-n lift. Pe Goguță, o javră galben cu negru, invadată de patru generații de purici și una de furnici, ne hotărâsem să-l răpim și să postăm prin cartier afișe cu mutra lui terorizată, cu un fular înfășurat pe bot și-o cerere de recompensă dedesubt: am fi strâns o sumă frumușică de pe-urma lui! În realitate, nu puteai să te-atingi de Goguță și Bombonica. Lătratul lor nerecunoscător și laș te întâmpina de oriunde, ca un sistem antifurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
verifice dacă nu e umplut cu heroină. Când lipseam de-acasă ori veneam noaptea târziu în pat (după seriile catastrofice de pe Discovery), Maria adormea cu el în brațe, stârnindu-mi invidia. Îi găseam îmbrățișați, fericiți, cu pastila de stofă a botului moțăind între sânii ei. Cu timpul, apartamentul din Dorobanți s-a mobilat cu gesturi, obișnuințe și utilități pe care le memoram încă înainte să le punem în mișcare. Ciclul fugoid al vieții noastre pasionale și-a încetinit ritmul. Ieșeam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le combina delicios, toamna, cel puțin, era o onoare să ies cu ea la braț: îi admiram puloverul maro, de mătase cu ochiuri, strâns discret pe talie, fusta lungă cu volane vernil-aurii și pantofii de catifea, cu toc scurt și botul rotunjit, cum se purta pe vremuri. Mă simțeam ca-n romanele lui Camil, însoțit de eleganța discretă a anilor ’30; corpul degaja un aer de austeritate lubrică, o măreție temperată, înfrânată de dificultățile economice și politice ale recesiunii. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din spate. Această mașină era la circa 300-400 metri în fața jeepului, mașina de teren americană, de 320 cai putere. Maurer stătea pe bancheta din față, ca de obicei, cu geamul coborât, având ca partener pe primul secretar Kiraly Karol [...] Pe botul pantei, în direcția opusă circulației noastre, stătea parcat în afara șoselei un autoturism mic, marca Trabant, care oprise regulamentar la somația miliției antemergătoare. Jeepul prezidențial se afla la jumătatea pantei (în urcare), noi urmându-l îndeaproape. Deodată, apare un camion care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mulțimii, în timp ce te examinau. Îi privisem fix în ochi, ca pe căței. Femeia mă ocolise, dar bărbatului i se păruse ceva suspect. Maria ieșea din discuție: fardată impecabil, într-un palton subțire, cu cizmulițe la modă, cu toc scurt și bot rotund. Eu, dimpotrivă: echipat ca acasă, cu adidași, o scurtă de fâș (se anunțaseră ploi la meteo) și, mai ales, o șepcuță de tenis pe cap. Modelul infracțional se contura, identitatea est-europeană țâșnea de sub haine ca o flegmă murdară, lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oprire, îi plăcea să se-asculte. Nu-i mai era frică. Se simțea-n largul lui construind raționamente. Enunța ipoteze, le-argumenta și tot el trăgea concluziile, cu siguranță și pasiune. Îl admiram, îmi venea să-i dau una peste bot. „De ce-ai scris, mă, despre mine că sunt un amărât de pictor?“, îmi venea să-l întreb, „Nu puteai și tu să mă pui boier sau patron, să învârt moșii prin secolul 18 sau afaceri cu terenuri în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
celorlalți bordjighini. Luceafărul-de-Ziuă se stingea Încet deasupra tuiurilor lui Toktao, când cei cincizeci se Întoarseră la cai. La prima geană a zorilor, coborâră Încet panta dealului, trecând printre corturile adormite. Patru dintre ei se duseră la uia1, mângâiară caii pe bot și le șoptiră ceva. Caii rămaseră tăcuți, fără să necheze. O lumină tulbure coborî Încet asupra celor cincizeci care ajunseseră În dreptul cortului lui Toktao. Erau Îmbrăcați În zale fine de Samarkand, purtau la centuri săbii late de Toledo și aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
