1,347 matches
-
clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de fân, o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării. Trecuse de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
învoire de la căpitanul-securist Prodan. Nu poate uita că arăta ca o umbră zdrobită de menghina anchetelor și a zidurilor reci și, mai ales, nu uită că, privindu-se în oglindă, zărește propria imagine ca pe o persoană străină cu obrajii brăzdați cu șanțuri și cicatrici săpate de sarea plânsului, ca o adevărată hartă a durerii. Și din infernul pușcăriei, cu chinuri suferite și orori îndurate, își amintește și de un strop de omenie a unui gardian care-i oferă o ramură
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
-l vor fi simțit și oamenii din îndepărtata copilărie a lumii!! O adevărată crispare mult tensionată, o așteptare a unui sfârșit apocaliptic - care a durat doar patruzeci de minute, o adevărată veșnicie pentru mine!... Fără lumină, pe un întuneric dens, brăzdat de aceleași repetate fulgere, tunete și trăsnete, fac puțină lumină cu o lumânare aprinsă și mă culc după ora 21, încredințându-mă odihnei de noapte. Trezindu-mă mult după miezul nopții am ieșit în curte și grădină și am constatat
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
din ce în ce mai puțin. Toți simțeam cum pe frunte ne apăruseră bobițe de transpirație, care apoi o luară în jos spre tâmple și spre obraji, întinzându-se până spre ceafă. Ne uitam cu coada ochiului unii la alții și ne vedeam chipurile brăzdate de șiruri fine, sărate și incolore ce se strângeau și se adânceau mai mult între riduri. În jurul patului ni se părea că îmbătrânim mai repede, dar nu îndrăzneam să spunem. Apoi intră mătușa Aura și puse pe noptieră cele trei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
la curent cu situația care nu se Întrezărea deloc limpede. Acolo, la foamfele alea, interpretând, cam invers, decât cum s-ar fi cuvenit, sensul sintagmelor: drepturile omului, drepturile femeii, și, În general, ale individului, ale libertăților de tot felul, care brăzdează lumea, de la un cap la altul, au decis, În unanimitate: Dedițela are dreptate. Poate să acționeze după cum Îi dorește inima. Nimeni n-ar avea dreptul s-o oprească, ori, s-o acuze, În vreun fel, chiar dacă ar adopta o decizie
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
vis Și gându-mi ridică spre zări din abis. De când Îl cunosc privesc des în mine, Atunci când mi-e greu colind zări senine, Speranța mă urcă, nu cad la pământ, Ascult și mi-e bine, rămân în Cuvânt. Furtuni mă brăzdează si simt că mi-e frig, Am clipe în care nu pot să-L mai strig, Mă văd rătăcită, adesea plângând, Stingheră și tristă pe margini de gând. Puterea se frânge, slăbește mereu, Aproape că zilnic resimt tot mai greu
Fir de speran?? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83333_a_84658]
-
În perioada crizei se apucaseră de băut spirt verde, din care pricină unii, ca vecinul lor Nifet, au orbit... Nifet era cizmar și, la sfârșitul fiecărei săptămâni, se Îmbăta cumplit. Atunci Își dezgolea pieptul, arătându-și groaznicele cicatrice ce-i brăzdau În lung și În lat pieptul acoperit de smocuri de păr argintiu. Cicatricele le dobândise pe front, În luptă corp la corp, la baionetă. Consoarta și copiii se ascundeau pe la vecini. Nifet umbla răcnind și Înfigând furca În căpițele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sprâncene și clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să scadă, spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Norul roșu persista pe cer, astfel că lumina zilei se apropia de crepuscul, Învăluind Într-o ceață purpurie acoperișurile caselor și siluetele copacilor ce se profilau În zare. Berzele Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa Întunecată ațintită În depărtări... - Plecați? Îl Întrebă cu sufletul strâns Mașa. - Timpul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
