1,224 matches
-
cu activul de partid. Ceva mai târziu, după plecarea celor doi politruci de la raion, grăbiți să ajungă într-o comună învecinată, unde se inaugura un cazan care urma să producă țuică de stat, vicepreședintele îl conduse pe Stelian într-o cămăruță din spatele clădirii sfatului popular, care până atunci servise drept arhivă, și îi spuse că acela era biroul în care avea să lucreze de atunci înainte. Stelian se uită cu oarecare mirare la pereții nevăruiți de mulți ani, la măsuța prăfuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
desprins oarecum din înăbușitoarea atmosferă în care trăiesc. Mă refugiam în poveștile lui. Și paginile curgeau, și nopțile mele se luminau și ele la o lumânare tainică. Mă pomeneam cu bătăi de inimă când personajul meu se retrăgea seara în cămăruța lui sărăcăcioasă dintr-o suburbie pierdută, și începea să scrie în jurnal. Oare scrie despre noi? mă gândeam involuntar. Și astfel a început, prima oară doar sub forma unei neliniști fără nume, apoi cu ghimpele dulce al iubirii tot mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
geana trandafirie a dimineții, iar eu adormeam cu aripile lui neglijent îndoite în pat, uitând semnul de carte undeva în plapumă... Într-o zi, totuși, personajul meu a devenit trist și rece cu mine. Se refugia mai mult în singurătatea cămăruței sale. Eu mă întrebam îngrijorată ce se întâmplă cu el, dacă mă mai iubește oare. Într-o dimineață însă, am găsit cămăruța lui goală. Am căutat disperată un bilet, ceva. Nimic. Nicio însemnare. De parcă n-ar fi existat niciodată. Însă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o zi, totuși, personajul meu a devenit trist și rece cu mine. Se refugia mai mult în singurătatea cămăruței sale. Eu mă întrebam îngrijorată ce se întâmplă cu el, dacă mă mai iubește oare. Într-o dimineață însă, am găsit cămăruța lui goală. Am căutat disperată un bilet, ceva. Nimic. Nicio însemnare. De parcă n-ar fi existat niciodată. Însă strângerea mea de inimă îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Se crăpa de ziuă cînd ajunseră cu discreție În fața ușii lui Morineau. Lucas o deschise În tăcere cu un șperaclu. Pătrunseră iute cu armele În mîini. În penumbră, explorară cele două Încăperi: sala mai mare era la fel de goală ca și cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cele două Încăperi: sala mai mare era la fel de goală ca și cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile. - Ai dat de ceva? - Nu. Poate că Gwen i-a destăinuit unde erau lingourile, iar acum e deja departe. Camera, lipsită de mobile, nu avea nici un secret. Marie stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu Înghițituri mari, ca un Înecat. Fata o zbughise pe coridor, sughițând În plâns, iar el coborî treptele Încet, cu pași Îngreunați. Când ajunse la capăt se uită În sus, către stele. Văzu o lumină ieșind de la una din ferestrele cămăruțelor și lunecând Încetișor spre capătul coridorului acoperit, urmată de o formă nedeslușită. Erau umbrele unor umbre. Pentru o clipită, flacăra opaițului, plecată sub o adiere de vânt, lumină un obraz descoperit. Dar imediat umbra o Înghiți, ascunzând-o vederii. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
beznă. Își roti capul În jur, căutând zadarnic un reper: cele patru laturi ale clădirii erau perfect identice, cu șirurile lor de ferestre acoperite cu pânze. Pentru o clipită, Încercă imboldul de a se Întoarce sus și de percheziționa toate cămăruțele. Pentru a face asta, se putea prevala de autoritatea sa. Aruncă o privire spre Porta Carraia, cântărit iute timpii. Dacă s-ar fi grăbit, ar fi putut să ajungă la palat, să de alarma și să revină cu o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