merinde. - Gata, spuse, fără să mai adauge nimic. Ștefănel sări În șa. Bătrânul legă și ceilalți doi cai ai copilului de șaua unuia din caii de povară, apoi Încălecă. Amir prinse caii celor doi de frâie și Îi mângâie pe boturile umede. - Am să vă aștept de câte ori soarele va răsări și va apune. Sufletul meu e alături de voi. - Ne vom revedea, spuse Ștefănel. Amir zâmbi. - E singura veste bună pe care mi-ai dat-o În noaptea asta. Cred În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ea și o privi. Iapa ridică ochii mari și se uită la ciudatul străin. Apoi, deodată, picioarele din față i se Îndoiră, ca și cum și-ar fi pierdut puterea. Iapa Încercă să se sprijine pe cele patru picioare, dar căzu cu botul În pământ. Apoi, picioarele din spate Îi slăbiră. Animalul se prăbuși de tot, Întinzându-se pe jos. Părea a suferi de o boală neiertătoare. Începu să răsufle tot mai greu, și, deodată, ochii Îi Încremeniră și trupul Îi Înțepeni. Murise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
oțel. Trecu prin fața fiecărui cal, apoi se Întoarse și dezlegă un armăsar alb, cu o pată neagră pe un ochi. Era un cal tânăr, aproape un mânz, dar fornăia nervos și bătea din copite. Copilul Întinse mâna și Îi mângâie botul, șoptindu-i calm cuvinte În mongolă. Calul se liniști. Ștefănel Îl scoase, dar nu riscă să-i pună una dintre șeile care erau aruncate În marginea din dreapta a grajdului. Calul s-ar fi putut zbate și ar fi trezit Întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ivea, Încet, luceafărul de dimineață. Nu se simțea nici o adiere de vânt. Tânărul se dusese la grajduri, legase sacul pe spinarea unuia dintre cai și pusese harnașamentul pe al doilea. Strânsese bine șaua și scările, pusese frâul și mângâiase ușor botul animalului care fornăise, bucuros. Scoase ambii cai În prima curte, sări În șa și privi Încă o dată pagodele Înalte ale clădirilor. Simți acut prezența maestrului Shan Bao, dar privirea lui, obișnuită să detecteze cea mai mică mișcare, noaptea sau ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nările și simțeau nu doar frigul, ci și căldura unei lupte care va veni. La rândul lor, caii Erinei simțeau neliniștea celorlalți și Își vedeau stăpâna trecând printre ei, fără somn. Erina știa să le vorbească și să le mângâie boturile umede. O cunoșteau de când era mică și alerga, Împreună cu ei, prin lunca Bârladului. Știau când e tristă și când zburdă de veselie. Dar În ultima vreme era tristă. Iar caii știau de ce. Caii erau gata să facă orice pentru ca stăpâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
silențios orice pericol. Îl ajutau luna plină, privirea ageră și o abilitate incredibilă În folosirea arcului. Oană și Erina ajunseră la marginea taberei. Un cal fornăi, ca și cum ar fi vrut să semnalizeze prezența unor străini. Erina Îi puse mâna pe bot și Îl mângâie ușor. Calul scutură coama și tăcu. Cei doi trecură de marginea taberei, unde alte două străji zăceau ucise de același arcaș nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a fostului ministru al culturii francez Jack Lang, cunoaște un mare succes la Geneva. Parcurile orașului sunt împânzite de scene ridicate ad-hoc, tarabe de bere și tarabe cu mâncare "etnică", gen orez parfumat amestecat cu banane și ananas, preparat la botul calului, sub drapelul jamaican. Ca mică paranteză, am discutat de multe ori cu amicii mei români, spunându-ne ce minunată afacere am face noi aici cu niște mici ademenitori; mirosul și gustul ar lucra în favoarea noastră. În fine. Multe grupuri
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pentru vremea respectivă, era pustiu. Nici oameni, nici avuții de prădat. Au dat foc orașului construit mai mult din lemn și bucuria spectacolului oferit de arderea lui sub arșița soarelui de august a fost singurul succes otoman. Cetatea, așezată pe botul de deal din fața orașului, era bine aprovizionată, avea ziduri puternice, iar credința apărării ei îi fusese dată lui Ștefan de Șendrea, cumnatul său și unul dintre eroii care-și pusese nu o dată viața pentru gloria Moldovei și a rudei sale
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
plină; stropii de glod mă împroșcau pe haine, pe obraz, în ochi și-n gură; dar nu-mi mai păsa de nimic. Trebuia să ajung acasă teafăr. Da! Teafăr! Iar lupul? Să rămână și de data asta cu labele pe bot. Și cum fugeam, Ursu abia se ținea după mine. Și-ncă uneori, mi se părea că lua fuga mea drept o joacă. Se oprea, câteodată, în fața mea, mârâia ușor și-ncerca să se ridice în două labe, ca atunci când ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]