îmi face asta. mă iubește și el că mi-a și spus lucrul acesta și o simt și eu că nutrește sentimente deosebite față de mine, dar n-am să-l iert pentru ce mi-a făcut azi. Lacrimile iar îi brăzdau obrajii în timp ce și le ștergea cu batista și ofta. Nu mai plânge, că te vede mama și știi că suferă pentru noi. În acest timp, poate mai frământat decât Cecilia era Matei gândindu-se la toate cele întâmplate și condamnându
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se auzi un tunet Înfundat, urmat de un răpăit de pași, și apoi totul se cufundă În tăcere. Patul În care se afla Noimann Începu să se Învârtă cu o viteză amețitoare, antrenând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
foarte serios interlocutorul cu brațul metalic, „și că În natură contrariile se atrag, aș tinde să cred că răul dumneavoastră pornește de la ovare...” „Deocamdată, ovarele lipsesc.” Spunând asta, Noimann se strădui să schițeze un zâmbet, dar o durere ascuțită Îi brăzdă În lung și În lat abdomenul. „Păi, tocmai această lipsă vă face să suferiți atât... Golul atrage gol și plinul plin”, filozofă celălalt. „Gândiți-vă, câți oameni nu ajung la sinucidere tocmai din cauză că nu reușesc să-și umple golul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sine putere, lovind mai Întâi plexul și apoi fața târâtorului. „Așa, așa” făcu acesta, privindu-l libidinos În ochi. „Loviturile dumneavoastră sunt pentru mine adevărată mană cerească. Loviți-mi, vă rog, și obrazul celălalt...” Și penitentul Îi Întoarse dosul lălâu, brăzdat de urme de cravașă. Noimann-cinicul se Îmblânzi din nou, astfel că piciorul lui, pregătit să lovească fundul, rămase suspendat În aer. „Lasă prostiile”, spuse el. „Astfel de tertipuri aici nu merg...” Piciorul coborî, descriind un arc de cerc. Degetele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu pot. Inima îmi bate tot mai tare și mai iute în cap. Prin fața ochilor îmi roiesc scânteile strălucitoare, mă întorc și mă uit în jos... și nu mai înțeleg nimic. O funie groasă, un fel de șarpe alb-albăstrui și brăzdat de vene a ieșit din gaura de scurgere și m-a prins de cur. Din unele vene se scurge sânge, sânge roșu care pare negru sub apă, și se împrăștie din micile rupturi ale pieii palide a șarpelui. Sângele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poți să inspiri adânc. Pentru că eu încă n-am făcut-o. 2 Sub felinarul următor așteaptă Reverendul Fără Dumnezeu cu un geamantan pătrat alături. E încă destul de devreme, și toate culorile sunt negru sau gri. Materialul negru al geamantanului e brăzdat de cicatricele fermoarelor argintii îndreptate în toate direcțiile, un șvaițer negru de mici buzunare și fante, de săculeți și compartimente. Fața Reverendului parcă-i doar carne crudă, roșie, adunată în jurul unui nas și al unei perechi de ochi, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
esenței de mirt... Sub acoperire Un poem despre Mama Natură — Am încercat să mă călugăresc, spune Mama Natură, căutând un loc în care să mă ascund. Nu se gândise că te testează de droguri. Mama Natură pe scenă, cu brațele brăzdate de graffiti roșii de henna. De la vârfurile degetelor până la bretelele sarafanului ei de bumbac cu imprimeuri în culorile curcubeului. În jurul gâtului un colier cu clopoței de aramă i-a înverzit pielea. Pielea-i strălucește de la uleiul de paciuli. — Cine-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ea, și ea îl prinde de braț. O rotește cu fața spre el și se sărută, sunt doar două guri umede, în timp ce orașul dispare în jurul lor. În prima lor noapte pe stradă, Inky aduce o poșetă de piele lăcuită și brăzdată de crăpături. Înăuntru duhnește ceva. E mirosul refluxului pe malul mării într-o zi cu arșiță. Duhoarea, spune ea, „e noul simbol al antistatutului social”. În poșetă e o cutie