impasibil, ca și când acele observații nu l-ar fi zguduit În nici un fel. — Pentru că nu există moștenitori la tronul imperial, nu-i așa? mai zise Dante. Ori sunt În eroare? Sienezul Își ridică preț de o clipită ochii spre ferestrele de la cămăruțe. Fu doar o scânteiere, iar apoi privirea Îi reveni asupra lui Dante, cu aceeași indiferență dinainte. Fu suficient pentru ca poetul să se Întoarcă brusc, aruncând o privire rapidă În jur. Nu văzu nimic, Însă, dintr-o dată, Paradisul apăru iluminat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva, sus, era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bec. Intrai fără să urci vreo scară în această cameră legată printr-un coridor îngust de celelalte două, mult mai mici, și care dădeau una într-alta. În partea din fund a apartamentului era bucătăria, alături de closet și de o cămăruță numită pompos sală de duș. Ar fi putut, la o adică, să treacă drept așa ceva cu condiția ca să se fi instalat aici un duș, ca țeava lui să fi fost așezată vertical și ca locatarii apartamentului să consimtă să primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
împăcat și cu o invitație suplimentară. "Plata gazului", urla încasatorul în ușa deschisă de unul dintre copii. "Numaidecât, numaidecât!" Când Jonas termina cu telefonul sau cu plata gazului, un prieten, un discipol, sau amândoi uneori, se țineau după el, până în cămăruță, spre a termina conversația începută. Cu timpul toți oaspeții ajunseseră să cunoască bine micul coridor. Nu se mai urneau de acolo, flecăreau între ei, îi cereau lui Jonas părerea strigând peste capetele celorlalți sau dădeau buzna, pentru o clipă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spre a termina conversația începută. Cu timpul toți oaspeții ajunseseră să cunoască bine micul coridor. Nu se mai urneau de acolo, flecăreau între ei, îi cereau lui Jonas părerea strigând peste capetele celorlalți sau dădeau buzna, pentru o clipă, în cămăruță. Aici cel puțin, exclamau cei care intrau, te mai poate vedea omul pe îndelete." Jonas se înduioșa: "Aveți dreptate, spunea el, în ultima vreme nu mai apucăm să ne mai vedem." Simțea și el cât îi dezamăgește pe cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai puțin intimă și mai lipsită de căldură decât viața familiei Jonas. Într-o sâmbătă după-amiază, Rateau îi aduse Louisei un ingenios aparat de uscat rufe, care se putea fixa de tavanul bucătăriei. Apartamentul era tixit de lume, iar în cămăruță, înconjurat de cunoscători, Jonas o picta pe donatoarea câinilor, pictat fiind la rândul său de un artist oficial. Acesta, după cum spuse Louise, executa o comandă a statului. "Tabloul se va numi Artistul la lucru." Rateau se retrase într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prezența lor, iar cele două femei se socotiră aici, încă din prima zi, ca la ele acasă. Încăperea cea mare căpătă cele mai felurite întrebuințări, fiind în același timp sufragerie, loc unde se călcau rufele și cameră de copii. În cămăruța în care dormea cel mic, depozitară pânzele lui Jonas și așezară un pat de campanie pe care dormea Rose, când venea singură. Jonas ocupa camera conjugală și lucra în spațiul dintre pat și fereastră. Trebuia doar să aștepte ca odaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Voi picta. Trebuie să pictez. Dar se uită la ea ca și cum n-ar fi văzut-o, și părea că-și vorbește lui însuși. Se așternu pe lucru. La jumătatea zidurilor construi un podeț, obținând astfel ceva care semăna cu o cămăruță suspendată, foarte strâmtă, dar înaltă și adâncă. Spre seară totul era gata. Cu ajutorul scaunului, Jonas se prinse cu mâinile de marginea podețului și, pentru a pune la încercare rezistența întregii construcții, trase de câteva ori cu putere de ea. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
