2,510 matches
-
O îndesă la loc, sub haină, și se lăsă cu spatele pe crupa calului. Se credea cu totul singur... ― Erau caii lui... Ai lui... Altminteri, ar fi fost acum mort. Dar ce salt!... Ce salt!... Omul este un prinț... Vorbele călărețului nu ajungeau prea departe. De auzit se auzi doar râsul. Un râs surprinzător. Semăna cu râsul unei femei. Abia când se ridică zări sluga. Răsărise ca din pământ. Bine înarmată și urmată de un cal. Culese din mers pelerinele căzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din pământ. Bine înarmată și urmată de un cal. Culese din mers pelerinele căzute. Le scutură de zăpadă, apoi privi lung spre pădure. ― A naibii treabă! A naibii treabă, dar isteață foc! Deși uluit cu totul de această apariție neașteptată, călărețul își strecură totuși mâna sub haină și apucă bine arma. Sluga, însă, încălecă și luă grăbită urma perechii, îndemnându-și tare calul și stârnind ecouri aspre în valul pașnic de ninsoare. Nu era slugă. Era Babic, omul de încredere, „umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mătăsurilor, diversitatea blănurilor și frumusețea princiară a faldurilor care alunecau peste crupele cailor. Admira exuberanța culorilor, panașele albe sau vopsite în nuanțe pastelate, curgerea lor veselă și ritmată de galopul ușor al cailor peste încremenirea albă a iernii. Remarcă preferințele călăreților pentru anumite culori. Prințul, de pildă, alesese o nuanță de albastru, considerată fastă pentru el și familia lui. Dimitrie Moruzi purta o mantie verde smarald, care amintea de culoarea steagului otoman. Și nu întâmplător preferase roșul și argintiul urmașul Văcăreștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea din jur. Din fericire interveni zgomotul puternic al copitelor de cai pe caldarâmul străzilor învecinate și răsună o comandă fermă. Undeva, la o răspântie, apăru un călăreț. ― Predați-vă! Sunteți înconjurați. În numele împăratului, eu, ministrul de război, vă ordon să vă predați! Un vuiet, o mișcare purtă mulțimea în mai multe direcții. Era o derută generală. ― Soldați, predați-vă! Ați fost induși în eroare. Împăratul trăiește! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tot Înghioldea cu Naganul și mă tot davaià... Mi-am pierdut sărita și l-am băgat În mă-sa. Pe românește, se-nțelege. Dacă Hantătarov nu știa boabă românească, iar În rusește abia se ținea pe... picioarele lui strâmbe, de călăreț, Înjurăturile le știa, al naibii! Așa se-nvață limba rusă: Înjurând... Și cum cuvântul acela de rușine și de sărbătoare din Înjurătura noastră națională ne vine din slavă... - Nu-i sigur: se zice că exista În... ăsta, În substrat... - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
e-atuncea când Tecla-i zice mierea-ursului, nu știu de ce, că eu nu-s urs, chiar dacă ea-i miere. Asta-i place ei cel mai și mai. Mie, de-a calul: călăresc, ținându-mă bine de hățucile ei, când sunt eu călărețul și tot de ele când sunt călărețul răsturnat-și-păscut. Tecla mă paște foarte frumos; și repede de tot. Ca să lingem numaidecât mierea ei cea teclă - atunci ea ține cel mai mult și cel mai mult la mine. Tecla are doi ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
știu de ce, că eu nu-s urs, chiar dacă ea-i miere. Asta-i place ei cel mai și mai. Mie, de-a calul: călăresc, ținându-mă bine de hățucile ei, când sunt eu călărețul și tot de ele când sunt călărețul răsturnat-și-păscut. Tecla mă paște foarte frumos; și repede de tot. Ca să lingem numaidecât mierea ei cea teclă - atunci ea ține cel mai mult și cel mai mult la mine. Tecla are doi ochi și două picioare și două mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
amazoanele călăreau cu amândouă picioarele Într-o parte - dar când spui: călare, spui: că-la-re! Încaleci calul cum se-ncalecă un cal! - Aveai pantaloni de călărie? - Pantaloni?, se miră mama. Ce să fac cu ei? Crezi că pantalonii Îl fac pe călăreț? Nu, dragă: pe călăreț Îl face calul. Frumos spus: pe călăreț Îl face calul... Dar nu cumva prea-frumos spus? Ei și? De atâția ani, de-atâția, mama zace. Din pricina, mai cu seamă a picioarelor. Picioarele ei sprintene de altădată. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