de carton de la restaurantul Chez Héloise. În cutie e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un secol înainte de Bram Stoker și al său Domnișoaracula, dar în vara aceea s-a scris cartea doctorului Polidori, Vampyrul, care a creat imaginea modernă a demonului însetat de sânge. Într-una din nopțile acelea ploioase, cu fulgere și tunete brăzdând cerul deasupra lacului Geneva, copila de optsprezece ani Mary Godwin a avut un vis care urma să devină legenda lui Frankenstein. Amândoi monștrii, sursă a nenumărate cărți și filme care au urmat. Chiar și sejurul lor a devenit legendă. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de copii suferă de sindromul progeriei Hutchinson-Gilford. Un defect genetic al proteinei lamin A care provoacă dezintegrarea celulelor. Le îmbătrânește de șapte ori mai rapid. Ceea ce înseamnă că domnul Whittier, cu dinții lui înghesuiți și urechile clăpăuge, cu țeasta lui brăzdată de vinișoare și ochii exoftalmici, are corpul unui bătrân de 126 de ani. — S-ar putea spune..., le zice el mereu femeilor înger, risipindu-le îngrijorarea cu un fluturat al mâinii ridate, s-ar putea spune că îmbătrânesc în ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se fut. Ea, răbdătoare și delicată. Madonă și târfă. Cu picioarele ei lungi, antrenate la yoga, desfăcute în fața acestei aschimodii despuiate și ridate. Ea, altarul și ofranda. N-a arătat niciodată la fel de frumoasă ca atunci, lângă pielea lui îmbătrânită, pătată, brăzdată de vene. La fel de puternică nu s-a simțit niciodată ca atunci, în timp ce el saliva și tremura deasupra ei. Și să fie a naibii dacă, pentru un virgin, n-a durat surprinzător de mult. El începuse în poziția misionarului, apoi îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de plecare. Din mers priveam în stânga și dreapta șoselei, lanuri de grâu, ovăz și secară, date în copt și care așteptau batozele mari și înalte ca niște girafe. La apus nori negri prevesteau o ploaie rapidă de vară. Fulgere puternice brăzdau cerul, iar tunetele puternice își stingeau ecoul în depărtări. Tăcuți, ne depănăm în minte întâmplarea de azi. Am fost treziți din visare de stropii mari de ploaie ce loveau geamurile mașinii ce ne ducea spre casă, spre cei dragi. Huliganism
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
bucătărie, stând lângă soba în care focul de gaze făcea zgomot. Radu își îmbrățișă tatăl, amândoi se priveau cu un zâmbet trist. Tatăl lui Radu acum pensionar de mină, încă nu avea șaizeci de ani, dar fața lui era foarte brăzdată de cute adânci pe care se întipărise umbra durerii. Era un om slăbuț, cândva de statură mijlocie. Acum se frământa, neștiind ce să-i spună fiului său în legătura cu starea sănătății mamei sale. -Radu, așează-te, trebuie să mănânci
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
îi dădu un anumit farmec. „E chipeș, acum o înțeleg pe Angela”, își zise Eva în gând. O ploaie torențială întunecase totul de jur împrejur, deși încă mai erau câteva ore bune până la lăsarea nopții. Foarte des cerul era brăzdat de fulgere, tunetele asurzitoare îl făcu pe Radu Brădescu să tresară pe bicicleta care aluneca prin noroi, se întorcea din câmp, vântul nici el nu se lăsa mai prejos aplecând capacii bătrâni. Deodată, pe marginea drumului observă trabantul Ramonei. Distanța
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
hîrtie pe tejghela. Apropiindu-mă, am băgat de seamă că era vorba de o fotografie, o veche stampă de birou din acelea care se imprima de obicei pe o planșă din carton gros. Marginile erau arse, iar imaginea, fumurie, părea brăzdată de urmele unor degete mînjite de cărbune. Am examinat-o la lumina unei lămpi. În fotografie se putea vedea o pereche de tineri zîmbind spre aparat. El nu părea să fi avut mai mult de șaptesprezece sau optsprezece ani, părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]