amestecă printre oaspeți, și toți se bucurară că-l văd din nou atât de prietenos. Seara, după ce casa se mai goli puțin, Jonas luă o lampă cu gaz, un scaun, un taburet și o ramă. Le urcă pe toate în cămăruța lui suspendată, sub privirea uimită a celor trei femei și a copiilor. - De acum înainte, zise el din ungherul lui înalt, voi lucra fără să mai stingheresc pe nimeni. Louise îl întrebă dacă era sigur că va putea să picteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îl știuse întotdeauna și deși pictase întotdeauna ca și cum l-ar fi știut. Trebuia să dezlege, în sfârșit, acea taină, care nu era numai taina artei, știa bine. Iată, de ce nu aprindea lampa. Acum Jonas se urca în fiecare zi în cămăruța lui suspendată. Vizitatorii se împuținară, căci Louise, ocupată cu gospodăria, nu avea timp de vorbă. Jonas cobora la vremea mesei, după care urca iar în ungherul lui. Rămânea aici ziua întreagă, nemișcat în întuneric. Noaptea cobora și se culca lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nuntă! Pieptul micuț al lui Lucille a început să se salte violent, în timp ce ea gâfâia, încercând să tragă aer în plămâni. — Luce, te hiperventilezi, a zis mama cu calm, luând-o pe Lucille de după umeri și călăuzind-o spre o cămăruță alăturată. Încearcă să te liniștești, scumpa mea. O să fie bine. Dar... înseamnă... ghinion! Nu... ar... trebui... să... — știu, Luce, dar încearcă să te calmezi, a murmurat mama. Imediat, Beatrice a abandonat direct pe podea o pungă de hârtie plină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de alții? Mulțumirile le păstrăm pentru altă dată, nu vezi cît sîntem acum de ocupate, cu acomodarea asta care durează parcă o veșnicie, le citește Delfina gîndurile, ce n-ați da să fiți în clipa asta oriunde altundeva decît în cămăruța asta mică, îmi pare rău, dar deocamdată asta-i tot ce vă pot oferi, se distrează, urmărind mișcările leneșe ale lui Roja care parcă nu se mai decide odată pe ce scaun să se așeze, prefăcîndu-se că-și caută pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
degeaba, dezvăluie. — Aha, face Roja, și eu care îmi închipuiam că voi suferiți de timiditate. — N-a fost ceea ce credeți, specifică Părințelul. — Tot trebuia să vă spunem pînă la urmă, reia Părințelul. Ne-au prins zorile stînd la taclale în cămăruța aia. — Doar sporovăială, nimic mai mult, se distrează Roja. — V-am mai explicat, spune Curistul, nu e chiar așa cum s-ar părea la prima vedere, încă sîntem în faza de acomodare. De acord, acceptă Roja, dar să nu-mi spuneți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
aveți chef, se întoarce în direcția grupului format din Croitoraș, Bulgar, și Santinelă, ne-am înțeles? Sau e nevoie să întoarcem foaia ca să pricepeți? — S-o luăm pe rînd, își trage Roja sufletul, așezîndu-se și el la masa din mijlocul cămăruței. Prin minte încep să i se plimbe din nou aceleași imagini rătăcite pe care de cinci zile tot încearcă să le pună cap la cap, de un singur lucru puteți fi siguri, adaugă ciupindu-se de cîteva ori pe dosul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
am de-a face cu tine. Aici s-a rupt firul, te-ai implicat prea adînc în acțiune, Părințele, o fi cum spui tu, dar nu mai pot da înapoi acuma, mortul de la groapă nu se mai întoarce, în spatele altarului cămăruța aia dosnică fusese ticsită cu arme și grenade pe care doar niște foi de cort decolorate de soare le fereau de privirile oricui și-ar fi băgat nasul acolo. — Am ieșit pînă la urmă și eu din pasaj, mă întrebam
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
un spațiu divizat de pereți despărțitori, cu două birouri față în față, două fișete doldora de dosare și o hartă a districtului Los Angeles agățată peste fereastră. O ușă din sticlă zgrunțuroasă, pe care scria PROCUROR ADJUNCT ELLIS LOEW, separa cămăruța de șeful de la Arestări și de procurorul districtual Buron Fitts - șeful lui - și nu era nimic care s-o despartă de biroul polițiștilor de la Omucideri, o cameră imensă, cu șiruri de birouri și planșe din plută, agățate pe pereți, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Cu orice în afară de reluarea meciului. La 7.40 biroul începu să se umple de polițiști care mormăiau despre mahmureală, diminețile de luni în general și Bucky Bleichert, maestrul coregraf transformat în boxer, noua achiziție a departamentului. Am stat ascuns în cămăruță până i-am auzit că ies pe coridor. Când în birou se așternu tăcerea, m-am îndreptat spre o ușă pe care scria SALA DE ȘEDINȚE. Iar când am intrat, am fost ovaționat îndelung. Am fost aplaudat în stil milităresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]