picioarele Într-o parte - dar când spui: călare, spui: că-la-re! Încaleci calul cum se-ncalecă un cal! - Aveai pantaloni de călărie? - Pantaloni?, se miră mama. Ce să fac cu ei? Crezi că pantalonii Îl fac pe călăreț? Nu, dragă: pe călăreț Îl face calul. Frumos spus: pe călăreț Îl face calul... Dar nu cumva prea-frumos spus? Ei și? De atâția ani, de-atâția, mama zace. Din pricina, mai cu seamă a picioarelor. Picioarele ei sprintene de altădată. Acum moarte. Chircite. Deformate. Micite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
călare, spui: că-la-re! Încaleci calul cum se-ncalecă un cal! - Aveai pantaloni de călărie? - Pantaloni?, se miră mama. Ce să fac cu ei? Crezi că pantalonii Îl fac pe călăreț? Nu, dragă: pe călăreț Îl face calul. Frumos spus: pe călăreț Îl face calul... Dar nu cumva prea-frumos spus? Ei și? De atâția ani, de-atâția, mama zace. Din pricina, mai cu seamă a picioarelor. Picioarele ei sprintene de altădată. Acum moarte. Chircite. Deformate. Micite. Poate că de asta: dansul, mereu dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu dromaderii la fel în toate perioadele anului, fără să înțeleagă că în lunile lor de împerechere animalele deveneau nervoase și periculoase, mai ales dacă creștea temperatura datorită vânturilor de est, și de asta francezii n-au fost niciodată buni călăreți ai deșertului și niciodată n-au reușit să-i subjuge pe tuaregi, care, în vremurile bătăliilor și înfruntărilor, i-au învins întotdeauna, deși francezii erau mai mulți ca număr și aveau armament mai bun. Mai târziu, francezii puseseră stăpânire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și înfruntărilor, i-au învins întotdeauna, deși francezii erau mai mulți ca număr și aveau armament mai bun. Mai târziu, francezii puseseră stăpânire pe oaze și puțuri, fortificaseră puținele locuri cu apă din deșert cu tunurile și mitralierele lor, iar călăreții liberi și neîmblânziți, „Fiii Vântului“ se văzură obligați să se predea în fața a ceea ce, dintru începutul veacurilor, fusese dușmanul lor: setea. Dar francezii nu erau mândri că învinseseră „Poporul Vălului“, fiindcă, în realitate, nu reușiseră să-l înfrângă într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îl orientă spre nord-vest și-și înfipse din nou călcâiul, cu mai multă forță, ca să pornească la drum. La intrarea în jaima se desenă o umbră mai densă decât celelalte. Mai întunecată. Ochii Lailei străluciră din nou în noapte, în vreme ce călărețul și cămila dispăreau, ca împinși de vânt și de scaieți. Vântul plângea tot mai puternic, știind că în curând lumina soarelui avea să vină să-l potolească. Ziua nu era încă nici măcar acea penumbră lăptoasă care îi îngăduia să distingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mâna pe pușcă și pe ascuțitele lor pumnale încovoiate dacă cineva încerca să depășească măsura. De aceea, după ce doi războinici și trei soldați muriseră într-o încăierare, „Fiii Vântului“ preferaseră să ocolească postul militar în drumurile lor, dar acum acel călăreț solitar înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila pe cerul înserării cu straiele în vânt, și se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în drumul său nici un tufiș, nici o grara, nici măcar albia seacă a unui vechi râu, atât de numeroase când străbăteai hamada, și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de coada unei mături. Dar Gacel mai știa și că nici o cămilă nu se putea întrece cu mehari-ul său pe un asemenea teren, cu nenumărate pietre ascuțite și tăioase, de până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și făceau viața imposibilă oricărui om sau animal ce s-ar fi apropiat. Gacel văzuse cămile înnebunite de durere când țânțarii li se vârau grămadă în ochi și în gură, care o rupeau la fugă bezmetice, aruncându-și încărcătura sau călărețul la pământ și dispărând din fața ochilor, ca să nu se mai întoarcă niciodată. Pe malul unui sebhka trebuia să treci, prin urmare, doar în plină zi, când soarele era sus și ardea aripile țânțarilor ce îndrăzneau să zboare; de aceea rămâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe sare, și acolo, în mijlocul acelei sebhka, nu erau hiene, nici șacali care să urle cerându-și prada. Luna se ivi plină, luminoasă și curată, smulgând scânteieri argintate milioanelor de oglinzi de pe întinderea plată, pe care siluetele mehari-ului și călărețului erau o apariție ireală și fantasmagorică ieșind din neantul nopții spre neantul umbrelor, stampă perfectă a singurătății absolute, căci probabil nici o ființă omenească n-a fost vreodată atât de singură cum era acel targuí în acea salină. — E acolo! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nici o ființă omenească n-a fost vreodată atât de singură cum era acel targuí în acea salină. — E acolo! îi întinse binoclul sergentului Ajamuk, care urmări direcția brațului său, și-l potrivi la ochi și-l distinse, într-adevăr, pe călărețul ce înainta încet sub soarele puternic al dimineții. Da, recunoscu. E acolo, dar am impresia că ne-a văzut. S-a oprit și se uită încoace. Locotenentul Razman luă binoclul și privi iarăși spre punctul unde, prin pâcla ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că ochii de șoim ai unui targuí obișnuit cu marile distanțe vedeau la fel ca ai unui om obișnuit înarmat cu un binoclu. Se priviră, deși, în realitate, distanța nu-i permitea să zărească decât siluetele vagi ale animalului și călărețului, ce păreau că se ondulează din cauza reverberației, și i-ar fi plăcut să știe la ce se gândea tuaregul în momentul când descoperise că e prins în mijlocul unei capcane de sare ce nu oferea nici o posibilitate de scăpare. — A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și cât pe ce să se prăbușească în gol, locotenentul ajunse jos, studie cu neîncredere crusta de sare subțire și, conștient că oamenii săi îl observă, își luă inima-n dinți și porni cu pas hotărât spre silueta îndepărtată a călărețului, rugându-se Cerului să nu se spargă dintr-o dată placa de sare sub picioarele lui. Când se simți în siguranță, își continuă drumul, unduind tristul steag sub un soare ce începea să se transforme în plumb topit, dându-și seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la marginea salinei și au zărit chiar în mijlocul ei, mehari-ul îngenuncheat și pe bărbat dormind liniștit la umbra lui. La distanțe egale, din cele patru puncte cardinale, patru binocluri l-au ținut sub observație tot timpul zilei. Dar nici călărețul, nici animalul n-au făcut nici o mișcare perceptibilă de la o asemenea distanță. Când începu să se însereze din nou, mai înainte ca țânțarii să-și părăsească adăpostul, locotenentul Razman intră în legătură cu oamenii săi. — Nu s-a mișcat din loc, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-l bată. Iar animalul nu încercase să-l muște sau să-l atace nici în cele mai rele zile de rut, primăvara, când alți masculi deveneau isterici și neprietenoși, răzvrătindu-se contra stăpânilor și trântindu-și la pământ încărcătura și călărețul. Frumosul animal era cu adevărat o binecuvântare a lui Alah, dar îi bătuse ceasul și el o știa. Așteptă ca luna să-și facă apariția deasupra orizontului și ca razele ei, reflectate de sare, să transforme aproape noaptea în zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îl obseda scheletul cămilei moarte, teribil de singur acolo, în mijlocul pustiului, și încercă să și-l imagineze pe nebunul targuí care sfidase Tikdabra, plecând din Gao sau Tombuctu în căutarea oazelor din nord. Mehari-ul rămăsese înșeuat, dar își pierduse călărețul și încărcătura pe drum, ceea ce însemna că stăpânul murise înaintea lui și că el continuase singur, căutându-și salvarea fără s-o găsească. Atât beduinii, cât și tuaregii scoteau harnașamentele de pe animalele care erau gata să moară, chiar dacă asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
public. Zadarnic. Nimeni n-a cutezat să o Înmâneze suveranului, oamenii se adresau mai curând cămărașului, care se apleca de fiecare dată să primească foile, având Întotdeauna pe buze o vagă promisiune că va da curs plângerilor. Precedat de patru călăreți care purtau stindardele brune ale dinastiei, urmat pe jos de un sclav cu bustul gol, care Îi ținea deasupra capului o imensă umbrelă de soare, hanul a străbătut, fără să se oprească, marile străzile străjuite de duzi răsuciți, a ocolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Arslan. Dar nimeni nu se lasă Înșelat de aceste Înțelegeri. De când a aflat despre victoria socrului său asupra creștinilor, stăpânitorul Samarkandului se teme de toate relele de pe lume pentru cetatea sa. Nu greșește, evenimentele se precipită. Două sute de mii de călăreți selgiucizi se pregătesc să treacă „fluviul“, cel care se chema pe atunci Djayhun, pe care anticii Îl numeau Oxus și care avea să devină Amu-Daria. Va fi nevoie de douăzeci de zile pentru ca și ultimul soldat să-l străbată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]